O fetiță ucraineană în centrul de refugiați de la Moldexpo, Chișinău. Foto: Ioana Epure
16/03/2022
Dosar PressOne. Ce se întâmplă cu Republica Moldova în contextul invaziei ruse și de ce ar trebui să ne pese
În ultimele trei săptămâni, de când a început invazia rusă în Ucraina, Moldova, o țară de 2,6 milioane de oameni, care nu e nici în NATO, nici în UE, a devenit esențială pentru gestionarea consecințelor războiului.
România împarte o lungime de graniță aproape egală cu cele două state: în jur de 650 de kilometri. Însă Moldova adăpostește în acest moment cel mai mare număr de refugiați ucraineni din Europa (peste 5% din populația țării).
Iar pe teritoriul ei există o enclavă controlată de Federația Rusă, unde sunt staționați în jur de 2000 de soldați ruși și 20 de mii de tone de armament. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a declarat, de altfel, Transnistria ca zonă „oficial ocupată militar de Rusia”.
PressOne a acoperit din mai multe unghiuri problemele cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment și a încercat să explice publicului român, printr-o serie de materiale complexe, de ce ar trebui ca țării noastre, și autorităților române, să le pese de ceea ce se întâmplă dincolo de Prut.
Și de ce vulnerabilitățile Republicii Moldova, atât economice, cât și politice sau militare, sunt deopotrivă și vulnerabilități ale UE și NATO în fața agresiunii ruse.
Moldova, „cel mai fragil vecin al Ucrainei”. Între criza refugiaților și militarii din Transnistria
„Dacă vă uitați la mărimea țării noastre, dacă vă uitați la istoria noastră recentă, la situația noastră economică, puteți să deduceți și singuri: suntem cel mai fragil vecin al Ucrainei”, spune Nicu Popescu, ministrul de Externe al Republicii Moldova. Această analiză a vulnerabilităților Moldovei prin prima situației refugiaților, dar și a regiunii autoproclamate Transnistria, vă va explica de ce.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Corespondență din Tiraspol: „Să zidim ceva, nu să sfărmăm”. Locuitorii din Transnistria îl susțin pe Putin, dar nu înțeleg războiul cu Ucraina
Doi reporteri PressOne au petrecut câteva ore la Tiraspol, la scurt timp după ce Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, iar autoritățile transnistrene au solicitat din nou Chișinăului recunoașterea independenței. Toate pe fundalul războiului cinic declanșat arbitrar de regimul Putin în Ucraina.
Reportaj. Criza refugiaților și fuga tinerilor. Obosită, Republica Moldova rămâne a nimănui
Justiție în ritm de melc. Un psiholog abuzator din București poate practica în continuare, deși s-a propus suspendarea lui de cel puțin 9 luni
Deși Comisia de Deontologie a Colegiului Psihologilor din România a propus de cel puțin 9 luni suspendarea unui psihoterapeut care a făcut sex cu fosta sa clientă, instituția n-a luat nici până acum o decizie finală.
Reportaj de la gala de lupte RXF, unde femeile au fost bătute de bărbați și târâte în lesă. „E ok, Floricica mai trebuie să reziste doar câteva minute”
„Lupta” dintre Costică și Floricica este unul din punctele de atracție ale serii. De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.
Mihaela e tunsă scurt, are câteva tatuaje pe mână și plânge la geam. Tocmai a spus unui străin, dintr-o suflare, că se duce pentru ultima dată la Chișinău, „să rezolve cu apartamentul”. Ăsta e planul: rezolvă ce are de rezolvat și apoi pleacă definitiv din țară, cu părinții ei cu tot. Unde? „Nu știm. Germania sau Spania”. Pleci din cauza războiului? „Plec pentru că mi-e frică.”
Cum cred tinerii din Chișinău că le va schimba războiul viața? Ce perspective de viitor au? Aflați din acest reportaj de pe străzile capitalei Republicii Moldova.
Ce viitor are unionismul în contextul războiului din Ucraina
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
De două săptămâni încoace, odată cu izbucnirea conflictului armat din Ucraina, bulele naționaliste din România par să fi mirosit o nouă oportunitate: reîntregirea României Dodoloațe. Dacă tot s-a dus Rusia peste ucraineni, cu intenția de a fragmenta țara și de a ocupa teritorii care nu-i mai aparțin de trei decenii, nu mai bine profităm și noi? Avem o Basarabie și Bucovină de Nord de recuperat, spun naționaliștii, așa că de ce n-am face-o acum?
O analiză care explică de ce ideea unirii dintre România și Republica Moldova nu e doar absurdă, dar și periculoasă.
Refugiații ucraineni din Republica Moldova: „Am hotărât că trebuie să plecăm de dragul copiilor care erau nevoiți să doarmă în beciuri”
La doar câteva zile de la începutul invaziei, împreună cu partenerii noștri de la Televiziunea Nordului din Republica Moldova (TVN.MD), am realizat un reportaj video cu mărturii ale refugiaților ucraineni care treceau prin vama Ocnița-Secureni.
Vom continua seria de materiale despre Moldova, sperând că aceste articole vor ajuta publicul din România să fie mai bine informat cu privire la ce se întâmplă acolo, dar și pentru a ridica în spațiul public de la noi necesitatea unei discuții mai puternice cu privire la modul în care România poate ajuta rapid și decisiv în acest context internațional extrem de periculos.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this