În urmă cu câteva zile, pe 10 martie, Nicu Popescu, viceprim-ministru și ministru de Externe al Republicii Moldova, anunța într-un briefing de presă că, de la începutul războiului, 270.000 de refugiați ucraineni au traversat în Moldova. 107.000 sunt încă în țară. 

Dintre aceștia, 46.000 erau copii. 

Pe 13 martie, numărul total de refugiați era de 350 de mii, din care 150.000 sunt încă în Moldova.

„Dacă vă uitați la mărimea țării noastre, dacă vă uitați la istoria noastră recentă, la situația noastră economică, puteți să deduceți și singuri: suntem cel mai fragil vecin al Ucrainei”, adăuga ministrul în aceeași întâlnire.  

Refugiați ucraineni la Palanca, Republica Moldova. Foto: Ioana Epure

„Sperăm că lucrurile în Ucraina se vor stabiliza, dar dacă asta nu se va întâmpla, va fi o tragedie pentru Ucraina, desigur – dar și pentru Moldova.” 

„Pe toată plaja, la orice instituție te-ai uita, avem o capacitate de reziliență mai mică la această situație extraordinară decât ceilalți vecini ai Ucrainei”

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, nimeni nu auzise de Palanca. Acum, aproape 5% din populația Moldovei este formată din refugiați ucraineni care au decis, cel puțin temporar, să rămână în țară. 

Refugiați ucraineni la Palanca, Republica Moldova. Foto: Ioana Epure

Raportat la populația țării, Moldova are aproape același număr de refugiați ca Turcia (unde reprezintă 5% din populație). 

O mare parte din acești oameni au intrat în Republica Moldova prin colțul din sud-est, care se află la câteva zeci de kilometri de Odesa. 

Refugiați ucraineni, Palanca, martie 2022. Foto: Ioana Epure

Conform declarațiilor ministrului de externe moldovean, un refugiat costă aproximativ 25 de dolari pe zi, din care o treime e acoperită de stat, iar celelalte două treimi de organizații internaționale precum UNHCR și alte state partenere, care au trimis ajutor sau diferite forme de suport internațional. 

Chiar și așa, Moldova – o țară cu un PIB de douăzeci de ori mai mic decât al României, plătește un milion de dolari pe zi pentru îngrijirea refugiaților ucraineni, în condițiile în care războiul din țara vecină afectează statul profund și din punct de vedere economic: de mai bine de două săptămâni, exporturile către Federația Rusă, Belarus și Ucraina (14% din totalul exporturilor Republicii Moldova) au încetat. 

Refugiați ucraineni la Palanca, Republica Moldova. Foto: Ioana Epure

Nici cu importurile Moldova nu stă mai bine: până la izbucnirea războiului, prin Odesa treceau importuri importante de alimente și materiale de construcții. 

Dincolo de asta, securizarea granițelor e, în sine, o provocare pentru Republica Moldova, în condițiile în care țara nu are altă frontieră decât cea cu Ucraina, cu excepția graniței cu România. 

Creșterea constantă a fluxului de refugiați a dus și la creșterea numărului de traversări ilegale – în special de către bărbați ucraineni care, teoretic, nu au voie să iasă din țară – dar și la intensificarea traficului de arme. 

Refugiați ucraineni la Palanca, Republica Moldova, martie 2022. Foto: Ioana Epure

Nicu Popescu susține că Republica Moldova a cerut sprijin inclusiv de la Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă) pentru securizarea granițelor. 

Însă numărul uriaș de oameni care intră zilnic în Republica Moldova și Ucraina poate destabiliza complet o țară care e oricum vulnerabilă din punct de vedere economic și politic:

Cel mai urgent lucru de care avem nevoie este de ajutor și ce încercăm să cerem de la partenerii noștri este sprijin pe relocarea refugiaților”, spune ministrul.

Avem cel mai mare număr de refugiați per capita și mult mai puține resurse pentru a-i gestiona decât alte state. Instituții mai puțin pregătite, bugete mai mici, personal mai puțin. Pe toată plaja, la orice instituție te-ai uita, avem o capacitate de reziliență mai mică la această situație extraordinară decât ceilalți vecini ai Ucrainei. Le cerem prietenilor noștri cât mai mult ajutor pe relocare refugiaților”, subliniază ministrul Nicu Popescu.  

„E problematic să cazezi oameni când n-ai nimic”

La Palanca, sub fulgii mari de zăpadă nefirească de martie, e liniște. Timpii de așteptare dincolo de graniță sunt de 5-6 ore pe jos și de peste 12 ore cu mașina. Când ajung de partea cealaltă, oamenii sunt deja epuizați. 

Îi așteaptă o altă coadă: cea de la autobuzele care îi vor duce din vamă în tabăra de corturi instalată la câțiva kilometri depărtare, aproape de satul Palanca. Acolo îi vor lua în primire voluntarii, care vor încerca să îi pună pe fiecare pe drumul lui. 

Refugiați ucraineni la Palanca, Republica Moldova. Foto: Ioana Epure

Relocarea e o treabă complicată: unii vor să plece în vestul Europei, alții în Polonia sau în România. Unii vor să rămână în Republica Moldova, măcar temporar. 

Și unii nu știu, pur și simplu, ce vor să facă. Așa că se urcă în autocare și petrec câteva zile în Chișinău: la prieteni, în casele oamenilor care îi găzduiesc voluntar, la air bnb-uri sau hoteluri (deși sunt extrem de greu de găsit, în acest moment, spații de cazare la prețuri rezonabile) sau la centrul pentru refugiați de la Moldexpo, cu o capacitate de 500 de locuri. 

Refugiați ucraineni la Moldexpo, Chișinău. Foto: Ioana Epure

La Moldexpo, Vitalie e doar unul dintre voluntarii care, împreună cu organizația cu care colaborează, Homo Diversus, încearcă să pună umărul la gestionarea situației, împreună cu autoritățile, care se simt depășite de situație.  

Spune că oamenii s-au mobilizat, dar că puterile lor sunt, în definitiv, limitate. La fel sunt și puterile statului.

Autoritățile locale încearcă să facă spații de cazare pentru refugiați, dar nu au fonduri pe asta, nu au paturi, e problematic să cazezi oameni când n-ai nimic. Au nevoie de suport logistic – mașini de spălat, pentru că oamenii vin și au nevoie să spele, și așternuturile trebuie spălate, trebuie să gestioneze mâncarea. Chiar dacă se donează foarte multe lucruri, e dificil să organizezi toate produsele, plus prepararea și distribuția mâncării. Cea mai mare problemă va fi capacitatea de a acomoda mulți oameni. Suntem o țară mică, nu avem condiții și nu ne-am gândit niciodată că vom întâmpina o criză de asemenea proporții”, explică el.  

Refugiați ucraineni la Moldexpo, Chișinău. Foto: Ioana Epure

În centru, Ekaterina Șipițina, de 31 de ani, din Ucraina, se joacă cu cei doi copii ai ei, Mai, de 5 ani și Milan, de 3 ani. Pentru copii, toată povestea asta e o aventură. Se simt ca în tabără și își imaginează că totul se va termina repede și că se vor întoarce acasă, deși tatăl lor a trebuit să rămână în țară, pentru a lupta. 

Moldexpo, Chișinău. Foto: Ioana Epure
Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Ekaterina e din Odesa și doar ce a ajuns în Chișinău. Stă doar o noapte, apoi se va îndrepta către România, unde ar vrea să și rămână, în speranța că războiul se va termina totuși rapid și că se va putea întoarce acasă. Nu vrea să rămână în Moldova: a aflat că aici a ajuns deja foarte multă lume și că îi va fi aproape imposibil să găsească un apartament de închiriat. 

În tranzit prin Moldova a fost și Yunona, tot din Odesa, care se îndreaptă spre Germania cu cei doi copii ai ei. A plecat din Palanca, a luat trenul din Galați spre București, unde în Gara de Nord a fost luată în primire de voluntarii care o vor ajuta să găsească o soluție pentru a ajunge în Germania, la o mătușă. 

Refugiați ucraineni la Moldexpo, Chișinău. Foto: Ioana Epure

Am stat în casă o săptămână prizonieri în propriile locuințe, copleșiți de frică. Am înțeles că, dacă mai rămânem, nu vom mai putea ieși de acolo.” 

Moldova era prima și singura destinație posibilă. 

Transnistria, o vulnerabilitate în plus

În Moldova o să fie o panică totală când o să fie luată Odesa”, spune Irina Tabaranu, jurnalist la zonadesecuritate.md, o platformă din Republica Moldova care investighează de doi ani situația din regiunea separatistă transnistreană. 

Dacă o să se întâmple asta, or să fugă mulți oameni din țară. Toți stau cu ochii pe ambasade: dacă ambasadele pleacă, or să plece mulți oameni. Moldovenii au înțeles cum a escaladat situația în Ucraina: mai întâi au plecat ambasadele.” 

Prima demonstrație pro-rusă din Transnistria, martie 2022, fotografiată de PressOne

Irina e doar unul dintre cetățenii Republicii Moldova care se întreabă ce se va întâmpla dacă Putin decide să nu se oprească în Ucraina. Moldova nu e stat NATO, ca să se simtă în vreun fel protejată de statele mai puternice din vest.

Moldova nu e membru UE, deși Maia Sandu a semnat, pe 3 martie, cererea de aderare, mai mult ca un semnal cu privire la direcția înspre care se îndreaptă aspirațiile moldovenilor, dar și spre partenerii de la care ar avea nevoie de ajutor.  

Cu toate acestea, ministrul Nicu Popescu rămâne optimist. Precaut, dar optimist.

Nu vedem de ce Moldova ar deveni o țintă. Suntem o țară neutră, nu am făcut nimic care să justifice o amenințare militară. În același timp, însă, și atacul asupra Ucrainei a fost nejustificat, așa că Moldova trebuie să se pregătească pentru un spectru total de amenințări.” 

Ministrul Integrării din Republica Moldova „condamnă cu tărie agresiunea rusă și războiul nejustificat împotriva Ucrainei”, și susține că statul va oferi tot sprijinul umanitar de care va fi capabil, dar reamintește faptul că, din cauză că Moldova are statut de neutralitate în constituție încă din 1994, intervenția nu poate fi decât umanitară, nu și militară. 

Fetițe refugiate își arată brățările în tabăra de refugiați din Moldova, martie 2022.

Noi suntem neutri, dar cu armată străină pe teritoriu”, râde amar Irina Tabaranu. Statutul de neutralitate al Moldovei e fictiv, spune ea, în contextul în care în Transnistria, regiunea separatistă din estul Moldovei, sunt staționați ilegal militari ruși într-un conflict nerezolvat de peste trei decenii. 

Moldova a insistat mereu ca Rusia să își retragă trupele, aceste trupe sunt în Moldova împotriva consimțământului țării gazdă și împotriva oricăror standarde legale. La acest stadiu, nu vedem semne că în Transnistria locuitorii sau personalul militar de acolo s-ar pregăti acțiuni militare. De câteva luni, pregătim un nou rundă de dialog cu ei, dar din cauza situației nu știm când vom putea s-o facem

Nicu Popescu, Ministrul de Externe al Republicii Moldova

E adevărat, Transnistria nu are nimic de pierdut dacă manifestă, în acest moment o poziție clar pro-rusă. Relațiile lor economice cu Ucraina au fost mereu bune, iar o parte din pretinșii lideri ai Transnistriei au interese, afaceri și chiar pașapoarte ucrainene, după cum relatează și arată presa independentă de la Chișinău. Printre ei și Victor Gușan, oligarh local ce deține holdingul Sheriff.

Conform ministrului Nicu Popescu, în Transnistria sunt, în acest moment, staționați 400 de militari ruși în misiune de „menținere a păcii”. În afara lor, mai sunt încă 1300 (după unele surse, chiar mai mulți) militari ruși staționați ilegal, așa-numitul Grup Operațional al Trupelor Ruse. Transnistria, de altfel, a fost doar prima regiune „pacificată” de Federația Rusă, urmată fiind de regiunea Nagorno-Karabah din Caucazul de Sud. Acestora li s-ar alătura, după unele surse, încă 15.000 de militari locali, transnistreni, cantonați în câteva baze militare la care accesul este strict interzis. 

Bazele de care se pot folosi rușii în Transnistria sunt învechite și pline de camioane care nu par să se fi mișcat din loc cu anii. Însă ele pot fi activate oricând dacă Rusia va dori să înainteze până aici.

Ministrul Nicu Popescu e foarte clar, referindu-se la militarii GOTR: „Moldova nu a recunoscut niciodată dreptul acestor trupe de a rezida. E ilegal.

Mai mult decât atât, reamintește el, în satul Cobasna există un depozit militar rusesc care trebuia să fi fost înlăturat de foarte multă vreme. 

Rusia a agreat să retragă acele arme în 1999 la summitul de pace al OSCE din Istanbul, dar ultima oară când muniția a fost evacuată din Cobasna a fost în 2003. Sunt 19 ani de când nu s-a mai evacuat nimic”, susține ministrul. 

El adaugă că în depozit s-ar afla 20.000 de tone de armament, din care aproximativ 11.000 ar fi expirate. Dar, realist vorbind, nimeni nu știe exact, pentru că nimeni n-are acces acolo. 

Cea mai mare provocare de securitate a noastră e că Moldova nu controlează acel teritoriu”, completează Irina Tabaranu.

Și sunt aceste structuri paramilitare, Moldova nu are acces la ele mai departe de Bender. Asta e problema în regiune. Noi nu controlăm și ei fac ce vor pe teritoriul lor. Acolo e o republică fantomă. Și prezența acelor militari ruși, au fost diferite acorduri ca ei să plece și nu mai pleacă. Noi nu știm ce e cu armamentul de la Cobasna, cum e el întreținut și cu ce se ocupă cu acești militari.

„Pentru orice scenarii ne-am pregăti, pornim de la premisa că va trebui să le implementăm pe cont propriu”

Pe 11 martie, Kamala Harris, vicepreședinte al Statelor Unite, a discutat la București cu președintele Klaus Iohannis și despre situația țării cu care România împarte o frontieră de 680 de kilometri și câteva secole de istorie. 

Situaţia în care se află ţara vecină”, spunea Klaus Iohannis în conferința de presă, „este unică din punctul de vedere al numărului foarte mare de refugiaţi raportat la cel al populaţiei. Această presiune se suprapune pe dificultăţile de ordin economic sau energetic cărora Republica Moldova este nevoită să le facă faţă.

Kamala Harris, în vizită la Cotroceni pe 11 martie 2022. Foto: Ioana Epure

Între timp, Moldova a semnat cererea de aderare la UE, dar prin prisma neutralității constituționale integrarea se vede în parametri similari cu cei ai altor state neutre din punct de vedere militar, dar care fac totuși parte din UE, precum Finlanda, Suedia, Austria, Cipru și Irlanda. Iar aderarea nu se face peste noapte. 

Și până atunci, Moldova e singură. 

În gara din Chișinău, niciun tren nu mai pleacă spre Rusia. Foto: Ioana Epure

Pentru orice scenarii ne-am pregăti, pornim de la premisa că va trebui să le implementăm pe cont propriu. Ne bazăm pe sprijin extern financiar, economic și diplomatic, și primim destul de mult. Dar în ceea ce privește intervențiile militare, neutralitatea este ceea ce decide atât pregătirea pentru diferite scenarii, cât și poziționarea noastră în arena internațională”, spune ministrul Nicu Popescu. 

Nu avem o armată mare și nici echipamente sofisticate. Dar ne pregătim de refugiați de câteva luni deja. Organizarea asta nu s-a făcut peste noapte.” 

Epilog

Gheorghe e polițist în Chișinău, dar odată cu începerea războiului din Ucraina a fost transferat la graniță, la capătul pământului, în Palanca, să ajute la gestionarea crizei refugiaților. Se uită morocănos pe sub glugă la ucrainenii care vin și pleacă. Îl întreb dacă se teme de Putin. Dă din cap și mormăie: 

Apăi dacă rusu vine-ncoace, o sună pe președinta noastră și îi spune: schimbă steagul. Și ceau.” 

Refugiați în Palanca (granița dintre Moldova și Ucraina). Foto: Ioana Epure

În Moldova sunt destul de mulți pro-ruși și partide pro-ruse”, spune și Irina Tabaranu. „Și rușii vor fi primiți cu pâine și cu sare de aceste persoane. Și dacă fac asta, vor ocupa Moldova destul de ușor, fără arme. Moldova nu are aliați. Moldova nu are tancuri, aviație.”   

Iar bărbaților le e deja teamă de o eventuală lege marțială, care i-ar împiedica să părăsească țara în cazul unui război. 

Nu pentru că n-ar fi patrioți, dar pentru că ei nu au cu ce să lupte. Moldova nu are muniții.

Eu o să rămân. O să le ia ceva timp să facă facă chestii de-astea, deportări și curățiri de persoane ca mine, să pună logistica la punct. Ei n-au nevoie de presă liberă, de persoane ca mine, care scriu de Transnistria. Și până când n-or să înceapă să-i închidă, o să rămân. Părinții mei trăiesc într-un sat și ei vor rămâne, nu vor pleca. Ar fi unde să mergem, dar nu avem planul de a pleca, pentru că o să fie nevoie de oameni care să arate ce se întâmplă aici.” 

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.