Ce viitor are unionismul în contextul războiului din Ucraina

De două săptămâni încoace, odată cu izbucnirea conflictului armat din Ucraina, bulele naționaliste din România par să fi mirosit o nouă oportunitate: reîntregirea României Dodoloațe. Dacă tot s-a dus Rusia peste ucraineni, cu intenția de a fragmenta țara și de a ocupa teritorii care nu-i mai aparțin de trei decenii, nu mai bine profităm și noi? Avem o Basarabie și Bucovină de Nord de recuperat, spun naționaliștii, așa că de ce n-am face-o acum, când integritatea teritorială a vecinilor din nord este pusă oricum la îndoială de Rusia lui Putin?

Simțind că această retorică este seducătoare pentru anumite segmente ale populației, politicieni naționaliști precum George Simion și Claudiu Târziu n-au stat mult pe gânduri și au profitat de conflict pentru a împinge o agendă mai veche de-a lor, unionismul.  

„Bine ai venit în țara mamă!”

„Sunteți de-ai noștri, trebuie să avem grijă de voi”, 

„Țara mamă trebuie să fie mai curajoasă și trebuie să lupte pentru voi, cum trebuie să se lupte și pentru Republica Moldova”, le spune George Simion unor refugiați ucraineni de etnie română, într-un clip publicat pe 5 martie pe pagina sa de Facebook.

Celălalt co-președinte AUR, Claudiu Târziu, publică pe 1 martie un clip similar, în care cere „pace prin unire”, îndemnându-i pe Klaus Iohannis și Maia Sandu să înceapă demersurile de reunificare a României cu Republica Moldova. 

„România are responsabilitatea protejării etnicilor români din afara granițelor de nord și de est. Cea mai bună soluție de securitate și bunăstare pentru locuitorii Republicii Moldova este intrarea sub umbrela NATO și integrarea în Uniunea Europeană prin reunificarea cu România. (…) O rezolvare firească, după model german, a problemei privind divizarea națiunii române”, cere Claudiu Târziu în filmulețul postat pe pagina sa de politician. 

Pentru a înțelege ce ar însemna pentru România adoptarea unei agende unioniste în contextul războiului din Ucraina, PressOne a stat de vorbă cu Marius Ghincea, cercetător în cadrul Institutului Universitar European (IUE) și asistent universitar la Johns Hopkins School of Advanced International Studies.

PressOne: Ce viitor au pretențiile teritoriale ale naționaliștilor români? Mai ales acum, că și Transnistria cere recunoașterea independenței.

Marius Ghincea: Ei și-au mai declarat independența acum 30 de ani și întotdeauna au cerut recunoaștere internațională, dar mult mai important acum este că au pus capăt procesului de reintegrare, de negociere cu Chișinău. Era un mecanism prin care se crea impresia că există șansa, la un moment dat, ca Transnistria să revină în Moldova. 

Ce înseamnă asta pentru noi?

Pentru noi nu înseamnă mare lucru, pentru că situația de facto, pe teren, nu se schimbă. Se poate schimba în funcție de evoluțiile din Ucraina. Dacă în următoarele două săptămâni lui Putin îi ies cele două ofensive necesare, una din nord, alta din sud, astfel încât să taie spațiul de manevră al ucrainenilor și reușește să ocupe zona aceea pe care noi o numim Novorusia, care să lege Transnistria de un teritoriu contiguu până la granița cu Crimeea și Rusia, atunci Transnistria devine parte – direct sau indirect, implicit sau explicit – al acestei entități. 

Pentru asta are nevoie de niște victorii militare decisive care să-i faciliteze crearea unor astfel de entități. Sau măcar să creeze contextul unor negocieri care să ducă fie la o federalizare a Ucrainei, fie la o ciopârțire a țării. Momentan, lucrurile nu stau foarte bine pentru Putin, dar dacă te uiți la mișcările de pe teren, vei vedea că lucrurile se pot schimba. Deci, la nivel geostrategic, în momentul de față, depinde de foarte mult de ce se va întâmpla în Ucraina.

Există riscul să ajungă trupele rusești și la Chișinău?

Acum o lună ți-aș fi spus că nu. Acum totul e posibil. Șansele nu sunt foarte mari, dar ele există și de aia vezi și la Chișinău o atitudine extrem de grijulie. Moldova a refuzat să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei, a deschis granițele pentru refugiații ucraineni, dar nici măcar nu permite staționarea avioanelor ucrainene pe teritoriul național al Moldovei. Chișinău este atât de atent pentru că nu știi niciodată în ce direcție va merge conflictul. Dacă ucrainenii câștigă, atunci moldovenii nu pierd nimic. Dacă rușii câștigă și Moldova acționează puțin asertiv împotriva intereselor rusești, s-ar putea să vadă tancuri la Chișinău. 

Atunci apare marea problemă pentru noi, pentru că Moldova este un călcâi al lui Ahile strategic pentru România. Nu neapărat pentru că am avea o obligație formală să apărăm Moldova. Dar ai efectiv grupuri naționaliste și patriote din România, inclusiv segmente mari din populație și din elite, care vor milita pentru o intervenție militară directă a trupelor românești. Moment în care Bucureștiul va fi pus într-o situație foarte complicată. Va fi acuzat că, dacă nu intervine la Chișinău, împotriva trupelor transnistrene/rusești, își abandonează din nou frații, care au nevoie de sprijin românesc. Dar dacă face asta, riscă să intre într-un conflict militar direct cu trupe rusești, fără acoperirea militară a NATO. NATO ne protejează doar pe teritoriul național, nu dacă avem noi dorințe expediționare în partea estică a Prutului. 

Iohannis și guvernul vor trebui să balanseze între interesul geostrategic al României de a nu pune în pericol securitatea națională și garanțiile de securitate ale NATO și de a nu interacționa militar cu Rusia. Nu vrem să avem tanc românesc împotriva unui tanc rusesc sau avion românesc împotriva unuia rusesc. Dar, în același timp, o să ai presiuni imense din partea unor grupuri de populație care vor acuza de trădare.

Dar de ce s-ar duce tancurile rusești până la Chișinău? Care ar fi scopul?

Nu știm. O posibilitate ar fi că dacă armata rusă are un succes remarcabil, ceea ce nu e cazul până acum, momentul în care fac joncțiune cu Transnistria, să creeze o scuză, orice tip de scuză, pentru a veni până la Chișinău. De ce? Din punct de vedere strategic, Moldova nu este foarte relevantă, dar practic Rusia ar scăpa de un ghimpe în coastă. Guvernul de la Chișinău nu îi este prieten și dacă tot plătește costul suprem (politic, economic) odată cu invazia din Ucraina, de ce să nu meargă și în Moldova? Ce o să coste? Nimic, efectiv nimic. Doar își crește teritoriul controlat. 

Dacă asta se va întâmpla sau nu, nu știu. Depinde foarte mult de evoluțiile din Ucraina și de cum reacționează și Chișinăul, de ce va face Transnistria. Există un risc real ca rușii să primească sprijin militar din partea Transnistriei la Odesa. De asta ucrainenii au bombardat un pod care lega Transnistria de Ucraina, tocmai pentru a tăia una din căile de acces ale transnistrenilor, în cazul în care o ofensivă din sud-est către Odessa are succes. Dar e prea devreme ca să vorbim despre asta.

Acum, că Maia Sandu a semnat cererea de aderare, vom vedea o apropiere mai mare între România și Moldova?

Mai mare decât e în prezent? E greu de crezut. Relațiile românești cu Moldova sunt acum excelente, deși Bucureștiul încă e incapabil să aibă o strategie față de Moldova. Fiecare instituție are propria strategie și există diverse instituții ale statului care au diverse interese în Moldova, inclusiv prin servicii. Deci în afara faptului că avem o politică și o strategie incoerentă față de Moldova, relațiile nu pot fi mai bune decât acum. 

Dacă UE va acorda statutul de țară candidată, în Moldova va începe un proces accelerat de reformă și va beneficia de resurse și investiții europene semnificative. Dacă te gândești la perioada de pre-aderare, am avut sute și sute de milioane de euro pentru pregătirea aderării. Aderarea în cazul Ucrainei și Moldovei, dacă rămân state suverane independente, va dura cel puțin un deceniu. În medie, perioada e de 13 ani din momentul în care-ți depui candidatura până devii membru. Sunt și excepții, Turcia e stat candidat din 70 și ceva. Deci în ceea ce privește relațiile româno-moldovene, acestea nu sunt schimbate aproape în niciun fel de faptul că Moldova primește statutul de țară candidată. România poate reprezenta un model de integrare, dar cred că mai bine s-ar uita la polonezi. 

Totuși, să spunem că fanteziile unioniste ale naționaliștilor sunt duse la împlinire. Ar fi România capabilă să administreze un teritoriu mai mare?

Să administreze? Da. Să administreze bine? Te uiți în Vaslui, mai scazi 20-30% și o să fie ce va fi în Moldova. Românii nu au administrat bine Basarabia în interbelic, nu o va administra nici acum. Nu e neapărat din vina Bucureștiului. Adică este și vina lui, că se uită la moldoveni așa, ca la periferici, frații săraci, amărășteni. Dar sunt și probleme structurale în Moldova care au nevoie de zeci de miliarde de euro în investiții, pentru eliminarea decalajelor dintre România și Moldova. Și nu știu dacă București ar fi dispus să investească câteva zeci de miliarde de euro în Moldova. Și nici nu știu dacă le-ar avea, pentru că asta ar însemna fie să crești taxe, fie să te împrumuți. Adică trebuie să iei resursele alea de undeva și să te asiguri că sunt cheltuite într-un mod adecvat. Și știm deja cum se cheltuiesc resursele la români.

Dacă te gândești la unificarea Germaniei de Est cu cea de Vest, aceasta a presupus și introducerea unei taxe de solidaritate, fiind investite 2 trilioane de euro în Germania de Est. Și decalajele încă sunt acolo. Dacă te uiți în Germania de Est, încă e sărăcie, nu se compară cu Vestul. Recuperarea decalajelor presupune un efort de decenii și de investiții incomensurabile. 

O unire ar presupune să ieșim din NATO și UE?

Depinde. Dacă mergem pe scenariul rusesc, ei n-ar avea nicio problemă să ne unim cu Moldova. Rusia nu dă de la ea. E mai ușor când dai de la altul. Dacă românii sunt dispuși să iasă din NATO și potențial din UE, se poate face unirea. Dar nu știu dacă se compensează, dacă unificarea cu Moldova și Bucovina de Nord merită la nivel de dezvoltare economică comparativ cu ce pierdem din faptul că ieșim din NATO și din UE. 

Iar aici vreau să fac niște comentarii legate de pretențiile, așteptările sau mesajele acestor naționaliști, fie din AUR, fie din alte partide sau mișcări sociale. În general, discursul lor e centrat pe București și aproape deloc pe Chișinău. Chișinău practic nu are un cuvânt de spus, vezi asta și la unioniștii din Moldova. Au impresia că dacă București ar vrea să se unească, s-ar întâmpla, pentru că doar vorba de acolo contează. Dar aici nu e vorba doar de ce vor românii din România, trebuie să cadă de acord și cei din Moldova, că doar nu o să te duci cu tancul la Chișinău ca să anexezi țara. Naționaliștii români ignoră partea asta a problemei, știind că, până nu demult, majoritatea populației din Moldova nu era neapărat în favoarea unirii. 

Acum sunt?

E foarte greu de spus, pentru că sondajele au fost făcute de oameni care aveau interesul de a transmite un anumit mesaj. Nu suntem siguri că sondajele sunt valide din punct de vedere metodologic. Dacă te uiți, de exemplu, la sondajele pe care le face Dan Dungaciu, întrebările puse de el sunt atât de părtinitoare încât metodologic sunt varză. Când pui întrebări de tipul „nu-i așa că pentru a te dezvolta economic ar merita să te unești cu România?”, bineînțeles că sondajele vor arăta că 70% dintre moldoveni sunt pro-unire. Asta nu înseamnă că dacă sunt puși în fața buletinului de vot la un referendum, s-ar și întâmpla.

Alt aspect e legat de un misticism foarte ciudat al naționaliștilor. Vorbesc despre Bucovina de Nord și Moldova ca de niște spații geografice și socio-culturale din astea ideale, utopice, narațiunile lor sunt deconectate de la realitatea de zi cu zi a oamenilor care trăiesc acolo. Mă întreb cât de conștienți sunt oamenii ăștia de ce implică, la nivel concret, din punct de vedere economic, cultural, social, militar, geopolitic asemenea unire, în orice condiții s-ar face. Dacă se face cu acordul rușilor, dacă se face ca urmare a unui nou război mondial. Nu se gândesc la asta pentru că ar trebui să intre în detalii. Și când intri în detalii, vezi că este extrem de complicat și extrem de dificil, că implică o grămadă de costuri. Dacă îl întrebi pe românul de rând dacă ar fi de acord ca în următorul deceniu să-i crească salariul cu 5% în loc de 150% pentru a se uni cu Moldova, o să-ți spună că poate nu.

Cât de români se consideră cei din republică?

Bucureștiul încă are impresia că avem doar rusofoni și români în Moldova. Dar nu e adevărat. Avem deja o literatură largă care ne arată că există construcții identitare distincte. De exemplu, în rândul tinerilor există un tip de moldovenism soft, nu hardcore, precum cel promovat de Dodon, fostul președinte al republicii. Este un moldovenism care recunoaște afinitatea culturală și lingvistică cu România, dar care este o identitate distinctă de cea românească. Este o formă de naționalism civic, în care afinitatea identitară se bazează pe statalitatea Moldovei. Or fi ei români din punct de vedere etnic, vorbitori de română, dar se consideră moldoveni din punct de vedere al naționalității. În același mod în care austriecii recunosc că vorbesc germană, că sunt etnici germani, dar din punct de vedere al naționalității se consideră austrieci. 

Cât de prevalent e acest moldovenism soft?

Problema e, din nou, că nu avem date. Avem studii antropologice. Se pare că părți semnificative din populație se identifică așa. Și ăsta e produsul unei competiții de naționalisme. Ca să înțelegi, trebuie să mergem puțin în secolul 19. Atunci, în prima parte a secolului, un țăran din fundul Olteniei și un țăran din fundul Botoșanilor nu considerau că-i leagă ceva. Identitățile lor erau mai degrabă locale, să fii din zona aia era cea mai importantă identitate pe care o aveai. 

Odată cu formarea mișcării naționaliste române, cu formarea mișcării pașoptiste, începe un întreg proces de educare și resocializare. Devine mai important să te simți român decât oltean.

Problema e că Basarabia a fost luată de la Principatul Moldovei înainte ca acest proces să înceapă. Și moldovenii care trăiau acolo nu au experimentat același proces de formare națională ca în principate. Mișcarea de renaștere națională n-a avut acces, iar boierii locali și populația locală încă se identificau cu identitățile locale. Deasupra lor era Imperiul Țarist, care acționa în direcția rusificării. Fie prin schimb de populație, fie prin aceleași procese pe care le făceau naționaliștii români, dar cu conținut rusesc. 

Odată cu 1918, ai această unire, care e făcută sub pericolul bolșevic, cu trupele românești în Basarabia. Dacă citești proclamația Sfatului Țării de la Chișinău, a fost făcută sub presiunea pericolului bolșevic și cu promisiunea că li se va acorda autonomie teritorială. Ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că Brătianu nu a fost de acord. O cerință similară având și transilvănenii și din nou s-a acordat, pentru că Brătianu nu a fost de acord. 

Ce s-a întâmplat după Marea Unire?

Din 1918 până în 1940 avem un întreg proces de naționalizare a Basarabiei. E o perioadă scurtă, 20 de ani. Au reușit totuși să socializeze o elită intelectuală românofonă care va supraviețui în ciuda stalinismului, sovietizării și re-rusificării ulterioare. Atunci când au venit sovieticii, în ‘41, a început un proces de construcție a unei națiuni alternative, una moldovenistă. A fost modul în care sovieticii s-au gândit pot să separe pentru totdeauna Basarabia de România.

Dacă te gândești că românii au avut 20 de ani la dispoziție, rușii au avut secole înainte de 1918 și încă cinci decenii după, nu e surprinzător că sentimentul unionist din Basarabia este relativ redus. După 89, românii preiau din nou controlul pentru un deceniu, începe un proces de naționalizare, se vorbea deja de unire, n-a fost cazul. Din 2000 până în 2009 ai comuniștii care încearcă din nou să împingă moldovenismul ca noțiune distinctă, moldovenismul hardcore. Și în mixul ăsta de conflicte între elitele intelectuale românești din Basarabia și cele politice și economice din Basarabia care promovau moldovenismul, rezultatul cultural este formarea unui tip de moldovenism hibrid, în care moldovenii recunosc că vorbesc limba română, că au afinități culturale cu românii, pentru că nu le pot nega, dar că există însăși concepția asta de moldovenism ca o identitate națională distinctă. Foarte apropiată de română, dar distinctă, lucru care-i deranjează foarte mult pe oameni precum George Simion.

În Bucovina de Nord există vreun strop de unionism în momentul de față?

Știu că există niște elite intelectuale românești. Există și sate în care se vorbește în continuare română. Și acolo afinitatea cu România a fost mai strânsă, pentru că Bucovina a fost parte a Imperiului Austro-Ungar, deci sub influența Școlii Ardelene, deci au fost parte a procesului de formare națională în secolul 19. 

Acolo și diferențele identitare sunt mai marcante, vorbitorii de română trăiesc într-o țară ucraineană. Deci formarea identității naționale e reprodusă de însăși această diferență și de dorința de a-ți păstra bagajul cultural. Deci, pe de o parte, bucovinenii au fost supuși unui proces de formare națională mai lungă decât basarabenii și au și avut distincția mult mai puternică între ucraineni și români. Lumea în jurul lor nu vorbea română, ci ucraineană. Deși și acolo există multe acuzații de ucrainizare. Sunt destul de puține sate vorbitoare de română, din câte știu. 

Ar fi oportun pentru Moldova să accepte independența Transnistriei și apoi să-și urmeze liniștită parcursul european?

Din punct de vedere strategic, ar fi o mișcare foarte inteligentă. Doar că este foarte costisitoare politic. Și nu e foarte clar cum s-ar realiza, la nivel internațional. Dacă ne gândim la Transnistria doar ca la un instrument rusesc de control al Moldovei, atunci nu-i ajută pe ruși să aibă o Transnistrie independentă, suverană și recunoscută internațional. Și nici nu cred că e capabilă să se autosusțină independent. Dacă nu mai are scopul de a fi ghimpele din coasta Moldovei, atunci de ce ai mai ține-o, că nu e sustenabilă? Rușii bagă acolo miliarde anual. Sute de milioane pentru pensii, sute pentru gaze, pentru salarii. Nu știu cât de sustenabilă e ca țară.

Ar putea fi o enclavă rusească, dar asta implică niște costuri strategice pentru Moldova. Majoritatea industriei sovietice din Moldova era în Transnistria și a rămas acolo. Termocentrala care oferă mare parte din electricitate Moldovei este acolo. Multe din facilitățile industriale care oferă servicii esențiale în Moldova sunt situate în Transnistria și guvernul de la Chișinău n-a făcut aproape nimic în ultimele decenii ca să se deconecteze. S-a făcut o conectare la linia de electricitate a României, la rețeaua noastră de gaze, dar încă ai termocentrala acolo. Dacă Chișinău primește bani și resurse ca să construiască facilități industriale alternative pentru servicii de bază precum electricitatea, atunci da, sigur. Cred că ar dezlega Moldova de această povară care i-a fost pusă pe umeri în mod intenționat.