Joe Biden, viitorul președinte american. Foto: John Poltrack | Dreamstime.com

Câștigarea alegerilor pentru președinția SUA de către Joe Biden a fost primită cu entuziasm în majoritatea capitalelor aliate și cu scepticism în rândul adversarilor.

Plecarea lui Donald Trump, speră mulți, va însemna o întoarcere la o politică externă americană previzibilă, centrată pe aceiași piloni ai cooperării transatlantice și pe o întărire a NATO în fața provocărilor Rusiei.

Ce anume însă se va schimba și ce anume va rămâne la fel? La aceste întrebări am încercat să răspundem analizând pozițiile publice ale noului președinte american, politicile promovate de acesta în trecut și discutând cu persoane ce fac parte din cercurile puterii de la Washington.

Relațiile cu Europa și NATO

Joe Biden este un politician mult mai tradițional și mai rațional decât Donald Trump. Așa că este de așteptat ca accentul în cazul relațiilor cu aliații din Uniunea Europeană și NATO să se îmbunătățească rapid.

De altfel, aliații europeni, cu câteva mici excepții (Polonia și Ungaria, în special), abia așteaptă inaugurarea lui Biden pentru a demara o resetare a relațiilor bilaterale. Biden vede NATO ca fiind vital pentru parteneriatul transatlantic și pentru securitatea Europei și a Americii de Nord.

Asta nu înseamnă că automat vor dispărea presiunile asupra modului în care aliații europeni înțeleg să împartă povara cheltuielilor de apărare. Donald Trump a cerut insistent și pe bună dreptate, dar într-un mod nediplomatic, ca aliații europeni, în special Germania, să își îndeplinească angajamentul asumat de majorare a cheltuielilor de apărare pentru a atinge 2% din PIB. State precum România, Polonia, Marea Britanie sau Grecia reprezintă mai degrabă excepții în cadrul NATO în ceea ce privește atingerea acestui prag.

Administrația Trump a decis anul acesta reducerea prezenței militare americane în Europa, prin reducerea numărului de soldați staționați în Germania. O parte dintre aceși soldați urmau să fie relocați în România și Polonia, dar per total, capacitatea de descurajare americană în Europa urma să scadă.

Este aproape sigur că această decizie, precum și cea de mutare a comandamentului U.S. AFRICOM din Germania (Comandamentul trupelor americane pentru Africa) va fi anulată.

Mă aștept ca președintele Biden să întărească angajamentul SUA către Europa și NATO, să folosească o abordare diplomatică tradițională și să pună accentul pe cooperare.

Mă aștept ca el să schimbe narativul în legătură cu Uniunea Europeană. De asemenea, mă aștept ca Biden să pună presiune pe aliații europeni să își asume mai multă responsabilitate, în special Germania, în zonele de diplomație, comerț și apărare”, a declarat pentru PressOne generalul american în rezervă Frederick Hodges, care a comandat forțele americane în Europa. În prezent, Hodges este Pershing Chair în cadrul Center for European Policy Analysis (CEPA).

Generalul Frederick Hodges, un bun cunoscător al zonei Mării Negre. Foto: Raul Ştef

Totodată, analiștii americani văd o creștere a prezenței americane în regiunea Mării Negre, proces început deja sub administrația Trump.

De altfel, proiectele privind investiții cu bani americani în dezvoltarea infrastructurii de transport și în energie tocmai au fost anunțate și se traduc printr-o mai mare implicare a companiilor americane în regiune.

Astfel de decizii nu se schimbă peste noapte și reprezintă o direcție de acțiune ce se întinde mai mai mulți ani, dacă nu chiar decenii. Deciziile privind amplasarea trupelor și a comandamentelor militare sunt însă ușor de schimbat, mai ales dacă discutăm de lucruri aflate încă în plan.

U.S. AFRICOM va rămâne în Stuttgart. Așa că se va menține același status quo. Presiunea îndreptată către Germania pentru a cheltui mai mult pe apărare se va reduce. Sub Biden, prezența SUA în Marea Neagră va crește, la fel și asistența acordată Ucrainei”, anticipa în urmă cu câteva luni Glen Howard, președinte al fundației Jamestown, una dintre cele mai importante organizații axate pe analize și cercetări ce se axează pe Eurasia.

De aceeași opinie este și Frederick Hodges. „Mă îndoiesc că va fi redus numărul de soldați americani din Germania, așa cum dorea Trump. Mă aștept ca Secretarul Apărării să oprească această mutare în timp ce este reanalizată. Anticipez că rezultatul analizei va fi că retragerea este nenecesară, prea scumpă și că are drept efect afectarea încrederii și relației cu Germania”.

Un subiect fierbinte pe agenda relațiilor dintre statele europene și SUA va rămâne însă dependența energetică de Rusia, lucru pe care administrația Trump a încercat fără succes să îl schimbe.

Cea mai mare problemă aici rămâne dezvoltarea gazoductului Nord Stream 2, care urmează să lege direct Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică. Rolul acestui gazoduct este să reducă drastic dependența Moscovei de conductele care tranzitează Ucraina, Belarus și Polonia.

Traseul noii conducte ar conecta direct Germania de gazele rusești. Ilustrație: Yurikswo | Dreamstime.com

Mă aștept ca președintele Biden să insiste ca Germania să pună mai multă presiune pe Kremlin referitor la acordul de la Minsk privind Ucraina și să iasă cumva din încurcătura Nord Stream 2 în care Germania s-a băgat.

Sunt sigur că administrația Biden va continua să pună presiune pe Germania în cazul Nord Stream 2. Congresul deja se opune proiectului, iar aici există un consens bipartizan, dar va găsi o metodă să o facă într-o manieră mai diplomatică și ofere Germaniei o cale de ieșire fără a o face să pară servilă față de SUA.

De aceea modul de acțiune al administrației Trump nu a dat rezultate… partenerilor le-a displăcut modul de acțiune și au opus rezistență”, explică Hodges.

„Impresia generală este că noul președinte vede Europa ca esențială pentru prosperitatea și americană, așa că va dori să îmbunătățească relația noastră cu aliații europeni și cu prietenii noștri, care nu sunt în NATO.
Pentru SUA, cei mai buni și mai de încredere aliați din lume sunt în Europa, la care se adaugă Canada și Australia. Totodată, SUA au nevoie de un pilon european, pentru a face față provocărilor lansate de Rusia lui Vladimir Putin și China comunistă.”

FREDERICK (BEN) HODGES, FOSTUL COMANDANT AL FORȚELOR NATO ÎN EUROPA

Alegerea lui Biden este însă o problemă pentru Marea Britanie și liderii săi conservatori, care în ultimii ani au primit susținere necondiționată din partea fostei administrații americane în încercarea de a se desprinde de Uniunea Europeană.

Un Brexit dur, fără vreun acord cu Uniunea Europeană iese acum din discuție, întrucât Marea Britanie nu se va putea baza pe SUA pentru a putea negocia rapid un acord de liber schimb care să compenseze pierderea piețelor europene de export.

În acest context, este demn de notat și ce crede despre Brexit noul Secretar de Stat propus de Biden, Antony Blinken. Acesta din urmă spunea despre modul în care Marea Britanie a reușit să administreze Brexitul că poate fi comparat cu „un câine care a alergat după mașină, a prins-o, dar apoi mașina a dat înapoi și a călcat câinele. Este un dezastru total”.

Revenirea la o confruntare dură cu Rusia

Vladimir Putin este unul dintre puținii lideri mondiali care s-au abținut să îl felicite pe Joe Biden în primă fază. Preferințele sale pentru Donald Trump erau mai mult decât evidente, Rusia desfășurând o campanie de subminare a candidaturii lui Hillary Clinton în urmă cu patru ani, campanie care l-a ajutat pe Trump să ajungă președinte.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Omuleții verzi care au cucerit Crimeea sunt replicați acum de bătăușii fără uniformă din Belarus. Rusia recurge la orice mijloace pentru a-și asigura o zonă de securitate la frontierele sale vestice, dar știe să speculeze și conflictele de la granița sa sudică. Foto: Andreykr | Dreamstime.com

Și este ușor să înțelegem de ce Putin nu este deloc încântat de victoria lui Biden în alegeri. În urmă cu aproape doi ani, în cadrul unei conferințe găzduite de Council on Foreign Relations, Joe Biden îl descria pe Vladimir Putin ca fiind un „KGB thug”, adică un bătăuș kaghebist.

Viziunea lui Biden este că Rusia lui Putin nu poate concura eficient cu un Vest ce acționează unitar, așa că autocratul va încerca să dezbine țările NATO și să distrugă ordinea liberală instituită după cel de-al Doilea Război Mondial.

În acest context, Washingtonul ar putea să încerce să își extindă prezența militară pe flancul estic al NATO cu scopul de a descuraja Rusia și de a-i reduce influența în țări precum Ucraina, Gerogia, Armenia sau Belarus, din spațiul ex-sovietic.

Sper ca Washingtonul și Bruxellesul să acorde mai multă atenție zonei Mării Negre, inclusiv Caucazul. Eforturi în toate domeniile (diplomație, informații, militar și economic) sunt necesare pentru a preveni conflictul, pentru a elimina orice șansă ca un calcul greșit să ducă la un conflict major. Lipsa noastră de atenție susținută asupra zonei Caucazului a transmis Kremlinului mesajul că este sfera lor de influență exclusivă așa că asta a dus la apariția trupelor rusești ca forțe de menținere a păcii în regiune… un rezultat groaznic având în vedere importanța strategică a singurei regiuni ce reprezintă un coridor est-vest între Europa și Asia ce nu trece prin Rusia și Iran”, explică Ben Hodges.

Asia rămâne principala preocupare

Pivotul către Asia, început de administrația lui Barack Obama, a fost accelerat de către Donald Trump. Problema este că în ultimii patru ani SUA au pus presiuni tot mai mari pe China, văzută ca principalul adversar global, dar în același timp, din cauza politicii America First, și-au slăbit în același timp relațiile cu aliații tradiționali din zonă, fără să pună nimic în loc.

China și-a cumpărat treptat amiciția multor națiuni și se folosește de organizațiile internaționale pentru a-și promova agenda. SUA vor trebui să contracareze în mod inteligent această influență. Foto: © Palinchak | Dreamstime.com

Aversiunea pentru multilateralism a lui Trump s-a tradus în special prin dinamitarea TPP (Trans-Pacific Partnership) și prin presiuni tot mai accentuate asupra Japoniei și Coreei de Sud pentru a plăti sume mult mai mari pentru găzduirea trupelor americane menite să apere cele două țări.

Îmi imaginez că prioritatea pe plan extern va fi regiunea Asiei, așa cum a fost stabilit încă din timpul administrației Obama, când Biden era vicepreședinte, și continuat sub Trump. Nu știu dacă toate procesele și politicile vor rămâne la fel, dar cred că vor fi mai multe similitudini decât diferențe. Probabil vom vedea mai mult efort depus în direcția lucrului împreună cu aliații, inclusiv Europa, pentru a contracara presiunile economice agresive ale Chinei și provocările diplomatice lansate de Beijing către oricine încearcă să reziste politicii chineze”, explică evoluția pe care o va lua pivotul către Asia generalul Hodges.

SUA au pierdut mult din ceea ce se numește soft power în Asia prin retragerea din TPP, mișcare intempestivă făcută încă din ianuarie 2017. De mutarea lui Trump a profitat chiar China, care a semnat în noiembrie anul acesta un important acord comercial cu alte 14 state. Parteneriatul regional economic global (RCEP) a fost semnat în finalul summitului online al ASEAN (Asociaţia statelor din Asia de sud-est), organizat începând de joi de Hanoi, Vietnamul asigurând preşedinţia prin rotaţie a forului.

Acordul vizează crearea unei uriaşe zone de liber schimb între zece state din ASEAN – Indonezia, Thailanda, Singapore, Malaezia, Filipine, Vietnam, Myanmar, Cambodgia, Laos şi Brunei – şi China, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.

De remarcat că multe dintre statele care acum au semnat acest nou acord promovat de China se regăseau în TPP, care fusese gândit tocmai pentru a restrânge influența colosului comunist.

Din TPP făceau parte Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, Vietnam și Statele Unite. Având în vedere momentul ales de China pentru a pune presiune pentru semnarea RCEP, anume începutul lunii noiembrie, după alegerile câștigate de Biden, ne putem problema dacă nu cumva liderii comuniști au înțeles că sub noua administrație s-ar putea încerca o reînviere a TPP, așa că au luat măsuri pentru a reduce spațiul de manevră al SUA în următorii patru ani.

Din RCEP lipsește însă India, care se află într-o confruntare cu China din cauza politicii expansioniste a Beijingului în Himalaya, conflict despre care am scris pe larg în urmă cu ceva timp. India s-a retras din RCEP încă de anul trecut de teamă că piața sa va fi inundată de produse chinezești.

Pentru SUA, India devine astfel vitală în încercarea de a ține în frâu ambițiile Beijingului. Rămâne ca administrația Biden să obțină rezultate în încercarea a-și apropia India, o alianță formală între cele două țări reprezentând un scenariu sumbru pe care China încearcă să îl evite.

Istoria dintre SUA și India este una marcată de tensiuni, SUA fiind timp de decenii aliatul tradițional și furnizorul de armament pentru Pakistan, rivalul de temut al Indiei. În același timp, India s-a apropiat de URSS și apoi de Rusia, de la care importă cantități însemnate de armament. Lucrurile au început să se schimbe după anul 2000, când Bill Clinton a devenit primul președinte american care a vizitat India după 1978.

Soldat indian din regiunea Ladakh, disputată de China și India. Foto: Oleg Doroshenko | Dreamstime.com

Treptat, relațiile dintre cele două democrații s-au îmbunătățit și totul a culminat cu conflictul din Himalaya din această primăvară. SUA și India au ținut chiar exerciții navale comune pentru a asigura „că regiunea Indo-Pacifică rămâne liberă”.

Recent, administrația Trump a anunțat că a aprobat o înțelegere privind un export de armament în valoare de 1,8 miliarde de dolari către Taiwan, un aliat american important în Asia de Sud-Est, lucru care a înfuriat Beijingul, care vede Taiwanul ca pe o provincie rebelă.

Nu știu dacă vânzările de arme către Taiwan vor continua, dar sper că da. Liderii partidului comunist chinez au văzut că întreaga lume nu a făcut nimic după ce au zdrobit rezistența din Hong Kong și mă tem că ei cred că nu vom face nimic pentru a opri o abordare similară în cazul Taiwanului, ceea ce crește riscul ca China chiar să folosească forța pentru a integra Taiwanul”, spune Hodges.

Nume cheie pentru Externe și Apărare

Cuvântul final în politica externă îl are președintele, însă secretarul de Stat și secretarul Apărării joacă roluri importante în modul în care această politică este concepută și în modul în care SUA își proiectează forța. Așadar, cele două persoane care vor ocupa portofoliile în cauză sunt extrem de importante pentru a înțelege intențiile noii administrații de la Washington.

Joe Biden a anunțat deja că îl va nominaliza pe Antony John Blinken pentru postul de secretar de Stat (ministru de Externe). În vârstă de 58 de ani, Blinken, vorbitor fluent de franceză, a fost secretar de Stat adjunct din 2015 până în 2017 și consilier adjunct pe probleme de securitate națională al fostului președinte Barack Obama.

În 2017, Blinken, împreună cu Michele Flournoy, în prezent pe lista scurtă pentru portofoliul Apărării, a fondat WestExect Advisors, o firmă de strategie politică. În timpul campaniei, Blinken a îndeplinit funcția de consilier pentru politică externă în cadrul campaniei lui Biden.

Este văzut ca un moderat, ceea ce îi poate asigura confirmarea Senatului dominat de republicani. În timpul campaniei prezidențiale, Blinken a susținut că Statele Unite trebuie să își refacă alianțele internaționale slăbite de abordarea America First a lui Trump și să reînvie acordul nuclear cu Iranul.

Este de așteptat ca noul secretar de Stat să susțină revenirea SUA în cadrul Acordului de la Paris, pentru combaterea schimbărilor climatice, și anularea deciziei de a părăsi Organizația Mondială a Sănătății. Conform Politico, Michele Flournoy este în pole position pentru a prelua portofoliul Apărării. Flournoy este CEO al WestExec Advisors, fost subsecretar al Apărării însărcinat cu politicile și cofondator al Center for a New American Security.

Michele Flournoy este cotată de Politico, pe baza surselor din Washington, ca fiind cea mai apropiată de a fi nominalizată pentru postul de Secretar al Apărării datorită vastei sale experiențe în domeniu, în special în administrația Obama și ca fondator al Center for a New American Security, un think tank cu orientare centristă.

Una dintre cele mai recente contribuții ale sale la modul în care Statele Unite ar trebui să își dezvolte capacitățile militare este un document ce explică modul în care Pentagonul trebuie să accelereze eforturile de a contracara China în domeniul noilor tehnologii.

Alte trei posibile nume pentru Apărare sunt senatoarea Tammy Duckworth, veterană a războiului din Irak, care s-a aflat pe lista scurtă de posibili vicepreședinți în vară, senatorul Jack Reed, de asemenea cu experiență în forțele armate, fiind căpitan în rezervă și Jeh Johnson, șef al Homeland Security între 2013 și 2017.

Odată ce administrația Biden va fi instalată, în 20 ianuarie, prioritatea numărul unu va fi revenirea la o politică externă mult mai puțin mercantilă și confruntațională. Aliații din NATO și Uniunea Europeană pot răsufla ușurați că nu vor rămâne fără umbrela de protecție americană, la fel și cei din Asia. Asta înseamnă și că apariția unei armate europene nu se va produce prea curând.

Politica America First va fi abandonată și am putea vedea chiar revenirea SUA în Acordul de la Paris, un nou acord nuclear cu Iranul și o serie de acorduri comerciale de liber schimb.

Rămâne însă să vedem cât de rapid se vor produce aceste schimbări.

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.