Culisele manevrelor militare chineze de pe teritoriul Indiei, în Cașmir

Adrian Mihălțianu

Alexandru Gugoașă

Știri

05/06/2020

Foto: Oleg Doroshenko | Dreamstime.com

În timp ce SUA este ocupată cu efectele pandemiei de cornonavirus, cu protestele rasiale și cu un președinte care vrea să scoată armata pe străzi, China testează tot mai mult apele în propria regiune și încearcă să își extindă influența atacându-și vecinii.

Obiectivele urmărite sunt multiple, dar trebuie înțelese și prin prisma confruntării tot mai acute dintre China și SUA, în care victime colaterale cad țările care au dat semne că vor să se apropie de Statele Unite.

La începutul lunii mai, trupe chineze s-au instalat într-o zonă a văii Galwan, din regiunea Ladakh, la peste 4.000 de metri altitudine, și au început să își fortifice pozițiile. Această zonă este considerată de India parte a teritoriului său, așa că s-a ajuns la o serie de confruntări între trupe indiene și chineze, soldate deocamdată cu circa 20 de morți de partea indiană și un număr nespecificat de victime de partea chineză (actualizare 16 iunie).

Mutarea Chinei vine ca răspuns la eforturile Indiei de a-și dezvolta infrastructura rutieră în zona sa de control. Acest lucru ar fi de natură să schimbe raportul de forțe în zonă, așa că acțiunile chineze se concentrează pe încercările de a opri lucrările de construcție și de a rupe legăturile de aprovizionare ale trupelor indiene de-a lungul graniței comune ce se întinde pe 3440 km.

În plus, mișcarea reprezintă un șah dat Indiei, care se vede nevoită fie să accepte situația de fapt, cu repercusiuni în cascadă în privința situației strategice din zonă, fie să replice direct sau în alte teatre de conflict, fapt care ar putea escalada confruntările la nivelul unui război în toată regula. Implicațiile pentru economia mondială și pentru stabilitatea păcii globale ar fi uriașe.

Pe de altă parte, ultima aventură militară chineză reprezintă un nou capitol într-un conflict mocnit, uitat mai bine de jumătate de secol.

Confruntarea strategică de pe acoperișul lumii

Controlul asupra provinciei Cașmir reprezintă sursa mai multor războaie regionale între India și Pakistan în cei peste 70 de ani ce au trecut de la obținerea independenței. Mai puțin cunoscut este însă faptul că și China are un cuvânt de spus în aprinderea fitilului acestui butoi de pulbere pe care stă subcontinentul Indian.

Fiecare dintre aceste trei puteri - China, India și Pakistan - au încercat de-a lungul timpului să-și impună voința în zona Cașmirului și să stabilească granițele într-un mod cât mai avantajos pentru ele. De la partiționarea Indiei, după obținerea independenței de imperiul Britanic, în 1947, granițele lăsate moștenire de fosta putere colonială, disputele religioase și încercările de (re)stabilire a unui echilibru regional au reprezentat tot atâtea surse de conflict.

Dacă cele patru războaie dintre India și Pakistan, care au avut loc în 1947, 1965, 1971 și 1999, sunt mult mai cunoscute, beneficiind de o mai amplă mediatizare, conflictele dintre India și China desfășurate tot în regiunea Cașmirului au avut parte de mult mai puțină atenție.

În trecut au mai fost diferite faze de confruntări și amenințări însă cele două părți s-au abținut de la gesturi care ar fi putut escalada conflictul. De data aceasta însă, trupele chineze par să se fi instalat pe termen lung în regiune într-o zonă controlată până de curând de partea adversă.

Balanța strategică din regiune înclină aparent decisiv în favoarea Chinei, care a făcut eforturi în ultimii ani să se apropie de Pakistan, rivalul de temut al Indiei, printr-o serie de investiții strategice în infrastructura ce leagă China de Pakistan, parte a proiectului mamut Belt and Road Initiative.

Beijingul a investit 60 de miliarde de dolari în infrastructura Pakistanului și vrea să deschidă un nou coridor de transport cu țara vecină, care va lega orașul Kashgar din China de portul Gwadar, aflat pe țărmul Mării Arabiei.

Zona disputată se află în relativă proximitate, la doar 200 de kilometri sud-est de punctul de trecere a frontierei cu India.

Apropierea dintre China și Pakistan este și de natură militară. Pe măsură ce SUA și-a redus exporturile de armament către Pakistan din cauza fricțiunilor apărute pe fondul conflictului din Afganistan, China a umplut acest gol.

Astfel, între 2014 și 2018 Pakistanul a devenit principalul client pentru industria de armament chineză, această țară cumpărând 37% din totalul exporturilor chineze.

Incursiuni chineze pe stil rusesc, impotență indiană

Cu toată retorica naționalistă și populistă propagată pe plan intern în ultimii ani, guvernul lui Narendra Modi s-a văzut incapabil să ofere un răspuns pe măsură agresiunii chineze. De altfel, guvernul Modi a eșuat în a reforma profund armata țării, în ciuda importurilor masive de armament modern, și în a întări diviziile ce mențin controlul asupra Cașmirului. Acum, Modi se vede asaltat pe plan intern de naționaliștii care cer război, dar pare a fi în același timp conștient de slăbiciunea propriei armate.

Frontul indian nu este singurul deschis de China în regiune. Pe măsură ce SUA s-a retras din zonă, administrația Trump fiind mai degrabă ocupată să gestioneze crizele interne cu gândul la alegerile din noiembrie, Beijingul a acționat în forță pentru a-și reafirma pretențiile teritoriale.

Forțele chineze au scufundat un vas vietnamez de pescuit în marea Chinei de Sud, au amenințat Taiwanul și au trecut la acțiuni de intimidare la adresa unei platforme de foraj marin ce aparține Malaieziei. În același timp, autonomia Hong Kongului a fost serios pusă sub semnul întrebării prin adoptarea unor legi mult mai restrictive.

Originile unui conflict vechi de jumătate de secol

Originile conflictului pot fi găsite în revolta tibetană din 1959, când India a oferit azil lui Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, dar și în felul în care autoritățile britanice au stabilit granița dintre India, Tibet și China, la finele secolului XIX și începutul secolului XX.

După ce a rezolvat revolta tibetană, China a proclamat existența unei Linii de Control Real (Line of Actual Control - care există și astăzi) ce urmează să funcționeze ca graniță între India și China și care ține seama doar parțial de linia de demarcație McMahon din 1913, stabilită fără consultarea ei.

India nu a recunoscut această Linie, fapt care a dus la o ofensivă chineză de succes în octombrie 1962. În conflict intervine și Uniunea Sovietică, ce furnizează arme moderne Indiei, atunci când statele occidentale refuză să o facă. India rămâne apropiată de URSS până la disoluția statului sovietic și devine un client fidel al industriei de armament sovietice și apoi rusești până în ziua de astăzi.

Abia la o jumătate de secol distanță această dependență începe să se erodeze, pe măsură ce India își diversifică furnizorii de armament, apelând tot mai mult la companii occidentale. Azi, rolul URSS îl joacă Statele Unite.

India trebuie să aleagă

India este acum prinsă între ciocan și nicovală. Pe de o parte presiunile militare și politice chineze sunt substanțiale și este greu de presupus că India va dori o confruntare deschisă majoră cu vecinul mult mai puternic de la nord. Pe plan intern însă, crește un sentiment de frustrare și furie al populației față de China, care se traduce în presiune asupra guvernului lui Narendra Modi.

În ecuație trebuie puse însă și relațiile economice bilaterale, care sunt substanțiale, dar în favoarea Chinei, care a înregistrat un excedent comercial în relația cu India, în 2019, în valoare de 51,68 mld. dolari. Iar China nu se va da în lături de la a folosi arma economică în acest război, așa cum a făcut-o în disputele cu alte state de-a lungul timpului.

Dar nici India nu stă fără să facă nimic. În urma pandemiei de Covid-19, India a început o campanie de atragere a companiilor occidentale care vor să părăsească China, fapt care nu a rămas neobservat la Beijing. În uriașa reorientare a fluxurilor de producție, China pur și simplu nu poate permite Indiei să o înlocuiască de pe poziția de principal exportator al lumii.

India trebuie acum să aleagă: fie va continua să se lupte singură cu China, pentru că pe susținerea Rusiei nu poate miza așa cum o făcea pe susținerea URSS acum mai bine de jumătate de secol, fie va alege să se apropie de SUA pentru a înclina decisiv balanța în favoarea sa. De altfel, acesta și pare a fi obiectivul principal al Chinei: să o împiedice să apuce pe acest drum.

Propaganda chineză vrea să lege India de mâini. India nu se lasă

Pentru a preveni o apropiere între India și SUA, regimul de la Beijing transmite mesaje tranșante prin presa de partid. Un articol publicat în publicația Global Times, un ziar de tip tabloid, dar controlat de Partidul Comunist Chinez, atrage atenția oficialilor de la New Delhi să nu devină "pioni" ai Washingtonului pe fondul unei presiuni tot mai mari din partea naționaliștilor indieni.

Așa cum era de așteptat, jurnaliștii chinezi amenință India că orice apropiere de SUA va pune la grea încercare legăturile economice dintre China și India, dar având în vedere că relațiile economice avantajează în mod clar Beijingul, India nu are chiar atât de mult de pierdut. Dimpotrivă.

După ce anul trecut încercase să reia relațiile cordiale cu China lui Xi Jinping, premierul Modi s-a apropiat tot mai mult de Donald Trump și de politica sa de contracarare a dominației chinezești. De altfel, Trump l-a sunat pe Modi pe 2 iunie pentru a discuta în mod concret problemele pe care le are India la granița disputată cu China, la pachet cu reformarea din temelii a Organizației Mondiale a Sănătății, considerată a fi deja o marionetă a Chinei.

Trump vrea să extindă, de altfel, și grupul G-7, într-un format G-11 care să includă Australia, India, Coreea de Sud și chiar Rusia, în încercarea de a încercui China.

India a folosit, la rândul ei, toate armele diplomatice, inclusiv o prezență virtuală a unor oficiali indieni la ceremonia de învestire a președintelui Taiwanului - o mișcare de natură a înfuria China.

Ambele țări sunt puteri nucleare, însă numărul exact de arme nucleare disponibile este necunoscut. Estimările spun că India dispune de un număr de 130 - 140 de focoase nucleare ce pot fi folosite în orice moment, în timp ce China dispune de 280 - 300.

Totuși, suntem încă departe de un conflict la scară mare între cele două țări. Deocamdată, ambele tabere masează trupe și artilerie în zonă. O întâlnire de pe 6 iunie între doi generali-locotenenți, care ar fi putut detensiona situația, s-a soldat cu un eșec.

Un lucru este cert: plăcile tectonice pe care stau China și India sunt pe curs de coliziune, iar agresivitatea Chinei la adresa vecinilor săi este tot mai mare. Reașezarea strategică a zonei poate veni la pachet cu confruntări militare de amploare dacă autocrații aflați la putere își vor juca greșit cărțile.