În seria noastră de articole am analizat deja dimensiunile politice și militare ale modului în care se schimbă paradigma geopolitică într-o zonă ce privește România direct. În episodul de astăzi vom analiza situația economică a statelor din această parte a globului și ceea ce le leagă și le dezbină.

Există un fir roșu ce leagă economiile de pe flancul estic al NATO, și anume modul în care investițiile în proiecte gigantice din domeniul energiei și al infrastructurii influențează deciziile politice și alianțele de conjunctură.

Ar fi o greșeală să considerăm flanul estic al NATO ca fiind un monolit, el fiind mai degrabă o colecție alianțe locale, uneori cu mize mai puțin vizibile, influențate de interese economice.

SUA reintră pe un teritoriu curtat până acum de China

Competiția globală pentru influență între China și SUA reașază prioritățile economice în Europa de Est. După ce ani de zile investițiile strategice americane au lipsit din zona flancului estic al NATO, partea americană pare că dorește să schimbe această stare de fapt.

China a investit masiv în Balcani, având grijă să și promoveze asta, deși fondurile sunt date cu dobândă și trebuie rambursate. Foto: © Jerome Cid | Dreamstime.com

China a încercat să își extindă influența economică și politică în Europa de Est oferind, la fel ca peste tot în lume, împrumuturi pentru investiții în infrastructură și domeniul energetic, cu condiția ca toate investițiile să fie făcute cu ajutorul firmelor chineze.

Spre deosebire de alte părți ale globului însă, faptul că statele din Europa Centrală și de Est fac parte din Uniunea Europeană vine la pachet cu standarde mult mai înalte în ceea ce privește protecția mediului, anticorupție, calitate și siguranță. Aceasta a făcut ca mirajul investițiilor chineze să rămână doar la stadiul de propagandă politică folosită de diferiți actori interesați să se apropie de Beijing.

Practic, investițiile chineze nu s-au concretizat în Europa de Est, iar cel mai bun exemplu în acest sens este România, care a semnat în urmă cu câțiva ani o serie de memorandumuri prin care China promitea să ofere bani pentru modernizarea și extinderea centralei nucleare de la Cernavodă, spre exemplu. Pentru statele din regiune, regulile UE au făcut ca ele să evite capcana datoriilor întinsă de China prin Belt and Road Initiative (BRI).

În Africa și Asia însă, mai multe țări au văzut ce înseamnă de fapt investițiile cu bani de la guvernul chinez. Țările respective s-au bucurat inițial că pot dezvolta porturi, aeroporturi, baraje sau drumuri, dar aceste investiții au ajutat în special firmele chineze și, odată ce autoritățile locale nu au mai putut plăti împrumuturile, chinezii au preluat acele investiții ca plată pentru banii ce nu mai puteau fi înapoiați.

Pentru a evita un astfel de scenariu și pe flanul estic al NATO, SUA au anunțat propria versiune a BRI, oferind bani pentru investiții în infrastructură și domeniul energetic.

Reorientare strategică

La sfârșitul lunii iulie, premierul anunța un plan investiţii în valoare de până la 9 miliarde de euro la centrala nucleară de la Cernavodă, atât pentru retehnologizarea reactorului 1, cât și pentru construirea reactoarelor 3 şi 4.

Uzina nucleară de la Cernavodă asigură o cincime din energia României, fiind la fel de puțin poluantă precum eolienele. Foto: Adrea / Dreamstime.com

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat de mai multe ori în ultimul timp că susţine realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, urmând ca acest lucru să fie făcut cu ajutorul partenerilor noștri din UE și NATO.

În iunie, Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A a fost mandatat să iniţieze procedurile privind încetarea negocierilor cu China General Nuclear Power Group (CGN), precum şi a efectelor juridice în ceea ce priveşte memorandumul de înţelegere încheiat în 2015 pentru construirea şi operarea unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.

Înțelegerea pentru un proiect de 8 miliarde de dolari a fost semnată recent și ea „va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică”, după cum spune ambasadorul american Adrian Zuckerman.

Înțelegerea vine la pachet și cu un memorandum semnat cu EXIM, banca de import-export a SUA, pentru o finanțare de până la 7 miliarde de dolari. Observați că valoarea posibilei finanțări este mai mică decât valoarea proiectului, lucru pe care puțini l-au remarcat, dar voi reveni asupra acestui aspect mai jos.

Un al doilea proiect major de care a vorbit partea americană este construirea unui coridor de transport care să lege Polonia de România. Acest coridor va avea drept componente o linie de tren de mare viteză și o autostradă.

Intenția părții americane este de a oferi accesul la finanțare (adică împrumuturi), cu condiția ca partea română să implice în proiect companii americane.

Ce sunt și ce nu sunt investițiile anunțate

În primul rând, trebuie să înțelegem că partea americană nu ne dă nimic pe gratis. Nu primim sume de bani nerambursabile pentru a construi reactoare nucleare, autostrăzi și linii de cale ferată. Acestea vin doar de la UE. Primim în schimb garanția că, odată ce ne punem pe serios pe treabă cu aceste proiecte, vom găsi și bani pentru a le finanța.

Trenurile de mare viteză reconfigurează piața muncii și sunt relativ puțin poluante față de avioane. Investițiile în linii de tren rapid sunt chiar mai importante decât cele în autostrăzi. Foto: Kloeg008 / Dreamstime.com

Chiar dacă acești bani trebuie returnați, ei vor purta o dobândă ce va fi, aproape sigur, mai mică decât pe piața liberă. În plus, cel puțin în cazul coridorului de transport ce ar trebui să lege România de Polonia, primim și garanția că ne vom integra într-un proiect strategic major.

Inițiativa celor Trei Mări, care reunește 12 state UE din regiunea noastră prinde astfel contur. Scopul acestei Inițiative este să accelereze dezvoltarea și integrarea infrastructurii între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.

Proiectul căilor de transport se suprapune însă, cel puțin parțial, pe ceea ce există deja. România oricum construiește autostrăzi cu bani europeni, iar o parte din acestea vor face parte din ceea ce se numește Via Carpatia.

Acesta este un proiect menit să lege portul Klaipeda din Lituania cu Constanța, Svilengrad din Bulgaria și Salonic din Grecia. Partea din traseu din România include o bună parte din autostrăzile ce sunt oricum în proiect și vor fi construite cu bani europeni.

Situația este similară cu linia de cale ferată ce va dubla conexiunea rutieră. Aceasta se va face pe tronsoane de cale ferată deja existente ce urmează să fie modernizate. Cu alte cuvinte, România poate accesa, pe lângă fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii și bani de la banca americană EXIM (Export-Import Bank of the United States).

Despre ce sumă vorbim mai exact? Ei bine, memorandumul semnat cu EXIM prevede o finanțare de până la 7 miliarde de dolari în total, pentru toate proiectele.

Economia României a crescut modest în ultimii 3 ani, iar pandemia de Covid-19 i-a adus o scădere puternică pe primele șase luni ale lui 2020. Va avea nevoie de toate investițiile puse la dispoziție pentru a ieși din criză și a deveni o țară prosperă în următorii 10 ani.

Așadar, România va trebui să cofinanțeze proiectele de infrastructură și energie dacă luăm în considerare toate sumele necesare pentru a le dezvolta, având în vedere că doar proiectul extinderii și modernizării centralei de la Cernavodă este estimat la 8 miliarde de dolari.

Restrângerea rolului SUA la Marea Neagră lasă loc aventurilor Turciei

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Statele Unite, sub administrația Trump, au redus mult politica intervenționistă promovată de fostele administrații, fie ele democrate sau republicane. Acest lucru a avut drept efect advers o creștere a influenței Turciei în zona Mediteranei de Est.

Ambițiile Turciei destabilizează conflicte înghețate din regiunea Mării Negre, iar Rusia știe să profite, ca întotdeauna, de pe urma acestor aventuri. Conflictul din Nagorno-Karabah e doar un exemplu, Siria e altul. Foto: © Nurlan Mammadzada | Dreamstime.com

Strategia americană pare cumva contradictorie: pe de o parte se dorește o întărire a flancului estic al NATO, prin promovarea inițiativelor economice ce vin în sprijinul Inițiativei celor Trei Mări, pe de altă parte, Turcia a primit mai multă mână liberă să acționeze în zona sa de interes.

Turcia a profitat din plin și de creșterea economică de care a beneficiat de la venirea AKP, partidul lui Recep Tayyip Erdogan, la putere în urmă cu aproape două decenii. În primii ani, regimul Erdogan a reușit să stabilieze finanțele țării, să reducă puternic inflația și să asigure astfel un climat propice investițiilor străine.

Pe măsură însă ce AKP și liderul său au câștigat tot mai multă putere și au început să schimbe fundamentele laice ale republicii turce, așa cum au fost ele concepute de Mustafa Kemal Ataturk acum aproape un secol, și miracolul economic turc a început să se destrame.

Economia Turciei suferă în acest moment de pe urma pandemiei, iar liderul de la Ankara vrea ca relansarea să se facă prin majorarea creditării. Acest lucru nu este însă posibil din cauza ratei foarte mari a dobânzii de intervenție stabilită de Banca Centrală, care la rândul său se folosește de acest instrument pentru a proteja lira turcească de o fugă a capitalului. De altfel, economia Turciei este dependentă de capitaluri externe, care la rândul lor sunt atrase de randamentele bune asigurate de dobânzile mari oferite de băncile turcești.

Regimul tot mai autoritar al președintelui Erdogan nu mai aduce beneficii economice așa cum o făcea la începutul ascensiunii sale politice.

Turcia a mai trecut în ultimii ani prin două șocuri valutare majore, în 2014 și 2018, când lira s-a depreciat puternic. Economia Turciei a fost atunci la un pas de colaps, iar regimul nu își mai permite acum încă un episod de similar. În ultimii ani însă, lira s-a depreciat continuu, sărăcind populația, care se confruntă și cu o rată mare a inflației.

Aventurile militare tot mai riscante ale regimului de la Ankara din ultimii ani și agresivitatea afișată față de Grecia și Cipru trebuie privite și prin prisma problemelor economice interne. Regimul lui Erdogan, care are o puternică componentă naționalistă, trebuie să livreze ceva susținătorilor săi de pe plan intern.

Cum performanțele economice lasă de dorit, iar nivelul de trai al populației scade, anul acesta și pe fondul pandemiei, extinderea influenței turcești peste hotare, inclusiv prin descoperirea și exploatarea unor zăcăminte majore de hidrocarburi, este menită să mențină la cote înalte susținerea pentru AKP, partidul prezidențial.

În același timp, economia Greciei, cel puțin până la debutul pandemiei, intrase pe o curbă ascendentă, după mulți ani de criză. PIB-ul Greciei a început să înregistreze creșteri începând cu 2017 (+1,51%) și a continuat să crească, chiar dacă într-un ritm modest și în 2018 (+1,93%) și 2019 (1,87%).

Grecia nu și-a revenit nici acum de pe urma crizei financiare, dar este forțată să investească în forțele armate dacă vrea să facă față ambițiilor Turciei

În același timp, Grecia a început să aloce un buget tot mai mare ca procent din PIB pentru Forțele Armate, după ce acesta a fost redus drastic în anii de după criza datoriilor din 2010. Astfel, Grecia este una dintre puținele țări din NATO care depășește cu mult procentul de 2% alocat Armatei, cu peste 2,6% în 2019.

Cum utilizează Rusia domeniul energetic pentru a-și extinde influența economică

După impunerea sancțiunilor Occidentale in 2014, odată cu anexarea Crimeei și declanșarea conflictului din estul Ucrainei, economia rusă a înregistrat o perioadă dificilă, amplificată și de prăbușirea prețului petrolului în 2020, odată cu debutul pandemiei.

Economia Rusiei crește mult sub potențial de mai bine de un deceniu. Chiar dacă cifrele de mai sus nu includ căderea economică din al doilea trimestru al lui 2020, viitorul nu arată prea bine pentru o țară devenită paria la nivel global.

Economia rusă a raportat mai mulți ani cu creștere a PIB-ului modestă (0,19% în 2016, 1,83% în 2017, 2,54% în 2018 și 1,34% în 2019) și se preconizează înregistrarea unei scăderi de 6,6% în 2020. Cu toate acestea, investițiile în modernizarea armatei au continuat într-un ritm susținut, după cum am arătat în episodul doi al seriei noastre de analize.

În ceea ce privește mijloacele economice ale Rusiei de a influența statele din regiunea Mării Negre, acestea se axează în special pe utilizarea resurselor energetice. Astfel, un raport al RAND Corporation evidențiază acțiunile Kremlinului din domeniul economic menite să separe interesele Bulgariei și ale Turciei de cele ale aliaților săi din NATO și UE.

Construcția de noi conducte pentru transportul de gaze naturale din Rusia către țări din regiunea Mării Negre oferă Rusiei pârghii importante asupra elitelor și populațiilor din Bulgaria, Turcia și alte state. Pentru consumatori, aceste proiecte s-ar putea traduce în prețuri mai mici și mai puțin volatile

RAND Corporation: Russia, NATO, and Black Sea Security

În acest moment, Bulgaria este dependentă 100% de importurile de gaz rusesc și autoritățile de la Sofia încearcă să convingă Moscova să prelungească conducta TurkStream către granița sa, nu către Grecia.

În același timp, Bulgaria dorește să reînceapă construcția centralei nucleare de la Belene, începută în 1987, și este deschisă cooperării cu Rusia în cadrul acestui proiect estimat la 6,3 miliarde de euro.

Pe de altă parte, Rusia a utilizat și metode mult mai brutale pentru a-și impune voința. Astfel, importurile de produse alimentare din Ucraina, Georgia și Moldova (ciocolată și respectiv vinuri) au fost blocate, odată ce aceste țări au dat semne că vor să se apropie de Occident.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan este alimentat cu bani din aur negru

După războiul încheiat în 1994, Armenia a obținut controlul de facto al regiunii Nagorno-Karabah, cu populație majoritar armeană, dar aflat în interiorul statului Azerbaidjan, așa cum a rezultat el din destrămarea URSS. La acel moment, economiile celor două state erau pe picior egal, însă două decenii mai târziu acest lucru a început să se schimbe.

Azerii vor să tranșeze un conflict înghețat de decenii, dar spiritul naționalist și investițiile în armată nu sunt suficiente într-o situație geostrategică foarte complexă. Foto: © Nurlan Mammadzada | Dreamstime.com

Armenia a rămas în orbita Moscovei, însă Azerbaidjanul a reușit să se mențină la distanță de Kremlin. Regimul de la Baku a profitat de pe urma rezervelor importante de petrol și gaze naturale și a investit puternic în propria armată, în același timp asigurându-și și susținerea necondiționată a Turciei, datorită afinităților culturale dintre cele două țări.

90% din valoarea exporturilor azere este reprezentată de petrol și gaze.

Legăturile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt însă puternice și datorită interdependenței dintre cele două state în domeniul energiei. Azerii au nevoie de piețe de desfacere pentru exporturi, turcii au o economie în dezvoltare, dar nu au resurse suficiente și pot oferi inclusiv acces pe piețele europene.

În noiembrie 2019, Turcia și Azerbaidjan au marcat în mod formal finalizarea conductei de gaz transanatoliene (TANAP), care reprezintă cea mai mare parte din proiectul Coridorul Sudic pentru Transportul de Gaz, o serie de conducte care vor transporta gaz de la Marea Caspică în Europa.
Turcia este și cel mai important client pentru gazul azer. Peste 27% din exporturile de gaz azere au ajuns în Turcia în 2019.

Forțele azere au astăzi echipament mult mai modern, lucru ce s-a văzut în conflictul declanșat recent în Caucaz. Atât Azerbaidjanul cât și Armenia cumpără însă armament din Rusia, așadar interesul Moscovei este ca niciunul dintre state să nu câștige definitiv acest conflict.

De altfel, în ciuda succeselor de pe câmpul de luptă ale armatei azere, situația din teren nu s-a modificat substanțial, Nagorno-Karabah rămâne de facto independent de Baku, singurul câștigător fiind regimul lui Vladimir Putin care a acționat ca mediator între cele două părți, are în continuare doi buni clienți pentru armamentul său, ba chiar va avea și 2000 de „peace keepers” pe teren, care îi vor permite să țină în șah atât Azerbaidjanul, cât și Armenia și mai ales Georgia.

Sigur, Armenia primește arme la prețuri subvenționate, din motive ce țin de starea economiei armene și a dorinței de a menține țara pe orbita Moscovei. Turcia, care a susținut azerii în conflictul dintre cele două țări, pare a fi marele pierzător al acestui război.

Totuși, PIB-ul Azerbaidjanului era anul trecut de aproape patru ori mai mare decât al Armeniei, iar regimul de la Baku înregistra un excedent bugetar în același an, datorat în special încasărilor din exporturile energetice. Acest lucru va continua și de acum încolo, deci dinamica este de partea azerilor.

Totodată, bugetul alocat de Azerbaidjan armatei era în 2018 de trei ori mai mare decât al Armeniei. Aproape toți indicatorii economici sunt favorabili Azerbaidjanului, ceea ce explică și încrederea regimului în propriile forțe în cadrul conflictului cu Armenia.


După cum se vede în această trecere în revistă la 360 de grade, România nu are altceva de ales în politica sa economică și militară decât să-și întărească puternic și cât mai repede poziția în cadrul flancului estic al NATO, folosindu-se de toate elementele care-i stau la îndemână: fondurile UE și fondurile americane, investind inteligent în energie, infrastructură de transport și în capacități militare.

Avem în față un deceniu pe care nu ne permitem să-l pierdem cum am făcut cu precedentele trei. Pur și simplu nu mai putem omite absolut nimic; dimpotrivă, trebuie să știm a folosi sumele imense puse la dispoziția noastră, multe dintre ele sub formă de fonduri nerambursabile sau împrumuturi cu dobândă foarte mică, pentru a deveni cel mai important pilon NATO în zonă.

Dacă ne vom juca corect cărțile, atunci România mijlocului celui de-al treilea deceniu al secolului XXI va fi atât independentă din punct de vedere energetic de Rusia, cât și suficient de puternică economic, social și militar încât să-și apere interesele la Marea Neagră cu mult mai mult aplomb decât a făcut-o până acum.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.