România

Copiii care au trăit primii doi ani în orfelinat nu mai pot avea o viață normală

Copiii care au trăit primii doi ani în orfelinat nu mai pot avea o viață normală

"Dorinţa mea e ca România să admită greşelile regimului comunist, care, prin instituţionalizare, a suprimat mii de vieţi", spune cercetătorul Florin Ţibu.

08/08/2017


Despăgubirile plătite de CFR pentru întârzieri: 400 de euro. Dar problema nu e doar la ei

Despăgubirile plătite de CFR pentru întârzieri: 400 de euro. Dar problema nu e doar la ei

CFR Călători nu plăteşte despăgubiri decât pentru întârzieri în traficul internaţional de transport. Dar românii s-au obişnuit să nu se plângă.

31/07/2017


"Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine"

"Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine"

INTERVIU. Românii îşi aplică un soi de auto-rasism – "Ne-am născut inferiori de la natură şi asta este", spune antropologul Vintilă Mihăilescu.

25/07/2017


Trenul acesta pierdut

Trenul acesta pierdut

300 de călători ai trenului de noapte Timișoara-București au rămas în câmp după ce vagoanele s-au desprins de locomotivă.


Spitalul desființat ca să poată fi reînfiinţat

Spitalul desființat ca să poată fi reînfiinţat

O comunitate din Maramureș și-a luat spitalul înapoi de la stat și acum investește în servicii medicale.

17/07/2017


Iubirea care vindecă. Viaţa şi moartea copiilor părăsiți în spitale

Iubirea care vindecă. Viaţa şi moartea copiilor părăsiți în spitale

Copiii cu probleme de sănătate abandonaţi în maternităţi par a încurca pe toată lumea. Dar acolo unde există nedreptate, există şi miracole.

16/07/2017


De ce plouă la Electric Castle

De ce plouă la Electric Castle

Se spune că de vină pentru ploile de la festival ar fi un ansamblu magic ridicat într-un sat vecin cu Bonțida. Am mers, așadar, la Tăușeni, să aflăm informaţii.


Genunchii României

Genunchii României

Tot mai mulţi români se apucă de sport, dar pentru că o fac agresiv, clinicile de ortopedie au programări pe luni de zile pentru operaţii de genunchi.

09/07/2017


Copil neiubit, aştept mamă şi tată

Copil neiubit, aştept mamă şi tată

După numai 6 luni de la înfiinţarea listei de copii greu adoptabili, o cincime dintre ei se află în diferite faze ale procesului de adopţie.

05/07/2017


"La Spitalul Colentina e tragedie. Şi nu e doar la noi, e problema întregii ţări"

"La Spitalul Colentina e tragedie. Şi nu e doar la noi, e problema întregii ţări"

Lipsa de personal devine cronică în sistemul medical. La Spitalul Colentina, plecarea a doar câteva asistente ar bloca secţii vitale.

29/06/2017


Educație și Cultură: cum s-au prezentat miniștrii Liviu Pop și Lucian Romașcanu la audierile din Parlament

Educație și Cultură: cum s-au prezentat miniștrii Liviu Pop și Lucian Romașcanu la audierile din Parlament

Liviu Pop devine ministru al Educației la exact 5 ani de când a blocat votul CNATDCU privind plagiatul lui Victor Ponta.


Televiziune de sector plătită din bani publici

Televiziune de sector plătită din bani publici

Consiliul Local al Sectorului 6 va dezbate un proiect privind alocarea a 1,2 milioane de lei pentru înfiinţarea unei televiziuni online "de sector".

27/06/2017


Academia Națională de Informații contrazice CV-ul lui Mihai Tudose

Academia Națională de Informații contrazice CV-ul lui Mihai Tudose

De ce și-a trecut Mihai Tudose în CV poziții didactice de la o universitate la care nu a fost încadrat?

27/06/2017


Cele mai apreciate clădiri construite anul trecut în București

Cele mai apreciate clădiri construite anul trecut în București

Cele mai frumoase clădiri construite în Capitală în 2016 și cele mai inspirate amenajări interioare au fost premiate de Ordinul Arhitecților, filiala București.

23/06/2017


Ambele sensuri ale străzii Radu Gyr

Ambele sensuri ale străzii Radu Gyr

Cererea Institutului "Elie Wiesel" de schimbare a numelui străzii Radu Gyr din Cluj redeschide răni ale trecutului şi dihotomia fascism-comunism.

23/06/2017