Copil neiubit, aştept mamă şi tată

Roxana Garaiman

Redactor

La câteva luni de la reformarea sistemului de adopții din România, sute de copii care aveau șanse mici de a-și găsi o familie care să-i iubească sunt pe cale să-și împlinească dorința cea mai profundă: să spună cuiva mama și tata.

Ei sunt copiii greu adoptabili din sistemul de protecție – o categorie nouă prevăzută de lege, pentru care procedura de adopție a fost simplificată începând cu toamna lui 2016. Sunt denumiţi aşa pentru că birocrația îi aruncase la coada unor liste care nu le ofereau aproape nicio speranţă.

În România există circa 58.000 de copii aflați în grija statului, însă doar 3.273 erau declarați adoptabili în martie 2017.

Mai bine de jumătate dintre aceştia (1.814) intră în categoria copiilor greu adoptabili. Asta înseamnă că au petrecut mai mult de 9 luni în sistemul de protecție din momentul în care au fost declarați adoptabili, dar procesul de adopție nu s-a deschis încă.

La finalul lunii martie 2017, adică după 6 luni de la înființarea listei copiilor greu adoptabili, 386 dintre ei se aflau deja în diverse etape ale procesului de adopție.

Dragoste la prima vedere

Luana − nume pe care l-am ales pentru a-i proteja identitatea reală − a împlinit 3 ani de curând. Mama sa, Virginia, a găsit-o dintr-o privire pe noua listă disponibilă în sistemul de adopții.

Trecuse aproape un an și jumătate de când Virginia depusese actele că doreşte să adopte. În acest timp nu primise nici un semn de la asistenţii sociali.

În momentul înscrierii, așa cum fac toate cuplurile care doresc un copil, Virginia completase o fișă cu preferințe, precum vârsta, sexul, starea de sănătate și nivelul de dezvoltare al copilului, precum şi numărul de copii pe care familia sa îi poate îngriji.

În funcție de aceste criterii, sistemul generează o listă cu părinții care corespund nevoilor copilului. Aceştia sunt prioritizați după gradul de proximitate şi după vechimea atestatului de familie adoptatoare. În termeni de specialitate, acest proces se numește potrivire teoretică.

Preferinţele bifate de Virginia erau dorite de foarte mulți părinți, însă puţini copii le corespundeau.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

„54% dintre copiii adoptabili au vârste de peste 7 ani, iar alți 30% – între 3 și 6 ani.

În schimb, familiile adoptatoare vor, în general, copii până în 2 ani. Aceștia sunt foarte puțini”, explică Gabriela Coman (foto), președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Copiii care nu corespund preferințelor majoritare rămân în grija statului și, pe măsură ce trece timpul, au tot mai puține șanse de a ajunge să aibă o mamă şi un tată.

„Am obținut atestat de familie adoptatoare în aprilie 2015, dar nu am fost nici măcar la o vizită.

În noiembrie 2016 am fost anunțată că a apărut această listă de copii greu adoptabili și am zis − hai să vedem”, povestește Virginia, care trăieşte în Bucureşti.

Zis și făcut. A fost nevoie doar de un drum la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4. Asistentul social i-a deschis Virginiei softul în care sunt înșirate – după filtre de căutare, precum vârsta și sexul – poze cu toți copiii greu adoptabili.

Cu un singur click, poate fi citită o prezentare succintă cu trăsăturile de personalitate și cu eventualele probleme de sănătate sau de comportament ale copilului.

„Inițial, eu am fost sceptică la acest sistem al copiilor greu adoptabili, pentru că am o problemă cu etichetarea. Pot spune acum că m-am înșelat în privința legii.

De când a început să funcționeze, în noiembrie-decembrie 2016, avem deja 17 copii de pe această listă în diverse stadii de adopție. Anul trecut n-am avut niciun astfel de caz.

Am reușit să aducem în prim-plan copii de vârstă mare sau care au un istoric de sănătate nu tocmai bun.

Înainte, pe vechea legislație, se citea doar acea fișă sintetică, iar familiile refuzau să vadă copiii dacă auzeau de vreo problemă”, spune Cristina Neacșu (foto), șefa Serviciului Adopții din cadrul DGASPC Sector 4.

Prima poză pe care Virginia a pus ochii a fost chiar cea a Luanei. S-a îndrăgostit de chipul fetei. Nu a mai ținut cont că în istoricul ei figura o mamă cu epilepsie, chiar dacă, iniţial, bifase că dorește un copil fără vulnerabilități medicale.

„Mi-au plăcut poza și numele ei. Îmi amintesc că la profil scria că este veselă și ascultătoare. Așa este, dar și puțin timidă”.

Următoarea etapă a fost cea de potrivire practică. După două săptămâni, Virginia a putut să o viziteze pe fetiță acasă la asistentul maternal care o îngrijea încă de la externarea din maternitate.

După alte câteva vizite, Virginiei i s-a permis s-o ia pe Luana acasă. În luna mai 2017, la doar 6 luni de când văzuse prima oară poza Luanei, s-a încheiat procesul de adopție.

„Cea mai mare frică a mea când am decis să apelez la serviciul de adopții a fost ce îi voi spune acelui copil când va crește, cum îi voi explica faptul că eu nu sunt mama lui.

Luana ne iubește atât de mult, încât teama asta s-a risipit. I-am spus că mami și tati s-au întors de la muncă și că au adus-o acasă de la mătușa ei”.

Trei dintr-o lovitură

Emanuela (34 de ani) şi Mihai (37 de ani) sunt din Alexandria. S-au căsătorit în 2009 și de atunci încearcă să devină părinţi. Nu știu de ce nu le iese, dar nici nu vor să facă investigații și tratamente complicate. Consideră că asta este voia Domnului. Și că, dacă nu le-a fost dat, mai bine să crească un copil sărman pe care să-l iubească ca și cum ar fi al lor.

Au avut multe îndoieli, iar apropiații i-au sfătuit să ia copilul mai întâi în plasament, ca să se asigure că totul este în regulă.

De la Direcție li s-a spus că, dacă vor să opteze pentru plasament, trebuie să fie rude cu un copil abandonat ori să cunoască un caz anume. Așa că, în mai 2016, și-au luat inima în dinți și s-au înscris pentru adopție.

Pentru obținerea atestatului de familie adoptatoare, au urmat cursuri de specialitate unde au învățat ce așteptări pot avea de la acest proces.

„Fiecare familie care vine să adopte are un copil ideal în minte. Părinții vor să fie sănătos, să semene cu ei, să fie cât mai mic. Pe urmă, când participă la cursuri, li se explică ce înseamnă un copil din sistemul de protecție, cu ce istoric vine, că are traume mai mari decât avem noi, adulții. Dar că sunt copii care merită o șansă.

La un curs, le-am citit istoricul medical al copilului meu cel mic, fără să le spun cine e. I-am întrebat dacă l-ar adopta. Nimeni nu l-a vrut. Totuși, copilul meu, în ciuda startului nu tocmai bun, acum, la 7 ani, se descurcă excelent”, spune Cristina Neacșu, şefa Serviciului Adopţii de la DGASPC Sectorul 4.

Asemenea multor cupluri, Emanuela și Mihai se temeau cel mai mult de problemele de sănătate. Pe de altă parte, se simţeau vinovaţi anticipat la gândul că ar putea să refuze un copil neajutorat.

După noua lege, dacă un cuplu refuză mai mult de cinci copii selectați de sistemul național de adopții, trebuie să se întoarcă la cursuri și să reia toată procedura.

Când un asistent social le-a spus că există o nouă listă, cea a copiilor greu adoptabili, Emanuela şi Mihai au fost încântați de libertatea de alegere pe care o oferă, dar și că nu mai există constrângerile pe care le implica, în general, vizitarea unui copil.

„Impactul pe care îl are profilul copilului greu adoptabil asupra familiei e foarte mare. O poză și o descriere fac diferența. În plus, îi pot vizita fără obligații, ca să aibă timp să se hotărască.

OK, poate că mama are un istoric de schizofrenie, dar, uite, copilul are 6 ani și e bine, nu dă semne de boală. Asta îi încurajează”, explică Cristina Neacșu.

Cei doi soți confirmă. Iniţial, optaseră pentru un singur copil de vârstă mică, dar apoi au fost atrași de profilul unor fetițe gemene.

„Așa am ajuns să consultăm profilurile a câteva sute de copii. Soției i-a atras atenția cazul unor gemene cu alți cinci frați în sistem. Soţia mea are patru frați, iar eu – șapte. Treaba asta ne-a sensibilizat”, își amintește Mihai.

Așa s-au hotărât să le viziteze pe cele două gemene, care aveau aproape 2 ani şi care ajunseseră pe lista aceea pentru că sunt inseparabile.

Din acel moment, lucrurile s-au așezat de o asemenea manieră încât Mihai este convins că la mijloc a fost mâna lui Dumnezeu.

„Noi o aveam pe mama acasă, grav bolnavă. Chiar în săptămâna în care trebuia să vedem copiii, mama trăgea să moară. Eram foarte încurcați. Apoi au sunat cei de la Protecția Copilului și ne-au spus că se amână puțin. Ne-am speriat un pic, că poate ne-a luat-o cineva înainte”.

Mihai spune că apropiaţii le-au propus să încerce să dea mită ca să-și asigure succesul, însă el s-a încăpățânat să facă totul corect, convins că e un păcat să obții un copil pe căi ocolite.

„În sâmbăta care a urmat am îngropat-o pe mama, iar duminică a fost singura noastră zi în care am fost singuri. În cei 7 ani de căsnicie, noi nu am apucat niciodată să fim singuri, că i-am îngrijit pe părinți.

Duminica aceea a fost singura noastră zi. Era mijlocul lui decembrie. Luni am fost din nou sunați de Protecția Copilului și ne-am cunoscut copiii”.

La început, gemenele erau tăcute și cu personalități diferite. Una s-a atașat imediat. Celeilalte, însă, i-a luat o lună ca să se apropie de Mihai. Se temea de bărbați.

După ce au început vizitele, au aflat că fetele mai au un frate în vârstă de un an, aflat în plasament la alt asistent maternal. Entuziasmați de energia pe care o simțeau în jurul copilelor, s-au hotărât să facă o „nefăcută”.

„I-am luat pe toți trei. Ne-am gândit și noi că suntem cam inconștienți, dar nu ne pare rău. Noi, în perspectivă, ne doream mai mulți copii, așa că, dacă tot s-a ivit ocazia asta, am zis să luăm acum mai mulți, să nu mai trecem iar prin procesul de adopție”.

Adopția celor trei frați urmează să se finalizeze pe 14 iulie.

Ce s-a mai schimbat anul trecut
şi cum se fenta lista de aşteptare

Pe lângă constituirea listei cu copiii greu adoptabili, noua legislație a adus și reducerea la jumătate a numărului de documente solicitate pentru dosarul de adopție. Efectele sunt palpabile, susține preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Gabriela Coman:

„La sfârșitul lunii martie aveam 2.664 de familii adoptatoare, față de 1.760 în aceeași perioadă a anului trecut. 35% din ele se află într-una dintre etapele procesului de adopție”. 

În plus, modificările legislative prevăd ca persoanele care adoptă copii mai mari de 2 ani să poată opta pentru un concediu de acomodare de un an, plătit cu aproape 1.700 de lei pe lună.

Procedura de evaluare a cuplului care adoptă a devenit mai flexibilă, iar valabilitatea atestatului de familie adoptatoare a fost prelungită de la 1 an la 2 ani.

Pentru reducerea termenelor, instanţele de judecată trebuie să soluţioneze cauzele privind finalizarea unei adopţii în maximum 5 zile. Înainte aveau la dispoziţie 30 de zile.

Și intervalul în care un copil devine eligibil pentru adopţia internaţională a fost scurtat de la doi ani la un an.

Toate aceste modificări pun capăt unor practici prin care se fentau listele de așteptare.

Cum se întâmpla asta?

Un cuplu care dorea să adopte un copil cât mai mic se înțelegea în maternitate cu femeia care nu voia să păstreze copilul, iar soţul își asuma paternitatea. Apoi, copilul era adoptat de soție – o formalitate în astfel de cazuri.

Mai nou însă, bărbatul trebuie să facă un test ADN înainte ca soția să obțină orice fel de drepturi asupra copilului.

Oaia neagră

Unul dintre exemplele de adopţie care contrazic statisticile este cel al familiei Zaharia, care și-a asumat drumul cel mai greu.

„Am luat decizia de a lua un copil greu adoptabil împreună cu soția, înainte de a face pasul către căsătorie, pe baza unor valori și principii comune.

Noi credem că avem cu toții o responsabilitate față de societate, față de semenii noștri – aceea de a-i iubi pe cei mai neprivilegiați dintre noi – orfani, săraci, văduve, bătrâni. Credem că, prin ceea ce facem, putem transforma lumea într-un loc mai bun”, a povestit Marian Zaharia (40 de ani), fondator al ONG-ului Hope Rescue Center.

În aprilie 2017, soții Zaharia au încheiat procedura de adopție a lui Alin Emanuel, un băiat de 14 ani pe care l-au cunoscut pe când avea 10 ani. Era în plasament la organizația la care lucra soția lui Marian Zaharia și le-a fost prezentat ca un copil foarte problematic.

Nici adopția nu a decurs ușor. A durat mai bine de un an, deși îl aveau în plasament.

„Părea un copil trist, cu o imagine de sine deficitară și cu o încredere scăzută în propriul potențial. Experiența ne-a ajutat să înțelegem cât de greșit fusese diagnosticat. Copilul s-a deschis foarte repede față de noi, demonstrând că aștepta de mulți ani șansa de a fi acceptat de o familie”.

Alin fusese abandonat la naștere. Mai are o soră geamănă care a fost dată spre adopție separat. Suferă foarte mult din această cauză și speră ca într-o zi să o reîntâlnească.

Până când a ajuns în atenția soților Zaharia, Alin trecuse pe la mai multe familii, acumulând traume multiple din cauza problemelor de integrare. După ce a găsit doi oameni care să-l iubească necondiționat, a înflorit. Acum îi numește mama și tata.

„Alin este astăzi copilul nostru și lucrul acesta nu se va schimba niciodată. S-a adaptat foarte bine la viața de familie și avem o relație bazată pe atașament, încredere și respect. Am depășit împreună momente foarte grele – dar ele ne apropie mai mult”.

Cuplurilor care se gândesc la soluția adopției, Marian Zaharia le recomandă putere de sacrificiu și iubire necondiționată.

„Adesea, oamenii adoptă cu o perspectivă greșită – dintr-o motivație egoistă. Din păcate, cei mai mulți aleg să o facă în urma unei nevoi. Sub presiunea societății și cu multe idei preconcepute, vor doar copii foarte mici, albi, blonzi și cu ochi albaștri, cu un istoric medical cunoscut din partea părinților etc.

Cred că, înainte de a porni pe acest drum, ar trebui să ne clarificam motivațiile. De ce doresc să adopt? Vreau un ajutor la bătrânețe? Familia pune presiune pe mine, îmi este rușine că nu am copii?

Dacă motivația mea este una egoistă, nu sunt pregătit pentru a adopta – cel puțin nu un copil mare. Nu este ușor, de aceea trebuie să fim pregătiți pentru așa ceva.

Sfaturi nu îmi permit să dau, dar ce aș face eu în locul lor este că aș da la o parte, pentru început, orice criterii discriminatorii și aș încerca să creez ocazii de a cunoaște astfel de copii – chiar și pe alte căi decât cele oficiale. Ajută să le afli durerea, anii de așteptare, speranțele frânte și disperarea cu care își doresc o mamă și un tată.

Pe măsură ce copilul crește, ei devin tot mai improbabil de întâlnit. Odată ce te familiarizezi cu ei, vei fi mai deschis la a lua în calcul și alți copii decât cei la care te-ai fi limitat inițial”, spune Marian Zaharia.

Se pregătesc noi modificări ale legii

Iulian Bulai. Foto: Lucian Muntean

Deputatul USR Iulian Bulai a anunțat că pregătește un proiect legislativ care cuprinde noi modificări ale Legii adopției, menite să scurteze perioada pe care un copil o petrece în sistemul de stat.

Printre modificările dorite de Bulai se numără:

– excluderea consultării rudelor de gradul al IV-lea înainte de deschiderea procedurii de adopție;

– scurtarea termenului pentru declararea adoptabilității de la 6 la 3 luni;

– deschiderea adopțiilor internaționale şi implicarea în procesul de adopție a organizațiilor private autorizate;

– măsuri de profesionalizare a angajaților din sistemul de protecție a copilului.

„Un punct cu care toți reprezentanții entităților publice sunt de acord este excluderea gradului al IV-lea de rudenie. Vrem să reducem clauza până la rude de gradul al III-lea.

Dacă nu găsești certificatul de deces al străbunicului, iar funcționarul respectiv nu dă drumul la dosar și fără acest document, copilul poate să rămână în protecția statului. 

Nu în ultimul rând, România are o istorie nefericită a adopțiilor internaționale. Ele sunt acum deschise doar pentru cetățenii români cu domiciliu în străinătate. Dar situația este cu totul alta față de perioada 1990-2000, mai ales că există acest sector de copii care sunt consideraţi greu adoptabili.

Fie că sunt de o anumită etnie sau cu un anumit handicap, ei nu sunt preferați de părinții adoptatori din România. Așadar, vom propune deschiderea adopțiilor pentru țările care aparțin Convenției de la Haga”, a spus Iulian Bulai.

Deputatul afirmă că va finaliza proiectul de lege până la începerea sesiunii parlamentare de toamnă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€