Viorel Ilişoi

Redactor

... este un biciclist solitar – pentru că rupe biciclete și nu vrea să pericliteze pe nimeni. Un an slăbește, anul următor se îngrașă la loc; își dă astfel motiv de a scrie despre asta. Stă în Bragadiru, într-un apartament cu pisici, plătibil până la 70 de ani (dacă-i apucă). Iubește animalele mici, dar și pe cele mai mari. Începe să cânte la vioară când musafirii uită să mai plece. Aparatul de fotografiat este pentru el violon d'Ingres. A călătorit în câteva țări și în mult mai multe județe, de unde s-a întors cu numeroase fotografii, respectiv cu avionul, trenul, autobuzul etc. Vorbește cu accent moldovenesc și scrie cu accent personal. Este cunoscut în rândul prietenilor ca autor de reportaje. De două-trei ori pe an scrie poezii, ceva mai des – proză. În rest, numai el știe ce scrie (și cei câțiva cititori ai site-ului personal, fideli, care-l aprovizionează cu cafea). A fost dat afară de la un ziar și de atunci n-a mai călcat într-o redacție, în schimb a început să frecventeze oficiile poștale, trimițând cărți cititorilor săi. Visează să aibă permis de conducere. Scrie cu viteza de două fraze pe oră. Are încredere că femeile vor salva lumea.

Scrisoare către eroul meu

Portocala

O poveste de Crăciun cu o portocală, doi copii și o prietenie care ține o viață.

Cum am ajuns turnător la Securitate

Bancuri spunea toată lumea, nu te mai deranja nimeni pentru cârcoteli, dacă nu veneai la pachet și cu ceva mai consistent. Or, eu n-am fost un anticomunist. Ba, pot spune că aș fi devenit un comunist zelos, aș fi tras și pe alții după mine, ca o locomotivă, dacă nu venea Revoluția să-mi schimbe brusc macazul. La casa de copii crescusem ca puiul în găoace, fără niciun reper exterior, acela era universul meu. Abia pe la optsprezece ani mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu lumea în care trăiam, dar nu niște nereguli atât de mari, încât spiritul meu, lucrat atent pe nicovală în fierăria orfelinatului, să nu le accepte, să nu le tolereze. Mă complăceam în mârâială, credeam că bancurile și șușotelile satirice cu prietenii sunt tot ce pot face niște tineri glumeți, cu instinctul libertății în ei. Chiar așa, ce am fi putut face mai mult?

La mulți ani, nefericită Românie!

„Cardinalul ” este povestea unui martir, unul dintre întemeietorii României Mari, schingiuit apoi în temnițele comuniste într-o vreme blestemată, când țara își ucidea părinții fondatori – un păcat de care nu vom scăpa niciodată. Eroul nostru a ieșit viu din infern și a fost ținut apoi în domiciliu obligatoriu strict, practic arestat, până în ziua morții. Închisoare i-a fost o mânăstire. Călugării i-au fost gardieni.

Amurgul maestrului Cobâlă

De 45 de ani, celebra orchestră de muzică populară „Rapsozii Botoșanilor” este legată de numele lui Ioan Cobâlă. A preluat-o când avea 27 de ani și o conduce și acum, la 72 de ani.