
Viorel Ilişoi
Redactor
Apele, pământul şi oamenii
Apa râului Tărlung a măcinat poduri de beton, a măturat case. Au rămas câmpuri acoperite de mâl, oameni zdrobiți, multă durere.
Revoluţia din Dăbuleni
Stațiunea de cercetare din Dăbuleni i-a învățat pe fermieri să pună răsaduri altoite, ca să obțină producții mai mari și mai timpurii.
Aurul lui Enescu
Ar fi putut pleca la orice universitate a lumii, dar n-a vrut: a rămas acasă, la Buzău, să predea la liceul unde a fost elev.
Părintele Milea, al milei
Când descoperi câte a putut face, ai spune că părintele Mihail Milea a fost hărăzit pentru misiunea sa. Că nu întâmplător îl cheamă Milea, de la milă.
Sfântul nostru de aproape
Dacă Sfântul Ioan face minuni, asta e una dintre ele: să-i preschimbe pe oameni, să-i facă să simtă frumosul din ceilalți. Iar în asta, da, pot crede.
Rezervaţia memoriei pierdute
E nevoie de cel puțin trei oameni pentru a îngriji un bolnav de Alzheimer în familie. Dar toți, până la urmă, vor sfârși epuizați.
Cum am găsit tezaurul de la Săruleşti
Comunicau oamenii de pe un deal pe altul, de la un sat la altul. Erau câteva semnale știute de toată lumea, moștenite de la un leat la altul.
Matca României
Nu știu dacă mai există în România o întreprindere sau un loc unde 10.000 de oameni să facă, toți, același lucru, în același timp.
Siberia pe viaţă
Granița trasă de Stalin a trecut prin satul Alexandrei Dubău. Vama Siret e construită pe o bucată de pământ care le-a aparținut părinţilor săi.
Vieţile românilor din casele nemţilor
Am muncit o săptămână alături de cărătorii de mobilă din echipa unui oltean stabilit la Mannheim, în Germania.
Întoarcerea în tricolor
Întoarcerea acasă a lui Mădălin Stoica, al 29-lea militar român care moare în misiunile de luptă din Afganistan sau Irak.
Secta Pomohaci
Mulți locuitori ai satului Moșuni îl consideră în continuare pe Cristian Pomohaci preotul lor, chiar dacă acesta a fost răspopit.
Mica Românie din insula Isus
Sunt de două luni în Canada şi, cu mici variaţii de formulare, aud aceeaşi expresie de la mulţi români de aici: "Cea mai bună ţară din lume".
MODELE de CURAJ. De trei ori Paul
"Pentru curajul de a nu ceda nimic din rigorile morale, cu riscul de a fi marginalizat, îmi scot pălăria în fața dumneavoastră, domnule Paul Goma".
Europa regelui Marcel
Din Tăuţi-Alba până în Doncaster-Anglia, am străbătut Europa, timp de două săptămâni, în cabina unui TIR românesc.














