Secta Pomohaci

Viorel Ilişoi

Redactor

Pomohaci. Zici Pomohaci. Și încă o dată: Pomohaci.

De undeva, de peste tot, numele acesta te invadează. Îl tot auzi în ultima vreme răzbătând de la televizor, de pe Internet, din ziare, din gura omului de pe stradă. Toată România vorbește despre Pomohaci. Și când ți se pare că țara a amuțit, zguduită de atacurile teroriste din vestul Europei, numele tot se mai aude, în surdină, ca ecoul unui clopot. Apoi crește iar și se revarsă peste noi: Pomohaci, Pornohaci, Homohaci. În toate formele lui, născocite de o nestăvilită creativitate anonimă.

Fostul preot Cristian Pomohaci – fostul, pentru că a fost caterisit – era de multă vreme o vedetă în România. S-a făcut cunoscut ca interpret de muzică populară. La începuturile sale, când apărea la emisiunea „Tezaur folcloric”, unde se consacrau cântăreții de muzică populară, tânărul cu înfățișare timidă, de băiat rătăcit în mijlocul orașului, a cucerit publicul cu melodiile sale din zona Bistriței. Era un interpret serios, unii spun că și cu mult talent, care cânta folclor autentic, refuzând cântecul ușor, de petrecere.

A început să apară tot mai des pe la emisiuni de divertisment, pe la diferite televiziuni, apoi în spectacole prin țară, ceea ce i-a adus o notorietate uriașă. Se bucura de o simpatie specială în rândul românilor, popor credincios, și pentru că era preot.

Venea pe scenă cu prestanța slujitorului din altar. Știa și să-și regizeze apariția, făcând să pară că, interpretând un cântec vechi, oficiază un ritual grav, profund. Când a abandonat parțial filonul folcloric pur și și-a adăugat în repertoriu piese facile, multe creații proprii, pe gustul mulțimii, a devenit cu adevărat o vedetă.

Cântărețul de muzică populară Cristian Pomohaci. Foto: Pagina de Facebook

Însă niciodată nu s-a vorbit atât de mult despre el, cu insistență, cu pasiune, ca în ultimele luni, de când o înregistrare audio publicată pe Internet lasă să se înțeleagă – și asta fără echivoc – că preotul ortodox Cristian Pomohaci ar avea înclinații homosexuale.

Înregistrarea care a scandalizat o țară arată cum, de-a lungul a 22 de minute, slujitorul altarului încearcă să ajungă în raiul dorsal, dacă nu iadul, al unui băiat de aproape 18 ani. Detalii scabroase, precum clisma de dinaintea actului pederast, oripilează nu atât prin natura lor, cât prin firescul cu care preotul le abordează.

Deodată, seraficul cântăreț din altar și de pe scenele folclorice a devenit un monstru. Pentru cei mai mulți. Pe de altă parte, nu puțini admiratori, credincioși, i-au rămas aproape și îl apără chiar cu forța pumnului, dacă e nevoie.

Cristian Pomohaci, înainte de a fi caterisit. Foto: Pagina de Facebook

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei n-a reacționat imediat. Părea că în saloanele misterioase ale palatului arhiepiscopal se aștepta potolirea rumorii.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Dar scandaluri similare au izbucnit și în alte părți. La Huși, episcopul Corneliu Bârlădeanu apărea într-un filmuleț compromițător. Au început să circule zvonuri și despre episcopul Slatinei, care ar fi întreținut cândva relații homosexuale, păcat capital în Biserica Ortodoxă, cu episcopul de la Buzău…

Nu s-a mai putut aștepta. Preotul Pomohaci a fost caterisit. Parchetul îl cercetează nu se știe exact pentru ce faptă legată de corupție sexuală.

El a lăsat straiele preoțești, dar a continuat să cânte pe la sărbătorile populare de prin sate. Imaginile cu părinți care își aduceau copiii de mână pe scenă, pentru a-i înmâna flori lui Pomohaci și pentru a fi îmbrățișați și sărutați de cel acuzat public de pedofilie i-au revoltat pe mulți.

Românii s-au împărțit în două: cu Pomohaci și contra lui Pomohaci.

„Folclorul nou” și reacțiunea

În satul Moșuni, din județul Mureș, acolo unde Cristian Pomohaci a slujit în ultimii 18 ani, o falie adâncă, de ură și interese ascunse, îi dezbină pe oameni. Unii îl vor alungat pe Satana cu pietre. Alții fac scut în jurul lui și îl consideră în continuare preotul lor.

Într-o duminică după-amiază, când în sat nu se auzea decât bălăceala rațelor într-un pârâu pe jumătate secat, pe uliță a trecut o mașină cu muzica dată la maximum, gata să dărâme gardurile șubrede cu vibrația lor furioasă.

Cristian Pomohaci cânta un cântec din „folclorul nou”, producție proprie, ceva filosofic în legătură cu viața omului pe pământ, din care nimic nu se alege. Era și pe la Dosoftei ceva asemănător, în aceeași notă gravă.

Riposta a venit imediat din curtea unui sătean: o parodie grosolană, acompaniată primitiv la o orgă electronică, din care se auzeau doar rimele: Pomohaci, caci, craci, draci – restul fiind topit în urletul confuz al boxelor.

Cam așa se împarte satul.

Casele din jurul bisericii par zăvorâte. De după perdele și printre ostrețe te urmăresc priviri încruntate. Sunt oamenii lui Pomohaci. Stau la pândă. Ies din ascunzători abia când, oricine ai fi, te oprești, fie și întâmplător, în apropiere de casa parohială.

Atunci se fac că au treabă la adăpătoarea din uliță, brusc le vine poftă să se plimbe prin sat, fără niciun motiv, sau se prefac că au ceva de luat de la micul magazin din centru, de unde se întorc cu mâna goală. Nu zic nimic. Doar te privesc pe sub pălărie sau pe sub broboadă, căci mai ales femei roiesc în jurul stupului parohial, atente la fiecare mișcare.

Ceilalți, anti-Pomohacii, sunt mai puțini, cam un sfert, și mai prietenoși. Par dornici să-l mai înjure pe fostul preot și în fața străinilor, că de înjurat numai ei între ei s-au săturat, parcă nu e la fel de interesant.

Nu vorbesc unii cu alții. Nici bună ziua nu-și dau. Se știu între ei, care și cum, din ce tabără e fiecare. Când se întâmplă să se întâlnească pe drum, unii o iau pe o parte, ceilalți, pe partea cealaltă, privind în pământ, grăbind pasul. Creștinii, învățați prin credința lor să-și iubească aproapele, trăiesc cu ură și cu mânie în satul lor dezbinat de un preot care ar fi trebuit să-i unească.

Ani de zile, cât a slujit Cristian Pomohaci în Moșuni, satul acesta cu numai 200 de suflete, risipit printre dealuri, a fost un loc de pelerinaj, depășind chiar mănăstiri vechi și cu renume din zonă. Veneau oameni din toată țara la slujbele lui Pomohaci.

Un preot milionar în euro

– Cânta frumos și ținea slujbele cu mult patos, cu multă trăire, de aia venea atât de multă lume, zice zâmbind Petru Matei, un mic comerciant din Moșuni, adversar înverșunat al lui Pomohaci.

Zâmbește – vrând să spună că de fapt altele erau motivele revărsării de oameni în Moșuni. Erau și câte 300 sau 500 la o slujbă, uneori triplând populația satului. Atunci, slujbele se țineau în curtea bisericii. Oamenii veneau de peste tot pentru că se auzise că la biserica din Moșuni este o icoană făcătoare de minuni. Și că părintele Pomohaci are darul vindecării de boli. Și că rugăciunile lui sunt atât de puternice, încât Dumnezeu nu le lasă fără împlinire.

Așa că la el veneau oameni bolnavi, care ocoleau metodele medicale sau știința nu mai putea face nimic pentru ei, oameni fără noroc în dragoste, cu datorii la cămătari sau la bănci, cu păcate mari, fără succes în afaceri, oameni pur și simplu dezorientați sau care aveau nevoie de cineva să le dea o speranță, un sfat, să le spună o vorbă bună.

Și Pomohaci avea acest talent incontestabil: de a se impune, de a-și cuceri credincioșii. Avea carismă, nimeni nu contestă asta.

Petru Matei. Foto: Viorel Ilișoi

– Făcea lucruri pe care canoanele noastre ortodoxe le interzic – spune Petru Matei. Deschidea cărțile pentru fel de fel de slujbe interzise. Cică scotea diavoli din oameni, aducea înapoi soții plecați, prostii din astea pe care le fac doar vrăjitoarele.

Oamenii ajunși la necaz sunt ușor de manevrat. El făcea slujbele astea și le lua bani. 300-500 de lei. Că doar nu din salariu a devenit milionar în euro și nici din cântecele lui, că nu se câștigă cine știe ce din asta. Uitați-vă la Dolănescu, care era cel mai mare cântăreț, cânta pe bani grei: ce avere a lăsat el? Nici nu se compară cu ce are Pomohaci.

Fostul preot deține oficial opt apartamente în Cluj-Napoca, în valoare de 1,2 milioane de euro. Dar și în sat are cel puțin zece case. Cătunul e sărac, depopulat, la două-trei case una e pustie, cu gardul căzut, cu geamurile negre de praf.

Dacă printre ele vezi o casă mai răsărită, sigur e a lui Pomohaci. Un tur cu mașina prin parohie, alături de un localnic care vrea să rămână anonim, ca să nu și-i pună în cap pe susținătorii preotului caterisit, seamănă cu ispitirea lui Iisus în deșert, când diavolul îi arată pe rând avuțiile lumii. Doar că părintele a luat tot.

Numerele de mașini cu DUH sau cu SUS

– A cui e ferma asta frumoasă?

– A lui Pomohaci. Are oi bune, de rasă.

– Și pământul acesta al cui e?

– Al lui Pomohaci.

– Și tractoarele?

– Tot ale lui.

– Și aceste patru-cinci mașini cu DUH pe numărul de înmatriculare?

– Ale lui Pomohaci sunt.

– Dar acestea cu SUS?

– De la Iisus. Tot ale lui sunt.

– Ce face el cu atâtea? Le conduce pe toate?

– Nu. Le-a dat la oamenii lui. Și casele, și mașinile. Sunt și oameni veniți din altă parte, băieți tineri… Nici nu-i cunosc. Cine știe de pe unde i-a adus. Le-a dat case și mașini aici, în sat. Și la sătenii din gașca lui le-a dat. De aia sunt acum toți de partea lui, că se tem să nu piardă averile primite.

Inima economică a satului s-a oprit

Am stat o săptămână în Moșuni. Zi de zi, de dimineață până seara. Destul timp ca să observ ceea ce era evident de la prima vedere: că Pomohaci, asemenea unui baron local, a pus mâna pe sătuc și că nimic nu se întâmpla acolo fără voia lui.

Sătucul o ducea bine cu Pomohaci. Când veneau câte 300 sau 500 de credincioși la slujbele lui, mulți rămâneau și peste noapte. Sătenii îi găzduiau pe sume mici, 20-30 de lei. Sunt bani puțini, dar nici condițiile nu erau grozave: doar un pat, veceu în curte, spălat la lighean.

La casele mai înstărite, toate ale apropiaților lui Pomohaci, prețurile erau ceva mai mari. Banii ăștia, mulți, puțini, câți erau, țineau de fapt satul. Acum, când slujbele cele mari nu se mai țin, vântul sărăciei și teama pentru ziua de mâine întunecă privirile oamenilor din Moșuni.

Intrarea în satul Moșuni. Foto: Viorel Ilișoi

La magazinul din centrul satului, o casă veche împărțită în două – bufet și alimentară –, bâzâie din când în când o mașină de cafea. Marca Saeco, hârbuită de atâta folosință, dar încă mai stoarce tărie din cafea, cu mult zgomot, și umple paharele mici, din plastic, cu o băutură nu tocmai rea, de doi lei – atâta face paharul.

Vânzătoarea tocmai negociază ceva cu omul care îi aduce marfă. Furnizorul a primit o comandă neașteptat de mică. Face ochii mari și aproape strigă nemulțumit:

– Cum, numai atâta cafea? Păi luai câte…

– Hăăă… dădeam și câte o mie de cafele când venea lumea, dar acum… se scuză femeia, necăjită.

Acum sunt doar doi-trei clienți la mesele din curte, de sub cireși, mai toată săptămâna aceiași: niște tractoriști de-ai lui Pomohaci, care pierd vremea la umbră cu câte o cafeluță și cu câte o bere în față.

Vremurile când gardurile curții plesneau de atâția mușterii s-au dus odată cu caterisirea părintelui Pomohaci. Oamenii veneau de la drum lung, aveau nevoie de o cafea, de ceva rece de băut, de o gustare. Mergea afacerea.

Trei magazine au apărut în cătunul cu nici 200 de suflete, în general bătrâni cu pensii mici – dar nu ei erau clienții. Acum, toate stau mai mult închise. Și cam fără marfă. Aproape că nu ai ce alege din rafturi: numai produse la limita expirării, câteva napolitane, niște morcovi chifligiți, câteva banane înnegrite, un pumn de ceapă.

Cristian Pomohaci. Foto: Pagina de Facebook

La poarta bisericii, în vremurile de belșug, țăranii vindeau gogoși, pâine de casă, roșii, castraveți, fructe, rachiu, vișinată, împletituri – mâncare și suvenire pentru străini. Nu oricine avea voie să vândă, doar apropiații lui Pomohaci. Acum, nici aceștia nu mai sunt de văzut la poartă.

A rămas doar chipul lui Iisus, pictat pe bolta clopotniței, să privească în gol de-a lungul uliței pustii. Iisus seamănă izbitor cu Cristian Pomohaci. Totul în jur e Cristian Pomohaci. O cădere în gol. Și pustiu. Inima economică a satului s-a oprit.

„Îi trăgeau de limbă. Totul i se raporta în secret lui Pomohaci”

Slujbe erau în sat, cele mari, numai vinerea și duminica. Totuși, în toate zilele săptămânii erau credincioși cazați pe la săteni. E vorba de cei veniți pentru slujbe individuale, fiecare cu durerea lui, pentru care preotul deschidea cartea separat.

– Ajungea omul vineri în sat, dar popa îl programa să-i citească marțea sau miercurea viitoare, spune Petru Matei. Nu se mai întorcea creștinul acasă, că venea de la Vaslui, de la Constanța sau cine știe de unde, rămânea aici. Stătea în gazdă la acoliții lui Pomohaci.

Și acolo, ca oamenii, mai stăteau și ei de vorbă: că de ce-a venit la Pomohaci, ce necazuri are, ce a visat, ce a pățit el sau vreo rudă de-a lui… Îi trăgeau de limbă. Totul i se raporta în secret lui Pomohaci. Și când el îi deschidea cartea amărâtului de străin, închidea ochii și zicea că vede aia, că vede aia, adică tot ce fraierul vorbise cu gazda…

Și uite așa s-a dus vestea că Pornohaci e clarvăzător, dar nu e nimic, hai să fim serioși. Nu mai suntem în Evul Mediu.

Slujbele sunt ținute acum de fostul comandant
al penitenciarului din Târgu Mureș

Vinerea și duminica sunt și acum slujbe. Le ține părintele Mihai Hăbălău, înlocuitorul lui Pomohaci.

Părintele Hăbălău nu slujește pe bani. S-a făcut preot pentru că asta a vrut mereu, asta e misiunea vieții lui. Înainte de preoție a fost comandantul penitenciarului din Târgu-Mureș. În paralel făcea și teologie la Sibiu. Și când s-a pensionat, încă tânăr, ca toți din breasla lui, a fost uns preot. Preot misionar.

Nu are parohie. Slujește fără plată, din credință, acolo unde este trimis, când e nevoie de el. Acum ține parohia lui Pomohaci, cu cele două biserici: din Moșuni și din cătunul alăturat, Veța.

Copiii din Moșuni și din Veța primesc împărtășania de la preotul Mihai Hăbălău. Foto: Viorel Ilișoi

Biserica veche din Veța, din lemn, a ars de tot acum zece ani. Pomohaci a construit alta din temelii. O biserică mare, luminoasă, înzestrată bine și zugrăvită frumos.

Glasul părintelui Hăbălău, cald, umple naosul uriaș și răzbate până afară, la cele câteva case ale cătunului. Sunt doar trei-patru bătrâni în biserică. Încet-încet, clătinându-se, sătenii din cătunul muribund se adună la slujbă. Vin alții și de la Moșuni, aflat la mai puțin de doi kilometri, astfel că la un moment dat sunt vreo 40 de enoriași. Adică aproape toți credincioșii ortodocși din cele două sate, toți anti-Pomohaci.

Caterisirea preotului suspect de apucături homosexuale a însemnat pentru ei revenirea la biserică.

– Ce anchetă? Se întreabă tare o bătrână în curtea bisericii, după slujbă. Noi știm de 10-11 ani ce pupă popa Pomohaci. Cum să venim noi la slujbele lui, când el intra cu păcat în sfântul altar? Să plece și să ne lase în pace. Avem nepoți, băieți frumoși, nu vrem să ne temem când îi lăsăm să se joace pe uliță. Că vine țapul aiesta și-i prostește…

Ceilalți o aprobă.

– Așa, lele Talia, zi-le dumneata!

„Este părintele nostru și noi în el credem”

Cristian Pomohaci stă, în acest timp, acasă, în casa parohială. Mașina e la poartă. Nu vrea să stea de vorbă cu nimeni. Se ițește doar de după perdele și transmite ordine în șoaptă.

Oamenii lui stau pe lângă casă, fac curat prin curte, curăță straturile de flori. Când mă apropii de poartă, două femei și patru bărbați blochează intrarea. Aparatul de fotografiat îi întărâtă. Sunt împins înapoi.

– Ce vrei de la noi? De ce nu ne lăsați în pace? Voi îl căutați pe Satana, nu pe Dumnezeu.

Au priviri nervoase, sunt gata să mă ia la bătaie. Mă retrag strategic în mijlocul uliței și sun la poliție. Nici măcar nu am semnal la telefon, dar ei nu știu asta. Stau între mine și casa parohială.

– Nu pe Satana îl caut, ci pe domnul Pomohaci.

– Părintele Pomohaci, nu domnul.

– Păi a fost caterisit, nu mai e preot.

– Pentru noi el este în continuare preot. Este părintele nostru și noi în el credem.

Ei nu se duc la slujbele preotului rânduit de protopopiatul Târgu Mureș. Ei cred în Pomohaci. Sunt deja o sectă.

Ulița pe care se află biserica din Moșuni. Foto: Viorel Ilișoi

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€