
21/08/2025
Academia de Poliție și Universitatea Națională de Apărare s-au autosesizat în cazul tezelor plagiate ale lui Cătălin Țone, după investigațiile PressOne
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București s-au autosesizat în urma investigațiilor PressOne, care arată că fostul Șef Antidrog, Cătălin Țone, și-a plagiat ambele teze de doctorat, în proporție de peste 70% și a autoplagiat mai mult de 40% din întregul conținut al ambelor lucrări, potrivit unui răspuns oficial.
- Reacția instituțiilor vine în urma apelului public făcut de Ministrului Educației, Daniel David, la „responsabilitatea universităților” de a se autosesiza, în virtutea autonomiei universitare; în același interviu acordat PressOne, ministrul afirmă că: „Dacă universitățile nu se autosesizează, le voi cere public să o facă”;
- Ambele universități militare au fost zguduite de scandaluri de plagiat din 2016 încoace. În cazul Academiei de Poliție, în urma unor verificări interne în 2021, s-au închis primele școli doctorale din istoria României, cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională. S-a constatat atunci un procent de plagiat al tezelor susținute în perioada 2011 - 2016, de 74,3%;
- Atât Academia de Poliție, cât și Universitatea Națională de Apărare, au un istoric în care au întârziat sau blocat definitiv verificările mai multor plagiate dovedite în exclusivitate de PressOne.
Reacțiile Academiei de Poliție și Universitatea Națională de Apărare
Cele două instituții militare, sub presiunea publică generată de frauda academică a lui Cătălin Țone, fost Șef Antidrog, și, acum, consilier superior, în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping, s-au autosesizat în privința verificărilor celor două teze de doctorat plagiate, potrivit unor răspunsuri oficiale transmise redacției.
PressOne a arătat prin două investigații că Țone, promovat la toate posturile TV și radio ca „expert antidrog” la nivel național, și-a obținut ambele titluri de doctor, în domeniile Ordine publică și siguranță națională (la Academia de Poliție) și în Securitate Națională (la Universitatea Națională de Apărare), printr-o fraudă academică.
A plagiat mai bine de 70% din conținutul ambelor teze din cărțile altor autori, unii dintre ei foste cadre didactice din cadrul aceleiași rețele academice, dar și din alte două teze de doctorat.
De asemenea, peste 40% din conținutul ambelor teze este autoplagiat, adică copiat identic dintr-o teză în alta, fără atribuire sau folosirea normelor internaționale de citare. Alte indicii ale plagiatului sunt și repetarea acelorași greșeli de scriere în corpul textelor. De exemplu, cuvântul „exxpertiză” regăsit scris greșit în ambele teze, precum și tratarea termenului Apud, convenție academică de citare indirectă, ca pe un nume propriu.
Cătălin Țone, intrat la pensie de la 48 de ani, a beneficiat din 2011 de spor doctoral, pe baza celor două titluri de doctor, care a contat inclusiv la calcularea pensiei.
Comisiile de Etică încep verificarea tezelor
Responsabilitatea procedurilor de verificare a suspiciunilor de plagiat din tezele de doctorat și de retragere a titlului de doctor aparține comisiilor de etică a ambelor universități, conform ultimelor modificări ale legii învățământului superior, adoptate în 2023.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Înainte, sesizările de plagiat erau soluționate exclusiv de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), rolul comisiilor de etică fiind pur consultativ. CNATDCU, în schimb, este acum instituția care analizează eventuala contestație, în urma unei decizii din partea Comisiei de Etică.
Potrivit regulamentului în vigoare al celor două instituții, „Pentru a analiza și soluționa abaterile de la normele de etică și deontologie universitară Comisia de etică are dreptul de a se autosesiza.”
De asemenea, termenul limită de așteptarea până la pronunțarea unei decizii din partea Comisiei de Etică este de 45 de zile calendaristice. „Comisia de etică se pronunță în termen de 45 de zile calendaristice de la primirea sesizării, prin hotărâre motivată în baza unui raport, care se comunică persoanei cercetate și persoanei care a formulat sesizarea”, se arată în documentul oficial.
Lipsa de reacție a universităților în cazurile de plagiat
Criza gunoaielor în România: după 17 ani și miliarde de euro cheltuite, rata de reciclare rămâne cea mai mică din UE
România a avut nevoie de aproape două decenii pentru a declara funcționale sistemele de management integral ale deșeurilor. Chiar și așa este statul european cu cea mai slabă rată de reciclare, de numai 12%, în stagnare din 2010, potrivit unui raport de țară discutat de Comisia Europeană în iunie 2025.
Ce se întâmplă cu apele uzate din București, după 40 de ani de lucrări și investiții de sute de milioane de euro din bani europeni
Capitala se bucură în prezent de una dintre cele mai moderne stații de epurare a apei uzate din Europa de Est și de cel mai mare incinerator de nămol, singurul de acest fel din țară, pentru care, însă, au fost necesari aproape 40 de ani și multe milioane de euro, majoritatea fonduri europene.
Într-un interviu acordat PressOne în urmă cu câteva zile, Ministrul Educației, Daniel David, invocă responsabilitatea celor două universităților de a da dovadă de „responsabilitate” și de a se autosesiza în cazul plagiatelor lui Cătălin Țone, demonstrate de PressOne.
Declarația ministrului vine în contextul în care ambele instituții de învățământ superior au fost în repetate rânduri somate public, după ce PressOne a dezvăluit mai multe cazuri de doctoranzi care și-au plagiat tezele. Cu toate acestea, în niciuna dintre situațiile expuse public, universitățile nu au sancționat plagiatul.
Un exemplu recent de plagiat nesancționat este cel al lui Mircea Geoană, din cadrul Academiei de Studii Economice, dezvăluit de PressOne în exclusivitate. Decizia Comisiei de Etică de la Academia de Studii Economice confirmă cele sesizate de PressOne, dar verdictul este de „neplagiat”. A trecut un an de când există o contestație înregistrată la CNATDCU, iar instituția încă nu s-a pronunțat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Confruntat cu lipsa de reacție a instituțiilor de învățământ superior pe de-o parte, dar și a celor aflate în subordinea Ministerului Educației, pe de altă parte, în cazul plagiatelor expuse public de PressOne, Ministrul Daniel David declară public că va urmări procesul verificării tezelor plagiate a lui Țone și afirmă că „este în interesul tuturor ca instituțiile care au girat aceste teze să le analizeze.” Mai mult, a afirmat că „Dacă universitățile nu se autosesizează, le voi cere public să o facă.”
Prima apariție publică a lui Țone, după investigația PressOne
La câteva ore după publicarea primei investigații, care arată identitatea celor două teze de doctorat ale lui Țone, în proporție de peste 40%, fostul Șef Antidrog a avut prima apariție publică la emisiunea de dimineață a Radio România Actualități, unde nu i s-a adresat nicio întrebare despre acuzațiile de plagiat. Președintele director general al radioului public Răzvan Dincă a afirmat pentru PressOne că urmează verificări interne pentru a stabili de ce radioul public a omis subiectul de pe agenda publică, cu promisiunea că va transmite redacției și un răspuns oficial.
Până la publicarea acestui articol, nu am primit răspunsul verificărilor anunțate.
Cele două teze ale lui Țone includ peste 70% conținut plagiat, nemarcat cu ghilimele - 72,78% în teza de la Academia de Poliție (238 de pagini) respectiv 79,66% în teza de la Universitatea Națională de Apărare (239 pagini) - fapt care contravine nu doar normelor oricărei universități din lume, ci și condiției de originalitate a unei lucrări doctorale.
Contactat de PressOne pentru a-și preciza punctul de vedere, Cătălin Țone a atacat redacția și susține în scris că „deține dovezi” potrivit cărora investigația PressOne pe tema fraudei sale academice „este inițiată și susținută” de promotori ai legalizării canabisului.
De asemenea, Țone a amenințat redacția PressOne, înainte de publicarea probelor care atestă plagiatul și autoplagiatul masiv din ambele teze de doctorat, că o va da în judecată dacă folosește termenii „plagiat” ori „fraudă academică”.
Despre identitatea celor două teze de doctorat, de peste 40%, puteți citi mai multe AICI, iar despre metoda și sursele originale din care Țone a plagiat peste 70%, AICI.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this