Ziua în care vom respira aer curat în România

Un sfert de milion de români vor muri prematur din cauza poluării până în anul 2030. Circa 23.000 pe an − ba chiar 28.000, conform Agenției Europene a Mediului.

Sute de mii de români suferă de cancer pulmonar, boli cardiovasculare, infecții respiratorii și alte boli agravate de poluare, conform unui raport al Observatorului Român de Sănătate.

Nici în privința apelor nu stăm mai bine. Doar 50,8% dintre români au acces la canalizare. Chiar și în localităţile unde există această infrastructură, peste 33% din apele uzate sunt deversate în râuri fără niciun fel de epurare.

Conform unui raport al Comisiei Europene, 189 de mari aglomerări urbane din România nu respectă încă obligaţiile de colectare a apelor urbane reziduale, iar 198 de aglomerări urbane de mari dimensiuni nu respectă obligaţiile de tratare.

Practic, aproape toate orașele din România poluează excesiv râurile în care își deversează apele uzate. Iar efectele pentru mediu sunt devastatoare.

Cu toate acestea, poluarea este departe de topul priorităților noastre.

În ultimii doi ani am importat aproape un milion de autovehicule second-hand, mare parte dintre ele mai vechi de 10 ani și, deci, extrem de poluante.

Pe lângă traficul auto, oraşele mari sunt poluate de centralele termice îmbătrânite, precum și de gropile de gunoi în aer liber.

Aerul de la sate e irespirabil toamna și primăvara, când obiceiul arderii gunoaielor și a resturilor vegetale, deși ilegal, nu este pedepsit în niciun fel.

Nu în cele din urmă, sutele de mii de PET-urile aruncate în râurile de munte ajung în lacurile de acumulare, producând anual pagube de sute de mii de euro companiilor de electricitate.

În mod normal, o țară căreia îi mor prematur un sfert de milion de oameni într-un deceniu începe să ia măsuri rapide.

La noi însă, foarte mulți români își dezactivează filtrele anti-particule de pe mașinile diesel, iar autoritățile investesc în rampe de gunoi amenajate în creierii munților și nu încurajează câtuși de puțin reciclarea.

Mai puţin de 5% din deșeurile din România sunt reciclate: țara noastră ocupă penultimul loc din Europa în această privință, după Bulgaria.

Totuși, lucrurile pot să se îmbunătăţească foarte repede: e nevoie doar de un pic de inteligență și de voință politică.

Tehnologiile care ne vor ajuta să însănătoşim mediul din România ne sunt la îndemână − totul este să alegem corect.

În România, poluarea aerului omoară anual de 10 ori mai mulţi oameni decât accidentele rutiere. Sumele cheltuite anual din bugetul Sănătăţii din cauza poluării rutiere sunt de 1,12 miliarde de euro.

Sursa: Observatorul Român de Sănătate

Principala cauză a poluării de la nivelul străzii poate fi eliminată foarte ușor

Cea mai simplă modalitate de a face România o ţară mai curată este să reducem poluarea la nivel personal.

Dacă epurarea apelor uzate se poate rezolva cu fonduri europene, în privinţa calităţii aerului și a selectării gunoaielor putem vedea progrese rapide prin câteva măsuri ușor de luat.

O mare parte dintre cele peste 20.000 de decese premature despre care spuneam că se produc anual sunt cauzate de inhalarea unor microparticule cu diametru mai mic de 10 micrometri. Aceste particule de materie (PM 10 și PM 2.5) sunt compuse din sute de chimicale, multe dintre ele fiind cancerigene.

Sursa principală a acestor poluanți sunt mașinile (gaze de eșapament, folosirea frânelor și uzarea anvelopelor), în timp ce sursa secundară o reprezintă poluarea industrială, cea cauzată de arderile ilegale de gunoaie și cea cauzată de centralele termice ale orașelor.

Să nu uităm că, pe lângă poluarea raportată de rețelele de monitorizare a aerului, care au senzorii montați la înălțime, poluarea de la nivelul solului, acolo pe unde ne deplasăm noi, este mult mai mare – tocmai pentru că toate noxele emanate de mașini rămân mult timp acolo.

Se vorbeşte frecvent despre modul în care autoturismele și autobuzele electrice pot reduce masiv numărul acestor particule, însă studiile arată că există o soluție mult mai simplă și mai ieftină: spălarea străzilor cu jet puternic de apă are un efect imediat asupra calității aerului.

De ce? Pentru că doar 10%-30% dintre microparticulele pe care le inhalăm provin direct din țevile de eșapament; alte 20%-50% sunt ridicate în aer prin resuspensie, după trecerea mașinilor.

Procentele diferă în funcție de oraș și de climat, dar, în sudul Europei, praful ridicat în urma traficului reprezintă cea mai mare parte a poluării la nivelul străzii.

Cu alte cuvinte, dacă primăriile noastre ar investi în echipamente performante de spălare a străzilor, ar putea reduce poluarea cu microparticule cu circa 30%-50% într-un timp foarte scurt, spre deosebire de investițiile masive cerute de trecerea la un sistem de transport bazat pe electricitate.

Autoturisme electrice sau transport în comun și biciclete?

Noi, românii, suntem obsedați de mașina personală: preferăm să petrecem ore întregi în trafic decât să folosim transportul în comun.

Avem şi circumstanţe atenuante: rețelele de transport public sunt deficitare în mai toate oraşele.

Totuși, o călătorie cu autobuzul diesel duce la emisii de CO2 și de noxe mai mici cu cel puțin 50% decât în cazul unei mașini diesel. Un autoturism electric adaugă și reducerea spre zero a emisiilor de noxe.

Iar dacă luăm un autobuz electric, emisiile de CO2 se mai reduc de circa două ori, iar noxele rămân aproape zero.

La rândul său, tramvaiul reduce aceste emisii de 5-10 ori față de mașina diesel, în funcție de cât de curată este sursa de curent și de numărul de călători transportați în același timp.

Dar cele mai curate vehicule sunt, de departe, bicicletele și trotinetele electrice.

La doar 20-25 de grame CO2 pe kilometru și emisii locale zero în ceea ce priveşte alți poluanți, acestea ar trebui să reprezinte soluția pentru majoritatea călătoriilor urbane.

(Cu atât mai mult cu cât peste 50% dintre călătoriile noastre sunt mai scurte de 5 kilometri, în timp ce autonomia acestor mijloace de transport este de peste 20 de kilometri).

Bicicletele şi trotinetele electrice mai au un foarte mare avantaj: sunt accesibile ca preț și pot fi combinate cu transportul în comun, reducând aglomerația de pe străzi.

Argumentul că nu pot fi folosite pe tot parcursul anului este fals: există orașe situate mult mai la nord decât România unde bicicletele reprezintă deja principalul mijloc de transport, indiferent de vreme.

De evitat: investițiile publice „verzi” ineficiente.

Un oraș care investeşte într-un transport public modern și electric, combinat cu benzi pentru cicliști, va respira aer curat mult mai devreme decât unul care investește în noi bulevarde, parcări și pasaje pentru mașini.

Ca să ne facem o idee, un loc de parcare nou costă circa 10.000 de euro. Cu acești bani se pot cumpăra cel puțin 10 trotinete electrice, cu toate efectele benefice adiacente.

Când banii publici sunt puţini, cum e cazul nostru, prioritizarea corectă face diferența. Acest lucru cere o schimbare de mentalitate.

Reciclare sau incinerare?

Ambalajele constituie cea mai mare parte a poluării personale.

Nici măcar nu e nevoie de amenzi: instituirea unei taxe returnabile pe ambalaj („garanție”, în special, în cazul sticlelor și a PET-urilor) îi determină pe oameni să nu le mai arunce, ci să le recicleze.

Sistemul funcționează foarte bine în Germania, dar și în multe alte țări, în care ambalajul este uneori la fel de scump ca produsul.

Reciclarea separată pentru hârtie, plastic, sticlă și metal pare un vis pentru România, dar ea permite producerea de materiale noi din obiectele reciclate.

Există zone care au reușit în doar câțiva ani să ajungă printre liderii reciclării din Europa. Conform unui material pe care îl puteți citi tot pe PressOne, Ţara Lăpuşului este una dintre puținele regiuni din România în care problema reciclării gunoaielor este abordată responsabil.

În plus, există comune, cum e Ciugud, în care locuitorii aruncă gunoiul pe fracții și își compostează resturile vegetale, nu le ard, folosindu-le apoi ca îngrășământ natural.

E chiar așa de greu să imităm aceste exemple?

Citind respectivele articole, veți afla că principalele piedici sunt de natură birocratică, nu tehnologică sau financiară.

De evitat: construirea de incineratoare, dacă acestea nu respectă regulile.

Confruntate cu munți de gunoaie, primăriile se gândesc să construiască incineratoare, pe modelul vienez, inclusiv în București.

Cu alte cuvinte, gunoaiele nu vor mai fi depozitate în aer liber, cum se face acum, ci vor fi folosite drept combustibil, având drept rezultat energie electrică și termică pentru populație.

Partea bună este că aceste incineratoare ar putea înlocui parțial vechile centrale termice extrem de poluante, care folosesc păcură.

Problema e că incineratoarele au nevoie permanentă de combustibil, iar țările care folosesc această tehnologie nu reușesc să crească procentul materialelor reciclate, spre deosebire de cele care au investit banii în tehnologii de reciclare.

Vienezii chiar importă gunoaie din alte țări pentru a-și putea menține incineratorul în funcțiune. În plus, noxele emanate de incineratoare rămân deasupra orașului, contribuind la poluarea aerului.

Într-un scenariu ideal, incineratoarele au emisii foarte mici, dar asta doar dacă se respectă cu sfințenie fiecare parametru de poluare. În România este greu să ne așteptăm ca acestea să fie respectate, iar ceea ce se întâmplă în multe weekenduri, când aerul Bucureștiului este sufocat de miros de gunoi ars, arată că mai avem mult până departe.

Așadar, această tehnologie nu ar trebui să prelucreze mai mult de 20-30% din gunoaiele unui oraș. Restul cantităţii ar trebui reciclat.

Cine este responsabil: autoritățile sau fiecare dintre noi?

Problema poluării nu este doar a autorităților. Este şi a milioanelor de români care nu respectă norme minime în privința poluării.

Toate gunoaiele de pe pământul României sunt aruncate de noi, iar mizeria din orașe și sate e făcută tot de noi.

De făcut: să ne asumăm responsabilitatea.

Putem acționa personal, iar aici tehnologia ne ajută. Vă dau câteva exemple: aplicația World Cleanup, care îți permite să raportezi grămezile de gunoaie întâlnite în drum, parte a unei campanii realizate de Let’s do it, Romania!.

E simplu: dacă nu reușești să strângi respectivele gunoaie pe cont propriu, ele vor fi luate în evidență și eliminate din peisaj cu ocazia campaniei de curățenie națională organizate de ONG-ul menţionat. Mii de tone de gunoi sunt ridicate în fiecare an de sute de mii de voluntari.

Primăriile au început să-și facă aplicații prin care cetățenii pot raporta inclusiv problemele de salubritate. De exemplu, o aplicație lansată de Primăria sectorului 3 din București le permite edililor să afle locurile unde se aruncă ilegal gunoaiele și să intervină rapid.

Din păcate, aceeași primărie nu are nici o strategie privind reciclarea, iar cetățenii nu știu dacă materialele reciclabile nu cumva ajung chiar la groapa de gunoi.

Cei îngrijorați de calitatea aerului pot apela fie la site-ul Rețelei Naționale pentru Monitorizarea Calității Aerului, fie la aplicația Airly, disponibilă deocamdată pentru București și Ploiești.

Cu cât vom conștientiza mai repede gravitatea poluării din orașele noastre, cu atât mai mult vom pune presiune pe autorități pentru a rezolva problema.

Dar totul depinde și de ritmul în care ne vom desprinde de mașina personală în mediul urban.

În marile orașe au apărut deja soluții pentru cei care doresc să combine transportul în comun cu utilizarea bicicletei sau a trotinetei electrice.

Ape Rider și I’Velo sunt aplicații care permit accesarea unor biciclete monitorizate prin GPS și folosirea lor ca alternativă la traficul auto aglomerat.

De anul viitor, MyTaxi și Uber vor oferi și trotinete electrice în Europa, așa că putem spera ca oferta lor să ajungă și în România.

Ne mai trebuie doar piste de biciclete corespunzătoare, pentru a nu ne pune vieţile în pericol. Primăriile au demonstrat că, dacă există voinţă, pot construi aceste piste în mai puțin de doi ani.

Da, va mai trece timp până vom respira aer curat în România. Dar poluarea de la noi nu este un dat, nu este o problemă insurmontabilă.

Dimpotrivă, așa cum arată cele câteva exemple de mai sus, situaţia depinde de fiecare dintre noi: am putea avea aer curat în mai puțin de zece ani.

Vom face noi asta?