Statul opac. Cum refuză autoritățile din România accesul la informații publice

Codruţa Simina

Redactor

„De multe ori există tendința de politizare, de gestionare până la nivel de ministru a tot ce înseamnă informație de interes public”.

Prin această declarație de săptămâna trecută, Violeta Alexandru, ministrul Consultării Civice și al Dialogului Public, dezvăluia controlul exagerat la care sunt supuse informațiile de interes public în România.

În timp ce unii miniștri decid ce trebuie să afle populația și ce nu, românii citesc tot mai des în presă despre lucruri irelevante, despre depășiri de plan cincinal și proiecte care nu se mai concretizează niciodată.

Am selectat, împreună cu colega mea Bianca Felseghi, cinci cazuri de „acces” la informațiile publice – așa, cu ghilimele, exact cum ne-a fost acordat în munca de documentare jurnalistică.

Fiecare dintre acestea ar putea fi un studiu de caz pentru „închiderea” statului român, care se transformă într-o cazemată informațională pentru a-i proteja pe cei mandatați să cheltuiască fondurile publice în mod cinstit și responsabil.

Punctul 0

Pentru a desluși ceea ce pregătește sau aplică administrația din România, nu discuți cu oameni, ci cu Compartimente, Servicii, Direcții și Birouri.

Regula e simplă: tu trimiți o cerere în care spui ce informații ai nevoie, iar Compartimentul, Serviciul, Direcția sau Biroul ar avea obligația să-ți răspundă în 10 zile.

10, nu 30.

Potrivit legii, termenul de 30 de zile e doar un caz special, atunci când respectiva instituție a statului decide că are nevoie de mai mult de două săptămâni pentru a identifica datele cerute.

Dar excepția a devenit, tot mai mult, regulă.

„Ideologii” antisemiți ai Dianei Șoșoacă și legăturile lor cu propaganda putinistă. Florian Colceag, „antrenorul de genii” care a descoperit „limbajul lui Dumnezeu”

PressOne a analizat cariera profesorului Florian Colceag, „antrenorul de genii” care astăzi legitimează „academic” antisemitismul Dianei Șoșoacă.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Jurnaliștii mai au avantajul (teoretic) că, la articolul 16, Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public obligă toate instituțiile statului să-și desemneze purtători de cuvânt.

În acest context, poate că articolul nostru ar fi trebuie să înceapă cu o scurtă convorbire telefonică de la începutul lunii ianuarie:

– Alo, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice?
– Da.
– Aș dori la purtătorul de cuvânt.
– La noi, domnul Dîncu își poartă singur cuvintele.

Vasile Dîncu a fost unul dintre inițiatorii Legii 544, când era ministru al Informațiilor Publice în guvernul Năstase.

Acum, după desemnarea sa ca vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, a precizat că dorește o reformă a accesului la informațiile de interes public.

O poveste cu Administrația Națională a Penitenciarelor

În toamna anului trecut, mai precis pe 17 septembrie, PressOne a cerut Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) lista coordonatorilor de lucrări științifice semnate de persoane aflate în detenție în perioada 2014-2015. Rețineți data, 17 septembrie 2015.

Treisprezece zile mai târziu, Compartimentul Relații Publice și Mass-Media al ANP ne-a trimis următorul e-mail:

„În urma cererii dumneavoastră nr. 200136 din data de 17.09.2015, prin care solicitați date referitoare la lucrările științifice, vă comunicăm că informațiile solicitate nu au putut fi identificate și expediate în termenul inițial de 10 zile, urmând să vă parvină în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii dumneavoastră.”

După alte două săptămâni, același Compartiment răspunde cererii 200136. Iată un fragment:

„1.2. În conformitate cu normele legale în vigoare, Administrația Națională a Penitenciarelor nu are obligația de a ține evidența, numerică și nominală, a persoanelor care au avut calitatea de coordonatori ai unor lucrări științifice elaborate și publicate de persoanele custodiate.”

Cu alte cuvinte, ANP a „reușit” să nu transmită nicio informație în 30 de zile.

Refuzul de a comunica informații de interes public trebuie comunicat în 5 zile de către autorități.

Interesant e că, în 8 ianuarie 2016, acea listă a coordonatorilor de lucrări științifice scrise de pușcăriași apărea în presă. Adică tocmai informațiile despre care ANP comunicase oficial, cu câteva săptămâni înainte, că nu le deține. Iar sursa informațiilor este tocmai ANP și Ministerul Justiției.

Deci, se poate, tovarăși, cum zice bancul.

Nedumeriți, am trimis Compartimentului o plângere în care întrebam așa: cum se explică această „pliere” a atribuțiilor sale, „în conformitate cu normele în vigoare”, la un interval de numai trei luni?

Ni s-a răspuns că plângerea înaintată este tardivă conform dispozițiilor legale prevăzute în art. 33 din HG nr. 123/2002. În același timp, în răspunsul semnat de directorul general al ANP, chestorul Cătălin Claudiu Bejan, se recunoaște că exista o evidență a persoanelor care au coordonat lucrările științifice, dar că aceasta a fost înaintată la cerere Ministerului Justiției.

Un film cu Ministerul Educației

În a doua jumătate a lunii noiembrie făcea înconjurul țării un video în care primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, îl umilea în fața a zeci de elevi pe directorul celui mai bun liceu din Maramureș (povestea, aici).

Descinderea primarului avusese loc într-un interval orar în care elevii ar fi trebuit să fie la clasă. În urma apariției clipului, directorul liceului, profesorul Cristian Heuberger, și-a anunțat demisia. (El avea să-și reia funcția după ce, speriat de amploarea scandalului, primarul s-a dus să-și ceară scuze.)

PressOne a transmis în aceeași zi Ministerului Educației o cerere în care erau solicitate lămuriri privind cazul de la Baia Mare, dar și o poziție oficială față de cele întâmplate.

Răspunsul la această solicitare a fost transmis redacției abia în luna ianuarie a anului 2016, după mai multe insistențe telefonice. Trecuseră aproape două luni.

În prima fază, am primit doar un draft, în care, la unele întrebări, angajații Biroului de presă al Ministerului completaseră doar puncte de suspensie.

În fine, când emailul a fost re-transmis, conținea date disparate, împreună cu trimiteri la texte de lege și regulamente. Reacția Ministerului lipsea.

Ulterior am aflat că, în cazul relatat, Corpul de Control al Ministrului Educației derulase o anchetă în Maramureș și chiar redactase un raport. Sinteza acestui raport face obiectul unei alte solicitări pe care am transmis-o Biroului, în 6 ianuarie.

În 15 ianuarie, Biroul ne-a transmis că are nevoie de mai mult de 10 zile pentru a ne transmite concluziile anchetei din Maramureș. Aceste concluzii sunt atât de greu de transcris, din acel raport în corpul unui email, încât nu ne-au fost furnizate până astăzi.

Sănătate!

Experiența cu Ministerul Sănătății, în ceea ce privește accesul la informații publice, a fost mult mai tranșantă.

În 9 noiembrie 2015 am solicitat Ministerului Sănătății, printr-un mail, să ne clarifice de ce a durat mai bine de 3 luni pentru ca instituția să achite o taxă fără de care bolnavii de leucemie din România nu au acces la o bază de date internațională care identifică donatori compatibili în regim de urgență.

Răspunsul la acea solicitare oficială nu ne-a fost trimis până astăzi. Au trecut mai bine de două luni și jumătate.

Ministerul Mediului, Apelor și Eternității

Saga cu Ministerul Mediului începe în august 2015. Atunci am solicitat o statistică legată de dispunerea în teritoriu a unor suprafețe private de pădure. Prima oară, cererea a fost trimisă pe 5 august 2015.

Pe 1 septembrie, deci după 19 zile lucrătoare și fără nicio notificare prealabilă privind prelungirea termenului de procesare a răspunsului, ni s-a răspuns că instituția „nu deține informațiile solicitate de doamna jurnalist”.

Răspunsul era sub forma unui reply la e-mailul de solicitare, dar fără antet, fără date de identificare și nesemnat.

Am revenit în aceeași zi cu o solicitare adresată Direcției de Comunicare și Relației cu Parlamentul din cadrul Ministerului Mediului. De această dată am cerut și număr de înregistrare, pentru a putea urmări evoluția răspunsului.

Și, pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus: 54651/DCRP/02.09.2015.

Pe 1 octombrie, în urma unui nou e-mail transmis instituției, în care întrebam ce mai face cererea cu nume foarte lung, am primit acest răspuns:

Bună ziua,

Solicitarea Dvs. este în lucru la Direcția Politici și Strategii în Silvicultură din cadrul Direcției Generale Păduri. De îndată ce vom primi informațiile vi le vom transmite.

Cu stimă,

Direcția de Comunicare și Relația cu Parlamentul
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Au trecut alte 4 luni de atunci. Deocamdată nu am primit niciun răspuns din partea Ministerului, dar revenim săptămânal cu telefoane la Direcție. De fiecare dată primim aceleași lămuriri: răspunsul este în lucru la altă direcție, cea de specialitate.

"Obiectul" conferinței de presă

Vă amintiți secvența în care Victor Ponta trata cu ironie și dispreț un reporter de la Hotnews care insista să primească, într-o conferință de presă, un răspuns referitor la coloana oficială a ministrului Oprea?

Argumentul fostului premier era că întrebarea nu făcea „obiectul” conferinței de presă, pentru care fuseseră anunțate alte subiecte.

Ponta încălca astfel, cu seninătate, Legea 544 privind accesul la informațiile publice, care stipulează clar, în articolul 17, alineatul 2, că în cadrul conferințelor de presă, autoritățile statului sunt obligate să răspundă „cu privire la orice informații de interes public”.

Mai precis, nu există „obiectul” conferinței de presă. Există doar jurnaliști care întreabă și oficiali care trebuie să răspundă.

Să se reformeze, primesc...

Guvernul condus de Dacian Cioloș are un ministru pentru Consultare Publică și Dialog Civic, în persoana Violetei Alexandru. De la înființare, instituția condusă de ea a redactat mai multe rapoarte privind implementarea Legii 544 la nivelul administrației.

Alături de vicepremierul Vasile Dîncu, Violeta Alexandru a început o serie de „discuții practice” privind aplicarea legilor care se referă la transparență – care se numără, de altfel, printre prioritățile strategice ale Guvernului Cioloș.

La cea mai recentă „discuție practică”, Vasile Dîncu a declarat: „Este nevoie mai mult ca oricând de o cultură a transparenței, a integrității în actul guvernamenal, dar aceste valori se nasc prin practici implementate, prin microreglementări în fiecare instituție. Este nevoie de o reformă a administrației publice privind transparența”.

Până pe 15 februarie, cetățenii interesați de îmbunătățirea transparenței actului public pot transmite opinii și propuneri la adresa [email protected].

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€