Singuri pe lume. Metoda prin care statul scapă de tinerii din plasament: poveștile celor care au primit educație financiară de 28 de lei pe lună

Luiza Popovici

Reporter

Poveștile tinerilor din centrele de plasament care nu știu să-și gestioneze banii când devin adulți pentru că nu i-a învățat nimeni. 

Sorina are 21 de ani și și-a petrecut o mare parte din viață într-o casă de copii a statului din orașul Făgăraș. Este considerată acum o tânără independentă, conform standardelor sistemului de protecție. Din punct de vedere financiar însă, își numără încă datoriile pe care le are lună de lună. Și nu vede vreo ieșire din această situație. 

Și-a anulat măsura de protecție specială în toamna anului 2023, revoltată față de sistem și din dorința de a deveni independentă. A ieșit din centru cu 13 mii de lei. Era alocația strânsă timp de 18 ani, împreună cu o subvenție acordată de stat în valoare de 9.900 de lei, primită o singură dată, la revocarea măsurii de protecție specială a tinerilor proveniți din centrele de plasament. 

I-a cheltuit pe toți într-o lună. „Nu-mi mai amintesc ce am făcut cu banii. I-am cheltuit pe prostii, oricum. Am prins bani în mână, erau mulți, s-au dus. Eram mână largă”, spune Sorina. De atunci, se împrumută constant de la cunoștințe și prieteni. Nici luna următoare nu va fi pe zero cu datoriile, îmi spune.  

Sorina are 21 de ani și și-a petrecut o mare parte din viață într-o casă de copii a statului din orașul Făgăraș. Foto: PressOne

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne atrage din nou atenția asupra neregulilor din sistemul de plasament, ale căror efecte sunt resimțite în primul rând de tinerii dezinstituționalizați care, la 18 ani nu știu cum se plătește o factură sau cum să-și organizeze cheltuielile pe o lună întreagă. Am stat de vorbă cu mai mulți tineri crescuți în centrele din România pentru a ilustra impactul unei măsuri bine intenționate, dar implementate prost. 

Educația financiară în centre prin 28 de lei/lună 

Cu excepția ultimelor trei luni petrecute în sistem, cea mai mare sumă de bani pe care a gestionat-o Sorina a fost de 28 de lei pe lună, adică banii de buzunar pe care îi primea atunci conform legii. 

În ultimile luni dinaintea dezinstituționalizării, suma s-a mărit la 150 de lei. „Suma aia micuță de bani pe care o primeam în centru nu aveai cum să o gestionezi pe o perioadă mai lungă de timp. Acum, când am dat de mai mulți bani, e foarte greu. Eu sunt mână largă, mă cunosc și îmi place să-i dau mai departe. Cum vin banii, așa și pleacă. Îmi e greu după aia toată luna”, spune Sorina, deși își amintește că au existat discuții pe teme financiare încă de când era în centru. 

Exercițiul practic i-a lipsit. „Am auzit în cuvinte cum ar trebui să-ți gestionezi banii. Am fost informată despre gestionarea banilor, dar nu am fost pusă în situația respectivă, ca să trebuiască să gestionez eu o sumă de bani. Cum e acum, de exemplu”, adaugă. 

După poarta centrului începe cheltuiala compulsivă 

Tranziția spre viața independentă este un proces brusc pentru mulți tineri din România, cu atât mai mult pentru cei care nu au nicio pârghie de siguranță sau o familie care să-i sprijine în caz de nevoie. Odată cu decizia întreruperii măsurii de ocrotire, tinerii cu care am stat de vorbă cred că nu mai există cale de întoarcere. De aceea, unii dintre ei amână momentul. 

Alexandra*, studentă în Brașov la Facultatea de Asistență Socială, are 21 de ani și a crescut în sistemul de plasament de la naștere. Trei ani a fost îngrijită de o familie maternală, apoi a fost preluată de o alta. Iar la 15 ani, după o încercare de adopție care a eșuat, a fost transferată într-un centru privat din Prejmer. 

Tânăra preferă să rămână în sistemul de protecție până la terminarea facultății și nu o tentează indemnizația în valoare de 3 mii de lei. După o viață petrecută în sistem, recunoaște că nu e încă pregătită să facă acest pas. Crede că, dacă ar avea mai mulți bani pe mână lunar, i-ar cheltui iresponsabil. Și-ar cumpăra numai haine și machiaje, iar centrul în care locuiește în prezent o mai temperează. 

Pregătirea pentru viața independentă este importantă, tocmai pentru a preveni cheltuiala compulsivă în perioada de independență, cred specialiștii, de accea, ea ar trebui să fie țintită și să înceapă din timpul instituționalizării.

Evaluările pe hârtie nu spun nimic despre ce știe un copil 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) este una dintre instituțiile responsabile pentru pregătirea tinerilor spre viața independentă și care, teoretic, ar trebui să se asigure că aceștia pleacă din îngrijirea statului cu toate resursele necesare. 

În realitate, tinerii care și-au petrecut cea mai mare parte din viață într-un centru nu știu cum să plătească o factură.

Pentru că, de exemplu, Alexandra* a participat sistematic la evaluările realizate sub coordonarea DGASPC-ului. Dar separat de ce scrie pe hârtie că știe să facă, în practică a părăsit sistemul fără vreo noțiune de bază. „Nu știam sigur ce vreau să fac cu viața mea, ți-o zic sincer. Simțeam că nu e momentul să mă descurc singură. De exemplu, eu neștiind nici să gătesc, e frica aia, că nu știi dacă te descurci și ce o să faci.”

Sistemul de protecție a copiilor trebuie să se schimbe. Foto: dreamstime.com

Îi e teamă și că ieșirea din sistem i-ar putea influența decisiv viitorul. „Nu vreau să regret că am plecat și să mă pierd, că zici «merg cu capul înainte, că mă descurc» și dacă te pierzi și ai ieșit din sistem, nu te mai ajută nimeni. Adică tu nu ai un loc unde să te duci acasă. În familie, dacă se întâmplă ceva, te duci la ai tăi. Mulți zic că dacă ți se întâmplă ceva vii înapoi în centru, dar n-ai cum, că sunt și niște acte la mijloc și niște formalități ca să stai acolo”, explică Alexandra*.

După ieșirea din sistemul de protecție: „Noaptea ieșeam, ziua dormeam”

La nivel teoretic, fiecare tânăr ar trebui să aibă un contract de muncă înainte să părăsească sistemul de protecție, aspect de care ar trebui să se ocupe managerul de caz. În practică, e un pas opțional. 

Gabriela, tânăra care a experimentat trei centre de plasament din țară de când avea șase ani, și-a găsit de muncă după trei luni de la plecarea din sistem, pentru că banii primiți la revocarea măsurii de protecție i-au fost suficienți o perioadă.

A așteptat ani de zile să părăsească centrul de plasament, iar în ziua în care a împlinit 18 ani a semnat actele, și-a luat bagajele și a plecat. Uitându-se în urmă, nu era pregătită să facă pasul ăsta. „Eu când a trebuit să-mi plătesc facturile nici măcar nu știam cum să fac, unde trebuie să le plătesc și am întrebat pe cineva, o cunoștință”. În același an s-a îndrăgostit și a plecat să lucreze în Elveția, tot ca ospătar, pentru că simțea nevoia ca viața ei să se îmbunătățească. 

Cel mai mult regretă că nu și-a continuat studiile. Crede că astăzi ar fi putut lucra la un birou, nu într-un restaurant din Elveția, departe de oamenii dragi. 

„Acum îmi pare rău că nu am stat să-mi termin școala și că n-am vrut mai mult de la mine în perioada aia. Pentru că văd că asta m-ar ajuta acum să nu-mi rup spatele.”

Nu a fost încurajată la timp să își urmeze potențialul, ba din contră, nu i s-a dat voie să meargă la liceul pe care și-l dorea. I s-a spus că, dacă alege o școală profesională, ar ieși mai bine în viață. „O doamnă din asistența socială mi-a zis că la profesională iei bani și că ieși cu o meserie și că mai bine mă bag acolo. Și m-am băgat”. Apoi, și-a pierdut interesul pentru școală și a repetat un an din cauza absențelor.

4 locuri de muncă schimbate în 18 luni 

Ultimul studiu realizat de SOS Satele Copiilor, un ONG care susține tinerii care au rămas fără suportul parental arăta că, la momentul dezinstituționalizării tinerilor din centre, 49% dintre ei au răspuns că nu erau pregătiți pentru o viață independentă.  

Diana*, o tânără de 21 de ani, răspunde la fel la PressOne. A ieșit din centru fără să stea vreun adult de vorbă cu ea. I-a fost frică, deși a preluat din responsabilitățile unui adult de la 14 ani. A crescut într-o familie disfuncțională, înconjurată de violență domestică, alcool și sărăcie, iar apoi a ajuns într-un centru de stat. Primul ei job a început la 14 ani, ca ajutor de ospătar. Are aceeași meserie și astăzi. 

PressOne atrage atenția că mii de tineri care părăsesc sistemul de plasament din România nu știu să-și gestioneze banii. Foto:© Sergey Krotov | Dreamstime.com

Acum lucrează într-o cafenea din Brașov, după ce a schimbat patru joburi în ultimul an și jumătate, de la plecarea din sistem. A lucrat în retail, în ospătărie, în fabrică și, câteva luni, la o simigerie din oraș. Diana* a ieșit din centrul de plasament cu trei luni înainte să se aprobe indemnizație pentru tineri și nu beneficiază de niciun stimulent financiar. Din acest punct de vedere, regretă. În rest, nu vede cum s-ar fi putut îmbunătăți viața ei dacă ar fi rămas mai mult în centru pentru că „doamnele nu prea se ocupau de noi.”

I-a fost greu să se descurce cu plata chiriilor din Brașov și nu și-a permis să rămână fără un loc de muncă niciodată de la dezinstituționalizare. De aceea, a aceptat orice neregulă la locurile de muncă în care a fost: ore suplimentare neplătite, hărțuire și umilință în fața colegilor. Iar pentru o perioadă de câteva luni a gestionat în paralel două job-uri. 

„E foarte, foarte, foarte greu să-ți găsești un loc de muncă după ce ieși din cămin. Plus că dai de tot felul de oameni, care mai de care mai dubioși”, povestește Diana*, care crede că lumea se uită la ea ca la „o fată naivă” pentru că a crescut într-un centru. 

Fără măsură de protecție peste noapte

Plecarea din centrele de plasament este un moment pe care îl așteaptă mulți tineri. Unii din dorința de a avea mai multă libertate, alții pentru a avea niște bani ai lor. Abia după ce ies pe poarta căminului învață cât de repede se duc banii și, de multe ori, după ce s-au terminat deja. 

Asta pentru că s-a trezit brusc fără măsura de protecție, care a fost revocată retroactiv, dintr-o greșeală birocratică între managera de caz și asistenul social. Astfel, el figura în sistem independent de doi ani și fără drept de indemnizație, fiind vorba de perioada dinaintea legii stimulentului financiar. 

A dat statul român în judecată și nouă luni mai târziu a avut câștig de cauză, timp în care „nu am avut niciun ban”, iar nicio instituție nu i-a sărit în ajutor, spune. Atunci a decis să plece în Germania, ca să își poată permite plata unei chirii și o masă caldă. 

Integrarea pe piața muncii 

Până la vârsta de 22 de ani, Andrei* are experiența ca lucrător comercial, a lucrat la un call center, într-o fabrică, în comerț și, acum, la DGASPC București. Își amintește că în România s-a lovit frecvent de bariere în momentul angajării, din cauză că a trăit într-un centru de plasament și nu pentru că nu ar fi avut capacitățile necesare postului. 

„Au existat și există la momentul actual persoane care, dacă nu au un contact vizual cu tine și aud că ești de la un cămin de copii, îți pun eticheta de furăcios, mincinos, superficial, un copil traumatizat, un copil fără speranță, fără viitor. Încă există această etichetă, din păcate, în 2024”, afirmă tânărul. 

O perioadă era monitorizat îndeaproape de angajator pentru a se asigura că are intenții serioase.

Din punct de vedere economic, analistul și lectorul Universitar la Academia de Studii Economice din București. Cristian Păun e de părere că în lipsa unor alternative incluzive a locurilor de muncă de pe piață, unii tineri dezinstituționalizați își schimbă frecvent locurile de muncă. Iar consecințele apar în piață. 

„Trebuie să transformăm această resursă dintr-un element de cost (societal, economic) într-o valoare reală care să contribuie la creșterea și dezvoltarea economică, concomitent cu dezvoltarea lor personală”, crede Păun. 

De exemplu, „dezvoltând cu adevărat afaceri sociale care să îi preia pe tineri și să le ofere un parcurs de carieră de la bun început. Am văzut așa ceva în Bulgaria, la Ruse. Era un hotel în care toți angajații proveneau de la centre de plasament și erau școliți în sensul angajării în această afacere. Era vorba de toate pozițiile, de la cele de conducere până la cele de bază”, explică Cristian Păun. 

În România, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale nu are date despre impactul indemnizației în viața tinerilor dezinstituționalizați. În prezent nu există nicio o evidență a celor care lucrează în paralel cu stimulentul financiar oferit de stat. Despre asta am scris AICI.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€