Foto: Paul Țibu
12/09/2017
"Un metis de porumbel"
Laurențiu Manolache
Redactor
„Am găsit un metis de porumbel”. Așa a fost înștiințat pe 2 iunie 2017 Paul Chirana (30 de ani), reabilitator la Asociația Peregrinus, că urmează să primească la cabinetul veterinar MDP Vet din București o pasăre adusă din comuna Berceni, județul Ilfov.
Când sălbăticiunea a ajuns la el, Paul Chirana a remarcat că are de-a face cu un viespar (Pernis apivorus).
„Viesparul a fost adus într-o colivie mică de niște oameni care aveau stupi. Era într-un stadiu avansat de deshidratare, slăbit, subnutrit. Nu se mai putea ține pe picioare și nici să dea din aripi. Musculatura arăta bine, dar animalul era epuizat complet.
Eu am zis că-l pierd. Primele 48 de ore au fost critice.
Penajul era 95% bine, numai că în zona aripii drepte avea o ușoară infestație cu viermișori, vreo 25, care erau numai în pene, nu apucaseră să intre în piele”, povestește Chirana.
I-a pus păsării o scufie pe cap, pentru a o proteja de stres, și o branulă, pentru hrănire și pentru hidratare.
Viesparul, cu și fără scufie, în brațele lui Paul Chirana, la MDP Vet. Foto: Arhiva personală a lui Paul Chirana
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„După 40 de ore, viesparul și-a scos singur și branula, și scufia. L-am găsit liber în volieră. A devenit foarte reticent față de oameni și ușor agresiv.
În a patra zi, i-am dat să mănânce viespi cu larve, într-o bucată de stup. Pe urmă, a mâncat singur. I-am dat și șoricei, pui de o zi, electroliți și minerale”, spune Paul Chirana.
„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții
În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.
Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran
325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.
După cinci zile, adaugă reabilitatorul, pasărea luase în greutate – de la 989 de grame la 1,150 kilograme – și își revenise complet.
Prin urmare, pe 7 iunie, la ora 10 dimineața, în voliera în care se afla viesparul a mai intrat cineva.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Biologul Paul Țibu (34 de ani) i-a pus păsării pe picior un inel de identificare, i-a făcut câteva fotografii, iar cu ajutorul tizului său reabilitator a introdus-o „într-o cușcă de transport pentru câini de talie mare”.
Țibu și Chirana au urcat cușca într-o mașină și au plecat spre ieșirea din București. Lângă intrarea pe Autostrada Soarelui, au oprit și au scos viesparul afară.
În meniul viesparului intră și bărzăunii
Viespar. Foto: Dreamstime/Dennis Jacobsen
Anvergura aripilor unui viespar variază de obicei între 113 și 135 de centimetri, indică Paul Țibu. Pasărea a fost numită astfel ca urmare a regimului său alimentar.
„Consumă larve, pupe și adulți de viespi, albine și bărzăuni (Vespa crabro). În perioadele când sursele de hrană sunt reduse, se poate hrăni și cu alte specii de insecte, cât și cu amfibieni, reptile de talie mică, pui și ouă ale altor păsări, chiar și cu fructe”, detaliază biologul.
Pernis apivorus este specie migratoare.
„Viesparii ajung la noi în țară de obicei în prima jumătate a lunii mai și pleacă începând cu a doua jumătate a lunii august.
Practic, este răpitorul diurn care ajunge cel mai târziu și pleacă cel mai repede.
Păsările tinere, în primul și al doilea an de viață, rămân în zonele de iernare, în Africa. Se întorc vara să cuibărească doar cele care au minimum vârsta de 3 ani. Individul pe care l-am inelat este o femelă adultă”, spune Paul Țibu.
Biologul Paul Țibu. Foto: Lucian Muntean
Biologul adaugă că viesparul este o specie monogamă. La sfârșitul lunii mai sau la începutul lunii iunie, femela depune între 1 și 3 ouă.
„Cuibul este construit la 10-30 de metri de sol, este confecționat din crengi verzi, căptușit cu frunze și este foarte bine camuflat în vegetația arborilor, în coronament”, descrie Paul Țibu.
Site-ul Societății Ornitologice Române afirmă că „la realizarea cuibului participă ambii părinți”.
„Incubaţia durează 30-35 de zile şi este asigurată în special de către femelă.
Pe cuibul acestei specii se găsește frecvent miere, fiind un criteriu sigur de identificare. Puii devin zburători la 40-44 de zile, însă rămân la cuib până la 55 de zile”, scrie pe site-ul SOR.ro.
Aceeași sursă arată că longevitatea maximă cunoscută a viesparului este de 29 de ani.
Strigătul păsării poate fi ascultat aici.
O galerie foto cu viespari:
Deosebiri între sexe
Diferențele dintre masculi și femele sunt sesizabile numai pentru un ochi avizat. Paul Țibu exemplifică:
„Există o mare variabilitate a coloritului penajului în cazul acestei specii, chiar și pentru indivizii de același sex.
Luând în calcul doar păsările adulte, pe partea ventrală a aripilor, femelele au vârful aripii mai întunecat decât la masculi, coloritul dintre benzile negre de pe partea ventrală a aripilor este, de asemenea, mai închis la culoare, iar în cazul masculilor se observă un contrast mai intens.
În plus, penajul de pe cap al masculului are o nuanță cenușie, mai ales în părțile laterale, unde nuanța este de cenușiu-albăstrui. La femelă, penajul de pe cap este maroniu, culoare ușor de observat și la pasărea noastră.
Acestea ar fi numai câteva caractere. În privința dimorfismului ar mai fi multe de zis”.
Blindajul
Foto: Paul Țibu
Întrebat dacă viesparul este imun la înțepăturile veninoase ale viespilor, Paul Țibu explică:
„Picioarele viesparului sunt bine protejate de un fel de solzi groși, care le apără de înțepăturile insectelor atunci când se hrănesc.
În același scop, fața este acoperită cu pene mici, asemănătoare solzilor”.
Pasărea, în mâinile lui Paul Chirana, cu puțin timp înainte de a fi eliberată. Foto: Paul Țibu
Pe 7 iunie, la ora 11, viesparul a fost eliberat. Paul Țibu își va aminti multă vreme de acest moment.
„Este o pasăre impresionantă. N-am mai avut ocazia să observ această specie atât de aproape. Și nici să inelez sau să eliberez un viespar.”
*
Despre păsări răpitoare au mai apărut:
Așa au crescut niște huhurezi mari
Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa
Inamicul natural al parapantiștilor
Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței
Șoimul rămas singur pe o antenă
O poveste cu bufnițe albe ca zăpada
A doua călătorie a unei bufnițe polare
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this