România sub asediu. Cum ne pregătim?

În urma Primului Război Mondial, România a pierdut între 7,7% și 8,8% din populație. A reușit asta deși a avut la dispoziție doi ani și o lună pentru pregătirile dinainte de luptă, timp irosit cu brio de politicienii vremii, dintre care mulți au astăzi statui în parcuri. Circa 600.000 de români au murit (la o populație de 7,5 milioane), cea mai mare parte fiind civili, nu militari. Mulți alții aveau să moară din cauza gripei spaniole din 1918.

Prin comparație, principalii beligeranți au pierdut, procentual, mai puțin: Franța – 4,3%, Germania și Austro-Ungaria – 3,5%, Italia – 3%, Marea Britanie – 2%. Motivul acestei diferențe? În principal pregătirea dezastruoasă din acel timp prețios avut la dispoziție de către autoritățile române, atât din punct de vedere militar, cât și în ceea ce privește structurile civile.

Eroismul soldaților români și reorganizarea armatei făcută de generalul Berthelot au transformat această catastrofă într-o imensă victorie, însă realitatea rămâne: din cauza proastei planificări, a incompetenței și nepăsării politicienilor și autorităților vremii, au murit absolut degeaba sute de mii de români.

Războiul cu inamicul nevăzut

Pentru unii ar putea părea forțat și panicard să fie asemuită pandemia de Covid-19 cu un război. Din păcate, comparația este cât se poate de necesară: doar având o mentalitate de război poți să limitezi la maximum atât numărul morților, cât și efectele asupra economiei și societății românești.

Este esențial ca guvernul să-și însușească această mentalitate și să se miște extrem de rapid dacă nu vrea să irosească cele două săptămâni (în fapt, vreo zece zile) pe care le mai are la dispoziție. Pentru asta, trebuie să-și mute atenția de la alegeri și răfuieli politice spre un efort la nivel național, la magnitudinea celui de acum 100 de ani.

În plus, în fața unui război, comunitățile devin solidare, oamenii încep să se ajute, să se organizeze, să se pregătească pentru ceva serios, care le va afecta viețile, nu să ignore pericolul. Nu, nu este un cuvânt prea puternic, mai ales dacă înțelegem ce ne așteaptă.

1. Lupta cu Covid-19 va fi una de durată. Un maraton, nu un sprint. De aceea, trebuie să ne cunoaștem cât mai în profunzime dușmanul

Există riscul ca perioada în care virusul SARS-CoV-2 (care provoacă boala Covid-19) putea fi eradicat să fi trecut. Deși oficialii OMS încă mai speră că boala poate fi ținută sub control, sunt indicii că absența unor măsuri identice de carantină la nivel global (și imposibilitatea luării lor în anumite țări) va face ca acest virus să pătrundă în pături largi din populație, la fel cum o fac anual celelalte coronavirusuri, cele care ne dau virozele obișnuite. De fapt, a făcut-o deja.

Cu alte cuvinte, este foarte probabilă situația în care putem doar limita daunele produse de această boală, așa cum o facem anual cu gripa, care anul acesta a infectat peste 40.000 de români și a ucis peste 63 dintre noi în mod direct (inclusiv copii, adolescenți și adulți tineri).

Nu vorbim aici, atenție, de vreo ciumă sau de un virus care ne va omorî pe toți – deși dacă privești știrile non-stop s-ar putea să rămâi cu ideea asta. Nicidecum.

Datele arată că peste 80% dintre cei care se îmbolnăvesc fac o formă ușoară a bolii, cu nimic mai gravă decât o gripă sau o răceală. Problema constă în faptul că alți 15% fac o formă gravă, care necesită oxigen, iar 5% necesită ventilare mecanică. Marea majoritate a acestora sunt oameni în vârstă, deși boala poate afecta și tinerii.

Dar nu e nici vorba de un virus care trebuie luat în derâdere – pentru asta, vedeți ce s-a întâmplat în Wuhan, ce se întâmplă în Italia, ce începe să se întâmple în Spania.

Cazurile critice supraaglomerează spitalele, fapt care duce la sute de morți care puteau fi evitate și la colapsul sistemului medical. Mortalitatea raportată de OMS este de 3,4%, dar oscilează între 1% (Coreea de Sud) și 7% (Italia), pentru a lua în calcul doar țările cu un număr semnificativ de infectați, pe ale căror date ne putem baza. Prin comparație, mortalitatea gripei sezoniere este, tot conform OMS, de sub 0.1%!

Dacă în România am avea 40.000 de infectați raportați, cea mai mică mortalitate raportată ar duce la 400 de morți. De circa opt ori mai mulți decât cei raportați pentru gripă.

La polul opus, dacă pățim ce a pățit Italia, cu un sistem medical incomparabil mai bun decât al nostru, ne putem aștepta la cel puțin 3000 de morți. De două ori mai mulți decât la cutremurul din 1977 și de trei ori mai mulți decât cei pieriți la Revoluție! Situația este foarte serioasă, iar dacă nu înțelegem acest lucru, numerele menționate mai sus vor fi mult mai mari.

2. Cum ne pregătim pentru rezistența de durată?

Azi nu avem la dispoziție doi ani pentru a ne pregăti pentru un război de lungă durată. Avem mai puțin de zece zile. De data asta, nu e vorba de o armată, ci de un virus microscopic, o formă a unui banal coronavirus care de obicei dă o simplă răceală, dar care azi ucide de 5 până la 20 de ori mai mulți oameni decât o face gripa.

Cum ar trebui să se pregătească România, în acest context? Sunt două abordări propuse la nivel global: carantina totală timp de minim două săptămâni până la peste o lună, cu toate efectele care decurg de aici, sau infectarea controlată a populației.

A. Carantina totală – stăm acasă până virusul își epuizează căile de răspândire și dispare

Aceasta este varianta preferată de OMS și de majoritatea autorităților naționale, inclusiv în România, cel puțin la nivel declarativ.

Marele avantaj al acestei abordări este că limitează la maximum numărul morților și al celor care ajung să aibă nevoie de internare la terapie intensivă. Stăm acasă dacă putem, păstrăm distanța față de ceilalți, respectăm cu strictețe măsurile de igienă recomandate de autorități și, mai ales, nu avem contact cu persoanele cel mai vizate de acest virus – cei în vârstă. La nevoie, orașele se închid total.

Perturbările economice sunt considerate a fi mult mai mici decât cele ale unei țări în care ai zeci sau sute de mii de infectați și mii de morți.

Dacă măsura dă roade, nu ai mii de internați la terapie intensivă ca în Italia, ci doar câteva sute, dintre care doar câteva zeci sunt cazuri critice. Sistemul medical tratează treptat toți acești bolnavi, iar numărul morților nu îl depășește pe cel al epidemiei sezoniere de gripă. Cu puțină șansă, virusul este eradicat total la nivel național.

Marele risc al acestei abordări, în contextul în care nu toate țările recurg la aceeași măsură, este că unele focare ale noului coronavirus pot rămâne active și nedetectate timp de cel puțin 14 zile, iar după relaxarea măsurilor de carantină, boala revine în forță. Toți ochii sunt pe Wuhan, zonă în care măsurile draconice de carantină au limitat cazurile noi raportate la doar 11 pe zi, de la câteva mii pe zi acum două săptămâni.

Orașele din zonele afectate din China arată fantomatic, iar restricțiile sunt relaxate treptat la nivel local, odată ce nu mai sunt cazuri noi. Totuși, în China se află chiar acum peste 12.000 de cazuri active, dintre care 4000 sunt critice. Vor mai trece cel puțin două săptămâni, dacă nu chiar o lună, până când situația să permită relaxarea măsurilor de carantină totală.

Dacă se alege această abordare, OMS recomandă ca șurubul să fie strâns rapid, pentru că dacă nu-l strângi la timp, s-ar putea să-l strângi degeaba, epidemia scăpând de sub control, iar eradicarea devenind imposibilă.

Deși autoritățile române au fost printre primele care au decis măsuri drastice de carantină și de limitare a călătoriilor, se mișcă foarte lent în privința cumpărării sau producerii de echipamente de protecție, paturi, sisteme de oxigenare, sisteme de ventilare automată și rechiziționarea de clădiri pentru a caza corespunzător atât persoanele intrate în carantină, cât și bolnavii.

Mai avem mai puțin zece zile la dispoziție pentru a fi pregătiți. Dacă ne uităm la Italia, necesarul este de cel puțin câteva mii sau zeci de mii de teste. De zeci de mii de costume complete de protecție pentru medicii care vor interveni. De peste 2000 de paturi cu sisteme de oxigenare sau ventilație mecanică. De pregătirea întregului corp medical pentru a face față unui aflux extrem de mare de bolnavi în stare critică, foarte infecțioși.

Statul român are între 90 și 200 de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii de boli infecțioase (autoritățile au comunicat de repetate ori numere diferite pe această temă) și un pic peste 1350 de paturi cu ventilație în secțiile de terapie intensivă din țară. Se adaugă 2.500 de paturi la boli infecțioase.

Dar acestea sunt deja pline de bolnavii „obișnuiți”, care vor continua să aibă nevoie de ele și în timpul vârfului epidemiei, așadar ne uităm la o situație în care vom avea potențial sute de români care au nevoie de ventilație mecanică într-un mediu controlat și nu o vor putea primi.

Adică ce se întâmplă acum în Italia, unde mor 200 de oameni pe zi. Cât timp se vor mai păcăli autoritățile că „avem tot ce ne trebuie”, ca la Colectiv?

La nivel european, teama care împiedică acțiunile rapide este legată de economie – o țară în care toată lumea stă acasă (cu excepția lucrătorilor din serviciile esențiale, comerț cu alimente, spitale, farmacii șamd) poate colapsa din punct de vedere economic.

14 zile de pauză duc la efecte în lanț în economie. 30 duc la un colaps de 10% al PIB. 60 au același efect ca în 2008, la vârful crizei economice.

Putem închide economia timp de o lună, două, trei? Avem planuri pentru asta? Ce se întâmplă când PIB-ul scade cu 5%? Cu 10%? Cu 20%? Aici este cheia problemei guvernanților români. Și nu numai a lor.

Această dilemă trebuie rezolvată urgent, în acest weekend, pentru că altfel deciziile vor fi tardive. Franța și Germania au luat deja măsuri pentru a compensa pierderile sectorului privat. La noi, abia s-au anunțat niște măsuri timide, fără niciun efect real în economie.

În context, abandonarea creșterii utopice cu 40% a punctului de pensie din acest an este esențială pentru a echilibra bugetul pentru următorii ani. Dar va fi nevoie de mult mai mult decât atât: Uniunea Europeană a pus deoparte 37 de miliarde de euro pentru combaterea efectelor noului coronavirus, iar România trebuie să știe ce să facă cu aceste fonduri.

La fel cum în 1918 am primit ajutorul vital din partea Franței, care ne-a reorganizat armata, și acum vom depinde de ajutorul venit din afara țării. Depinde ce vom face cu el.

B. Teoria imboldului: infectarea controlată a populației, cu managementul bolnavilor fără a închide economia

A doua strategie, preferată deocamdată de autoritățile britanice și germane, dar și de alte câteva țări, este să nu oprească epidemia, ci să-și concentreze eforturile asupra celor mai vulnerabili, în timp ce populația generală este infectată pe cale naturală, treptat și controlat, cu noul coronavirus.

Pare halucinant de cinică și contrazice flagrant recomandările OMS, însă această abordare se bazează pe dobândirea imunității de turmă și pe teoria imboldului (nudge theory), care presupune că schimbările comportamentale voluntare în urma unor imbolduri din partea autorităților pot fi mult mai utile decât măsurile coercitive.

Gripa ucide anual 40.000 de oameni la nivelul Uniunii Europene – dar nimeni nu închide economia din această cauză. Fiecare moarte este o tragedie, însă nicio televiziune nu face știri 24/24 de pe urma epidemiei anuale de gripă așa cum se întâmplă azi cu epidemia de Covid-19, numărând obsesiv fiecare caz de infecție.

Dacă am fi făcut așa pentru fiecare dintre cei peste 40.000 de români care s-au îmbolnăvit în acest sezon de gripă, unde am fi ajuns? Aceasta este gândirea din spatele acestei strategii.

Esența constă în infectarea mai întâi a populației care nu este puternic afectată de noul coronavirus: tinerii și adulții fără comorbidități, la care mortalitatea legată de Covid-19 nu e mai mare decât la gripă (fiind practic zero în cazul copiilor mai mici de 9 ani).

Această infectare se propagă treptat și controlat, pentru ca sistemul medical să poată trata bolnavii fără prea multe decese. Cei ce-și revin din boală creează imunitate de turmă, care începe să-i protejeze și pe ceilalți care nu au fost infectați, pentru că virusul găsește tot mai greu persoane care să nu aibă sistemul imunitar pregătit să-i facă față și se răspândește tot mai greu, până când procentul celor afectați scade la nivelul gripei obișnuite sau chiar mai jos.

Procentele necesare pentru dobândirea imunității de turmă diferă foarte mult (de la 30 la 70% sau chiar mai mult) în funcție de oamenii de știință citați de către cei care propun această măsură.

Asta presupune o autoizolare voluntară din partea celor în vârstă și cu probleme de sănătate, dar o continuare a activității, cu precauțiile necesare pentru distanțarea socială și igienă, de către restul populației. Se limitează numărul participanților la evenimente, se păstrează copiii la școală acolo unde este posibil sau se închid școlile unde este necesar, iar persoanele care dezvoltă boala rămân izolate acasă până când fie se fac bine, fie au nevoie de internare pentru că li se agravează starea de sănătate.

Se speră că, prin această măsură, populația generală va fi mai bine pregătită la toamnă, când se așteaptă un al doilea val al epidemiei, și înainte ca un vaccin să fie disponibil la scară largă.

Riscul pe care îl presupune această strategie este scăparea de sub control a epidemiei, pentru că nu toți bolnavii vor respecta izolarea față de comunitate, nu toți cei care au virusul vor ști că sunt bolnavi și vor infecta multe alte persoane în jurul lor, iar economia poate fi lovită mult mai grav dacă sistemul medical se va confrunta cu un număr și mai mare de infecții decât are azi Italia, raportat la numărul de locuitori.

În plus, virusul poate suferi mutații care să-l facă mai agresiv (deși istoria arată că, de obicei, se propagă mai ales formele mai blânde în acest caz, pentru că ele reușesc să infecteze mai mulți oameni decât cele care-și ucid rapid gazda).

Beneficiile ar fi dobândirea imunității pe cale naturală pentru o bună parte din populație chiar înaintea existenței unui vaccin, fără a avea semnificativ mai mulți morți față de cei care pier din cauza gripei în fiecare an. Și fără a distruge economia.

Ce va alege România?

Economia României începe să fie puternic afectată încă dinainte de luarea unor măsuri drastice care ar închide orașe întregi sau chiar toată țara. Pe de o parte, nu avem dotările medicale avansate ale țărilor din vestul și nordul continentului, care să ne permită să ne jucăm cu focul.

Pe de alta, să te bazezi pe respectarea voluntară de către români a unor restricții dure timp de două, trei, patru săptămâni sau chiar mai mult e cel puțin naiv. Instalarea stării de urgență începând de luni ajută în acest sens, dar nu va fi suficientă dacă fiecare dintre noi nu-și va face partea.

Suntem, așadar, în fața unui război pe care nu știm cum să-l luptăm și pe care riscăm să-l câștigăm cu pierderi uriașe, așa cum am făcut-o de prea multe ori în istorie. Dar, indiferent de ce alegem, trebuie să reținem că fiecare dintre noi va avea un rol în toată această poveste.

Indiferent de decizia autorităților, sunt câteva lucruri care nu pot dăuna:

Suntem cu toții în fața unei situații care nu diferă de cutremurul din 1977 sau de revoluția din decembrie 1989. Depinde doar de noi dacă vom reuși să limităm numărul celor care vor suferi sau dacă vom ajunge în situația disperată de acum o sută de ani.

Totuși, cu puțină atenție și hotărâre, vom reuși să ieșim din această încercare mai întăriți – nu doar cu sistemul imunitar, ci și ca popor. Așa cum se întâmplă acum în Italia!