La 3 august 2021, în ziua în care și-a abandonat intempestivul planul de modificare a regulamentului CNATDCU de analiză a plagiatelor, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat un proiect-fantezie prin care universitățile ar urma să verifice, într-un an, cele peste 63.000 de teze în baza cărora s-au acordat titluri de doctor după 1990. Ieri, 25 august, proiectul a intrat în dezbatere publică. FOTO: INQUAM PHOTOS / Sabin Cîrstoveanu
  • Trei profesori universitari experți în plagiat demontează, în exclusivitate pentru PressOne, ultima fumigenă a ministrului Sorin Cîmpeanu, lansată ieri sub forma unui proiect de ordin de ministru;
  • La nici o lună după ce și-a abandonat, la presiunea publică, planul de a anihila CNATDCU printr-o metodologie de tip „cal troian”, ministrul Educației reîncepe să mimeze lupta anti-plagiat;
  • Ministrul Cîmpeanu vrea să oblige universitățile care au acordat titluri de doctor să analizeze „într-un termen rezonabil, un an spre exemplu”, cele 63.552 de teze de doctorat scrise într-un interval de 26 ani (1990-2016);
  • În locul unei strategii naționale și a unor criterii unitare de integritate asumate de statul român, proiectul de ordin de ministru prevede că fiecare universitate din România își poate face propria strategie anti-plagiat și o poate implementa cum crede de cuviință;
  • Ministrul își vinde ideea, în ochii publicului larg, cu faptul că în 2021 va aloca suma de 25 mil. lei celor 56 de universități cu școli doctorale pentru finanțarea verificărilor – adică aproximativ 90.000 euro / universitate, bani care ar trebui să acopere de la personal administrativ și digitalizarea lucrărilor până la plata evaluatorilor.

Un nou proiect de ordin, care ar putea duce, în final, la amnistierea generalizată a plagiatelor în tezele de doctorat, a fost lansat în cursul zilei de ieri de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.

La începutul lunii august, Cîmpeanu anunța că va solicita universităților să verifice toate lucrările științifice susținute după 1990 și că Ministerul Educației va finanța acest proces. 

Ministrul nu s-a consultat pentru această inițiativă – care implică un efort masiv din partea universităților, stabilirea unor criterii unitare de evaluare, personal calificat în analiza plagiatelor și o strategie guvernamentală asumată pe termen lung – nici cu mediul academic, nici cu instituțiile publice din Educație, nici cu asociațiile care au competențe în etica și integritatea universitară. 

Ideea a fost făcută publică la 3 august 2021, într-o conferință de presă în care ministrul anunța că renunță la proiectul prin care intenționa modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a CNATDCU și a metodologiei de analizare a plagiatelor ca urmare a unei scrisori publice deschise adresate președintelui Klaus Iohannis și semnate, în final, de peste 800 de persoane.

Ca reacție la respectiva scrisoare, președintele Iohannis reafirma, într-o declarație de presă din 30 iulie, că are „toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic” și anunța că a luat act de scrisoarea deschisă „a unei părți importante a comunității academice și a societății civile”. În aceeași declarație, președintele Iohannis îi solicita ministrului Cîmpeanu „să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință”.

Ministrul s-a repliat imediat: a anunțat că renunță la modificări, considerate de semnatarii scrisorii deschise drept „o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor”, dar a lansat în aceeași conferință de presă o nouă idee: „Solicit universităților în care s-au susținut toate aceste teze de doctorat ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat. Fiecare să își analizeze propriile teze, să își asume răspunderea și să declare sub semnătură că au fost analizate și că sunt sau nu conforme”, a spus Cîmpeanu pe data de 3 august.

Acum, trei săptămâni mai târziu, ministrul Cîmpeanu pune în dezbatere publică un proiect de ordin prin care universitățile vor fi obligate să demareze analizarea tezelor de doctorat după o procedură proprie, stabilită de fiecare universitate în parte – un proces plin de capcane care în final s-ar putea dovedi doar un alt mecanism legal inițiat de ministrul Sorin Cîmpeanu pentru amnistierea, în masă, a plagiatorilor.

Ideea de verificare de către universități „într-un termen rezonabil, un an spre exemplu” a tuturor tezelor de doctorat realizate în mai bine de un sfert de secol – în intervalul 1990–2016 – este o idee fantezistă și irealizabilă.  

Proiectul de ordin de ministru include mai multe prevederi confuze, lacunare și care lasă universităților loc de aranjamente și compromis astfel încât să mușamalizeze în mod convenabil, punctual sau generalizat, teze de doctorat plagiate. În plus, nu precizează ce se întâmplă cu universitățile care și-au asumat „sub semnătură” că o teză e originală, printr-un proces finanțat de stat, iar aceasta se dovedește ulterior a fi un plagiat.

În locul unei politici publice anti-plagiat cristalizate printr-o consultare cu experții din mediul academic, ministrul Sorin Cîmpeanu lansează spre legiferare un document cu 5 articole care prezintă, fiecare, vulnerabilități ușor de detectat chiar de la prima lectură.

Capcana nr. 1: Fiecare universitate cu strategia ei proprie

ART. 1. ALIN. (1): „Instituțiile de învățământ superior care au eliberat diplome de doctor, conform prevederilor legale, în perioada ian.1990 – iun.2016, au obligația să elaboreze o Strategie proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat și să demareze activitatea de verificare a respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat”.

Obligativitatea impusă universităților de a elabora o „strategie proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat” reprezintă o primă vulnerabilitate din acest proiect, chiar dacă este justificată din punct de vedere legal de principiul autonomiei universitare, invocat prin diverse articole din Legea Educației în preambulul proiectului de ordin de ministru, postat pe site-ul Ministerului Educației. 

O „strategie proprie” de combatere a plagiatului poate reprezenta portița pe care fiecare universitate ar putea să o folosească tocmai pentru a acoperi plagiatele din tezele de doctorat pe care le-a făcut posibile de-a lungul anilor.

Ce interes ar avea o universitate care a girat ani la rând plagiate în serie să se apuce brusc, în mod onest și transparent, pentru că așa i-o cere ministerul, să-și curețe mizeria?

Cam cum ar arăta, de exemplu, „strategia proprie” a Academiei de Poliție – care nu și-a rezolvat nici azi criza plagiatelor, declanșată în 2016? Sau a Universității Valahia din Târgoviște, sau a universităților private „Nicolae Titulescu” sau „Titu Maiorescu”?

Recunoașterea și asumarea unor plagiate ar putea să aibă consecințe foarte serioase asupra universităților care, eventual, și-ar admite derapajele istorice de la etica și integritatea academică. 

Ce ar face universitățile în cazul foștilor doctoranzi, acum ajunși profesori universitari, cu teze plagiate, așa cum am arătat că stau lucrurile tot la Academia de Poliție? Instituția, de exemplu, a făcut două verificări cu softul antiplagiat în 2016 respectiv 2018, dar niciuna dintre zecile de teze care au depășit pragurile de alertă nu a mai fost verificată de Comisia de Etică: „strategia proprie” a fostului rector Adrian Iacob, el însuși declarat plagiator de CNATDCU, a fost să îngroape orice tentativă de curățire a universității. Iar astăzi Academia de Poliție – ale cărei școli doctorale au fost închise din cauza plagiatelor generalizate – este condusă de David Ungureanu, care are două doctorate, ambele plagiate.

În plus, Legea educației nr. 1/2011 prevede, în cazul tezelor dovedite ca plagiate, posibilitatea de a retrage abilitarea unor profesori de a mai conduce doctorate sau chiar retragerea acreditărilor școlilor doctorale, așa cum este stipulat în art. 170 din lege. 

Își va asuma vreo universitate, în mod deschis, asemenea riscuri, în condițiile în care unele dintre ele contează foarte mult pe alocația bugetară acordată de Ministerul Educației pentru fiecare student doctorand?

Apoi, mai intervine o problemă majoră care privește procedura „de verificare a respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat” în baza unei „strategii proprii”: lipsa unei proceduri unitare.

În România funcționează 56 de universități care au, în total, 193 de școli doctorale funcționale în Instituții Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), conform Ministerului Educației. Dacă fiecare universitate este obligată să își elaboreze o „strategie proprie”, înseamnă că procesul va fi unul arbitrar, iar fiecare universitate va putea să decidă după bunul plac ce e și ce nu e plagiat.

De exemplu, dacă într-o lucrare nu au fost folosite ghilimele pentru a se cita un text și nici nu a fost indicat imediat autorul lucrării-sursă – prin notă de subsol sau prin citarea cu paranteze –, dar lucrarea din care s-a plagiat se regăsește, totuși, în bibliografia finală a lucrării, atunci o universitate poate să spună că nu e vorba despre un plagiat. 

Un astfel de argument a fost folosit de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) în iulie 2012 pentru a justifica un verdict de neplagiat în teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta, infirmat ulterior, în 2016, de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Iar acest argument a fost folosit pe scară largă, de-a lungul vremii, de mulți dintre cei acuzați de plagiat. 

O procedură de verificare a tuturor tezelor de doctorat din perioada 1990–2016 trebuie să fie unitară, astfel încât să existe certitudinea că o teză în îmbunătățiri funciare va fi evaluată în mod identic și la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, și din Iași, și din Cluj-Napoca și din Timișoara. Iar exemplele pot continua cu toate disciplinele posibile, fie că e vorba despre istorie, filosofie, sociologie, matematică și așa mai departe.

Capcana nr. 2: „Structura administrativă distinctă”

ART. 1, ALIN. (3): „Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1), în cadrul fiecărei instituții de învățământ superior se înființează, adaptat la dimensiunea activității și specificul fiecărei universități, o structură administrativă distinctă (serviciu/birou) care are atribuții: digitizarea și verificarea tuturor tezelor de doctorat, precum și formarea de formatori în etică și integritate”.

Ministerul își dorește digitalizarea tuturor tezelor de doctorat, ceea ce, în sine, este un lucru foarte bun. Problema este legată de înființarea acestei structuri administrative distincte” – care, pe lângă digitalizarea tezelor de doctorat, are în atribuții și „verificarea tuturor tezelor de doctorat”.

Dacă respectiva structură, serviciu sau birou, este una de sine stătătoare, nou înființată, atunci va avea angajați noi, care vor fi trecuți printr-un proces de selecție specific unei instituții de stat sau private. 

Cine vor fi acești angajați care se vor ocupa și de digitalizarea tezelor, dar și de analizarea lor? Analiza unui posibil plagiat într-o teză de doctorat nu e, nicăieri, un proces mecanic, de identificare a similitudinilor dintre două texte: presupune competențe științifice, experiență de analiză, discernământ și, mai ales, judecăți etice. 

Ar fi dispus, oare, un profesor sau un cercetător serios, implicat dincolo de rutinantul și încărcatul proces didactic de predare și în proiecte de cercetare, să-și abandoneze cariera construită cu efort până la acel moment pentru a se angaja – sau poate detașa – la un birou care se ocupă de digitalizarea tezelor de doctorat și mai apoi de verificarea lor?

O altă problemă este ridicată de obligativitatea de digitalizare a tezelor de doctorat, fapt care induce ideea că pentru verificarea tuturor tezelor din perioada 1990–2016 „într-un termen rezonabil, un an spre exemplu” – după cum a propus ministrul Cîmpeanu – se va folosi un soft de detectare a similitudinilor. 

Utilizarea unui soft are limitele lui, mai ales pentru tezele realizate în anii ’90 și la începutul anilor 2000, când nu exista un acces larg la surse digitalizate, iar unele plagiate, cum e cel al fostului vicepremier Gabriel Oprea, a fost realizat după cărți care există doar în format tipărit. 

Apoi, soft-ul nu are capacitatea de a identifica similitudinile în cazul în care s-a plagiat din cărți existente doar în format letric sau dacă sursele plagiatului sunt lucrări din limbi străine, care nici nu au fost traduse în românește și nici nu sunt disponibile online.

O altă chestiune: cât timp ar lua, în mod obiectiv, verificarea tezelor de doctorat? Datele referitoare la susținerea tuturor tezelor de doctorat, pe care personal le-am reconstituit în ultimii ani, indică faptul că începând cu ianuarie 1990 și până în decembrie 2016, în România, s-au susținut 63.552 de teze de doctorat.

Doar Universitatea din București a acordat, în acest interval, 7.280 de titluri de doctor, pe când, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV-B), unde ministrul Sorin Cîmpeanu este rector suspendat pe perioada mandatului guvernamental, s-au susținut 1.732 de lucrări științifice. Azi ministrul Cîmpeanu propune universității pe care o conduce din 2012 să verifice „într-un termen rezonabil, un an spre exemplu”, 1.732 teze de doctorat: asta înseamnă o medie de 4,74 teze verificate pe zi, în caz că structura administrativă nou-creată în cadrul USAMV București ar lucra, 365 de zile, inclusiv sâmbetele și duminicile. 

Și, revin la întrebare: cine va verifica, în mod serios, tot acest număr uriaș de teze de doctorat? Câți oameni ar putea să se ocupe de un asemenea volum de lucrări? În cât timp se va face verificarea? De unde își vor lua cei care fac verificările resursele bibliografice – lucrările potențial plagiate – fără de care nu vor putea face o verificare temeinică a originalității tezelor? 

Evident, proiectul ministrului Cîmpeanu nu ia în calcul aceste lucruri, mizând probabil pe autonomia universitară și pe „strategiile proprii de combatere a fenomenului de plagiat” pe care universitățile sunt obligate să le elaboreze.

Capcana nr. 3: Școlile doctorale „susțin” verificarea, dar nu e clar cum

ART. 2, ALIN. (1): „Analiza tezelor de doctorat se realizează conform unei planificări stabilite de fiecare instituție de învățământ superior. Conducerea școlilor doctorale susține activitatea de verificare”.

Prevederea de mai sus spune că „conducerea școlilor doctorale susține activitatea de verificare”, fără a fi detaliat modul în care se va întâmpla asta. 

În mod normal, șefii de școli doctorale din universitățile serioase sunt profesori universitari cu foarte mare experiență, care dincolo de activitatea administrativă presupusă de conducerea unei asemenea structuri sunt implicați și în multe activități de cercetare, care le ocupă timp important din activitatea normată. Susținerea unei extra-activități de verificare a unor sute sau chiar mii de teze de doctorat, în cazul universităților mari, este mai mult decât împovărătoare. 

Ce director de școală doctorală, care trebuie să organizeze susțineri în catedră, susțineri publice, rapoarte și alte chestiuni administrative, își va asuma și „susținerea activității de verificare” a unor zeci sau sute de teze? 

Capcana nr. 4: Ministerul Educației trebuie să știe

ART. 2, ALIN. (2): „Ulterior finalizării verificărilor se întocmește un raport detaliat cu privire la respectarea/ nerespectarea eticii, calității și deontologiei universitare la nivelul tezelor de doctorat verificate, raport care va fi transmis Ministerului Educației”.

Acest articol reprezintă o mare problemă, pentru că lasă în aer situația în care o universitate care va trata cu bună-credință procesul de verificare va descoperi o serie de teze de doctorat plagiate. 

De ce simte Ministerul Educației nevoia să fie informat și să primească un raport, dar nu prevede explicit ca situațiile punctuale de plagiat să fie transmise la CNATDCU, sub forma unor sesizări de plagiat, pentru a se analiza și, eventual, retrage acele titluri?

Scopul e, până la urmă, informarea Ministerului Educației? Sau curățarea sistemului academic de plagiatori și retragerea titlurilor obținute prin fraudă prin procedura legală, care nu se poate derula fără CNATDCU?

Capcana nr. 5: Ministerul Educației „va fi informat”

ART. 2, ALIN. (3): „În cazul în care se constată abateri de la etica și deontologia universitară este sesizată, în conformitate cu legislația în vigoare, comisia de etică din cadrul instituției de învățământ superior, iar Ministerul Educației va fi informat în acest sens”.

Nu reglementările privind etica și integritatea academică le-au lipsit universităților din România, până acum, pentru a preveni și combate fenomenul plagiatului.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Fiecare universitate din România are o Cartă Universitară, documentul care reglementează autonomia universitară, are un Cod de Etică și un Regulament de Organizare și Funcționare a Comisie de Etică. Toate aceste documente detaliază, potrivit legislației, modalitatea de analizare și verificare a situațiilor de încălcare a normelor de la buna conduită în cercetarea științifică.

În mod evident, Ministerul Educației nu a putut ignora rolul comisiilor de etică, însă și în acest paragraf legislativ include obligația ca Ministerul Educației să fie informat.

Capcana nr. 5: Banii

ART. 3, ALIN. (2): „Finanțarea activității de verificare a tezelor de doctorat din cadrul instituțiilor de învățământ superior se face în anul 2021 din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale conform prevederilor legale, în cuantum de 25.017.031 lei”.

Criteriile de alocare a sumei de bani anunțate în proiect, echivalentul a 5,1 milioane de euro pentru 2021, nu sunt explicate în mod clar. 

Eventualele costuri pe care le-ar implica activitatea de verificare a tezelor de doctorat ar trebui să acopere operaționalizarea structurilor nou înființate în universități. Această sumă, dacă se va împărți în mod egal între cele 56 de universități care au școli doctorale, ar însemna o distribuire de circa 91.000 de euro pentru fiecare universitate în parte în următoarele patru luni. Doar că unele universități au una sau două școli doctorale, pe când universitățile mari au mult peste zece. 

Dacă totuși suma va fi împărțită pentru fiecare dintre cele 63.552 de teze care ar trebui verificate, atunci ar reveni circa 80 de euro per teză. Totuși, în proiectul de ordin se vorbește și despre „formarea de formatori în etică și integritate”, ceea ce va presupune, în mod evident o serie de costuri suplimentare pentru universități. 

Cum se vor împărți banii, în final, care vor fi criteriile? Sau e suficient ca universitățile să fie „adormite” cu ideea că această „activitate de verificare”, fără procedură unitară și fără garanții guvernamentale că se va face serios, va mai fi și susținută financiar? 

Proiectul de ordin, care oricum nu are în spate o strategie națională coerentă, nu menționează nimic despre o bugetare multianuală. Chiar și această sumă, alocată in extremis unui fenomen care zguduie viața publică de ani buni, provine din „fondul pentru finanțarea situațiilor speciale” a ministerului, nu din planificarea bugetară pe care Sorin Cîmpeanu a făcut-o la preluarea mandatului.

Cât estimează ministrul Sorin Cîmpeanu că va dura implementarea planului său de eradicare a plagiatului, care încape pe o pagină A4 – și ce buget intenționează să-i aloce după 2021? 

Și ce universitate va angaja oameni pentru o „structură administrativă distinctă”, nou creată, care să digitalizeze mii de teze de doctorat și să le analizeze, fără garanția că va putea acoperi salariile și costurile administrative și după 1 ianuarie 2022? 

PressOne a consultat ieri, în ziua publicării proiectului, trei profesori universitari cu experiență în analiza acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat. Opiniile lor:

Profesorul Mircea Dumitru: „CNATDCU va discuta acest ordin de ministru în ședința sa viitoare”

Vicepreședintele Consiliului General al CNATDCU, Mircea Dumitru – fost rector al Universității din București și fost ministru al Educației – crede că a obliga universitățile la „proceduri de verificare a respectării eticii universitare” este, în principiu, un demers bun, dacă e „corect articulat și implementat”. Ajută la conștientizare, la educare, la prevenirea fraudei academice.

Profesorul Mircea Dumitru, vicepreședinte al CG al CNATDCU: „Plagiatele vor fi analizate de către CNATDCU ca și până acum!”. FOTO: AGERPRES / Angelo Brezoianu

„CNATDCU va discuta acest OM [ordin de ministru] în ședința sa viitoare”, a anunțat profesorul Mircea Dumitru, în premieră, în declarația sa pentru PressOne, reamintind un fapt esențial: „Regulamentul CNATDCU rămâne nemodificat”

„Decurge: se înțelege [din propunerea de ordin] că universitățile nu interferează cu activitatea CNATDCU, care este reglementată prin regulamentul propriu, în vigoare azi. Plagiatele vor fi analizate de către CNATDCU ca și până acum!”, a ținut să precizeze prof. Dumitru.

Există, însă, un „dar” – mai multe, de fapt – arată profesorul Dumitru: ordinul de ministru, dacă va fi adoptat, presupune „dificultăți logistice sau de organizare pentru universități”. Cele mai importante patru piedici pentru aplicarea ordinului, în opinia sa:

1. Efortul: „Volumul de muncă va fi enorm; universitățile nu au resurse umane și financiare pentru a realiza această sarcină, în mod sistematic și corect”.

2. Resursele: „Sursele bibliografice din care ar putea fi plagiate tezele elaborate (în anii 1990, mai ales) nu sunt digitizate. Volumul de muncă pentru digitizarea tuturor tezelor și a materialelor bibliografice ale acestor teze etc. va fi enorm. De fapt, practic sarcina aceasta nu va putea fi realizată satisfăcător”.

3. Tehnologia: „Va fi nevoie de documente scanate care să aibă o calitate foarte ridicată pentru a putea fi comparate pentru similitudine de către soft-urile anti-plagiat. Deci, vom avea nevoie de echipamente foarte performante și de o instruire a utilizatorilor”.

4. Calitatea: „Sarcini logistice uriașe vor determina (anumite) universități să abordeze superficial aceasta chestiune sau chiar să o mușamalizeze”.

Profesorul Mircea Dumitru vorbește, de asemenea, despre „dificultățile teoretice (logice) [care] au fost învederate atunci când Consiliul General al CNATDCU s-a opus modificării regulamentului CNATDCU” – despre care am scris în premieră în „Machiavelicul plan prin care ministrul Cîmpeanu protejează, cu mâinile membrilor CNATDCU, plagiatorii”.

„Verificarea tuturor tezelor de doctorat, în integralitatea lor, ridică dificultăți teoretice (logice) insurmontabile și nu poate fi realizată satisfăcător, pentru a produce rezultate relevante”, crede vicepreședintele CNATDCU, care a demontat și tentativa anterioară a ministrului Sorin Cîmpeanu de a obliga CNATDCU să verifice „in integrum” tezele de doctorat suspecte de plagiat – chiar dacă sesizările se refereau doar la porțiuni din lucrare.

„Iată o scurtă explicație pentru acest fapt: în general, o «probă negativă» definitivă pentru o suspiciune de plagiat nu poate fi realizată! Din rațiuni logice! Dacă acum decidem (de bună credință) că o lucrare nu este un plagiat, în lumina a ceea ce s-a verificat cercetând o bază finită de date care ne stă la dispoziție, nu înseamnă că nu se va putea descoperi ulterior, pe baza unor probe noi, că suspiciunea de plagiat se verifică. Desigur, pe de altă parte, «proba pozitivă», dacă există, este peremptorie și verdictul de plagiat este întemeiat”, spune profesorul Mircea Dumitru.

„Avem, așadar, o asimetrie logică între «proba pozitivă» și «proba negativă». În Logică, este cunoscut rezultatul că anumite proprietăți sunt nedecidabile, tocmai pentru că nu se poate face o probă negativă definitivă, pe baza unei cercetări finite. Analogia aici este – faptul că nu s-a dovedit plagiatul până la acest moment, pe baza unei examinări finite, nu exclude posibilitatea reală ca probe noi să fie cunoscute în viitor și să probeze plagiatul”, adaugă acesta.

Vicepreședintele CNATDCU spune, referindu-se la propunerea de ordin de ministru, că instituția „va discuta acest OM în ședința sa viitoare” – și face câteva considerații privind impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra universităților: „De fapt, universitățile care au programe de doctorat au luat măsuri, în acord cu legea, pentru a verifica tezele de doctorat, înainte de a fi susținute public”.

În plus, mai susține acesta, pentru tezele nepublicate, trebuie făcută o verificare „pornind de la sesizările de suspiciuni de plagiat”, după modelul CNATDCU. În ipoteza în care acest ordin de ministru va fi emis, profesorul Mircea Dumitru spune că este de dorit „ca verificarea să se facă de către universități în mod etapizat, pe o perioadă de timp mai largă, pentru ca rezultatul acestui proces laborios și complex să fie credibil, serios, relevant și util”.

Profesorul Dumitru Sandu: patru întrebări, zero răspunsuri

Profesorul emerit Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, care are o experiență de aproape un deceniu în lupta anti-plagiat, susține că propunerea este „o altă perdea de fum” prin care ministrului Educației încearcă să acorde universităților „spațiu discreționar pentru a masca neregulile în domeniul integrității pe care tot ele le-au aprobat”

Profesorul Dumitru Sandu, care în urmă cu 12 ani a lansat un Apel pentru integritate și performanță în atestarea universitară, este autor al celui mai amplu studiu realizat în România pe tema integrității academice în spațiul universitar. „De ce CNATDCU este complet exclus din etapa de evaluare a metodologiilor de recunoaștere a plagiatelor?”, s-a întrebat acesta ieri. FOTO: Lucian Muntean, PressOne

Profesorul Sandu a identificat cel puțin patru probleme majore pe care propunerea lui Sorin Cîmpeanu le va genera.

1. Proiectul nu propune o metodologie unică de identificare a plagiatului, ceea ce înseamnă că verificările, dacă vor fi făcute cu softuri anti-plagiat – care, oricum, iau în calcul doar sursele disponibile online – nu vor avea „un caracter unitar, comparabil”. 

„Fiecare universitate va lucra cu coeficientul de similitudine care îi convine și cu regulile care o avantajează. Și acești coeficienți de similitudine se determină după niște reguli legate de numărul de cuvinte în segmentele de farazare numărate. De ce CNATDCU este complet exclus din etapa de evaluare a metodologiilor de recunoaștere a plagiatelor?”, întreabă profesorul Sandu.

2. Evaluarea calitativă, care este esențială în analiza unei suspiciuni de plagiat, nu este menționată în proiect: „Care va fi raportul între evaluarea similitudinii și evaluarea calitativă? Cine decide priorități, reguli?”.

3. Conflictele de interese. Profesorul Dumitru Sandu ia în discuție, referindu-se la doctoratele susținute de demnitari ori de rectori/prorectori, cazul Ramonei Lile, rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), pentru care Comisia de Etică a instituției conduse chiar de Lile, amintește acesta, „a spus repetat ca acolo nu este plagiat: este o situație de conflict de interese”. 

4. Propunerile ministrului vorbesc despre „digitizarea și verificarea tuturor tezelor de doctorat”, dar nu spun nimic publicarea versiunilor electronice ale tezelor. „Dacă tot se digitalizează tezele, de ce nu se publică?”, mai întreabă profesorul Sandu.

***

În urmă cu aproximativ două săptămâni, profesorul emerit Dumitru Sandu, membru al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) începând cu 2016 și fost vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București în perioada 2012 – 2016, explica unele dintre măsurile care ar putea fi luate pentru analizarea tuturor tezelor de doctorat din România:

1. Toate tezele de doctorat să fie făcute publice, astfel încât universitățile și CNATDCU să poată primi ajutor de la oameni avizați din marele public.

2. Cele două organisme ministeriale care se ocupă de verificarea fraudelor academice –  CNATDCU și CNECSDTI – să realizeze un ghid simplificat, care să includă proceduri clare de verificare a tezelor, astfel încât procedura să fie unitară pentru toate universitățile.

3. Tezele de doctorat ale demnitarilor și rectorilor/prorectorilor să aibă dublă verificare în universitatea de unde au luat titlul, dar și într-o altă universitate aleasă de către CNATDCU.

Profesorul Marian Popescu: „Va fi dat, în condiții neclare, un «certificat»” de neplagiat

„De ce este evitat, în continuare, atacul frontal al problemei: o politică unitară de integritate academică prin care să fie măcar redus, dacă nu anihilat fenomenul plagiatului, al proastei conduite în cercetare?”, se întreabă profesorul Marian Popescu de la Universitatea din București, care este și director al CARFIA (Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică a Universității din București). „Propunerea e încă o încercare de a flutura steagul integrității academice fără un plan de «luptă» coerent”, consideră acesta:

„Prin această propunere, ministerul încearcă introducerea unui cal troian în cetatea universitară pentru a-și asigura, prin funcțiile de monitorizare și control prevăzute de lege, sporirea gradului de impunere și control. De ce e nevoie de acest proiect?”.

Profesorul Popescu mai notează în observațiile sale, făcute la solicitarea PressOne, că însuși titlul proiectului este „deconcertant și greu de înțeles”.

Proiectul își propune, textual, „«verificarea respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat din perioada 1990 – 2016». Deci nu un ordin privind instalarea unei autentice culturi a eticii și integrității academic, ci «verificarea». 

Adică, suspiciunea există, generalizată, acum trebui să o documentăm. În aparență, ideea e bună: să se verifice toate tezele din peste un sfert de veac. De fapt, se verifică «respectarea eticii și deontologiei universitare», care etică și deontologie au cunoscut schimbări, regrese și puțin progres în perioada indicată”, observă profesorul Marian Popescu. 

În plus, acesta susține că verificarea de tip „funcționar într-un birou” amintește de practici de dinainte de 1989. „Ce se întâmpla atunci, se știe: creștea numărul de verificări, se raporta «progresul», dar realitatea, cunoscută, era alta. Ministrul se ocupă de «portițe» legislative în loc să – dacă știe, dacă vrea, dacă poate – abordeze altfel problema. Conform celebrei replici din decembrie ‘89: « …, arată că lucrezi»”.

Mai mult, verificarea propusă de ministru ar urma să fie făcută de niște structuri administrative nou create în universități care, conform documentului, au două atribuții: „digitizarea și verificarea tuturor tezelor de doctorat, precum și formarea de formatori în etică și integritate”

„Bun”, spune profesorul Marian Popescu: „De aici, începe, de fapt, «subtila» impunere ministerială care atacă autonomia universitară clamând-o, care încurcă structuri cu atribuții existente (comisii de etică universitară, CNATDCU, CNE, prerogative ale rectorului în materie de ordonare a comisiilor de analiză etc.). Deci un birou nou creat în fiecare universitate va gestiona problema. Dimensiunile ei, adică evaluarea «respectării…» sunt lăsate, democratic, la mâna autonomiei universitare. Asta poate însemna că fiecare universitate poate stabili, de pildă, că un plagiat de 10% e OK, că cei responsabili cu ghidarea doctorală (coordonator, membrii comisiei de îndrumare, școala doctorală) și-au făcut treaba. Va fi dat, în condiții neclare, un «certificat». Odată dat, orice sesizare privind plagiatul sau alte forme de proastă conduită în cercetare nu va mai avea obiect!”.

Ca și profesorul Dumitru Sandu, și directorul CARFIA se întreabă „ce rol va mai avea CNATDCU, de pildă?” – o instituție a cărui metodologie de analiză a plagiatelor ministrul Cîmpeanu a încercat recent să o modifice printr-o serie de prevederi favorabile plagiatului și plagiatorilor. 

Inițiativa Consorțiului „Universitaria”: o strategie comună

Consorțiul „Universitaria”, care reunește cinci mari universități românești, are deja o „Strategie comună de consolidare a culturii eticii și integrității academice”

Strategia, rezultat al unui proces demarat încă din 2018 de CARFIA (Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică), a fost dezbătută pe 27 mai 2021, exact în perioada în care ministrul Sorin Cîmpeanu încerca să introducă, fără dezbatere publică autentică, o serie de modificări pro-plagiatori în metodologia CNATDCU de analiză a plagiatelor. 

Rezultatul discuțiilor din 27 mai 2021: cele cinci instituții de învățământ superior – Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest Timișoara și Academia de Studii Economice București – au stabilit patru obiective și patru direcții de acțiune care ar urma să stea la baza unor politici comune necesare pentru „a restrânge efectul nociv al fraudei și corupției”. Pe scurt:

  • Obiectivul 1: Probleme legislative. Evaluarea concordanței dintre cadrul legislativ și normele etice din mediul universitar; redactarea unui set de propuneri legislative care, odată agreate de Consorțiu, să fie înaintate ministerului;
  • Obiectivul 2: Soluții legislative. Consultări cu CNECSDTI, CNATDCU, CEMU, CNR, ONG-uri specializate, asociații ale studenților; acord asupra propunerilor legislative asumate de Consorțiu;
  • Obiectivul 3: Harta problemelor și vulnerabilităților. Cunoașterea realității etice și de integritate în universitățile Consorțiului prin sondaje și „realizarea unei hărți a problemelor și vulnerabilităților în activitatea membrilor comunității academice”;
  • Obiectivul 4: Școala de integritate „Universitaria”. Formarea consilierilor de etică și integritate, din rândul angajaților, la nivelul fiecărei universități din Consorțiu; organizarea anuală de ateliere și a unei școli de integritate la nivelul Consorțiului, în fiecare universitate, prin rotație.

„Toate demersurile însă trebuie să pornească de la o bună cunoaștere a realității etice și de integritate din universități, participanții admițând importanța obiectivului 3 al Strategiei”, se arată în comunicatul oficial al Consorțiului „Universitaria”, care mai subliniază și că e nevoie de „armonizarea practicilor privind dezvoltarea culturii etice și de integritate în universități alături de examinarea unor studii de caz”.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.