MERIT UN VIITOR. Alexandru din Chiajna

Campania „Merit un viitor” este dedicată acelor copii promițători care, pentru că s-au născut în familii sărace din mediul rural, riscă să nu-și poată continua studiile.

Singura soluție, în opinia noastră, o reprezintă bursele care să le asigure casă și masă, astfel ca ei să poată rezista într-un oraș și să facă trecerea de la gimnaziu la liceu ori, după caz, de la liceu la facultate.

Să nu se piardă.

După ce, în primul episod, v-am prezentat-o pe Nicoleta Fotache din județul Galați, continuăm cu povestea lui Alexandru Bamboi din Chiajna, județul Ilfov, care exemplifică nevoia unei burse școlare pentru sportivi capabili de performanță.

*

Alexandru Bamboi este, la 14 ani, multiplu campion național la karate. Locuiește în comuna Chiajna, la 12 kilometri de București, și face acest drum de fiecare dată când are antrenament.

Acolo, pe tatami, e un sportiv tăcut și ambițios pe care ceilalți copii îl consideră un model. Are centură maro și anul viitor va da examen pentru centura neagră, la care visează de 4 ani încoace.

Tatăl lui Alex a plecat de acasă în urmă cu aproape 10 ani, iar acum are altă familie, în Spania.

La Chiajna, băiatul și mama sa trăiesc într-o locuință improvizată într-un grajd de cai. Gospodăria îi aparține mătușii sale, care e măritată cu un fost pușcăriaș.

„Uneori îi spun lui Alexandru că vin acasă cu frică. Mi-e frică și să intru în curtea asta. Chiar dacă aș vrea să stau mai mult cu el, mă bucur că se duce acolo, la karate, ca să fie cât mai departe de aici. 

L-am crescut până la vârsta asta frumos, așa cum am putut eu, că am avut sau că n-am avut, și acum nu vreau să mi-l nenorocească unii că-l văd băiat de jos”, mărturisește Sanda Dumitru, mama lui Alex.

Are 36 de ani și e femeie de serviciu la un bloc din Sectorul 6 al Capitalei. Acolo câștigă 620 de lei pe lună și, pentru a mai face niște bani, strânge pet-uri și le vinde unui centru de colectare.

„Se simt și banii ăștia, de ei cumpărăm mâncare”, spune Sanda Dumitru. 

Noi am întâlnit-o la București, într-o zi călduroasă de duminică. Îl aștepta pe Alex la ușa sălii de antrenament din curtea Liceului cu program sportiv „Mircea Eliade”.

*

Alex a început încălzirea. Face câteva mișcări ușoare, după care se așază pe podea cu pieptul în jos, arcuit ca o bărcuță. Fața i se topește în grimase. Scrâșnește din dinți și la următoarele exerciții, dar le execută fără reproș.

Către finalul încălzirii, Sensei Diana Enea (29 de ani), care a schimbat între timp câteva cuvinte cu Sanda Dumitru, se apropie alertată: „Unde e arsura? Arată-mi!”

Rușinat, Alex își dezvelește umărul și tace. Nu-i place să vorbească în plus și nici să se vaite.

„De ce n-ai spus nimic, măi, băiatule? De ce nu m-ai sunat? Poți să rămâi cu semn!”, îl muștruluiește ea.

Diana Enea este unul dintre cei doi antrenori ai lui Alex, alături de Sensei Ciprian Budui (32 de ani).

„Aseară. Am dat peste un bec”, explică el, cu un aer resemnat.

Apoi își dă jos kimono-ul, ca să fie oblojit cu soluție cicatrizantă.

„Eu l-am strigat să intre repede în casă și, uite-așa… că rămăsese afară cu ăia.”

Toți cei de față înțeleg despre ce e vorba. Se lasă tăcere.

“Un om venit de la pușcărie n-are nimic de pierdut”

Mătușa în curtea căreia locuiesc Alex și mama sa e alcoolică. Când bea, femeia le tot amintește că vrea să-i vadă pe amândoi plecați. Urlă, sparge geamuri, le aruncă hainele pe jos.

Cu jumătate de gură, Sanda Dumitru recunoaște că a mâncat și bătaie.

„Când am probleme acasă, prefer să mă concentrez pe karate. Trebuie să crezi atât de mult că un lucru îți poate ieși, până când îți iese. Problemele astea mă și motivează într-un fel”, spune Alex, pe un ton foarte matur.

Sanda Dumitru se teme cel mai mult de soțul surorii sale, care a fost eliberat recent din închisoare.

„A stat la pușcărie 4 ani, că ar fi fugit de la locul unui accident, unde a lovit un copil. Vă dați seama că cine vine de acolo nu vine cu intenții bune. Aseară erau morți de beți, noroc că tot aseară a fost ziua lui Sensei Ciprian, iar Alex a venit acasă foarte târziu. Nu i-a mai prins.

Un om care a venit de la pușcărie poate să bage cuțitul în copil și se întoarce acolo, că n-are nimic de pierdut. Alex se supără pe mine că sunt așa cu el, dar nu înțelege încă ce înseamnă un om care vine de la pușcărie”, spune Sanda Dumitru.

„E mai multă disciplină în mintea mea”

Aparent, pe Alex nu-l ating lucrurile astea. Ne spune cum a învățat să-și golească mintea. Asta îl ajută să câștige pe toate planurile: și acasă, și la competiții, și la școală.

„Am emoții mari înainte de competiție, dar când intru pe saltea mă concentrez la ce am de făcut și mi se golește mintea. Atunci dispar emoțiile, nu te mai gândești la nimic.

Sensei Ciprian îmi spune că trebuie întotdeauna să vizezi locul 1, căci numai așa ai locurile 2 și 3 asigurate. Dar eu nu stau să mă gândesc dacă o să fiu eu ăla care o să câștige. Nu mă gândesc la nimic.”

Sensei Diana Enea spune că o asemenea capacitate de concentrare este o calitate rară, pe care sportivii o capătă numai după mulți ani de practică.

Sportul l-a ajutat pe Alex să descopere că e un perfecționist. El zice că schimbarea de atitudine care s-a produs după ce a început să facă performanță la karate îl ajută și la școală.

Acum e în clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna”.

„Rezultatele la școală nu s-au schimbat mult, dar simt că gândesc diferit. Karate înseamnă multă disciplină. E mai multă disciplină și în mintea mea și mă concentrez mai bine la lucrări. Oricum, te împinge de la spate să știi că cineva te admiră.”

Motivele de admirație nu lipsesc. Alex e campion național la stilul Shotokan, atât la kata (o demonstrație de tehnică în care este mimată lupta), cât și la kumite (confruntare cu adversar real).

Mișcările de kata urmează o coregrafie prestabilită, astfel că precizia, valența artistică și senzația de forță pe care o transmite luptătorul sunt foarte importante.

La kumite, sportivii au ocazia să aplice pe adversari adevărați tehnicile învățate.

*

Ciprian Budui (foto) este modelul lui Alex.

Băiatul nu-i iese niciodată din cuvânt, iar la concursuri știe că Sensei îl motivează pentru victorie.

„Alex este un copil simplu și sincer. A progresat foarte mult și a adus rezultate în clubul nostru, Echipa Campionilor Karate.

Sperăm să se țină și de școală. În prezent este unul dintre cei mai buni din club, iar în vara anului viitor va susține examenul pentru centură neagră cu șeful comisiei Shotokan pe România, Adrian Ghinea”, spune Ciprian Budui.

La sala de antrenamente, Alex și-a găsit o a doua familie, care nu doar că îl învață și îi dă încredere, dar îl și susține financiar să continue acest sport.

„Alex nu plătește nimic aici. Noi facem chetă și îl ajutăm să ajungă la concursuri. La cele din țară ne mai descurcăm cumva, îl luăm cu noi în mașină. Cel mai greu ne e când pleacă peste hotare, pentru că are nevoie de bilet de avion și de toate cele”, explică Diana Enea.

Pentru a face față cheltuielilor, sportivul ar avea nevoie de cel puțin 2.500 de euro pe an.

“Ți-am dat viață, nu-ți ajunge?”

Deși rezultatele sale sunt spectaculoase, Alex nu beneficiază de niciun fel de ajutor instituționalizat pentru a continua să facă sport. În România nu există un sistem pentru susținerea copiilor săraci care excelează într-un anumit domeniu.

Alex primește de la stat alocația de 84 de lei și un supliment de 100 de lei pentru că tatăl său nu îi trimite pensia alimentară cuvenită, de 180 de lei.

Bărbatul a plecat de acasă când Alex avea 5 ani. S-a stabilit în Spania, unde și-a întemeiat o nouă familie, cu doi copii.

Pentru Alex, acesta este cel mai sensibil subiect. Când vine vorba despre despărțirea părinților, lasă capul în pământ și strânge pumnii.

În urmă cu ceva timp, a descoperit documentele de divorț și decizia care îl obliga pe tatăl lui să-i plătească pensia alimentară. S-a înfuriat.

„Eu l-am văzut că e mai retras, că nu vorbește. M-am dus la școală, m-am dus la antrenament, nimic. După vreo patru zile, l-am rugat să-mi spună ce prostie a făcut.

Mi-a zis că l-a găsit pe taică-său pe Facebook și l-a întrebat de ce nu îi plătește pensia, pentru că în viața asta nu a făcut nimic pentru el.

Taică-său i-a răspuns că i-a dat viață și îi ajunge, iar el i-a replicat că până și animalele își cresc puii”, spune Sanda Dumitru.

“Tot în grajd stați?”

Tot străinii i-au mai dat lui Alex o mână de ajutor. Anul trecut, el a beneficiat de o bursă de performanță oferită de Fundația Comunitară București și a dat interviuri unor televiziuni pentru a strânge sponsorizări.

Sanda Dumitru povestește că unii „filantropi” au făcut doar promisiuni deșarte pentru a-și face reclamă pe spatele lui, iar expunerea mediatică le-a adus mai degrabă probleme.

„Înainte nu-i știau decât câțiva situația. Acum, aud mereu pe la concursuri – «Ah, uite-l pe băiatul care a apărut la televizor!» sau «Uite-l pe campionul aruncat în grajd!». Unele mame mă întreabă pe mine. Dar oamenii ăștia care râd s-au gândit vreodată dacă Alex, când intră pe saltea, la concurs, e mâncat sau nemâncat?”

La început, Alex a fost afectat. Acum a învățat să nu mai audă.

„Mi-a spus că lui nu-i e rușine cu mine că adun pet-uri de pe câmp, pentru că muncesc. Eu îi mai ziceam, când venea cu prieteni – «Măi, mamă, unde îi mai aduci, nu vezi cum e la noi?!». Iar el îmi răspundea – «Ăsta sunt, cine vrea să fim prieteni mă ia așa cum sunt».”

Pentru că tocmai a trecut într-a VIII-a, Alex vrea să se concentreze în acest an pe sport și pe Evaluarea Națională. Pe termen mai lung, planurile lui sunt și mai ambițioase.

Își dorește să se numere printre sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice din 2020. La Tokyo ar urma să fie acordate primele medalii olimpice la karate.

Celelalte articole din această campanie:

MERIT UN VIITOR. Nicoleta din Pechea

MERIT UN VIITOR. Miriam din Dobrin

MERIT UN VIITOR. Elena din Mihai Viteazu

MERIT UN VIITOR. Alina din Poroschia

MERIT UN VIITOR. Surse pentru burse