MERIT UN VIITOR. Nicoleta din Pechea

PressOne împlineşte un an în 21 septembrie. Pentru această aniversare, ne-am gândit să vorbim despre viitor.

Mai precis, despre acei copii ai României cărora le place să înveţe, dar, pentru că s-au născut în familii sărace, de obicei din mediul rural, au foarte puţine şanse de a-şi continua studiile.

Timp de o săptămână, vă vom prezenta cazurile unor astfel de copii promiţători, pentru care singura soluţie viabilă este o bursă care să le asigure cel puţin casă şi masă într-un oraş, fie că e vorba despre trecerea de la gimnaziu la liceu sau de la liceu la facultate.

Campania noastră se numeşte "Merit un viitor" şi îşi propune să lanseze o discuţie publică despre bursele sociale şi de merit oferite în special de primăriile marilor oraşe. Acestea ar trebui să le ofere o şansă copiilor ambiţioşi şi talentaţi din mediile defavorizate. (Redacţia PressOne)

*

Nicoleta Fotache are 14 ani şi în acest an a mers pentru prima dată la cinema. Filmul a fost singura recompensă pe care mama ei, Aurica Fotache, şi-a permis să i-o ofere fetei pentru media de la Evaluarea Națională: 9,22.

În loc să le bucure, acest rezultat le-a întristat pe amândouă. Pentru că, în ziua înscrierii la liceu, Nicoleta, care e pasionată de literatură și de origami, nu a putut bifa decât o singură opțiune – Liceul Tehnologic din comuna Pechea, judeţul Galaţi. Iar acolo a avut de ales între patru specializări: comerţ, mecanică, industrie textilă și științe ale naturii.

Singura "vină" a Nicoletei este aceea de a fi una dintre cele patru fiice ale unei femei văduve din comuna gălăţeană Costache Negri.

Dacă ați urmărit clipul de mai sus, deja ştiţi câte ceva despre Nicoleta: vrea să înveţe la un liceu anume din Galați și, ulterior, să devină jurnalistă.

Situația materială a familiei nu i-a permis însă – în ciuda mediei de la Evaluarea Naţională – să se înscrie decât la liceul din Pechea, la clasa de Ştiințe ale naturii.

Nicoleta are și alte visuri despre care ne-a vorbit. Să o întâlnească pe poeta sa favorită, Angela Baciu, care e originară din Galați. Să vadă marea. Să își facă mama mândră.

Lebăda

Le întâlnim pe Nicoleta şi pe mama ei într-o zi însorită de septembrie, în fața casei lor de pe o uliță lăturalnică a comunei Costache Negri. Când facem cunoștință, fetei îi tremură mâinile de emoție.

Aurica Fotache încearcă să o scuze, dar este la fel de tulburată: "E primul interviu din viața ei".

nicoleta-fotache-lm_0034

Îmbrăcată lejer – cu un tricou și o pereche de colanți, fata reține o undă adolescentină de cochetărie: și-a aranjat părul lung cu o cărare cuminte pe mijloc și l-a creponat.

Altminteri, e foarte sfioasă. Nu protestează în fața aparatului de fotografiat, deși se vede că nu e în apele ei. Apoi ne prezintă grădina – unde mama sa crește câteva găini și niște iepuri.

Casa în care Aurica Fotache locuieşte împreună cu trei dintre fetele sale are tencuiala exterioară peticită pe ici, pe colo, dar, înăuntru, e foarte curată: pereții sunt proaspăt văruiți, iar geamurile sclipesc.

Au muncit toate patru ca să arate aşa. Rămasă fără bărbat, Aurica Fotache a învățat să se descurce de una singură, să fie și mamă, și tată, cum zice ea.

Tatăl fetelor a murit de boală în urmă cu opt ani. Pe atunci, sora cea mare, Ionica, avea 12 ani, iar mezina, Sorina, abia împlinise 5 ani.

Între timp, Ionica a părăsit casa părintească. "S-a măritat și a plecat de aici", ne spune Aurica, cu vocea asprită de necaz.

Într-un eseu trimis anul trecut Fundației Comunitare din Galați – fundaţie care ne-a ajutat şi pe noi să-i cunoaștem povestea –, Nicoleta scria:

"În vară, tatăl meu face opt ani de când a murit. Nu mi-am putut petrece copilăria alături de el, deoarece a plecat prea devreme dintre noi (...). Îi duc lipsa foarte mult și îmi doresc să-l fac foarte fericit acolo, sus".

Acum, acasă mai sunt doar ele patru: mama și trei fiice. Părinții Auricăi Fotache s-au prăpădit, iar socrii ei nu le-au mai căutat de la moartea celui care le fusese fiu.

"S-a răcit relația", ne spune Aurica Fotache. Nu au fost certuri între ei, dar suferința i-a înstrăinat.

Femeia își șterge lacrimile: "Nici măcar n-au felicitat-o pe Nicoleta după ce a terminat clasa a opta! Mi-au luat și o bucată de pământ pe care voiam să o lucrez. Acum cresc bălării pe pământul ăla, dar mie nu mi-l lasă să-l lucrez..."

Ca să le poată creşte pe fete, Aurica Fotache muncește cu ziua. Şi-ar dori să poată lucra la Galaţi, dar pentru asta ar trebui să parcurgă zilnic 100 de kilometri și să le lase pe fete prea mult singure. Iar ea vrea să le păzească, pe cât se poate, cu strășnicie.

În vreme ce ne spune asta, ne invită în camera unde Nicoleta doarme alături de surorile sale. E o încăpere mobilată simplu: două paturi acoperite de cuverturi, un televizor, un birou, un laptop vechi.

Într-un colț se află o sobă și un frigider. Frigiderul e singura pată de culoare – pe uşă sunt lipite fotografii în care apar cele patru surori.

Într-una dintre imagini, Nicoleta poartă o cămașă albă și un papion roșu. Nu prea zâmbește.

Nouă ne oferă, totuși, un zâmbet.

nicoleta-2

E emoţionată: își arcuiește degetele de la picioare sub talpă, ca o balerină, în timp ce își frânge mâinile.

Pe biroul din fața ferestrei, ne atrag atenţia două obiecte din hârtie. Ea le-a făcut.

"A făcut mult mai multe și mai mari, dar le-a dat la toată lumea, le-a dus la școală", ne povestește mama. Apoi îşi duce braţele la vreun metru de pământ: "A făcut și o vază atâta!"

Nicoleta ridică o lebădă din hârtie și îi potrivește ciocul portocaliu de câteva ori.

Glumim: "Nicoleta, poți să le vinzi, să-ți faci o afacere". Ea clatină din cap, politicos: lebăda nu e de vânzare.

nicoleta-3

"Pentru asta voi lupta"

Singurul venit sigur al familiei constă în pensia de urmaș și în alocațiile fetelor. În total, 1.200 de lei.

Aurica Fotache avea 36 de ani când a rămas văduvă: soţul ei a fost răpus de un cancer hepatic.

Îi vine greu să vorbească despre asta.

"Soțul meu a murit pe data de 31 iulie. În septembrie am dat-o pe Nicoleta în clasa întâi. Ține minte tot, că ea avea 6 ani și ceva. Eu voiam să nici nu aibă imaginea aia cu el, pentru că el slăbise foarte tare, arăta foarte rău, s-a chinuit tare. A fost ceva… pentru ea…"

Ne spune că nu s-a putut recăsători, deși unii și alții au sfătuit-o să nu rămână singură. Dar ea nu a adus alt bărbat în casă, fiindcă "vedeți  dumneavoastră, se întâmplă atâtea".

"Nicoleta e foarte ambițioasă. Muncește foarte mult. Înainte de examen, stătea până la 11 noaptea și îmi spunea: «Mamă, la 6 să mă scoli!» Mi-era milă, doamnă, să o trezesc, dar ea simțea când aprindeam lumina și îmi spunea: «De ce nu m-ai trezit? Știi că am mult de învățat!» Uneori, renunța și la mâncare."

Ca să ne dovedească, femeia o îndeamnă pe Nicoleta să ne arate ce scrie: "Măcar câteva poezii".

Dintr-un sertar, răsare o agendă. Fata şi-a ascuns comoara de ochii curioşilor. Sunt versuri simple, de școlăriță, despre mama, despre razele soarelui, despre marea pe care nu a văzut-o niciodată.

Marea, mai ales, e ştiută doar din cărți: albă, înspumată, sărată.

O rugăm să ne recite câteva versuri, iar ea se așază pe scaunul din fața sobei, cu agenda pe genunchi. Recită rapid, parcă voit fără intonație.

Preferata ei este "Mama".

"O iubesc și o voi face
Mândră atât cât voi putea
Pentru asta voi lupta".

Mama Aurica suspină. Se uită la noi, apoi la fiica sa, iar la noi, de parcă ar spune: "Vedeți? Vedeți?".

Ceva mai târziu, ne plimbăm prin ograda modestă. Nicoleta ne arată găinile familiei și câțiva iepuri dolofani pe care îi hrănește cu boabe de porumb.

În aceeași ogradă, pe unul dintre zidurile casei, fetele și-au amenajat un soi de tablă neagră, care e acoperită de cifre și de propoziții jucăușe. Una dintre ele – poate chiar ea? – a scris: "Nicoleta este cea mai frumoasă!"

nicoleta-6

"Aici ne jucăm de-a școala uneori", spune fata, stânjenită. Ne arată un loc în fața porții de unde se zărește ulița. E locul ei de liniște.

"Aici am compus poezia «Razele de soare». E locul meu preferat."

Spre finalul discuției, o întrebăm pe Nicoleta de ce vrea să ajungă jurnalistă.

Zâmbește.

"Ăsta este visul meu. Dar mă mai gândeam că mi-ar plăcea să fiu și medic. Mi-ar plăcea să fac ceva ca să salvez oamenii."

captura-eseu-nicoleta

Pentru ca, într-o zi, să îşi vadă numele alături de un articol sau pe ecranul televizorului, Nicoleta și-ar dori să se înscrie la Liceul Pedagogic din Galați și să urmeze un profil axat pe științe umaniste.

În loc de asta, s-a resemnat să se înscrie în clasa de Ştiințe ale naturii de la liceul din Pechea.

Anul trecut, Nicoleta a aflat că Fundația Comunitară din Galați le oferă o bursă anuală în valoare de 2.000 de lei elevilor cu o situație materială precară, dar care au rezultate bune la școală și vor să își continue studiile.

Directorul fundației, Cristian Ochiu, ne-a explicat că ea s-ar putea transfera de la liceul din Pechea în semestrul următor și că ar beneficia inclusiv de cazare.

PressOne i-a făcut cadou Nicoletei o tabletă.

PressOne i-a făcut cadou Nicoletei o tabletă.

"Voi ține minte acest moment"

În prezent, Fundația Comunitară din Galați strânge bani pentru alți 11 copii. În total, 12 elevi ar urma să beneficieze anual de câte 2.000 de lei – o sumă, desigur, insuficientă, din care nu s-a strâns decât jumătate.

Directorul fundației insistă că acești copii au mult mai multe nevoi și, pentru a nu renunța la școală, trebuie sprijiniți pe termen lung.

8 dintre cei 12 copii – printre care și Nicoleta – au o situație materială dificilă și locuiesc în mediul rural. Cu toții au trimis eseuri în care vorbesc despre visurile lor.

Un băiat de vârsta Nicoletei care dorește să fie medic a promis că, dacă este ajutat, va ajuta la rândul lui alte 10 persoane.

moise-ionut

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.