MERIT UN VIITOR. Elena din Mihai Viteazu

Campania "Merit un viitor" este dedicată acelor copii promițători care, pentru că s-au născut în familii sărace din mediul rural, riscă să nu-și poată continua studiile.

Singura soluție, în opinia noastră, o reprezintă bursele care să le asigure casă și masă, astfel ca ei să poată rezista într-un oraș și să facă trecerea de la gimnaziu la liceu ori, după caz, de la liceu la facultate.

Să nu se piardă.

După cazurile Nicoletei Fotache, din județul Galați, al lui Alexandru Bamboi, din Ilfov, și al lui Miriam Dora Modi, din Sălaj, vă prezentăm povestea Elenei Drăgan, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.

*

Pentru familia Drăgan, sărbătorile importante ale anului au o semnificație specială. Atunci se adună toți, părinții și cei nouă copii ai lor, și regăsesc bucuria simplă de a fi împreună.

Râd zgomotos sau povestesc printre lacrimi cum au reușit să depășească obstacole aparent insurmontabile.

Casa lor este un spațiu meschin, lipsit de apă curentă, al fostei Cooperative Agricole de Producție din Mihai Viteazu (comună aflată la 5 kilometri de Turda).

În anii '90, încăperea era locul unde se făcea curățirea prin centrifugare a laptelui. Pentru Drăgani, prinși în centrifuga vieții, a fost decorul auster în care au înțeles că pot fi privați de orice, dar nu de demnitate și nici de posibilitatea de a învăța carte.

Niciunul nu a abandonat prematur școala. Trei dintre ei au făcut Liceul Militar din Alba Iulia și Academia Militară.

Iar mezina familiei, Elena, care are 13 ani și e elevă în clasa a VII-a la Școala gimnazială "Mihai Vodă" din comună, vrea să le calce pe urme.

A luat premiul al doilea în clasa a VI-a, cu media generală 9,85.

Joacă rugby

"Elena este foarte inteligentă, empatică, iubitoare... Atât de frumos e formată în familie, încât e un element bun și în clasă. O fată deșteaptă, cu o gândire logică și matematică. Mi-e foarte dragă.

E lipicioasă, un copil fericit, se vede în tot ceea ce face. Familia ei a înțeles că, dacă ai inteligență și ești înzestrat, poți face ceva cu mintea ta. Și ei chiar fac, spre deosebire de alții – îmbuibați financiar de acasă –, care nu răzbesc. E o poveste extraordinară", spune diriginta Elenei, profesoara de istorie Mihaela Fărcaș.

Elena Drăgan și diriginta ei, Mihaela Fărcaș

Elena Drăgan și diriginta ei, Mihaela Fărcaș.

Elena Drăgan vrea să intre la Liceul Militar din Alba Iulia și, într-o perspectivă mai largă, să studieze la Academia de Poliție. E convinsă că va reuși. Are exemplul fraților mai mari, care au urmat un traseu similar.

Elenei îi place matematica, materie la care participă în fiecare an la Olimpiada satelor. Speră să termine clasa a VII-a cu premiul întâi.

În plus, face parte din echipa de rugby în șapte a clubului Arieșul din Mihai Viteazu, locul 1 în campionatul național de juniori. E aripă, adică e obișnuită să evite în viteză placajele adversarilor. Când nu e suficient de agilă, se alege cu vânătăi și cu julituri.

Mălina, una dintre surorile ei, învață la un liceu din Turda și a fost convocată la lotul național Under 17. Tot la rugby în șapte.

Andreea, Elena și Mălina, fetele din familia Drăgan care practică rugby Foto: arhiva personală

Andreea, Elena și Mălina, rugbistele din familia Drăgan. Foto: Arhiva personală

Elena te privește cu doi ochi mari, căprui. Bujorii din obraji înfloresc în prezența camerei foto.

"Visul meu e să ajung la Academia de Poliție. Știu că nu va fi ușor, dar voi lupta pentru asta", spune ea.

Un concediu în 28 de ani de căsnicie

Între Elena și cel mai mare dintre frații săi, Florin, sunt 14 ani diferență. Florin e plecat la muncă în Italia.

De Crăciun, frații Drăgan se vor reuni din nou. Elena, Florin, Cosmin, Daniel, Mălina, Ioana, Andrei, Andreea și Ovidiu se vor așeza la aceeași masă. Ca pe vremuri, când își făceau lecțiile împreună, sub supravegherea mamei.

Mama e Savina Drăgan, în vârstă de 49 de ani. A terminat liceul la Turda. Și-ar fi dorit să urmeze și facultatea, dar familia ei era extrem de săracă.

Și-a pierdut tatăl când era foarte mică, iar mama sa și-a crescut singură cele două fiice. Astfel, Savina Drăgan a trebuit să muncească în loc să dea admitere la Chimie Alimentară în Cluj.

S-a refugiat în lectură. Citea orice carte care îi pica în mână. "Pe aripile vântului" e romanul care a fascinat-o în adolescență. Când s-a îndrăgostit, a decis să-și întemeieze o familie. Apoi a venit primul copil, în 1989. De atunci a mai devenit mamă de 8 ori.

N-a renunțat niciodată să-și vizeze abonamentul la biblioteca din Mihai Viteazu. Recent, a "lichidat" toată seria "Harry Potter".

"Să citești este un deliciu", spune Savina Drăgan, iar afirmația nu comportă nici cea mai vagă nuanță de bovarism.

E vânzătoare într-un magazin și merge cu bicicleta la serviciu. Vorbește cu o bucurie rară despre copiii ei și despre accesul la educație pe care a încercat să li-l ofere.

Am întrebat-o când a fost plecată ultima oară într-un concediu. S-a gândit un pic, apoi a izbucnit în râs. S-a întâmplat totuși, în urmă cu 4 ani, când a mers cu soțul ei, pentru 5 zile, la o pensiune din Bușteni. O singură vacanță în 28 de ani de căsnicie.

Bărbatul ei lucrează acum la o firmă care se ocupă de curățenia pe autostradă.

"Nu ne puteam permite o vacanță, dar n-am simțit asta ca pe o povară, că vreau să plec undeva și nu-mi pot satisface capriciul ăsta. Pentru mine sunt mai importante lucrurile care altora poate că le par mărunte: că suntem sănătoși, că putem petrece timp împreună, în familie. Nu mă impresionează o casă mare, o mașină luxoasă sau nu știu ce ținute extravagante. 

Nu știu dacă asta reprezintă esența vieții. Copiii mei sunt viața mea. Atâta tot că le-am zis că nu o să le cresc copiii, nepoții mei. Să și-i crească! Nici eu, la rându-mi, nu am cerut ajutorul nimănui.

Eu așa văd lucrurile: copiii trebuie să crească lângă părinții lor, iar aceștia să se dea peste cap să-i ghideze spre școală, spre educație."

Savina Drăgan privește o poză înrămată în care apar toți cei 9 copii

Savina Drăgan privește o poză înrămată în care apar toți cei nouă copii.

"N-am avut alte condiții, 50 de metri pătrați în care am trăit mult timp 11 suflete. Poate că, la timpul potrivit, o să facem să ne fie mai bine. Banii nu ne-au dat niciodată afară din casă. Și acum avem cât să ne acoperim cheltuielile, la limită. Nu ne-a fost rușine, copiii au fost tot timpul mulțumiți cu cât au avut. S-au avut unii pe alții și s-au simțit bine. Mi-e ciudă pe unii părinți când se plâng că au doi copii că vai, cât de greu le este, sau că vai, doamna dirigintă o fi având ceva cu copilul lor. Niciodată un profesor n-are ceva cu copilul tău." (Savina Drăgan, mama Elenei)

*

Savina Drăgan nu prea discută despre bani, nu se lamentează. Zice că a făcut tot posibilul să nu le lipsească nimic copiilor ei, atunci când aceștia au mers la școală. Dacă a fost nevoie, s-a împrumutat, a cumpărat lucruri pe caiet și s-a achitat de datorii cum a putut.

Liceul Militar din Alba Iulia a devenit o variantă mai viabilă pentru copiii ei decât dacă ar fi urmat o școală din Turda, oraș aflat la 5 kilometri. Chiar dacă plecau la o distanță mai mare de casă, aveau asigurate cazarea și masa, iar cheltuielile familiei n-ar fi crescut semnificativ.

Primul a fost Daniel, actualmente ofițer inginer la Zalău. Ioana a ales aceeași rută. Acum e în anul III la Academia Militară din București, unde a intrat cu 10!

Savina Drăgan e mândră de copiii ei.

"Mă mai gândeam uneori să plec dincolo, să lucrez. Dar cum să-i las, cui să-i las? Ce s-ar fi întâmplat cu ei? Să-i las pe cei mai mari să aibă grijă de frații lor? Nu! Imposibil!

Am vrut să le permit să-și urmeze visurile, să meargă la școală, să învețe, astfel încât să nu poată spune mai târziu – «aș fi putut face atâtea chestii, dar n-am putut, pentru că a trebuit să am grijă de frații mei». Nu, m-am sacrificat eu, dar am făcut-o cu plăcere.

Câteodată stau și mă întreb oare cum am reușit să fac față la toate provocările vieții. Știi cum e la sat, se mai bârfește. Uite-i pe ăia, săracii, cu nouă copii!

Le-am spus copiilor că nu trăim cu gura lumii. Că a fi sărac nu e o rușine și nicidecum o boală. Poate că n-am fost eu mama perfectă, dar am încercat să învăț din greșeli și să le fiu alături.

Vecinii îmi spuneau să-i pun la muncă. Păi cum adică? Și când să mai învețe? Când i-am dat la școală, știau să scrie și să citească. Apoi, am încercat să nu-i pierd din mână, pentru că sunt atâtea provocări și capcane pentru tinerii din ziua de azi. Puteau să apuce pe atâtea căi. Am văzut că au potențial. Iar dacă-l ai, de ce să nu-l folosești?!"

Pentru Elena, mama sa e cea mai bună din lume. Când se întâlnesc, după școală, mama îi cere să-i treacă în revistă tot ce s-a întâmplat la ore. Matematică, limba română, sport, franceză...

Vara, Elena își face temele în curtea casei, iar iarna lucrează în bucătărie sau în cealaltă cameră, care are dimensiunile a două vagoane de dormit.

*

"Tu, ca părinte, trebuie să încerci să-l faci să-și conștientizeze greșelile, să intervii la timp, să-l ajuți. Am crescut odată cu copiii mei. E tare frumos să ai pui prin casă. Mă uitam la ei cum dorm, nu pot să vă spun în cuvinte cât de dragi îmi erau. Așa a ajuns specia umană: să-ți dorești nu știu cât și nu știu ce. De fapt, de majoritatea lucrurilor ne putem lipsi și putem trăi fără ele. Eu am încercat să-i motivez și să le spun cât de importantă este școala. Unul dintre băieți îmi spunea că mă puteam face învățătoare. Puteam să mă fac, dar am ales să mă fac mamă." (Savina Drăgan, mama Elenei)

"Câteodată îmi pierd orice speranță"

Diriginta Elenei, Mihaela Fărcaș, face naveta de la Turda în comuna Mihai Viteazu, zilnic, de 18 ani. Când intră în sala de clasă, uită de toate nemulțumirile.

E un soi de masochism, să continui să vii la clasă, să deschizi aceleași manuale anacronice, în speranța că o schimbare adevărată va avea loc cândva.

Pentru moment, Mihaela Fărcaș găsește ridicolă formula des uzitată a unui învățământ centrat pe elevi. Crede că e axat pe orice altceva, dar numai pe nevoile dascălilor și ale învățăceilor, nu.

Se ceartă pe sine pentru că îi cere fiului ei să învețe ca să își construiască șansa de a pleca din România.

"Nu e în regulă, știu, dar câteodată îmi pierd orice speranță."

Când se raportează la profesia ei, o face cu o anumită precipitare. E sâcâitor să vorbești despre aceleași probleme de aproape 20 de ani. Își mitraliază cuvintele.

"Îți place meseria asta, rămâi și reziști. Stai ore suplimentare pentru că îți place ceea ce faci, punct. De fiecare dată când am fost nemulțumiți noi, dascălii, la televizor s-a spus că vrem salarii. Nu-i adevărat! 

Vrem să meargă sistemul. Și dacă merge sistemul cu adevărat și se leagă de celelalte componente, atunci va funcționa și societatea în ansamblul ei. Învățământul e o verigă foarte importantă.

În momentul în care ieșim afară, nu vedem neapărat că e civilizația net superioară. Nu e, dar acolo funcționează statul. La noi nu funcționează, iar repercusiunile le simțim cu toții. 

Suntem acoperiți de prea multe hârtii, dascălul nu asta trebuie să facă, hârtii. Fiecare guvern care vine la putere dă de pământ cu lucrurile făcute de cel căruia i-a luat locul, chiar dacă acela a făcut și lucruri bune. 

Trebuie schimbate manualele, programele, totul. Cei responsabili nu coboară la nivelul celor care educă, să vadă exact de ce anume au nevoie. E o inadecvare la realitate. Lucrurile nu se mișcă deloc în direcția cea bună. În învățământ e atâta teorie care nu se regăsește în practică.

Te duci dincolo și vezi și toate dotările lor, dar și cât de bine ancorați pe ceva practic sunt. Cum să le placă unor copii școala după ce îi îndopi de teorie până nu mai pot?!

E frustrant, te gândești să renunți, dar apoi revii la clasă și mergi mai departe pentru că vezi ceva în privirea copiilor acestora, ceva care te obligă să continui să speri. Ceva ce văd mereu și în ochii Elenei", spune Mihaela Fărcaș.

Majoritatea elevilor care absolvă gimnaziul din comuna Mihai Viteazu își continuă studiile, fie că ajung la licee din Cluj sau din Turda, fie că aleg școli profesionale.

E o situație fericită. Pentru că, statistic, la nivel național conduc detașat cazurile de abandon școlar pretimpuriu din mediul rural.

*

Familia Drăgan respiră de vreo doi ani, de când ambii soți lucrează. Venitul lor cumulat e undeva la 2.000 de lei, dar au fost ani întregi în care s-au descurcat doar cu jumătate din sumă.

Asta nu i-a împiedicat să-și trimită copiii la școală. Trei au ajuns la Academia Militară, doi au făcut liceul în Turda, alți trei au urmat o școală profesională.

Elena visează să intre la Liceul Militar din Alba Iulia și apoi să reușească la Academia de Poliție. Drumul ei nu va fi deloc ușor. Va ajunge acasă o dată la două-trei luni, cum s-a întâmplat și cu frații ei, pentru că banii de transport au fost și vor fi o problemă pentru bugetul familiei. Ea merită un viitor, mama ei – o decorație.

elena

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.