Jurnal de bucureștean privilegiat: am trăit o lună din salariul minim pe economie, să văd dacă am nevoie și de un job part time

„Deci fiți atent. Faceți așa un tur. Part-time-uri sunt? Să ne concentrăm și pe part-time-uri, că sunt oameni care ar putea să-și completeze puțin veniturile”, îl dădăcea Raluca Turcan, ministrul demis al Muncii, pe un cetățean care i se plânsese că în România nu se poate trăi din salariul minim. Se întâmpla astă-vară, în 2021, an în care salariul minim net a urcat până la uluitoarea sumă de 1386 de lei.

Inspirat de povețele Ralucăi Turcan, am căutat să aflu pe propria piele cât de îndestulător e un astfel de venit. Poți trăi din el? Dacă da, cum? Cât de bine? Unde? Cetățeanul care a interpelat-o pe Raluca Turcan era din Slatina. Eu stau în București de 11 ani. Conform unei analize recente, chiria medie a unui apartament bucureștean de două camere, precum cel în care stau eu, se învârte în jurul sumei de 320 de euro. 320 de euro înseamnă aproape 1600 de lei. Rata lunară a unui apartament de două camere e pe undeva la 340 de euro, conform altei analize recente, adică aproximativ 1700 de lei. 

Bun, experiment încheiat înainte să înceapă, nu se poate face. Doar că toate aceste date sunt irelevante pentru mine. Mă aflu într-o poziție privilegiată: nu stau nici cu părinții, pentru că nu am origini bucureștene, dar locuiesc într-un apartament luat de familie acum opt ani, imediat după terminarea facultății, pentru mine și sora mea. La un an după, sora s-a mutat în Franța, iar apartamentul a rămas în grija mea.

Nu e nevoie ca experimentul să moară înainte să fi început. Din poziția privilegiată în care mă aflu, tot ce trebuie să fac e să strâng cureaua și să trag de aproape 1400 de lei de la 1 octombrie până la finele lunii, când intră următorul salariu. Am mai trăit cu 1300 de lei pe lună, acum cinci ani, în 2014 și 2015 am trăit și cu mai puțin, iar în facultate trăgeam două săptămâni de 200 de lei. Oricum, dacă rămân fără, îmi găsesc un part-time, nu e problemă.

Lăsând gluma la o parte, din 2014 până acum, prețurile la multe produse de bază au crescut, de cele la energie nici nu are rost să povestesc, mai ales în contextul actual. În plus, odată cu înaintarea în vârstă și carieră, m-am ales cu tabieturi și hobby-uri ceva mai costisitoare decât cele pe care le aveam în vremurile în care stăteam toată ziua în casă și butonam jocuri video furate de pe Internet. Frugalitatea, ca stil de viață, funcționează doar până la un punct.

Înainte de a începe relatarea celor patru săptămâni de experiment, merită amintite și celelalte avantaje cu care pornesc la drum:

Primul weekend

La finalul lui septembrie îmi intră salariul. Din ei, iau 1400 de lei și îi mut pe cardul Revolut. De aici încolo, timp de patru săptămâni, voi plăti doar cu el, pentru că e mult mai ușor să urmăresc bilanțul fiecărei zile. Știu, pun pe card cu 14 lei mai mult decât salariul minim net, dar am studii superioare, iar angajații cu studii superioare au dreptul la un salariu minim ceva mai mare, 1413 lei (colosală sumă), așa că 1400 e cumva calea de mijloc.

Încep experimentul cu gânduri mari. 1 octombrie va fi o zi în care voi munci de la birou, dar voi reuși și să economisesc bani! Așa că încep dimineața cu o cafeluță făcută acasă, la filtru, ca să nu mai dau 8-9 lei în oraș, pe una decentă. Prima cheltuială a zilei este pe o singură călătorie de metrou, adică trei lei. Din martie 2020 încoace, nu-mi mai cumpăr cartele sau abonamente, pentru că n-are rost să sparg atâția bani în condițiile în care 70% din timp lucrez de acasă. Profit din plin de faptul că Metrorex oferă opțiunea de a plăti contactless în mai toate stațiile.

Pe la două, mi se face foame. N-am gătit seara trecută, am venit la birou cu mâna în fund. Planul era să merg la Mega, să iau un meniul magnatului la 12 lei, dar, sincer, n-am deloc chef de puiul ăla uscat și cartofii ăia chinuiți. În plus, trebuie să trec una din trecerile de pietoni de la Victoriei, unde timpii de așteptare sunt mereu enormi. Îmi spun: „hai că e prima zi, îmi permit și eu o mică aroganță, voi strânge cureaua mai încolo”. Unde aroganță înseamnă că mă duc la Springtime și îmi iau un meniu cu cinci crispy și o doză de Pepsi Max. 23.80 de lei, mare cheltuială, simt că Raluca Turcan m-ar judeca foarte aspru pentru o decizie atât de imprudentă. Dacă ajung la sapă de lemn până la finele lunii, eu și doar eu sunt de vină!

Ziua trece repede, se face șapte fără ceva, e timpul să fug spre sală, să ard prăjelile alea de la Spring. Urăsc aglomerația din pasajul de la Dristor, așa iau o trotinetă electrică până la Unirii 1, de unde pot lua metrou direct spre casă, fără schimb. 4.69 lei cursa pe trotinetă, încă 3 lei metroul. 

Ajung acasă, iau echipamentul de sală și apoi mă sui într-un tramvai. Dacă plătesc sau nu, e altă discuție. La sală, constat că am uitat să cumpăr apă, așa că iau una de la ei, 5 lei pentru juma’ de litru, o nouă cheltuială evitabilă. Închei ziua cu niște cumpărături în valoare de 23.73 lei. 

Urmează sâmbătă, o zi frumoasă și însorită, numai bună de plimbat prin parc alături de prietenă. Mergem în IOR, la un moment dat ne ia foamea, așa că poposim la o terasă de acolo. Spargem 60 de lei, 34 eu, 26 ea, îmi dă banii prin Revolut, totul ok. Încă 3 lei pe o călătorie Metrorex, seara mâncăm ce mai avea ea prin casă. Iată, un mare avantaj în a nu fi incel: uneori, mănânci gratis. Să-mi fie de bine.

Duminica mi-o petrec pe drumuri. 3 lei ca să iau metroul de la prietena mea până acasă, de unde iau echipamentul de înot, 0.89 lei pe un covrig de la Mega, ca să am energie pentru înot, încă 3 lei ca să iau metroul până la bazinul de înot. După o oră de vâslit cu mâinile, opresc la un Carrefour, unde sparg 50.35 lei pe ingrediente de paste carbonara și niște băuturi. Seara asta gătesc eu pentru amândoi! Încă 3 lei dați pe metrou, pastele ies chiar bune, merit trei cuțite de la Scărlătescu și restul chefilor.

Prima săptămână 

Fac un bilanț al primelor zile de experiment. Deja am cheltuit aproape 160 de lei. Lucrurile nu arată bine. Mi-am permis prea multe aroganțe, mult prea repede. Soluția: să nu mai merg la birou. Dacă vreau să trăiesc din mâncare gătită de mine, nu pot fi toată ziua pe drumuri. Serile sunt de obicei rezervate sălii, înotului sau hobby-urilor mai puțin sănătoase, sunt convins că nu voi avea suficientă energie psihică și fizică pentru gătit în avans. 

Așa că îmi petrec următoarele cinci zile de muncă acasă. Nu e un mediu ideal pentru ADHD-ul meu nediagnosticat, dar n-am de ales. Luni, cheltuiesc doar 24.87 de lei pe mâncare, dar împrumut încă 50 prietenei mele, care a rămas fără cu doar câteva zile înainte de salariu. Ea, spre deosebire de mine, trebuie să dea o parte consistentă din salariu pe chirie. Marți, miercuri și joi las un total de 80.42 de lei la Mega, pentru mâncare și diverse alte nevoi, între timp îmi recuperez și cei 50 de lei dați împrumut. 

Vineri, însă, e o zi de foc. Apare prima urgență. Trag tare pentru un deadline, dar Universul a hotărât să conspire împotriva mea și-mi tot taie Internetul. Factura e plătită, deci nu-i de la asta. Sun la RDS, sunt informat că nu există probleme în zona mea, deci routerul meu antic este de vină. Cer sfaturi de la niște amici, cineva îmi recomandă un router de 317.39 lei. În mod normal, n-ar fi o sumă fabuloasă și l-aș lua fără să stau prea mult pe gânduri. Dar nu este o lună ca oricare alta, așa că iau o decizie pe care am evitat-o toată viața: să plătesc în rate. Din cauza dobânzii, asta ar duce la un preț final de 577 de lei. Proastă afacere, dar n-am de ales. 

Din fericire, însă, creditorul online îmi respinge cererea. Nu știu exact de ce, probabil n-am completat ceva cum trebuie, doar mă bucur că am evitat o rată. Rămân cu routerul antic, pe care trebuie să-l resetez constant ca să am Internet. Cheltuielile zilei: o comandă de 36 de lei prin Tazz, plus încă 3 lei pe o călătorie de metrou, ca să merg la prietena mea. 

Un nou weekend. Îmi propusesem să irosesc mai puțini bani decât în cel precedent, să stau liniștit. Nu prea-mi iese. Sâmbătă sparg bani doar pe metrou și niște cumpărături la Mega în valoare de 45.22 lei. Restul timpului mi-l petrec oscilând între muncă (deadline-ul ăla încă planează asupra mea) și uitat la seriale cu prietena mea.

Duminică îmi termin treaba și ies la băut cu doi prieteni pe care nu-i văzusem de câteva luni. Mergem la o cârciumă de la mine din cartier, despre care știu că servește mâncare bună și relativ ieftină. Mâncăm bine, bem bere fără alcool și ceai, la final plătesc eu consumația, 158 de lei. Unul dintre prieteni îmi trimite banii prin Revolut, 51 de lei, celălalt mi-i dă cash, 60 de lei. 10 îi las bacșiș chelneriței, rămân cu 50 de lei cash. Singurii pe care-i voi manevra în următoarele trei săptămâni. 

Total săptămână: 264.78.

A doua săptămână

După un weekend intens, luni o iau mai ușor cu munca. Spre după-amiază decid să dau pe la bazin, să mai fac și eu niște cardio. Mai întâi trec pe la Mega, să iau prima „masă” a zilei, las 8.12 lei. Urc în tramvai. Din nou, doar Dumnezeu poate spune dacă plătesc sau nu călătoria. 

Înot o oră, iar când ies primesc telefon de la prietena mea. Mă anunță că săptămâna trecută, în timpul unei întâlniri de muncă, a avut contact cu o tipă care ulterior a făcut COVID, deci trebuie să se izoleze și să se testeze. Panică, dacă am luat și eu ceva? Situația mă mâhnește atât de tare încât dau pe la McDonald’s-ul din Parklake și bag un meniu cinstit în valoare de 18.30 de lei. Mă simt mult mai bine. Mă întorc acasă cu o trotinetă electrică, 3.75 lei, și metroul, alți 3 lei. Seara dau 22.37 lei pe mâncare de la Mega Image.

Prietena mea face un test rapid, iese negativ, ulterior va face și un PCR, tot negativ, deci îmi văd liniștit de viață, fără să mă izolez. Marți cheltuiesc doar 6.84 lei pe niște ronțăieli și o Cola Zero de la Mega Image, plus alți 5 lei dați pe o apă la sală, că iar am uitat să cumpăr dinainte. Per total, o zi frugală. La fel de frugală e și ziua următoare, când sparg doar 6.57 de lei, pe un mic dejun rapid de la Mega Image, în rest mă descurc cu ce mai aveam prin casă. E prima zi în care combin pastele, ketchupul și carnea care-mi mai rămăsese în frigider de zilele trecute. O combinație letală, care-mi amintește de anii studenției.

Joi, 14 octombrie, continui să improvizez. Merg la Mega Image cu planul de a cheltui cât mai puțin. Iau paste, un borcănel de bulion și niște aripioare de pui. 17.81 lei, aparent aripioarele sunt foarte ieftine, habar n-aveam, că de regulă nu mănânc așa ceva. Rezultatul e absolut dezgustător, dar relativ sățios. Mănânc două porții, mai rămâne și pentru următoarea zi. 

Următoarea zi este, însă, vineri. Vine prietena mea pe la mine, n-o pot trata cu paste și aripioare vechi de o zi, chit că ar fi un lucru inteligent să trag cât mai mult de mâncarea pe care o am deja. Știu că mă iubește oricum, cu bune și cu rele, dar paste cu aripioare? Nu vreau să-mi încerc norocul, așa că merg la Mega, de unde cumpăr din nou ingrediente pentru carbonara și niște băuturi, 46.28 de lei. Pastele ies bine. 

Pastele ies mereu bine, dacă nu le combini cu aripioare de pui.

Urmează un weekend productiv. Sâmbătă, pe la 1, mergem amândoi spre Parklake, să ne vaccinăm cu doza trei. Avem programare, deci suntem lăsați în fața celor care veniseră la doza unu sau doi, dar fără programare. Râdem de ei, că au stat toată vara cu degetu-n gură și acum s-au panicat brusc din cauza noilor restricții. Suntem relaxați, convinși că gata, de azi încolo stresul nostru vizavi de COVID și noile variante va deveni istorie. Spoiler alert: în curând, vom afla că am râs și ne-am relaxat prea devreme. 

Pentru a sărbători vaccinarea cu doza 3, care este gratis, ne cinstim cu o masă în mall, la Mesopotamia. Dăm 27 de lei fiecare, nu-i un capăt de lume. Apoi mergem să vizităm și să hrănim pisica prietenei mele, 3 lei pe metrou, încă 3 lei ca să ne întoarcem înapoi la mine. Dăm pe la Mega Image, unde luăm de-ale gurii, 23.14 lei. Duminică cheltuiesc un total de 67.21 lei, pe mâncare și un bilet la Dune – cel mai ieftin pe care-l găsesc, 25 de lei, la cinematograful din Auchan Titan, un Cinema City-ul săracului. Oi trăi eu pe salariu minim, dar trebuie să văd Dune, îl aștept de atâta timp. Dacă vine carantina și eu n-am văzut Dune? Așa ceva nu pot tolera. 

Total săptămână: 261.38 lei.

Săptămâna trei

Luni, 18 octombrie, dau din nou pe la birou. De data asta chiar vreau să cheltuiesc cât mai puțin. 3 lei călătoria de metrou, alți 5.30 dați pe o apă și un mic dejun modest de la Profi.

Seara aplic aceeași schemă de transport ca-n prima zi de experiment: trotinetă electrică până la Unirii 1, 4.56 lei, 3 lei călătoria de metrou până acasă. 

Ziua următoare sparg 75.26 lei pe mâncare și d-ale casei. Apoi, miercuri, merg cu prietena la Dune. Biletele sunt deja luate, așa că mai dăm bani doar pe niște ronțăieli și sucuri de la Mega Image (doar nu era să cumpărăm popcorn la suprapreț din cinema), iar la întoarcere luăm un Bolt, alți 12 lei. Filmul își face treaba, e o adaptare bună, păcat că trebuie să aștept încă doi ani pentru restul filmului. Încă o problemă: în seara asta, prietena mea a cam tușit. O punem pe seama stresului de la muncă (aparent, chiar se poate întâmpla).

Ziua următoare se trezește cu o senzație ciudată în nas, dar nimic wow. Își face un test, iese negativ, ne mai liniștim și ne vedem de muncă. Seara merg iar la bazin, nu înainte de o gustărică de 5.94 lei de la Mega. Iau tramvaiul. Plătesc? Nu mai țin minte. 

După ora obligatorie de înot, parcurg distanța dintre bazin și cartierul meu călare pe o trotinetă electrică. 7 lei pentru 17 minute, nu-i deloc rău. Opresc și pe la Mega Image, unde cumpăr de-ale gurii, 33.22 lei. Vineri seară merg la sală, dau 2.4 lei pe o trotinetă electrică, alți 5.94 pe o gustărică și apă, iar după ce termin, iau metroul către prietena mea, 3 lei. Cinez pe banii ei. Continuă să aibă simptome ciudate, i se mai înfundă nasul, când și când. 

Un weekend de foc

Weekendul începe leneș, cu binging pe Netflix. Ea încă are senzații ciudate în nas, parcă e și puțin moleșită. Îi propun să mergem până la piscină, poate ieșirea în aer liber și mișcarea o vor ajuta. Metroul ne costă 3 lei. La bazin, își mai revine. Mergem să ne cinstim cu o pizza de fiecare, plătesc 74.50 lei pentru amândoi. Parcă-i revine moleșeala. Mai rău, când dă să mănânce, constată că nu mai miroase așa bine. O fi de la nasul înfundat?

Ea pleacă acasă, să-și facă test. Eu rămân, că stabilisem o întâlnire în mall cu niște prieteni. Când ajung și ei, port mască, apoi ieșim în parc, unde-mi dau jos masca. După nici jumătate de oră de taclale pe o bancă, primesc telefon de la prietena mea. A făcut două teste, unul cu salivă, negativ, altul cu bețișor înfipt în nas – pozitiv. Îmi pun masca și sparg imediat gașca. Trebuie să ne izolăm.

Totuși, înainte de a merge acasă, vreau să dau pe la ea. Deja are frisoane și nu mai simte deloc gustul și mirosul. Îi cumpăr Paracetamol, Strepsils și un termometru. 71 de lei, plus încă 3 lei pe metrou. Dau și pe la un Mega, de unde-i cumpăr o apă, niște ceai și două lămâi, 10.04 lei. Îmi va da banii când vor veni vremuri mai bune, momentan a spart prea mult pe teste. 

Încercăm să ne dăm seama cum naiba a luat virusul. Stabilim că probabil de la sală. Cum simptomele au debutat miercuri, trecuse prea puțin timp de la doza 3 ca să-i fi apărut anticorpii. Iar de când a făcut doza 2 au trecut opt luni deja, e ceva. Noaptea plec spre casă, dau 3 lei pe metrou, încă 7.18 pe niște provizii de la Mega. 

Duminică, o ajut pe prietena mea cu 100 de lei, are nevoie de ei pentru medicamentele prescrise de medicul de familie. Încă 58.34 de lei las la LIDL, pe niște provizii care să-mi ajungă vreo două zile. De un an tot evit să merg la LIDL-ul din cartier, unde un paznic m-a ciupit de burtă în mai 2020 și nu s-a făcut nimic în privința asta, deși sesizări am tot făcut (poveste lungă). Dar n-am de ales, totul e mult mai ieftin acolo. Chit că n-am simptome, port două măști, că nu se știe niciodată. 

Total săptămână: 479.24 lei. 

Săptămână de sihăstrie

Pornesc săptămâna într-o situație mai nasoală decât mă așteptam. Înainte să lovească beleaua epidemiologică, eram convins că voi trece prin ultima săptămână de experiment fluierând, cu aproape încă 500 de lei rămași. Dar asta e viața, uneori apar urgențe. 

Luni stau doar în casă, nu cheltuiesc nimic. Pentru că prietena mea respiră puțin greu când depune efort, marți dimineață merg să-i cumpăr un pulsoximetru. Găsesc unul la Catena, dau 88.11 lei pe el. Nu are baterii, cumpăr unele de la Mega, încă 12.85 lei. Înainte să urc la prietena mea, încerc aparatul, nu merge. Mă chinui vreo 15 minute, apăs întruna pe buton, scot și bag bateriile înapoi, nimic.

Mă întorc la Catena, unde îmi dau altul după ce se lămuresc că cel pe care mi-l dăduseră inițial era, într-adevăr, stricat. Al doilea merge, urc cu el la prietena mea. Are o saturație ok, medicul îi spune că-i normal să i se mai taie respirația pe fondul oboselii provocate de boală. Important e că, în afara oboselii cronice și a lipsei de gust și miros, boala nu se manifestă foarte agresiv. 

Îmi închei ziua cu încă 3 lei pe metrou și cumpărături în valoare de 30.13 lei de la LIDL. Pare că paznicul ciupitor nu mai lucrează acolo. Miercuri nu cheltuiesc absolut nimic. Joi cumpăr iar mâncare de la LIDL, 33.75 lei. Sunt zile de stat în casă, de muncit și jucat pe calculator.

Nu era sănătos nici când cartofii respectivi erau comandați prin Glovo, cum făceam în lunile anterioare.

Se poate?

Vineri, 29 octombrie, intră salariul, deci se încheie experimentul. Rămân cu doar câteva zeci de lei pe Revolut. Datorită experimentului, economisesc cât aș fi economisit în trei luni obișnuite. Doar că, pentru a ajunge în punctul ăsta, a trebuit să fac niște compromisuri. 

Am mâncat mai prost decât de obicei, multe alimente congelate și improvizații studențești care numai sănătate nu inspiră. Legumele și fructele ar fi lipsit aproape complet, dacă n-aș fi mâncat și la prietena mea, care e mult mai grijulie în privința asta și m-a tratat cu mixuri de legume, cu o banană, o portocală. Dacă eram doar de capul meu, încheiam experimentul cu scorbut.

M-am spălat săptămâni bune cu cel mai ieftin săpun lichid găsit în Mega, genul care îți usucă și înăsprește pielea. 

Am tras de o pastă de dinți până m-am asigurat că n-a mai rămas absolut nimic din ea. Nici acum n-am aruncat-o. La fel am făcut și cu un gel de duș. 

N-am cumpărat deodorant, l-am folosit pe cel lăsat de prietena mea la mine. M-am spălat mai rar decât de obicei, doar când știam că urmează să mă văd cu oameni, să merg la birou sau la sală/piscină. 

Am stat foarte mult în casă, pisica deja nu mă mai suportă, mai ales că i-am luat doar mâncare ieftină, de la Mega, nu Royal Canin-ul cu care era obișnuită.

Am amânat plata facturii la întreținere, deși aveam deja restanțe, acum o să am și mai multe, plus penalizări. 

Deși am făcut sport, lucratul de acasă n-a făcut deloc prielnic spatelui meu, pentru că m-a încurajat să fiu mai sedentar decât aș fi fost în mod obișnuit.

La un moment dat, o țeavă de gaze care alimenta complexul în care trăiesc avea scurgeri, așa c-a trebuit închisă și reparată, deci vor urma alți bani de dat.

Așadar, poți trăi, ca adult în toată firea, cu salariul minim? Da, dacă ești privilegiat și locuiești în apartamentul cumpărat de mami și tati sau, și mai rău, dacă locuiești cu mami și tati. Da, dacă ești dispus să faci compromisuri și dacă nu apar urgențe costisitoare asupra cărora nu ai deloc control. De pildă, eu am avut noroc în ultima săptămână de experiment. Deși mi s-a îmbolnăvit prietena de COVID, a făcut o formă ușoară, n-a trebuit să dăm sute de lei pe cine știe ce medicamente scumpe, iar eu nu l-am luat deloc (m-am testat sâmbătă, a ieșit negativ).

Dacă ar fi apărut o urgență dentară, n-aș fi avut bani s-o rezolv.

Dacă aș fi purtat în continuare aparat dentar, iarăși, n-aș fi avut cu ce plăti controlul lunar. Iar dacă experimentul m-ar fi prins în timpul perioadei de terapie, cu siguranță n-aș fi avut de unde scoate cei 600 de lei lunar, cât dădeam când mergeam.

În final, nu pot să nu mă întreb câți dintre românii plătiți cu salariul minim sunt la fel de norocoși ca mine, un millennial care s-a jucat de-a precaritatea timp de patru săptămâni? Nu mulți, pun pariu.