EXCLUSIV. Wess Mitchell: „Am putea avea de-a face cu o schimbare în plină desfășurare în politica SUA, cu potențiale implicații serioase pentru Ucraina și statele estice ale NATO, precum Polonia și România”

Alexandru Gugoașă

Redactor

Am discutat cu un reputat analist american de politică externă, fost diplomat de carieră, pentru a vedea ce urmează în relațiile dintre Belarus și Occident, acum că regimul lui Aleksandr Lukașenko și-a redus singur marja de manevră de care se bucură în relația cu Moscova. Dar interviul ne-a revelat și detalii interesante cu privire la potențialele schimbări de politică externă a SUA în zona vecinilor Rusiei, inclusiv în privința României și Poloniei.

Aaron Wess Mitchell a fost Assistant Secretary of State pentru afaceri europene și euroasiatice între octombrie 2017 și februarie 2019. Înainte să ocupe această funcție, a fost președinte și CEO al Center for European Policy Analysis, un think-tank dedicat analizei și îmbunătățirii relațiilor transatlantice.

Originar din Texas (n. 1977), a absolvit Texas Tech University și apoi s-a specializat în afaceri europene. În 2018 publică „The Grand Strategy of the Habsurg Empire”. Este de asemenea autor al cărților „The Unquiet Frontier: Vulnerable Allies, Rising Rivals and the Crisis of American Power” alături de Jakub J. Grygiel (2016) și „The Godfather Doctrine: A Foreign Policy Parable” împreună cu John Hulsman (2009).

Cartea sa din 2016, „The Unquiet Frontier”, este creditată ca având o influență majoră asupra modului în care generalul H.R. McMaster, consilier pe probleme de securitate națională al fostului președinte Donald Trump, a formulat Strategia de Securitate Națională a SUA în 2017. În cartea sa, Mitchell aduce în discuție strategia puterilor revizioniste în ascensiune, China și Rusia, de a pune la încercare în mod constant aliații SUA aflați la granițele lor, pentru a submina poziția Americii în lume.

În data de 31 martie 2020, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, îl numește pe Mitchell co-președinte al Grupului de Reflecție, o comisie formată din experți de cel mai înalt nivel, însărcinați cu formularea unui set de recomandări pentru întărirea coeziunii politice în cadrul Alianței. Mitchell este, așadar, în poziția de a cunoaște toate nuanțele situației liniei estice a alianței nord-atlantice, atât teoretic, cât și practic. A avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări PressOne privitoare la cele mai noi evenimente din regiune.

Wess Mitchell și fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. Foto: © Palinchak | Dreamstime.com

La ce ne putem aștepta în ceea ce privește relația dintre Rusia și Belarus, având în vedere cele mai recente acțiuni controversate ale regimului Lukașenko (piraterie aeriană, răpire, tortură aplicată prizonierilor politici)?

Moscova va intensifica eforturile menite să restrângă gradul de independență al Belarusului și să facă din țară și mai mult un fel de apendice al Rusiei, din punct de vedere politic. În trecut, Lukașenko putea să mențină o anumită libertate de mișcare, oricât de mică, între Rusia și Occident. Și-a jucat cărțile într-un mod inteligent, până la un punct. Însă marja sa de manevră acum aproape că a dispărut din cauza instabilității de anul trecut a regimului, care aproape că s-a prăbușit, făcând supraviețuirea lui Lukașenko imposibilă fără susținerea Kremlinului.

Când Putin l-a salvat pe Lukașenko, acesta a intrat, de fapt, complet sub tutela liderului rus. Lesa sa este acum foarte scurtă. Este chiar pusă sub semnul întrebării posibilitatea Belarusului de a avea în vreun fel o politică externă independentă. Așa că vom vedea loialitatea Belarusului față de Rusia intensificându-se, în beneficiul Moscovei.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Credeți că sancțiunile puse în practică de Uniunea Europeană sunt suficiente pentru a lovi interesele Belarusului și ale regimului, astfel încât să ducă la o schimbare de direcție? Ar putea face UE mai mult?

Uniunea Europeană are puține opțiuni viabile pentru a schimba comportamentul guvernului din Belarus. Cele mai importante sectoare economice ale țării - agricultura, producția de potasă, producția de utilaje și mașini agricole - sunt mult mai dependente de Rusia decât de piețele și capitalele europene. Să nu uităm că 40% din exporturile țării merg în Rusia.

Acele butoane pe care UE poate apăsa, chiar dacă pot lovi în interesele unor oficiali și ale unor companii de stat, nu sunt la fel de importante ca acelea de care dispune Rusia pentru a convinge Belarusul să își schimbe iar comportamentul în direcția opusă. UE a acționat impunând sancțiuni atunci când comportamentul regimului de la Minsk față de prizonierii politici și opoziție a devenit atât de grav încât nu mai putea fi ignorat. Doar că, în realitate, UE poate face prea puțin pentru a schimba realitatea din teren în Belarus.

Belarus a înăbușit violent manifestațiile pașnice împotriva dictaturii lui Lukașenko. Foto: © Yulia Khvosch | Dreamstime.com

Având în vedere aceste evoluții, credeți că înglobarea Belarusului în Federația Rusă este de actualitate? Și dacă acest lucru se va întâmpla, care credeți să va fi soarta lui Lukașenko și a acoliților săi?

Această posibilitate este discutată și analizată de ceva vreme. În prezent însă, nu este clar ce ar putea Putin să obțină printr-un act formal de uniune în plus față de ceea ce poate obține oricum prin creșterea dependenței lui Lukașenko. Istoric, Rusia a preferat de cele mai multe ori să folosească controlul indirect asupra regiunilor de la frontieră în loc să le integreze în imperiu. Această preferință nu s-a schimbat în ziua de azi.

Obiectivul este controlul și interzicerea prezenței Vestului la granițele Rusiei, fără ca țara să fie nevoită să suporte costurile unui control direct. Amenințarea unificării este mai degrabă o unealtă folosită pentru a-i ține sub control pe liderii din Belarus, decât un plan viabil pentru integrarea țării, cel puțin în prezent. Suspectez că Putin va menține această strategie în viitorul apropiat.

Ce face sau ar trebui să facă SUA pentru a sancționa regimul Lukașenko?

Statele Unite au două interese în Belarus. Primul este specific și palpabil: ca la granița de vest a Rusiei să existe cât mai multe entități politice suverane pe cât posibil. Al doilea este mai general și decurge din primul: încurajarea perspectivelor pentru autodeterminare în această regiune. Ambele sunt contrare intereselor Rusiei.

Precum UE, uneltele pe care le avem pentru a ne atinge obiectivele sunt limitate. Statele Unite folosesc sancțiunile pentru a-și atinge ambele obiective. Acestea sunt unelte importante și utile, dar ele vin la pachet cu riscul a împinge și mai mult regimul de la Minsk în brațele Rusiei. Spre deosebire de statele din jur, precum Ucraina, nu există la nivel local un guvern care dorește sau este capabil să dezvolte o rezistență auto-motivată la Rusia.

Trebuie să avem în vedere că acesta este un plan pe termen lung, aplicăm sancțiuni atunci când este nevoie, în timp ce dezvoltăm legături cu societatea civilă, intrăm în competiție pentru influență pozitivă și în același timp ne asigurăm că Moscova nu este în măsură să presupună că țara se menține în mod sigur și permanent în sfera sa de influență.

Germania și Rusia se îndreaptă către fazele finale ale construcției și punerii în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2. Ce face administrația Biden pentru a preveni finalizarea proiectului? Sunt aceste acțiuni suficiente, în opinia dvs.?

Gâlceava de lungă durată din jurul Nord Stream 2 reprezintă unul dintre obstacolele atingerii celor două importante obiective de politică externă în Europa: reconcilierea cu Berlinul și o anumită deschidere către o dezghețare a relațiilor cu Rusia. Din acest motiv, administrația Biden pare să fi luat decizia să nu se mai opună, în mod concret, finalizării acestei conducte.

Prin faptul că permite finalizarea proiectului, dar în același timp se opune public în mod retoric, administrația poate să țină sub control criticile Congresului american și să îi împace pe germani, în timp ce creează spațiu pentru angajarea unui dialog cu Putin. Această abordare aduce însă și costuri colaterale mari, sub forma unui pericol crescut pentru Ucraina și al unui risc mai mare de șantaj energetic asupra Europei Centrale și de Est. Nu este clar încă dacă administrația este dispusă să facă ceva pentru a atenua aceste costuri.

Angela Merkel, la summitul NATO de la Bruxelles, 14 iunie 2021. Foto: NATO

Ce ar putea Joe Biden să facă în plus pentru a opri Nord Stream 2?

Administrația ar putea să folosească sancțiunile pentru a crește costurile pentru cei implicați în proiect. Aici vorbim în special de companiile europene care construiesc gazoductul. De asemenea, administrația de la Washington ar putea să coaguleze statele europene (care, aproape toate, se opun mai mult sau mai puțin proiectului) într-o coaliție menită să reziste finalizării Nord Stream 2 la nivelul Uniunii Europene.

Să nu uităm că acest gazoduct este contrar propriilor principii și politici ale Uniunii în domeniul securității energetice. În acest sens, Germania, care se proclamă a fi cea mai multilaterală putere, se comportă într-o manieră unilaterală. Același lucru poate fi spus și despre refuzul Berlinului de a nu respecta limita de 2% din PIB alocat apărării. Aceste inconsecvențe ar putea fi mult mai bine exploatate de politica externă americană.

În ceea ce privește regiunea Mării Negre și criza recentă generată de mișcările de trupe ale Moscovei, ce păreau să semnaleze o invazie iminentă a Ucrainei, cum evaluați răspunsul administrației americane?

Este greu să descifrez intențiile administrației Biden legate de Ucraina. Cel puțin la nivel retoric, linia politicii externe este de susținere a independenței și capacității de autoapărare. Cu toate acestea, răspunsul la mișcările de trupe a fost să ofere o întâlnire între președinții Rusiei și Statelor Unite. În timpul premergător acelei întâlniri, oficiali ai administrației, inclusiv președintele însuși, au părut să pună la îndoială perspectiva aderării Ucrainei la NATO. Se pare că Statele Unite au fost răspunzătoare pentru blocarea întâlnirii cu președintele Ucrainei, în timpul întâlnirii liderilor NATO.

Nu este deloc lipsit de importanță, în acest context, că notificarea către Congres a ajutorului militar anual acordat Ucrainei a fost amânată și că nu a inclus rachete Javelin. Împreună cu decizia privind Nord Stream 2, aceste detalii sugerează că avem de-a face cu o schimbare în plină desfășurare în politica SUA, cu potențiale implicații serioase pentru Ucraina și statele estice ale NATO, precum Polonia și România. Administrația nu a explicat aceste permutări într-o manieră care să le liniștească temerile.

La ce ajutor se poate aștepta Ucraina în cazul unui război cu Rusia?

Portretul oficial al liderilor NATO, Bruxelles, 14 iunie 2021. Foto: NATO

Într-o astfel de eventualitate, Ucraina ar beneficia de materialele (letale și non-letale) pe care SUA le-au furnizat până la acest moment. Dar este important de subliniat în mod clar că Ucraina nu este un aliat NATO care poate să beneficieze de Articolul 5 al tratatului. Țara nu se poate aștepta ca SUA să acționeze pentru a o apăra în cazul unui război.

Ce acțiuni ar trebui să întreprindă NATO pentru a întări regiunea Mării Negre în fața amenințării Moscovei, în particular și flancul estic al alianței, în general?

Este important ca Statele Unite să nu regândească angajamentele militare luate de SUA sub administrația Trump pentru Europa Centrală și de Est. Așa cum era scris în Strategia Națională de Apărare din 2018, avem nevoie de o structură a forțelor americane care să se întrepătrundă cu cele locale, menită să întoarcă povara escaladării conflictului către Moscova în cazul unei crize.

Cea mai mare parte a responsabilității trebuie să cadă în sarcina statelor NATO din prima linie. Dar Germania este cea care are în mod unic capacitatea de a schimba balanța puterii militare din zonă în favoarea noastră. Până acum a refuzat să își asume această responsabilitate printr-o creștere a bugetului apărării. Acesta nu este un aspect trivial sau pur academic. Dacă Germania nu își asumă această responsabilitate, rămâne sub semnul întrebării, având în vedere bugetele alocate apărării, capacitatea SUA de a răspunde în mod eficient la două crize majore în Europa și Asia simultan.

Ar trebui ca UE să meargă înainte cu planurile de integrare pentru a-și rezolva problemele din Est sau este aceasta o capcană, care ar putea să ne amintească de Imperiul Habsburgic și de forțele centrifuge ce l-au distrus până la urmă?

Cel mai periculos lucru pe care l-ar putea face Uniunea Europeană ar fi să încerce o centralizare mai puternică, plecată din credința că tehnocrația și soluțiile aplicabile universal îi pot rezolva problemele. Europa este plină de particularități - la prima vedere mici, însă sunt diferențe politice și culturale importante.

Acestea ar trebui menținute și văzute ca rădăcini ale legitimității și rezilienței, nu ca obstacole ce trebuie depășite pentru a obține un grad mai mare de unificare. Habsburgii au găsit coeziune în mijlocul acestei diversități pentru că, în momentele lor de înțelepciune, au rezistat cântecului de sirenă al centralismului și au creat debușee pentru pluralism politic.

Ei au înțeles valoarea practică a ceea ce catolicii numesc „subsidiaritate” (principiu ce permite autorităților subordonate să exercite un anumit grad de independență față de puterea centrală) în menținerea unei construcții politice poliglote. Liderii UE ar face bine să învețe din metodele habsburgilor.

CITEȘTE ȘI:

Cum va schimba administrația Biden fața politicii externe a Statelor Unite

De ce se aude iar zăngănitul armelor pe frontul ucrainean

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€