Doamna asistentă Valentina și rănile oamenilor vulnerabili

Cristina Foarfă

Redactor

Cea mai grea zi a Valentinei Sir, de când lucrează la Asociația Carusel ca asistentă medicală, e cea care tocmai a trecut. Niciun caz nu e ușor când vorbim de oameni fără adăpost sau care trăiesc în condiții precare, dar ce a văzut cu o zi înainte a marcat-o.

Primul caz a fost al unei femei cu HIV, TBC și multe alte boli cronice. Din cauza statului îndelungat într-un pat improvizat și dur, dezvoltase escare mari și adânci, până la os. „Doamna era prezentă, era conștientă și a fost foarte dureros pentru ea. Am văzut cum arată suferința pură”, povestește Valentina, cu emoție vizibilă. 

Cel de-al doilea caz a fost al unui domn cu o tumoră imensă în maxilar, încă neinvestigată complet. „Abia de vreo două săptămâni i s-a făcut biopsia, iar acum așteaptă rezultatele. Tumora este atât de avansată încât nu mai poate mânca sau bea apă. Când încearcă să bea, lichidul îi curge prin barbă, pentru că zona e complet deschisă. A fost o imagine foarte greu de uitat. Am făcut toaletarea rănii. Barba însă îngreunează foarte mult igienizarea. Se adunau resturi de mâncare, păr, murdărie. Probabil că îi era și teamă, și îl durea, așa că rana nu fusese curățată cum trebuie până atunci. Dar era împăcat omul - a zis că nu are ce să facă, își păstrează optimismul”.

„Ce-am făcut noi, Valentina, să vedem atâta suferință?”, a întrebat-o la finalul zilei doctorul Gabriel Neagu, medicul cu care Valentina Sir lucrează la cabinetul medical al Asociației Carusel, la Centrul Comunitar Grivița-Cișmigiu. Chiar și el, cu atâta experiență, fusese marcat. Suferința și durerea pe care asistenta și medicul le văd în fiecare zi sunt mari.

Este suferința oamenilor fără adăpost sau a celor care trăiesc în condiții grele, de multe ori, cei invizibili pentru societate – pe care nimeni nu îi vede, nu îi ascultă și nu vrea să știe de existența lor. Pe ei, de peste paisprezece ani, îi ajută Asociația Carusel.  

Rănile fizice și sufletești ale oamenilor vulnerabili

La cabinetul medical al Asociației Carusel ajung lunar aproximativ 350 de persoane. Pentru cei fără adăpost sau în vulnerabilitate extremă, cabinetul e uneori singura formă de acces la îngrijire medicală. Mulți ajung la spital doar în caz de urgență – la camera de gardă, când durerea devine imposibil de ignorat.

Cei mai mulți au răni de toate felurile, ne spune Valentina, de la degerături, lovituri, arsuri, răni de la consum sau de la diverse boli cronice cum e diabetul, la escare sau răni extinse. „Pe stradă, e imposibil să ai grijă de ele. Medic de familie nu ai pentru că nu ai nici buletin, darămite asigurare medicală”, adaugă ea.  

Își aduce aminte de un alt caz dur: „Am avut un domn cu o degerătură gravă la degetul de la picior, care deja dezvoltase necroză. Am curățat zona afectată, dar rămăsese un os, o falangă, expusă. Mergea așa, cu osul vizibil, în exterior. I-am tot spus că trebuie să ajungă la un chirurg, că e nevoie de operație, dar el insista că o să treacă de la sine. Venea periodic la pansat. Până într-o zi, când ne-a zis: ‘Domnule doctor, parcă se mișcă osul ăla’. Era vorba de degetul mare. Doctorul s-a uitat, a pus ușor mâna... și osul a rămas în compresă. Acum rana începe să se închidă. Dar da, fusese deschisă până la os – vârful degetului era complet necrozat.”

Nu sunt singurele povești cu răni. Rănile oamenilor fără adăpost sunt însă și sufletești. Valentina spune că mulți vin doar ca să fie ascultați. „Se așază pe scaun și povestesc. Spun că vor să li se ia tensiunea, dar de fapt vor să vorbească. Despre familie, despre viața pe stradă, despre parteneri, despre copii sau despre vremuri mai bune.”

Unii ezită să vină. Le e rușine. Le e teamă că rănile lor sunt prea grave, că boala e vina lor. Unii au fost certați, jigniți, chiar dați afară din spitale. Domnul Nelu, un beneficiar Carusel, povestea astfel de momente. „Aici mă ascultă cineva când spun că mă doare”, spune un alt domn, grizonat.

Valentina și doctorul Neagu nu judecă pe nimeni. Înțeleg, mai bine ca oricine, cât de greu e să ai grijă ca la carte de sănătate când locuiești pe stradă. „Am avut un domn care avea viermi în rană. Îi era foarte rușine să vină. Era de înțeles – era vară, era cald, domnul nu avea unde să se panseze singur.”

La cabinetul medical, oamenii primesc consultații, îngrijiri, recomandări și medicamente. Există o mică farmacie internă, iar dacă sunt necesare medicamente care se dau cu rețetă, un asistent social merge să le cumpere. Medicul poate prescrie rețete, dar nu și trimiteri – nu e medicină de familie, iar pacienții nu au asigurare. „Aici ne primește oricum, nu ne trebuie nici buletin, nimic. Și ne tratează ca pe oameni, Domnul doctor și doamna asistentă au mare grjă de noi, ăștia amărâți. Mi-au dat pastile, m-au îngrijit, au vorbit frumos”, spune o femeie între două vârste. 

„Occidentul atacă Biserica și valorile tradiționale”: Operațiune rusă masivă de destabilizare în Moldova, prin „metoda Călin Georgescu”

Ținta propagandei ruse e clară: subminarea parcursului european, decredibilizarea guvernului actual și cultivarea unei stări de neîncredere profundă în instituțiile democratice.

Legile apărării României din dulap: Cum a întârziat statul român adoptarea legislației care ar trebui să rezolve criza de personal din Armată

Cu o rezervă făcută franjuri, alcătuită din foști recruți care bat deja spre 50 de ani și cu o „hemoragie” de luptători de top din trupe speciale, ajunși mercenari de mâna a doua pe statul de plată al lui Potra, Armata Română duce, de ani buni, un foarte păgubos război cu ea însăși.

Uneori, oamenii se duc la camera de gardă și vin cu analizele de acolo. „Sunt mulți care vin cu foarte multe investigații, cu CT, cu analize complete, cu toate investigațiile făcute. Ne e mult mai ușor atunci, când vedem exact ce are omul”, spune Valentina. Pe lângă răni, oamenii vin cu boli cardiace, diabet, hipertensiune, tulburări de coagulare, astm. De toate se ocupă împreună cu doctorul Neagu, cu care se înțelege „de la foarte bine în sus”. Sunt o echipă. O echipă care vede cele mai grele cazuri și aduce, atât cât se poate, alinare.

Valentina s-a confruntat mereu cu ce a fost mai greu

Valentina a terminat ASE, dar a lucrat o perioadă la Poșta Română. A decis să facă școala de asistenți medicali. A învățat foarte mult și s-a dus direct unde era mai greu - la Bagdasar Arseni, la Terapie Intensivă. I-a fost foarte greu, și ca impact, și ca efort. Dar o pasiona foarte tare medicina. Ca să învețe, stătea uneori și câte două ture. Venea acasă și începea să citească. Căuta tot ce putea să învețe despre boli, medicamente, cazuri. 

Înainte să vină la Carusel, Valentina a lucrat într-un centru pentru vârstnici. „Sincer, și acolo impactul era foarte puternic. Vedeai oameni care trăiseră o viață întreagă, iar la 80–90 de ani erau aduși de copii sau, dacă nu aveau, de rude, cu o simplă valiză. Tot ce mai aveau după o viață întreagă era într-o valiză. Mă uitam la ei și le spuneam colegilor: «Vă dați seama? Și noi avem acum o viață – locuri, lucruri, oameni – și uite cum se poate reduce totul la o singură valiză.»” A plecat de acolo când s-a intensificat mult activitatea - personalul era puțin, vârstnicii mulți și cu nevoi complexe de îngrijire. 

"A fost o experiență dureroasă, dar m-a călit. Și cred că de aceea pot face față și aici, la Carusel. Pentru că, în fața suferinței, mă gândesc mereu că fac tot ce pot ca să-i ajut.”

Valentina spune că ceea ce o ajută să meargă mai departe este gândul că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru fiecare om care i-a trecut pragul cabinetului. Chiar dacă nu poate vindeca, măcar pentru ziua aceea, pentru câteva ore, poate să aline, să aducă puțină speranță.

Îi încurajează mereu pe oameni să nu renunțe. Le vorbește cu blândețe, le spune că întotdeauna există o cale, cât de mică, de a merge mai departe. Știe însă că, pentru mulți dintre ei, nu mai e vorba de un nou început în sensul clasic. Dar măcar pot continua să trăiască cu un fir de speranță, cu ideea că mâine ar putea fi puțin mai bine decât azi.

Pentru Valentina, gesturile mărunte contează enorm: să fie atentă la nevoile lor, să le administreze corect medicația, să-i asculte, să le ofere un moment de liniște. Asta înseamnă respect și demnitate.

„Nu e ușor. Nu cred că oricine ar putea să facă ce facem noi aici”, spune ea. „Dar eu așa simt – dacă am reușit să ajut puțin un om într-o zi, atunci ziua aia a avut sens. Și de cele mai multe ori, chiar reușim să-i ajutăm.”

S-a recăsătorit chiar anul acesta, în iulie. Ar fi trebuit să fie în luna de miere, dar a ales să rămână la cabinet. „Când m-am despărțit de tatăl copiilor mei, eram foarte tânără. Am zis atunci că nu mă mai căsătoresc niciodată. Dar l-am întâlnit pe omul ăsta... și m-am întrebat unde a fost până acum.”

Valentina are doi copii. Băiatul, 22 de ani, a terminat Administrarea Afacerilor la ASE cu note foarte mari. Fata, aproape 15, a intrat recent la liceu după o evaluare națională reușită.

Băiatul a fost voluntar la Asociația Carusel, a participat la școala de vară. E impresionat de ce face mama lui. Iar mama lui a fost impresionată de tinerii care lucrează la Carusel. „Când m-am angajat aici, m-a impresionat cât de tineri erau și cât de maturi, implicați, responsabili.”

Prima dată când a ajuns la Carusel, doar voia să vadă cum e. A rămas până la sfârșitul programului. Și, de atunci, nu a mai plecat. 

Oamenii care merg la Carusel 

De ce să plece? Asociația Carusel oferă sprijin persoanelor care se confruntă cu vulnerabilități multiple – oameni fără adăpost, consumatori de droguri, persoane care practică sexul comercial, persoane aflate în sărăcie extremă sau în risc de excluziune socială, persoane care trăiesc cu HIV, TBC sau alte boli infecțioase, victime ale abuzurilor, oameni fără acte de identitate și fără acces la asistență medicală.

În cele două centre comunitare, Grivița-Cișmigiu și ILO-Ferentari, beneficiază de servicii sociale esențiale – pot face un duș cald, pot mânca, își pot spăla hainele, primesc sprijin în obținerea actelor, consiliere socială și medicală. În completare, echipa mobilă Carusel merge în fiecare noapte pe străzi, acolo unde e nevoie, ducând cele necesare pentru supraviețuire: ceai cald, hrană, haine, pansamente, dar și o vorbă bună.

Oamenii ajung la cabinetul medical din Grivița-Cișmigiu pe multe căi - unii dintre ei sunt dintre cei care vin zilnic la centru pentru hrană, duș sau asistență socială. Alții sunt dintre cei întâlniți de echipa de teren pe stradă noaptea. Alții vin sau sunt aduși de asistenții sociali de Ilo-Ferentari (o poveste grea aici).

Dar sunt și oameni care își spun unul altuia că la centrul de la Cișmigiu sunt un medic și o asistentă care îi ascultă și fac tot posibilul să le fie bine, chiar și atunci când situația este gravă. Mai ales când situația este gravă. 

Acest articol este susținut de Kaufland România, care oferă sprijin financiar și logistic pentru Centrul Comunitar ILO-Ferentari, echipa mobilă și Cabinetul Medical, ale Asociației Carusel. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€