Guvernul chinez a anunțat, succint, că familiile pot avea până la trei copii și asta la doar cinci ani după ce politica „unicului copil” fusese abandonată definitiv în favoarea uneia care permitea oricărei familii să aibă doi copii.

Aceste două schimbări majore, venite la doar câțiva ani una după alta, în condițiile în care controlul strict al natalității printr-o serie de metode punitive a fost implementat timp de mai bine de treizeci de ani, arată îngrijorarea conducerii țării în fața declinului demografic cu care se va confrunta China în următoarele decenii.

Declinul va aduce cu sine o criză financiară a sistemului de pensii, care, deși nu tocmai generos și nici atât de extins precum în celelalte state dezvoltate, reprezintă totuși o anumită plasă de siguranță, în special pentru locuitorii orașelor. În același timp, China riscă să se confrunte și cu o criză de natură socială, întrucât în cultura chineză, mai ales în mediul rural, bătrânii se bazează pe sprijinul familiei atunci când nu mai pot munci.

Diferențe culturale și de abordare

Spre deosebire de China, India nu a reușit să implementeze politici atât de eficiente de reducere a natalității, deși a încercat.

Chiar și în aceste condiții, rata fertilității în India scăzuse la 2,2 în 2017, foarte puțin peste 2,1, cât este considerată a fi rata fertilității ce asigură doar menținerea populației la același nivel. În 2018, spre comparație, în China, rata fertilității ajunsese la 1,69, în scădere abruptă de la un maxim de 6,38 înregistrat în 1966. Până și în SUA rata fertilității, care se situa la 1,73 tot în 2018, a ajuns să fie mai ridicată decât în China.

Problemele cu care se confruntă astăzi China și riscă să se acutizeze în următoarea perioadă sunt cunoscute de peste două decenii de către decidenții de la Beijing. Recensământul național realizat în noiembrie 2000 a arătat că numărul total de persoane peste 60 de ani atinsese 126 de milioane, reprezentând, la acel moment, 10% din populația țării.

Până în 2050, cei 400 de milioane de cetățeni chinezi cu vârsta peste 60 de ani vor reprezenta 28% din populația totală, întrucât țara se va confrunta cu o populație în stagnare în viitorul apropiat, iar apoi cu o scădere lentă după 2030 și foarte rapidă după 2050.

În același timp, creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea sistemului medical vor continua să mărească speranța de viață calculată la naștere și pe cea calculată la vârsta pensionării. Este o schimbare demografică majoră, pe care liderii de la Beijing nu au reușit să o prevadă și nici să o gestioneze în mod eficient.

Politici demografice în China – scurtă istorie

După ce comuniștii au preluat prin forță puterea, în 1949, China a trecut prin două explozii ale numărului de nașteri. Prima s-a produs imediat după 1949, iar a doua a urmat după Marea Foamete (1958 – 1961), perioadă în care, din cauza politicii agrare dezastruoase inițiată de Mao Zedong, peste 40 de milioane de oameni au murit de foame.

Ambele explozii populaționale s-au produs ca urmare a lipsei de coordonare între dezvoltarea economică planificată, specifică unei economii socialiste, și a politicilor de control demografic. Pentru a corecta aceste probleme, conducerea comunistă a țării a mers într-o direcție radicală și a instituit, la finele anilor ’70 ai secolului trecut, o politică oficială ce impunea un singur copil pe familie. Au existat însă și excepții, precum faptul că minoritățile, adică 9,44% din populație, erau scutite.

La fel ca în restul țărilor dezvoltate, în China vor începe să predomine bătrânii. Dar situația este complicată de măsurile brutale luate în trecut. Foto: Tonyv3112 | Dreamstime.com

Perioada de boom economic de după liberalizarea economiei începută sub conducerea lui Deng Xiaoping, în anii ’80, a adus după sine o creștere a nivelului de trai și o creștere a speranței de viață fără precedent în istoria țării. La începutul procesului de liberalizare a economiei și de deschidere, speranța de viață la naștere în China era de 65,5 ani, astăzi ajungând la 75,7 ani. Prin comparație, speranța de viață în România a fost de 75,36 ani în 2018, 78,54 ani în SUA și 81,26 ani în Marea Britanie.

Această evoluție a speranței de viață, combinată cu eficiența brutală a modului în care a fost implementată politica unui singur copil, a dus la o presiune socială tot mai puternică asupra sistemului medical, de pensii și asupra legăturii dintre generații.

O diferență culturală majoră a dependenței intergeneraționale între China și Occident este faptul că susținerea și grija față de bătrâni cad în responsabilitatea familiei apropiate. Adulții sunt responsabili pentru creșterea și educația copiilor, iar, la rândul lor, copiii adulți sunt de cele mai multe ori implicați în acordarea de asistență membrilor în vârstă ai familiei, aceasta fiind tradiția milenară și totodată o responsabilitate legală scrisă chiar în Constituție începând cu 1982 și într-o serie de alte legi.

În mediul rural, tinerii încă au grijă de cei bătrâni. Dar urbanizarea accelerată schimbă această stare de fapt. Foto: Lei Xu | Dreamstime.com

Această responsabilitate a părinților față de copii și a copiilor față de părinți are și un corolar, care explică o altă particularitate a structurii societății chineze și este, totodată, o altă cauză a crizei demografice cu care se confruntă țara: preferința pentru urmașii de sex masculin.

În cultura tradițională chineză, construită pe principiile confucianismului, fiul este responsabil de ajutorul oferit propriilor părinți, în timp ce fiica, după ce se mărită, are obligația de a avea grijă de socri, legătura apropiată cu părinții săi fiind ruptă.

Din acest motiv, în China precomunistă era imperativ ca o familie să aibă și un fiu, fie și adoptiv, pentru a se putea baza pe el la bătrânețe. Odată veniți la putere, comuniștii au încercat să schimbe aceste tradiții pe care le considerau, pe bună dreptate, feudale.

Însă preferința pentru a avea urmași băieți a rămas adânc înrădăcinată în mentalul colectiv chinez și a generat una dintre cele mai importante excepții de la regula „unicului copil”.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Politica „unicului copil” și efectele sale

După cel de-al doilea boom al nașterilor, partidul comunist a decis să impună reguli stricte pentru familiile chineze de frica faptului că economia nu va face față unei creșterei necontrolate a populației, care pe termen lung avea potențialul să afecteze stabilitatea statului și, implicit, a regimului.

Din cauza prejudecăților generate de tradițiile adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, care dictau ca orice familie să aibă în primul rând un urmaș de sex masculin, pentru a avea grijă de părinți la bătrânețe, politica unicului copil primește prima modificare majoră la mijlocul anilor ’80. În mediul rural, părinții care aveau drept prim urmaș născut o fată primeau dreptul de a avea încă un copil. Această excepție s-a adăugat celei care prevedea că minoritățile puteau avea totuși mai mult de un urmaș.

Așadar, aproximativ jumătate din populația Chinei a avut de fapt în permanență dreptul de a avea mai mult de un copil pentru fiecare familie. Cu toate acestea, preferința pentru urmașii băieți s-a păstrat, în special în mediul rural, ceea ce a dus la un dezechilibru major între numărul de nou născuți băieți și cel al fetelor.

Raportul dintre nou-născuții băieți și fete ajunsese între 2000 și 2013 la 117:100, în condițiile în care un raport este considerat normal dacă se află între 103:100 și 107:100. Un astfel de dezechilibru poate avea efecte negative pe termen lung, deoarece bărbații ajung în imposibilitatea de a-și găsi partenere și de a forma noi cupluri și, mai târziu, familii.

O familie chineză tipică în mediul rural. Foto: Lei Xu | Dreamstime.com

Printre metodele adoptate de stat pentru a impune controlul nașterilor s-au numărat extinderea accesului la metodele contraceptive, oferirea de stimulente financiare și oportunități de angajare preferențiale celor care se supuneau regulilor, impunerea de sancțiuni financiare împotriva celor care încălcau legea și, de multe ori în anii ’80, la avorturi forțate și chiar sterilizarea femeilor.

Estimările oficiale arată că politica „unicului copil” a prevenit 400 de milioane de nașteri de la finalul anilor ’70 până când a fost abandonată în mod oficial, începând cu 2016. Experți independenți spun însă că cifra oficială este exagerată și că rata fertilității ar fi scăzut oricum rapid în mod natural odată cu creșterea nivelului de trai, așa cum s-a întâmplat în multe alte regiuni de pe glob.

Evitarea suprapopulării prin măsuri dirijate a adus cu ea alte probleme demografice. Noile generații ale Chinei vor trebui să susțină un număr disproporționat de bătrâni. Foto: Tempestz | Dreamstime.com

Unul dintre cele mai importante efecte ale politicii impuse de stat este prevalența familiilor cu structură de tipul 4-2-1, adică patru bunici, doi părinți și un singur copil. Acest tip de structură familială pune foarte mare presiune pe cuplul adult, care trebuie să aibă grijă de cei patru bunici și să își crească în același timp unicul urmaș, în condițiile în care sprijinul din partea statului este minimal.

De aici a rezultat, în special în mediul urban, o ruptură a tradițiilor care dictau că membrii mai în vârstă ai familiei primesc sprijin financiar și de altă natură din partea celor mai tineri. Astfel, a apărut necesitatea ca statul să intervină și să ofere un sistem de pensii cât mai larg răspândit, care să acopere din ce în ce mai multe pături sociale.

Sistemul de pensii chinez se apropie de colaps

Una dintre cele mai mari temeri ale Partidului Comunist Chinez și care a stat la baza renunțării aproape complete la controlul nașterilor este colapsul sistemului de pensii. China nu a fost niciodată cunoscută ca având un sistem de pensii generos sau foarte bine pus la punct, ba din contră. Însă chiar și această plasă de siguranță, ce acoperă în special lucrătorii din mediul urban, este pe cale să se rupă.

Rata fertilității în diverse țări de pe glob. China se numără printre țările cu cea mai scăzută rată, similară multor țări vestice

Recensământul care se realizează o dată la 10 ani a arătat în 2020 că populația în vârstă este în creștere, ceea ce pune presiune asupra sistemului de pensii. Estimările arată că în jurul anului 2035, când populația pensionată va depăși 300 de milioane, fondul de pensii va rămâne fără bani, fiind mult prea puțini contributori pentru a-l finanța. Astfel se explică dorința regimului de a stimula natalitatea, însă s-ar putea oricum să fie prea târziu, având în vedere prăbușirea ratei fertilității. Va fi nevoie și de alte măsuri mult mai dure, cum ar fi creșterea rapidă a vârstei de pensionare.

În prezent, vârsta de pensionare standard este de 60 de ani pentru bărbați, 50 sau 55 de ani pentru femei (în funcție de natura muncii). Sistemul de pensii acoperă în special locuitorii din orașe, care contribuie în fiecare lună cu un procent din salariul lor către un fond de pensii regional.

O particularitate a Chinei este că țara nu are, în ciuda a ceea ce am putea crede având în vedere sistemul politic centralizat, un sistem de pensii unitar la nivel național care să acopere întreaga populație urbană și rurală. Ba din contră, în special în mediul rural, acoperirea este încă scăzută, prin comparație cu celelalte economii dezvoltate. Numărul celor care contribuie și vor beneficia de pensie în mediul rural este încă relativ scăzut pentru că abia din 2009 guvernul a început să extindă masiv un program de asistență la bătrânețe pentru locuitorii din mediul rural.

Notele acordate sistemelor de pensii din diverse țări arată că problema este extinsă la nivel global. Dar China se află de partea greșită a topului.

În ceea ce privește eficiența și sustenabilitatea sistemului complex de pensii chinez, raportul Mercer CFA Institute Global Pension Index, publicat în octombrie 2020, indică faptul că acesta este unul dintre cele mai slabe din lume, primind nota D, aproape cea mai mică posibil. De altfel, la acest capitol, China se poate compara cu India, rivalul său geopolitic din Asia de Sud-Est.

Cele mai bune și sustenabile sisteme de pensii din lume pot fi găsite în Olanda, Danemarca, Israel, Australia și Finlanda. Din păcate România nu este menționată în acest raport, însă dintre statele est-europene analizate, în cazul Poloniei, CFA Institute a analizat și acordat o notă pentru sistemul său de pensii, anume 54,7 puncte din 100 posibile, peste cele 47,3 puncte acordat sistemului chinez.

Cum ne va afecta pe toți criza demografică a Chinei

Problema demografică chineză nu este doar o chestiune locală care poate afecta stabilitatea țării, ci este una care va afecta tot globul. Acest lucru se explică prin ponderea importantă pe care populația Chinei o are în populația globului și prin puterea economică, politică și militară a celei de-a doua superputeri globale.

Economia mondială a devenit în ultimele patru decenii dependentă de costurile reduse ale forței de muncă din China și de creșterea calitativă a forței sale de muncă.

Acest lucru pe cale să se schimbe pe măsură ce statul asiatic caută soluții să facă mai sustenabil sistemul de pensii, inclusiv prin creșteri de taxe. În același timp, îmbătrânirea populației și creșterea nivelului de trai duce și la o reducere a numărului de muncitori tineri dornici să muncească pe aproape orice sumă.

China își poate rezolva problema demografică doar prin dezvoltare economică accentuată și echitabilă. Lucru ușor de scris dar extrem de greu de realizat. Foto: Tonyv3112 | Dreamstime.com

Cu alte cuvinte, companiile occidentale care își au bazele de producție în cea mai populată țară a lumii (pentru moment) vor trebui să își regândească lanțurile de distribuție și să găsească alternative, cum ar fi India, Vietnam sau Indonezia, țări ale cărori populații vor continua să crească și să ofere mână de lucru ieftină și tânără, dornică să lucreze pe salarii de subzistență, așa cum făceau chinezii în anii ’80 și ’90 ai secolului trecut.

Viitorul Chinei este cel al oricărei alte națiuni dezvoltate, în care vârstincii reprezintă o bună parte din societate și în care accentul, din punct de vedere al dezvoltării economice, cade nu pe exporturi, ci pe expansiunea pieței interne pe fondul creșterii nivelului de trai. Cât de sustenabil este însă acest model de dezvoltare pentru China și regimul său comunist rămâne de văzut.


*Propoziția „demografia este destin” îi este atribuită, cel mai probabil în mod eronat, sociologului francez din secolul XIX, Auguste Comte. Acesta este primul care a scris și analizat cum tendințele și distribuțiile populațiilor determină viitorul unei națiuni. În realitate, sintagma apare pentru prima oară și este popularizată de cartea „Adevărata majoritate”, publicată în SUA în 1970, scrisă de Richard Scammon și Ben Wattenberg. Capitolul 4 al acestei cărți poartă controversatul titlu „Demography is Destiny–Unyoung, Unpoor, and Unblack”.

Cartea analizează în detaliu electoratul american, axându-se în special pe alegerile prezidențiale din 1968, și argumentează că partidele trebuie să se adreseze în special electoratului centrist pentru a câștiga. La momentul publicării cărții, autorii erau democrați moderați, însă Wattenberg a devenit mai târziu o figură marcantă a mișcării neo-conservatoare, după ce o perioadă a fost chiar membru al mișcării social-democrate din SUA.


Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.