
Emilia Şercan
Senior Editor
... este jurnalist de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. A început să lucreze în presa locală în 1996, iar din 2000 activează în presa centrală. A lucrat pentru „Curierul Naţional”, „Evenimentul zilei” şi grupul de presă Realitatea-Caţavencu. A elaborat o teză de doctorat pe tema cenzurii, publicată la editura Polirom cu titlul „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă”, cu o prefaţă de Mihai Coman.
INTERVIU. Mircea Geoană: „Pe ceea ce înseamnă plagiat, eu sunt mult mai aproape de opiniile dvs. N-am niciun fel de problemă dacă ceva e demonstrat în afară normelor academice de atunci”
Mircea Geoană a reacționat astăzi, la câteva ore după publicarea probelor plagiatului în teza sa de doctorat, printr-o postare pe Facebook în care susține că demersul jurnalistic al PressOne e parte dintr-o murdară campanie împotriva sa: “Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare”.
EXCLUSIVE. Mircea Geoană plagiarized from two American presidents: Bill Clinton and George W. Bush
PressOne today presents evidence that Mircea Geoană plagiarized dozens of pages from the annual reports submitted to the US Congress by US Presidents Bill Clinton and George W. Bush, by translating dozens of pages without attribution and without quotation marks
EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush
PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush
Curiosul caz al candidatului PNL Sebastian Burduja. De ce ți-ai face doctoratul într-un sistem sufocat de plagiat după o licență la Stanford și două masterate la Harvard?
După ce ai urmat licența în științe politice la Stanford și ai obținut două diplome de masterat la Harvard, de ce ți-ai dori să faci un doctorat la o universitate din România, universitate care nu a fost ocolită de scandaluri serioase de plagiat?














