
Bianca Felseghi
Senior Editor
Lucrează în branșă din 2004. Și-a pierdut și și-a recâștigat încrederea în presă, ca un personaj din Dostoievski, de atâtea ori încât episoadele nu mai pot fi numărate pe degetele de la două mâini. Dacă a învățat ceva pe drum e că în România actuală, cel mai adevărat adevăr e că omul sfințește locul. Că nu există progres. Există numai profesioniști, care nu-și bat joc de meseriile sau pasiunile lor. Și acolo unde pun mâna, înflorește speranța. Și apoi, la antipod, există politicienii.
Cadmiel - cel care aduce muzica
Povestea unui tânăr născut la Sighet - poate cel mai bun pianist pe care l-a dat România în ultimii 10 ani.
Una și încă una
În Valea Timocului sunt două profesoare de română. Una dintre ele e Una Vasiljevic, care are 100 de elevi în 7 școli din 3 localități
"Într-o seară, țin minte că ploua, am auzit racheta cum pică"
Povestea lui Hikmat, a Nadei și a talentaților lor copii, care au fugit de războiul din Siria și au luat viața de la capăt
Viața la Vața: crești animale să trăiești sau trăiești să crești animale?
În 2005, o fundație americană a dus 80 de vaci în comuna Vața de Jos. Vaci la Vața. Și viața la Vața s-a schimbat. Poți stârpi sărăcia cu o văcuță?
Yo shi ro: japonezul care străbate lumea în căutarea unui român
Yoshiro Sakamoto a învățat românește pentru a reconstitui viața scriitorului Ștefan Baciu, care a publicat peste 100 de cărți în America Latină
INTERVIU. Omul care a văzut toate țările lumii: România e subestimată
După ce a inclus România în topul țărilor care merită văzute o dată în viață, ne-am zis să vorbim direct cu globe-trotterul Gunnar Garfors
Cerul neînstelat deasupra noastră
Iluminatul public cu tehnologia LED e ieftin, dar are un efect secundar: nu mai vedem stelele. Ce este poluarea luminoasă și cum ne afectează?
"Le-am spus că pot cere azil şi în Ungaria sau în România. Nu vor decât Germania"
Sirianul Mohamad Al Hamwi, student la Timişoara, povesteşte ce-a văzut când a dus ajutoare în tabăra de refugiaţi Horgoš de la graniţa sârbo-ungară
Rețeaua moștenitorilor de castele din Transilvania
Urmașii nobililor maghiari se întâlnesc la un misterios bal anual și încearcă să atragă fonduri europene pentru a conserva un soi de "regat" în centrul țării











