Înapoi în viitor: "M-am născut în 26 octombrie 1985"

Pe 26 octombrie 1985, doctorul Brown (interpretat de Christopher Lloyd) și Marty McFly (Michael J. Fox) programau mașina timpului să călătorească în viitor. Ajungeau, ați ghicit – sau, mai curând, v-ați amintit -, pe 21 octombrie 2015. Adică astăzi.

Am căutat un român care să fie egal cu ecuația SF din celebrul film al lui Robert Zemeckis – Înapoi în viitor 2 (1989).

Și l-am găsit pe Mircea Laslo, un orădean de 30 de ani, secretar literar la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște. Născut pe 26 octombrie 1985, data plecării, l-am rugat să ne spună cum i se pare viitorul. Adică prezentul.

*

– Azi e viitorul de care te-ai temut ieri. Cum comentezi?

– De-a lungul timpului, am făcut eforturi susținute în ceea ce privește spaima de viitor. Acum vreo 10 ani am citit despre o tabletă sumeriană pe care cineva scrisese – „Tinerii din ziua de azi nu mai au respect pentru bătrânii lor, toată lumea crede că are ce să scrie și opinii pe care sunt îndreptățiți să și le exprime… Sfârșitul este fără îndoială aproape…” – în cuneiforme, acum vreo 4.000 de ani.

Știu că sună ca o glumă de pe Times New Roman, și s-ar putea să și fie, dar cred în continuare că nu are importanță dacă tableta există cu adevărat sau nu.

Fapt e că am început să-mi refuz impulsurile de a comenta negativ schimbările la care nu mă aștept și care îmi par îngrozitoare la prima vedere.

Înfruntarea cu viitorul ține de o anumită încăpățânare, care însă nu cred că trebuie să fie un „ce” social, ține de individ și de capacitatea lui de a se adapta fără a se renega pe sine.

Îmi place jocul ăsta, duce la multă introspecție și la resurse pe care numai tu cu tine le poți descoperi. Isteria în masă e complet degeaba. Nevroza personală e mult mai faină… așa, a la Woody Allen.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Mircea Laslo s-a născut în ziua în care a început aventura în viitor a lui Marty McFly. Foto: Arhiva personală

– Dacă, să zicem, te-ai întâlni astăzi cu Marty McFly și cu doctorul Brown, care își parchează mașina timpului în fața blocului tău, ce le-ai zice?

– În primul rând, i-aș întreba ce caută la Târgoviște în 2015?! Apoi, probabil că aș intra într-o discuție amplă, diletantistic-teoretică, despre natura călătoriei în timp și a mecanicii ei.

N-am văzut filmele de mai bine de 15 ani, habar n-am ce „techno-bubble” au folosit ca să explice treaba asta în film, sau dacă au folosit așa ceva. În principiu, le-aș da în cap cu toate paradoxurile la care mă pot gândi, după bunul obicei al ciobanului care vede girafa – „Așa ceva nu există.”

– Când ai văzut filmul, ți-ai închipuit vreo secundă că ai fi în aceeași mașină a timpului cu cei doi eroi? Dacă da, unde te-ai duce și de ce?

– Când am văzut filmul m-am gândit doar cât de formidabil ar fi să merg înapoi pe vremea dinozaurilor. Îmi plăceau enorm dinozaurii. Pe vremea aceea, toate cărțile cu dinozauri îi reprezentau fără pene. Acum, toată taxonomia s-a schimbat, s-au făcut descoperiri minunate în paleontologie. Le-aș fi făcut eu mai repede, dacă aveam șansa să-l cunosc pe Doc Brown.

Înspre viitor nu m-a tras ața prea tare niciodată, cu toate că eram și sunt mare devorator de SF. Dar cred că partea de „Fiction” e cea mai faină din ecuația respectivă, așa că am vrut mereu s-o las acolo, la locul ei, să vină când vrea.

*

Multe „previziuni” din film s-au adeverit:

You Won’t Believe All The Stuff Back To The Future Got RightBasically, everything ‘Back To The Future II’ predicted came true

Posted by NowThis Entertainment on Monday, October 19, 2015

*

– Când erai mic, cum arăta pentru tine această dată de 21 octombrie 2015? Cum îți închipuiai că va fi viața ta?

– Îmi amintesc două răspunsuri pe care le-am dat la întrebarea „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”: prima profesie a fost cea de „Prizar”, pentru că îmi plăcea când îl vedeam pe tata meșterind la prize, la siguranțe și la radiouri. Al doilea răspuns a fost un răspicat – „Musafir!”, pentru că mereu primeam câte ceva dulce când mergeam în vizită la cineva.

Cam așa am rămas până acum, dau tot felul de răspunsuri în doi peri, în speranța că o să pot amâna partea cu crescutul.

Singurul plan pe care îl am este să fac ce-mi place, dar atât de bine încât să nu-și dorească nimeni să mă pună să fac altceva și nici să nu trebuiască să recurg la altceva ca să pot trăi. Până acum merge destul de bine, cu accente de așa-și-așa.

– Cum e viața ta de adult de 30 de ani în România lui 2015?

– Cred că sunt norocos în privința asta, pentru că mă pot ocupa de lucruri creative, îmi pot folosi talentele, câte sunt, mult și cu un grad enorm de libertate.

Despre partea cu „adult”, nu sunt așa de sigur că se aplică. Am impresia că a fi adult înseamnă a fi capabil să te auto-întreții, să-ți gestionezi resursele în așa fel încât să poți pune deoparte…

Cumva, conceptul ăsta e definit de bani, mult prea puțin de alte preocupări. Din acest punct de vedere, nu sunt adult, și n-am cum să fiu.

Cu alte cuvinte, viața mea de adult este vraiște. Dar cealaltă viață, aia mișto, este în general foarte bună.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€