Preot la proteste: "Tinerii au realizat că suntem trecători"

Bianca Felseghi

Senior Editor

Vârfurile degetelor furnică de la frig, iar aburii care ies din gurile oamenilor care strigă arată ca vrăjile aruncate în lume.

Bărbatul ține în brațe o fetiță roz, cu suzetă asortată. Stă nemișcat în coasta unei mulțimi care flutură steaguri. De jur împrejur, lumea sare, nu cumva să se creadă că „nu vrea schimbare”.

El nu sare, dar e atent. Soția și alți doi copii îi stau alături.

*

Sorin Dobre e preot ortodox și lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Săptămâna trecută, în prima seară a protestelor de la Cluj, l-am văzut printre participanți, alături de toată familia sa. Iar colegul meu Raul l-a fotografiat.

A doua zi, îmi stătea gândul la această imagine. Și-atunci mi-am zis că e un semn, și că trebuie să-l caut.

„Prezența mea acolo a fost și întâmplătoare, dar și voită. Puteam să ocolesc grupul acela de tineri foarte elegant, fiindcă eram și cu familia, dar nu am dorit acest lucru, pentru că nouă nu ne e frică de propriii noștri copii”.

Venit la Cluj pentru o conferință, părintele Sorin Dobre a văzut pancarte precum „BOR=Mafia” și a auzit scandări violente împotriva Patriarhului Daniel.

Nicicând nu se mai strigase „Vrem spitale, nu catedrale” tocmai în fața Catedralei Ortodoxe din Cluj. Era o reacție viscerală față de de răceala cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) răspunsese la tragedia din clubul Colectiv.

Apoi, în fața aceleiași Catedrale mitropolitane, s-a scandat „Daniel, Daniel, du-te după Viorel”, iar câțiva tineri au desfășurat un banner negru cu mesajul „33 de vieți ca să vedem cât sunteți de incompetenți”.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

De ce era părintele Sorin Dobre printre acești oameni?

Pentru că îi amintea de tinerețe. În special de efervescența străzii din anii studenției sale.

„Am dat puțin filmul înapoi, în urmă cu 25 de ani, când eram și eu acolo, printre ei. Aveam 19-20-21 de ani când strigam și noi. Acum nu am simțit nicio ostilitate. Deși, în momentul în care mulțimea se manifesta, ar fi putut să fie periculos, la urma urmei. Dar să știți – și nu fac act de eroism – că nu mi-e frică să-L mărturisesc pe Hristos, nu mi-e frică să mărturisesc că sunt preot și nu mi-e frică să mărturisesc că sunt ortodox. Lucrul acesta am vrut să îl vadă. De asta am intrat între ei.”

Ruptura care se cască acum între clerici și o parte din această generație este întreținută artificial, crede părintele. Biserica își urmează cursul, fără a face paradă cu gesturi empatice. Iar a fi în Biserică înseamnă, din principiu, dragostea față de aproapele tău.

În 1990, Sorin Dobre și-a prins în piept eticheta de golan. Nicio manifestație de la Cluj, își amintește el, nu începea fără studenții de la Teologie, care însuflețeau atmosfera.

„Ieșeam în stradă dintr-o euforie, cu rost sau fără rost, dar tot ieșeam. Veneam dintr-o perioadă când nu fusese voie să te simți liber, iar acum trebuia să urlăm asta, să știe toată lumea că suntem cu adevărat liberi!”

Părintele Sorin Dobre a absolvit, pe lângă Teologie, și Academia de Muzică. El povestește că, pe la mijlocul anilor ’80, de 1 decembrie și de 24 ianuarie, viitorii preoți ieșeau pe poarta facultății și cântau pe străzile Clujului.

Erau o sută, dar în timpul marșului se strângeau „chiar și două mii de oameni”, prinși în față și în spate de mașini de Miliție venite să evalueze situația.

„Abia după ‘87 ni s-a interzis să mai facem lucrul acesta, după greva muncitorească de la Brașov. Nu ne-au mai lăsat să ieșim în oraș”.

Acum, Sorin Dobre are parohie în localitatea Cristian, județul Brașov. Acum 4 ani, el și soția sa au înființat un centru comunitar care funcționează pe lângă casa parohială. Se numește Asociația Sfânta Maria și are în grijă „peste 20 de vârstnici și aproape 50 de copii care vin și mănâncă sau își fac temele”.

„Îi tratăm ca pe copiii noștri. Simțim că e necesar. Nu mă interesează dacă cineva știe acest lucru și nu mi-am pus steag să flutur cu el. Ne-am făcut doar datoria”.

Asta ne-a replicat când l-am întrebat de ce persistă impresia că Biserica nu contribuie concret la viața comunității.

Apoi, părintele a spus cele ce urmează, neîntrerupt, ca un cuvânt pentru tineri:

„A fi student este o stare de grație a vieții. În momentul când nu mai ești student, ai pierdut tot. Când ești student, spui că ești tânăr. În al doilea rând, spui că ești liber, afirmi că ești curajos. Afirmi că, la urma urmei, faci ce vrei.

Dumnezeu iubește tinerețea, iubește frumusețea. Să știți că sfinții, cei mai mulți, au fost tineri. Dimitrie, Gheorghe, Teodor au fost sfinți până în 20-30 de ani, la fel ca acești tineri care strigă astăzi. Și ei au fost tineri și cu păcate, dar au ajuns să Îl cunoască pe Hristos.

Dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor, acesta ar fi: orice ai face, când vei privi înapoi să nu regreți niciodată. Bucură-te, distrează-te!

Un tânăr trist e un tânăr pierdut pentru Hristos.

Un tânăr care nu se bucură nu este tânăr. Dar ar trebui să se bucure în așa fel ca, peste 10 ani, când privește în urmă, să nu-i pară rău, să nu-i fie rușine de ce-a făcut, de ce-a simțit, de ce-a gândit!

Prin drama care s-a întâmplat la București, tinerii au realizat că suntem trecători. E un strigăt de disperare al tinerilor. Noi, cu toții, uităm asta. Că se și moare. Cântăm cu toții frumosul imn Gaudeamus igitur, care spune „Să ne bucurăm, așadar, cât suntem tineri”.

Dar vine apoi strofa în care cântăm „Vita nostra brevis est”, adică „Viața noastră este scurtă”. Aveți grijă cum vă bucurați, aveți grijă, tineri, să nu vă risipiți, să nu vă irosiți viața!

Tinerii sunt niște căutători, niște exploratori ai vieții. Ei caută, încearcă. La această încercare a lor și-au dat seama că se poate pierde totul. Le-a rămas un gol în suflet pe care încearcă să-l umple.

*

„Trăiesc durerea înmormântării propriului copil…”

Pe parcursul acestui interviu, realizat prin telefon, părintele Sorin Dobre a menționat de câteva ori că intervenția sa e o mărturisire.

Generalizarea unor situații particulare – chiar și în acest context, al atacului unei zone a societății civile la adresa BOR – ne manipulează ușor, căci tragediile și religia au un puternic răsunet emoțional.

Părintele Sorin Dobre este și el în doliu. În urmă cu o lună, fiica sa Irina Paraschieva a murit la 24 de ore de la naștere.

„Împărtășesc această durere a părinților. Nu doar declarativ. Soția mea a născut într-o clinică particulară, în cele mai bune condiții. Fetița a fost bine. A murit în brațele noastre într-o clinică în care nu i s-a putut acorda primul ajutor.

Trăiesc continuu această durere a înmormântârii propriului copil și înțeleg durerea celorlalți. Până acum nu o înțelegeam. Am și eu o nemulțumire. Nu știu încă de ce a murit fetița mea, dar nu m-a făcut să învinuiesc pe nimeni.

Nu pot da vina nici pe Biserică, nici pe Guvern. Doar îmi pun niște semne de întrebare. Mă revolt în sinea mea să înțeleg această pedagogie a suferinței.

De multe ori asta ne scapă. Dumnezeu ne trimite încercări ca să învățăm. Dacă vrem. Ne lasă această libertate totală. Hristos ne cheamă pe toți, dar nu ne obligă.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€