Victoria Stoiciu, senatoarea care și-a dat demisia din PSD: „Cu sau fără social-democrați, prezența AUR la guvernare va reprezenta o catastrofă pentru România”

Ana Tepșanu

Colaborator

Victoria Stoiciu, senatoare devenită recent independentă după demisia din PSD, vorbește într-un interviu pentru Pressone despre limitele compromisului în politică, riscul ascensiunii extremismului și parcursul personal care i-a definit convingerile de stânga. 

Victoria Stoiciu, senatoare, și-a dat demisia din PSD ca urmare a deciziei partidului de a depune moțiune de cenzură împreună cu AUR. Foto: arhivă personală

PressOne: Cum arăta lumea în care ați crescut, în satul din Republica Moldova, și cum credeți că v-a format în omul care sunteți astăzi?

Victoria Stoiciu: Viața nu era neapărat ușoară, dar era predictibilă, și predictibilitatea asta avea ceva liniștitor. După '90, însă, totul s-a prăbușit cu o viteză îngrozitoare. Penuria de produse, salariile întârziate cu lunile, războiul din Transnistria, explozia violenței și a criminalității, toate au venit deodată, ca un val. Atunci am descoperit și că suntem săraci. Până la începutul anilor '90 știam că nu suntem bogați, dar niciodată nu ne-am considerat săraci. Țin minte momentul exact. Ne uitam la o telenovelă mexicană care făcea furori și deodată m-a lovit: noi trăim ca săracii din acel film. I-am spus mamei: „Mama, tu realizezi că noi suntem săraci?" M-a privit uimită. N-a zis nimic. 

Apoi, treptat, sărăcia s-a insinuat în viețile noastre și a devenit un motto cotidian. Și lucrul cel mai groaznic nu era sărăcia în sine, ci neputința. Sentimentul că ești mic, că nu ai drepturi, că nu ai cu ce te apăra în fața unei lumi care te poate strivi oricând. 

Cum m-a format asta? Când vezi de mic copil ce se întâmplă cu oamenii obișnuiți atunci când statul dispare sau e acaparat de o mână de antreprenori politici, nu mai ai nevoie de nicio carte ca să înțelegi de ce contează protecția socială și instituțiile puternice, în slujba omului de rând. Asta devine parte din tine, din trauma ta personală și din busola ta morală și politică. 

Ați spus că educația a fost drumul prin care ați ieșit din sărăcie. Vă amintiți momentul în care ați realizat asta și ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Nu a fost un moment, am știut asta de mică. Părinții mei, ca și părinții multor copii din generația mea, proveneau din familii de țărani săraci care au avut pentru prima dată acces la educație superioară, iar asta le-a adus o mobilitate socială extraordinară. Au ajuns învățători, medici, ingineri, în timp ce părinții lor abia dacă aveau patru clase. Pentru ai mei, și pentru mine, nu era imaginabil să nu fac o facultate. Ar fi fost eșecul suprem al vieții lor.

Marea problemă după '90 nu era una de voință, era una de acces. Dintr-o dată apăruseră tot felul de obstacole – corupția, șpăgile în educație, dificultatea enormă a multor familii de a întreține financiar un student. 

Țin minte disperarea mamei că nu voi reuși să intru la facultate din cauza corupției. Și apoi eforturile financiare de a ne întreține, pe mine și pe fratele meu, la facultate, într-o perioadă în care salariile nu erau plătite cu lunile. 

„Palantir de România”. Trecutul neolegionar al antreprenorului care vinde „AI suveran” pentru SRI, SPP și MApN

Un antreprenor clujean care vinde „AI suveran" instituțiilor din domeniul securității naționale a fost membru în trecut în organizația neolegionară Noua Dreaptă.

Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Bolojan a picat cu „cel mai mare număr de voturi din istoria României”

Marți, 5 mai, Plenul reunit al Parlamentului se reunește începând cu ora 11:00 pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, care a fost depusă de PSD, AUR și PACE.

Privind România de astăzi, cum vedeți sistemul de educație în 2026 și cât de accesibil este, în realitate, pentru copiii care vin din medii vulnerabile? Ce soluții reale vedeți la îndemână pentru îmbunătățirea acestui sistem?

Eu am crescut într-o țară care era, după toate măsurătorile, săracă. Cu toate astea, toți copiii aveau o gustare în pauza mare și o masă caldă la prânz. Până în clasa a patra exista ceea ce azi se cheamă after school și era gratuit, desigur. Poate și de asta nu-mi amintesc cazuri de abandon școlar, erau rare, chiar și în familiile cele mai vulnerabile. 

Rezultatul s-a văzut când am ajuns la facultate, la Chișinău, unde vreo 80% dintre studenți proveneau din mediul rural. Când m-am transferat în România, am avut un șoc. Din 50 de studenți, cinci eram de la sat, dintre care patru din Republica Moldova. Mie asta îmi spune extrem de clar că problema nu e doar de bani, ci de voință politică. 

Foto: Raul Ștef

Republica Moldova oferă și azi alimentație gratuită tuturor elevilor din învățământul primar și, de anul trecut, a extins programul și la gimnaziu. O țară cu un PIB de câteva ori mai mic decât al României reușește să hrănească 300.000 de copii la școală. România încă se chinuie cu un program pilot. Atâta timp cât pentru cea mai mare parte din copiii din România educația va rămâne un drept pe hârtie, nu ne vom face bine ca societate.

V-ați considerat dintotdeauna un om de stânga. Ce înseamnă, însă, pentru dumneavoastră, asta? Ce înseamnă să fiți social-democrată și care sunt valorile în care credeți?

În termeni foarte simpli, a fi de stânga înseamnă să-ți pese de cei excluși și oprimați înainte de orice altceva. Și înseamnă să gândești regulile după care funcționăm ca societate, astfel încât nimeni să nu fie lăsat pe dinafară. 

Înseamnă că cei săraci trebuie ajutați să iasă din sărăcie, că cei fără drepturi trebuie să aibă drepturi egale cu toți ceilalți, că cei aflați într-o situație de vulnerabilitate trebuie să găsească o mână întinsă din partea societății, nu o ușă închisă. Iar pentru ca asta să fie posibil, trebuie să avem luciditatea să vedem un lucru elementar: bogăția unei țări trebuie împărțită mai drept, pentru că o societate în care câștigă doar cei de sus nu e o societate care funcționează, e o bombă cu ceas.

Veniți dintr-o zonă de activism și, chiar dacă nu a fost ușor, așa cum ați mărturisit la un moment dat, ați făcut pasul spre politică. Cum ați luat această decizie, ce temeri ați avut atunci?

Am ezitat mult, dar presiunea interioară de a face acest pas era uriașă. După două decenii de activism, îmi înțelesesem limitele - oricât de tare am fi strigat în stradă, deciziile se luau mereu de cealaltă parte a baricadei. Simțeam că bat la uși închise și depindeam mereu de un partener de dialog care s-ar putea să nu apară niciodată. 

Când a venit propunerea, am realizat că nu mai aveam dreptul moral să critic sistemul de pe margine dacă, primind șansa de a schimba ceva din interior, aș fi ales să dau înapoi. Nu poți să te plângi că lucrurile merg prost, iar când ți se dă volanul în mână să spui „nu”. 

Odată pasul făcut, am realizat că este, într-un fel, mai greu decât mă așteptam. Și nu mă refer la scris legi sau făcut declarații. Politica este un flux continuu de alegeri, mai mari sau mai mici, iar fiecare decizie vine cu o serie de consecințe. Nu regret, însă, nicio secundă decizia, pentru că atât timp cât poți schimba ceva în bine, efortul se justifică.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră un politician bun?

A fi un politician bun înseamnă, în primul rând, să fii atent la societate și la mesajul care vine din exterior, pentru că acesta este fundamentul unei democrații reprezentative. Dar ascultarea nu este suficientă. Performanța în politică ține de capacitatea de a selecta și de a prioritiza cerințele cetățenilor, reușind apoi să construiești alianțele necesare pentru a le transforma în proiecte de succes. 

E esențial să înțelegi că nu poți schimba totul dintr-o dată și nu poți schimba nimic de unul singur. Ca să poți forma alianțe, trebuie uneori să ai disponibilitatea de a lăsa de la tine, să găsești puncte comune cu oameni de care te despart foarte multe sau chiar să renunți la o idee bună de dragul uneia mai importante pentru momentul respectiv. 

Se spune adesea că politica este arta compromisului, este o afirmație de-o precizie matematică. Totuși, asta nu exclude verticalitatea. Există lucruri care se negociază și lucruri care nu se pot negocia niciodată, așa-numitele linii roșii. 

Din punctul meu de vedere, pentru a-ți păstra coloana vertebrală într-un mediu atât de fluctuant, este esențial să-ți stabilești foarte clar, încă de la bun început, care sunt aceste limite peste care nu vei trece niciodată și să ai puterea de a reacționa ferm atunci când ele sunt încălcate. 

Din interior, cum este să activați ca femeie în politica românească? Este în continuare un mediu dominat de bărbați, este mai dificil pentru o femeie să facă politică în România, credeți că este mai greu pentru o femeie să câștige încrederea oamenilor?

Categoric este mai greu. În politica românească funcționează un dublu standard evident atunci când vorbim despre femei și bărbați. 

În primul rând, ca femeie, simți constant presiunea de a demonstra că meriți locul pe care îl ocupi și că ești acolo strict datorită competențelor tale, nu pentru că ești pila cuiva. În cazul bărbaților, de cele mai multe ori dacă nu e ceva flagrant, percepția generală este că prezența lor la butoane este firească, un drept cuvenit. Lor li se acordă respectul din start, în timp ce o femeie trebuie să și-l câștige, probă cu probă. 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Politica este încă percepută ca un tărâm al bărbaților, habitatul lor natural, la fel ca întreaga sferă a puterii, în general. Și asta nu este doar o percepție, din păcate, ci o realitate pe care trebuie să o schimbăm. 

Ați încuraja alte femei să intre în politică? De ce?

Cu siguranță! Politica nu este ceva abstract și nici nu se rezumă la dezbaterile sau certurile pe care le vedem la televizor. 

Dacă noi, ca femei, ne dorim să avem reguli care să ne avantajeze și să ne facă viața mai bună, trebuie să ne implicăm direct. Șansele ca alții să facă aceste schimbări, fără ca noi să fim prezente la masa negocierilor și fără ca vocea noastră să fie auzită, sunt minime. Este esențial să înțelegem că, dacă nu participăm la scrierea acestor reguli, riscăm ca nevoile și perspectivele noastre să rămână mereu pe plan secund. Nu e ușor, dar tot ce avem azi în materie de drepturi ale femeilor, e pentru că cineva, alte femei, și-au asumat la vremea lor lucruri deloc ușoare. 

Ați fost coinițiatoare a legii femicidului. Cum evaluați astăzi implicarea statului în combaterea violenței împotriva femeilor și ce mai lipsește sau poate fi îmbunătățit, mai ales pe zona de prevenție?

Din păcate, în ciuda atenției mediatice uriașe din ultimul an în jurul subiectului violenței domestice, în ciuda gravității problemei, lucrurile se mișcă mult prea greu atunci când vine vorba de reacția statului. Acest blocaj este rezultatul unui mix toxic între slăbiciunea instituțională și persistența unor mentalități patriarhale. Încă există tendința de a percepe violența domestică drept o „ceartă minoră” între parteneri, o abordare care normalizează abuzul și împiedică tratarea acestor cazuri cu responsabilitatea cuvenită. 

Adoptarea legii femicidului a fost, într-adevăr, un pas esențial, însă ea nu este o soluție magică de una singură. Pentru ca această lege să producă efecte reale, este imperativ ca instituțiile statului să se pună în mișcare. 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Pe zona de prevenție este nevoie de investiții masive, de la educație în școli, așa cum prevede legea, până la formarea profesională a tuturor celor care sunt chemați să aplice legea în mod direct, procurori, judecători, polițiști.

În 2024 ați intrat în PSD. Cum vedeați acest partid atunci și care au fost intențiile care v-au ghidat spre acest pas? 

După mulți ani de activism, am început să realizez nevoia acută a României pentru un partid de stânga autentic. Nu am fost singura, mulți dintre cei care activam în zona stângii independente și civice am înțeles că agenda noastră risca să rămână un simplu exercițiu intelectual dacă nu exista un vehicul parlamentar. Am avut câteva tentative de a construi o astfel de alternativă, însă, din păcate, ele au fost  quasi-eșuate. 

În 2024, când am decis să mă alătur PSD, am crezut că acest partid ar putea deveni, cel puțin parțial, acea platformă. La momentul respectiv, PSD dădea semne că se desprinde de trecut, de epoca Dragnea, se deschidea către societatea civilă. Nu mi-am făcut iluzii că transformarea va fi una bruscă sau radicală, dar am sperat sincer ca tendință de modernizare să fie ireversibilă. M-am înșelat. Și asta s-a văzut cel mai clar la Congresul din decembrie 2025, dar și prin gesturi politice precum moțiunea comună AUR-PSD. A fost momentul în care am înțeles că drumul partidului s-a reorientat într-o direcție care nu mai coincidea cu ce sperasem eu.

Cum a fost parcursul dumneavoastră în interiorul partidului de atunci și până acum? Ați fost încrezătoare sau ați simțit previzibilă o posibilă coaliție cu AUR?

M-am temut mereu de o pactizare cu AUR, în special după turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025. Atunci, partidul a ales să nu îl susțină pe Nicușor Dan, preferând să se refugieze într-o neutralitate care, pentru mine, a fost un semnal de alarmă.  

Ulterior, au apărut și alte semnale care indicau faptul că nu existau destui anticorpi pentru ca partidul să lupte real cu extremismul. Un exemplu grăitor a fost moțiunea simplă împotriva Dianei Buzoianu, depusă de extremiști în decembrie 2025. 

Foto: Inquam Photos / George Calin

Un alt moment relevant a fost episodul legat de moartea lui Kirk (n.red. Charlie Kirk, activist de dreapta din SUA, susținător al mișcării MAGA și fondatorul organizației „Turning Point USA”), când un senator AUR ne-a îndemnat să ținem un moment de reculegere pentru a arăta că România nu se aliniază „extremiștilor neo-marxiști”. În acea secundă, am privit în jur și am văzut cum toți colegii, din toate partidele, s-au ridicat în picioare. Singurii care am rămas așezați am fost eu și Cristian Ghinea. A fost ceva simbolic, desigur, dar în momentul acela m-am temut că nu doar PSD, ci aproape niciun alt partid parlamentar nu sunt cu adevărat imunizate în fața extremismului sau dispus să lupte frontal cu acesta.

Într-un scenariu în care PSD și AUR ajung să colaboreze la guvernare, cum vedeți viitorul României?

Un astfel de scenariu ar fi un dezastru! 

Cu sau fără PSD, prezența AUR la guvernare va reprezenta o catastrofă pentru România. Știu că există multe voci care speră că, odată ajunși la putere, extremiștii își vor da „arama pe față”, își vor demonstra incompetența, iar poporul va fi astfel vaccinat și nu îi va mai vota. Din punctul meu de vedere, aceasta este o iluzie care ne poate costa. Peste tot unde au preluat puterea, extremiștii s-au lăsat plecați cu mare greu și doar după ce au desfigurat, sistematic, instituțiile democratice. 

În România, acest risc este cu atât mai accentuat cu cât noi, spre deosebire de societățile occidentale, avem instituții extrem de fragile. Acestea nu au încă anticorpii necesari pentru a rezista unui asalt autoritar și mă tem că vor sucomba foarte repede după ce extremismul va ajunge la butoane.

În plan personal, după ce v-ați rupt de partid, spre ce cauze sau lupte politice o să vă îndreptați atenția? E SENS o opțiune pe care o luați în calcul sau să puneți bazele unei alte astfel de mișcări?

Prioritățile mele nu se schimbă doar pentru că am plecat dintr-un partid. Voi rămâne în Parlament ca senatoare independentă, deoarece am o serie de proiecte pe care sunt determinată să le continui în următorii ani. 

Atenția mea rămâne concentrată pe combaterea violenței domestice și pe apărarea drepturilor femeilor, pe drepturile la locul de muncă; mă refer aici la reglementări privind burnout-ul și hărțuirea, de exemplu. De asemenea, consider că este imperativ să regândim legislația din domeniul drogurilor, unde avem în prezent o abordare depășită și contraproductivă. 

În ceea ce privește viitorul meu politic, voi susține și voi colabora cu toate mișcările și partidele de stânga autentice. Forța unui parlamentar independent nu mai vine din „mașinăria” de partid, așa că această resursă trebuie compensată prin puterea care vine din susținerea cetățenilor și a mișcărilor civice și politice extra-parlamentare. Voi încerca să rămân conectată la ele și să ne susținem reciproc. 

Ce veți face în cazul în care se vor face presiuni asupra dumneavoastră pentru a vă da demisia din funcția în care ați fost aleasă pe lista PSD?

În ABC-ul democratic, mandatul este dat de votanți, nu de partid, așa că PSD nu are niciun drept să îmi ceară să renunț la această funcție. Voi rămâne în Parlament pentru că România are nevoie de social-democrație mai mult ca oricând, iar după acest pact cu extremiștii, am rămas, din păcate, singura voce de stânga din Parlament.

Apropo de direcția în care merge România, aveți o viziune optimistă sau pesimistă asupra ei? Ce vă aduce speranță și încredere la momentul de față?

Sunt pesimistă dacă mă uit în jur. Valul extremist este extrem de mare și, din păcate, deși mă așteptam ca după 24 noiembrie 2024 să existe o trezire în rândul clasei politice, aceasta nu s-a produs. În politica noastră e „business as usual”, ca și cum 24 noiembrie nu ar fi avut loc, ca și cum George Simion nu ar fi ajuns în turul doi sau AUR nu s-ar afla la aproape 40% în sondaje. 

Nici contextul global nu ne ajută, vedem un reviriment al extremismului și al neofascismului peste tot în lume. Totuși, aleg să rămân optimistă. 

Cred că avem cu toții o datorie morală să ne păstrăm speranța chiar și atunci când evidențele ne contrazic, pentru că în momentul în care ne pierdem speranța, nu mai putem lupta. 

Ce le-ați spune sau la ce i-ați încuraja să fie atenți pe cetățenii care văd o posibilă alianță PSD - AUR ca o formă de „schimbare pozitivă”, astfel încât să aibă o imagine cât mai clară asupra lucrurilor? 

Le-aş aminti, în primul rând, că înghețarea pensiilor și a salariilor sau restructurarea aparatului bugetar au început încă din ianuarie 2025, înainte de actualul guvern. 

România se confruntă cu probleme structurale profunde, iar singurul răspuns pe care întreaga clasă politică actuală pare să îl aibă, indiferent de partide, este o formă de austeritate, mai blândă sau mai agresivă, dar tot austeritate. Pentru ca o „schimbare pozitivă” să aibă loc cu adevărat, este nevoie de o viziune radical diferită în politica românească. Iar această viziune nu poate veni de la cei care doar reciclează aceleași măsuri, ci de la o forță politică nouă, cu o perspectivă de stânga, europeană și asumată. Până când nu vom avea aceasta alternativă, ne îmbătăm cu apă rece că o ”schimbare pozitivă” este posibilă.