Anul femicidelor. Puterea juridică nu dorește instituirea unei infracțiuni de sine stătătoare, iar MAI se opune colectării de date privind victimele și copiii acestora

Laura Popa

Redactor Șef Adjunct

___

PressOne: Până în acest moment, numărul de femicide din România a ajuns la 58. Asta înseamnă mai mult de un omor pe săptămână. Cum sunt aceste cifre, însă? Mai mari sau mai mici față de anii precedenți? Ce ați putut observa la Observatorul Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO)?

Ecaterina Balica, cercetătoare: Cifrele se referă la toate cazurile de femicid, adică și femei ucise de vecini sau de parteneri intimi actuali sau foști, plus membrii de familie sau alte persoane.

Noi la ORAPO definim femicidul ca toate tipurile de omor comise asupra unei fete/femei, indiferent de relația dintre femeia ucisă și agresor. Astfel, anul acesta am înregistrat mai multe cazuri de femicid. Sursele pentru monitorizare au fost mass-media, social media, comunicatele de presă ale Parchetelor. Astfel, am înregistrat 56 de femicide în țară plus 14 femicide comise în diaspora cu victime femei românce în primele 11 luni ale anului. Deci 70 de cazuri.

Cele 70 sunt mult mai multe decât aveam în bazele de date pentru intervalul 2019-2021. 

Dacă dăm la o parte femicidele din diaspora, cele 14, tot ne rămân 56.

De asemenea, anul acesta femicide comise între partenerii intimi au ajuns la 38, iar aici sunt incluse femicidele comise între soți, foști soți, concubini, foști concubini. Din totalul femicidelor comise și înregistrate de ORAPO, femicidele între parteneri intimi reprezintă 67,8%. Și m-ați întrebat dacă este mai mult sau mai puțin față de ceilalți ani. Răspunsul este mai mult. În 2019, acestea reprezentau 52%, în 2020 69%, deci ne apropiem de perioada de început de pandemie, iar în 2021 44,6%. Acum ele reprezintă 67,8% din totalul femicidelor.

Un alt aspect asupra căruia tot încerc să atrag atenția sunt femicidele cu victimei femei în vârstă de peste 55 de ani, care acum reprezintă 23,2% din tot. Acestea se înscriu în media pentru anii pentru care avem date. 

VIDEO. Cum este împărțită munca de sărbători în familiile din România

Conform celor mai recente date Eurostat, o femeie din România petrece, în medie, peste cinci ore pe zi pentru a avea grijă de familie și casă. În acest context, am ieșit în stradă să aflăm cum se împarte munca pentru sărbători la români și cine pregătește, de fapt, „magia de Crăciun”.

VIDEO. Abuzul invizibil. Întrebările cu care se confruntă femeile din România la interviul de angajare

„Și, vă doriți copii?” e întrebarea de care m-am lovit la un interviu de angajare într-o companie „respectabilă” din domeniul agriculturii. După ce a scris despre cele întâmplate în PressOne, a primit zeci de mărturii de la femei care au avut experiențe similare la locul de muncă sau la interviuri de angajare. Acestea sunt o parte dintre ele.

Ce este diferit la aceste femicide, de ce este nevoie de mai multă atenție acordată lor? 

Specificul lor diferă, pentru că avem femicide care se asociază cu violența sexuală și tâlhăria. Vorbim aici mai puțin de violență de la partenerii intimi, actuali sau foști, ci mai degrabă de la alte persoane din afara familiei. Pentru ele  trebuie luate alte tipuri de măsuri pentru a fi protejate. 

Ca reacție la femicidele întâmplate anul acesta, a fost depus proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidelor. Conform proiectului depus la Parlament, ORAPO ar urma să monitorizeze ce se întâmplă în domeniu. Cum ar urma să funcționeze asta, însă? 

Observatorul ar urma, mai degrabă, să aibă competențe în analiza datelor și identificarea factorilor de risc și propunerea unor măsuri de prevenire.

Monitorizare n-ar fi posibilă pentru că nu aveți acces la bazele de date de la poliție sau de la parchete?  

Dacă înțelegeți prin monitorizare fix ce facem acum, adică luăm datele din presă, asta putem face. Într-una dintre variantele la care am lucrat în grupul tehnic pe lege, ORAPO primea acces la dosarele penale și puteam să extragem date. Adică era comis cazul și primeam acces, culegeam datele pe parcurs și puteam, la sfârșitul anului, să dăm raportul și să vedem care sunt factorii de risc, ce probleme sunt și unde ar trebui inițiate anumite măsuri. Dar ni s-a spus că nu putem avea acces la dosarele penale care nu sunt finalizate, care sunt în curs de urmărire penală. Nu ni s-a dat acest acces. Va trebui să așteptăm să se închidă dosarul și abia apoi. 

Chiar și cu această lege, femicidul nu devine, însă, infracțiune de sine stătătoare. Care este motivul? 

În lege vom avea definirea femicidului, ceea ce este foarte important. Nu avem o infracțiune separată referitoare la femicid, iar asta cred că este principala limitare. Ne-am dorit să fie o infracțiune separată, dar s-a ajuns doar la o definire a femicidului, a unor tipuri de femicid și la stabilirea unor agravante care le-ar permite profesioniștilor din sistemul de justiție să intervină din timp în scopul prevenirii actelor de violență care ar putea să se finalizeze cu moartea victimei.

Dacă proiectul de lege ar trece, măcar în forma în care este acum, tot ar fi un pas înainte. Faptul că nu avem o infracțiune de sine stătătoare referitoare la femicid este o limită, dar nu am putut avea acceptul profesioniștilor din mediul juridic.

Care a fost argumentul pentru care se opun? 

Au zis că și în țările în care există această infracțiune nu s-au făcut pași importanți în prevenirea femicidelor.

Este acesta un fapt, că nu s-a schimbat nimic?

În literatura de specialitate există mai multe curente referitoare la femicid. Unii spun că e bine să existe infracțiune de sine stătătoare și dacă vă uitați în lume nu sunt foarte multe țări, tocmai pentru că este o reacție foarte puternică din partea profesioniștilor din sistemul de justiție de a nu introduce infracțiunea. Există studii care susțin această idee și studii care nu o susțin. 

Protest impotriva violentei asupra femeilor, organizat de Centrul Filia cu sprijinul mai multor ONG-uri in Piata Victoriei, Bucuresti, 3 Iunie 2025. Foto: Inquam Photos / Norbert Nemes

În România, unii profesioniști din sistemul juridic au luat cu precădere drept argument studiile care nu susțin ideea introducerii unei infracțiuni de sine stătătoare. Și atunci acesta este mesajul care vine dinspre mediul juridic, care îți dă aviz, îți dă Ministerul Justiției, îți dă CSM-ul, membrii unor facultăți de drept. Noi, cei care am lucrat la lege, nu am putut face față acestui curent, care pare că e destul de puternic și în România.

Dar sunt mecanismele existente suficiente pentru a preveni femicidele, astfel încât să nu mai fie nevoie de o infracțiune de sine stătătoare?

Profesioniștii din sistemul juridic spun că legea de acum, Codul Penal, incriminează toate actele care au drept finalitate uciderea unei persoane și că nu contează dacă este o femeie sau un bărbat ucis, trebuie să aplici aceeași lege, cu aceleași sancțiuni. 

Pe de altă parte, nu o infracțiune de sine stătătoare ar rezolva problema prevenirii. Legea asta, chiar și-n forma redusă față de ce ne-am imaginat când am început să lucrăm, creează, totuși, un context în care cercetătorii și profesioniștilor din sistemul de justiție pot fundamenta științific măsuri care să ducă la prevenirea femicidului. 

Legea este depusă de mai mult de o lună și așteptăm avizul guvernului. Este singurul aviz care încă nu este dat, dar acest aviz blochează legea, nu poate să meargă mai departe în Parlament.

Într-un an în care amploarea omorurilor soldate cu victime femei a scos oameni în stradă în mai multe rânduri, cum considerați că au fost îmbunătățite instrumentele de evaluare a riscului de femicid? 

Din punctul meu de vedere, România nu are un instrument de evaluare a riscului pentru femicid. Sunt țări în lume care au din 1985 instrumente de evaluare și au ajuns la varianta 5, mă refer la Statele Unite, le-au tot adaptat. 

Ori tocmai asta urmează să facă acest proiect de lege, pentru că spune că va fi elaborat un instrument de evaluare a riscului de femicid și sunt precizate și instituțiile care vor colabora la elaborarea instrumentului.

ORAPO va trimite, după o analiză, factorii de risc specifici pentru România și să-i punem în acel instrument, la care vor lucra și reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai Parchetului, ANES-ului, membri ai societății civile, ai mediului academic. Deci vom fi acolo mai mulți profesioniști, practicieni, care vom vedea care sunt rezultatele din analiza dosarelor privind femicidele din România, pe câțiva ani în urmă. Ulterior, vom avea discuții și cu cei de la poliție, pentru că ei sunt cei care intervin și poate n-au consemnat în dosare, dar au sesizat că există și anumite situații. Abia ulterior poate fi realizat acest instrument, testat și îmbunătățit. 

Asta înseamnă că formularul de evaluarea a riscului pe care-l completează ofițerul de poliție care intervine, de exemplu, la un caz de violență domestică sesizat la 112 și  în baza căruia poate decide emiterea unui ordin de protecție provizoriu nu este suficient? 

Nu e suficient, da. Dar este util. Tot aud discuții că nu e util ordinul de protecție, nu e utilă monitorizarea electronică, că nu previn. Vorbim de niște instrumente care sunt folosite în toată lumea. În unele cazuri sunt suficiente pentru prevenirea unui tip de femicid, în altele nu. Și atunci sunt țări care au aceste instrumente de evaluare și au și niște ghiduri de intervenție. Se stabilesc praguri și când este depășit un prag,  intervine o instituție, poate asistența socială. 

Protest impotriva violentei asupra femeilor, organizat de Centrul Filia cu sprijinul mai multor ONG-uri in Piata Victoriei, Bucuresti, 3 Iunie 2025. Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Mai mult, în proiectul de lege, pentru unele infracțiuni sesizarea se va face din oficiu. Adică nu va mai fi nevoie de plângerea victimei,  pe care și-o retrage și toată lumea se plânge de asta, că nu poate să meargă mai departe poliția sau parchetul. Acum avem și sesizarea din oficiu.

Ce considerați că, după un an marcat de femicide, poate încă nu au înțeles autoritățile?

Nu vor să înțeleagă că trebuie să se schimbe ceva. Eu chiar aș schimba o garnitură de șefi de pe undeva din ministerul de interne. De exemplu, ei se uită doar pe infracțiunile  de violență în familie. Plecând doar de la aceste date, ei au spus că nu sunt mai multe femicide comise în familie decât în anii anteriori. Am auzit de vreo două ori anul ăsta această idee, pentru că ei reduc femicidul doar la femicidul în familie, dar chiar și așa, dacă te uiți pe date, sunt mai multe femei ucise în familie decât anii anteriori. 

În acest context, cum vedeți evoluția fenomenului în următorii ani? Pentru că anul acesta a a fost puternic marcat de femicide, precum crima din Cosmopolis, ulterior uciderea Andei Gyurca sau crima din Teleorman, unde toate mecanismele de protecție fuseseră activate.

Mi-aș dori din partea societății civile să fie mai active. Mă refer la oamenii obișnuiți, ca să dau la parte organizațiile guvernamentale care încearcă să facă ceva, dar noi parcă suntem prinși într-o indiferență. Sau poate că nu și-o exprimă, nu ies  în stradă, nu au timp să iasă în stradă sau nu au timp să își exprime opinia în spațiu public. 

Este nevoie de astfel de momente puternice, în care societatea civilă să reacționeze, pentru a se schimba ceva? 

Eu cred că am experimentat anul acesta toate variantele. De exemplu, în grup de lucru pentru legea femicidelor am fost parlamentare, consilieri parlamentari, profesioniști, și toate parcă ne-am dorit să funcționeze. 

S-a ieșit și în stradă, dar văd că sunt instituții care rezistă. De exemplu, Ministerul de Interne, într-un punct de vedere, solicită eliminarea din proiectul de lege care este acum la Parlament a unui articol  referitor la colectarea datelor,  câte omoruri cu victime femei și câte omoruri cu victime bărbați avem. Asta pentru că, în prezent, avem doar victime ale omorurilor. Atât. Și am zis că punem în lege obligația ca Ministerul de Interne să înregistreze datele și să spună care este genul victimei, genul agresorului, care este vârsta și care este relația dintre victimă și agresor.

Cum cere Convenția de la Istanbul.

Și toate instituțiile care trec pe aici, Grevio, Institutul pentru Egalitate de Șanse, toate rapoartele internaționale atrag atenția asupra faptului că nu avem astfel de date și nu putem să raportăm. 

E vorba de articolul care spunea că datele primare culese în fiecare cauză civilă sau penală, cuprind cel puțin vârsta și sexul victimei și agresorului, relația între aceștia, numărul copiilor victimei, că încercăm să ne ocupăm și de copii, vârsta lor, și dacă aceștia au asistat la săvârșirea omorului, precum și mențiuni standardizate despre locul, modul și mobilul săvârșirii faptei, astfel încât să permită centralizarea și analiza datelor. Nu vor nici genul, vârsta victimei și agresorului și nici datele despre copii. În ideea în care polițiștii sunt mai aproape de caz, atunci când se duc la omor. 

Care este explicația oferită pentru retragerea acestor prevederi din proiectul de lege inițial? 

Nu văd de ce trebuie să culeagă acele date sau că aceste date pot fi culese, de exemplu cele referitoare la copil, de DGASPC, iar celelalte de la parchete. 

Sunt cel puțin 10 ani de când li se sugerează că ar trebui să includă în statisticile lor și vârsta și sexul victimei și  relația dintre victime și agresori. 

Pe de altă parte, aspectul legat de copiii minori care sunt de față, cineva trebuie să consemneze, cineva se duce acolo. Poliția se duce, nu, când e un omor. Vrem să știm câți copii sunt, căci nu se știe nimic în momentul acesta, nici vârsta lor și dacă au asistat. De ce? Pentru că sunt consecințe diferite în momentul în care a asistat. Trebuie  să-i oferi copilului asistență psihologică și să ai grijă de el pe un interval de timp mai mare.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€