Un an de secetă sau ce se întâmplă când nu-ți mai bate porumbu-n geam

La sfârșitul lunii iulie, după un an secetos care le-a distrus culturile, agricultorii din Republica Moldova au ieșit cu tractoarele în stradă. „Noi nu suntem magazin, să-l închidem și să revenim peste un an”, spunea un participant la protest. 

În România, povestea tractoarelor moldovenești care au blocat șoselele n-a prea ajuns. Fermierii și agricultorii se plâng între ei în publicațiile de profil, pe Radio Antena Satelor sau la televiziunea națională, și, când și când, la televiziunile comerciale, acolo unde prind câte cinci minute, între două reportaje din spitalele de Covid-19. 

Dar săptămâna trecută, la Constanța, peste 180 de fermieri adunați în Grupul de Inițiativă Civilă al Producătorilor Agricoli Dobrogeni au semnat o petiție prin care cer guvernului ajutor pentru a încheia acest an agricol și pentru a intra cu bine în următorul, fără să-și închidă porțile. Și spun că, dacă cererile lor nu vor fi îndeplinite, e posibil ca și drumurile românești, mai ales cele din Bărăgan și din Dobrogea, să fie blocate, la un moment dat, de tractoare. 

Schimbarea climei: invizibilă pentru unii, o realitate de zi cu zi pentru alții

„Toată lumea spune: fermierii sunt bogați”, povestește Valentin Popa, agricultor din Sohatu, județul Călărași. Se plimbă prin porumbul lui, din care n-a mai rămas aproape nimic. 

„Dacă vede cineva la mine utilajele din curte, sunt de douăzeci și ceva de miliarde. Dar eu dacă iau un utilaj, îmi mai adaug o datorie-n cont. Fermierul de la an la an face investiții. Ba că-și ia un tractor, ba că-și ia un utilaj. Și mai spune lumea: «A, că le dă statul subvenții». E un fel de ajutor. Dar e undeva la 10% ajutor pentru fermier. Banii de motorină și sămânță, să zic.” 

Valentin Popa face agricultură de mai bine de 15 ani și cultivă 150 de hectare de porumb, grâu, floarea soarelui soia, mazăre și lucernă. Înainte de asta, a avut și o fermă de oi, ajunsese pe la 300 de capete. Dar secetă ca anul acesta n-a văzut niciodată până acum. 

„Seceta a început anul trecut. De undeva de la sfârșitul lunii iulie n-au mai fost ploi, am zis că vor fi în toamnă, dar n-au fost. Am semănat în uscătură. Zăpadă n-a fost deloc și în primăvară a venit o ploaie-două, foarte puțin, până în 15 litri pe metru pătrat. A fost o lună jumate în care n-am avut gură de apă. Deja a trebuit să declarăm terenul calamitat, n-am avut ce mai face”, povestește el.

În luna iunie a plouat câteva săptămâni. Dar n-a fost suficient, la urma urmei, „e ca la un animal. Îi dai, a crescut mare, dar apoi nu-i mai dai să mănânce”. 

Cultura de porumb a crescut până aproape de doi metri înălțime, dar când a început să se lege și să se formeze știuletele, ploile s-au oprit, iar planta a început să se usuce. Au rămas în urmă hectare întregi de bețe uscate, în bătaia vântului.  

De altfel, la începutul lunii ianuarie, climatologii și botaniștii avertizau că anul 2020 va fi dramatic pentru agricultură și că lucrurile nu se vor opri aici. 

„Acum, în perioada aceasta, România trece printr-o perioadă de secetă foarte puternică. Practic de aproape șase luni n-am mai avut ploi substanțiale care să refacă rezerva de apă în sol, care e foarte redusă acum” spunea atunci, pentru PressOne, Cosmin Sicora, botanist și cercetător științific și director al Grădinii Botanice din Jibou. 

În același context, Roxana Bojariu, expert climatolog la Administrația Națională de Meteorologie, preciza că situația aceasta nu va fi în niciun caz o excepție în perioada următoare, ci mai degrabă o realitate cu care va trebui să ne obișnuim: 

„Valurile de căldură sunt din ce în ce mai frecvente, mai intense și mai persistente, secetele de vară vor fi mai frecvente, mai intense, punctate însă de perioade de instabilitate, și ea mai puternică, așa cum am observat anul trecut, cu furtuni mai puternice, care vor lăsa cantități mult mai mari de apă și care pot avea la extrem manifestări inclusiv cu generare de tornade”.

„Pământului îi trebuie apă”, spune Valentin Popa, unul dintre oamenii pentru care avertizările cercetătorilor nu sunt doar cuvinte și concepte abstracte, ci realități cu care trebuie să se confrunte zi de zi. 

„Nici nu poți să intru cu plugul în el, cu un disc, să-l pregătesc. Am putut să ar vreo 15 hectare după ce am recoltat, atât. Am terenurile nearate, că nu pot să fac nimic cu ele, pământul e uscat și rup plugul în el, tractorul, tot. Trebuie să plouă ca să începi să pregătești terenul”.

Cu alte cuvinte, nici măcar pentru anul viitor nu se poate face, momentan, mare lucru. Dacă nu plouă cel puțin 50 de litri pe metru pătrat până în octombrie, să poată pregăti terenurile pentru grâu, nici nu se poate semăna. 

„N-ai cum, e beton terenul. Dacă nu plouă, nu semănăm grâu pentru anul viitor. Și vedeți că deja zăpezi nu avem, și e o mare problemă. Iar dacă asta ține 2-3 ani de zile, majoritatea fermierilor, peste jumătate din ei, vor renunța la agricultură. Pentru că nu au de unde aduce bani”.

Și atunci ce se va întâmpla? 

„Atunci va deconta consumatorul, care va cumpăra alimentele cu 30-40% mai scump”. 

„Nu vine nimeni să ne salveze”

„La ora actuală nu există niciun pericol să se moară de foame în România. Dar și «moartea de foame» are diferite nuanțe. A nu muri de foame și a avea să mănânci din ceea ce produci nu înseamnă a mânca foarte bine sau a mânca tot ce vrei”, spunea în luna aprilie Sorin Minea, președinte Romalimenta, pentru PressOne, atunci când guvernul a adoptat o ordonanță militară prin care interzicea exportul pentru produsele de primă necesitate, de la cereale, la ulei și zahăr, dând naștere unor zvonuri conform cărora o criză alimentară ar putea urma crizei sanitare în care se afla România în acel moment – și în care încă ne aflăm, de altfel. 

E adevărat, suntem departe de o criză alimentară. Dar asta nu înseamnă că seceta de anul acesta și recoltele dezastruoase nu ne vor afecta în niciun fel. 

„Foarte mulți spun: da, dar nu ne afectează că noi aducem de-afară”, spune Valentin Popa. „Grâul a fost de 15 centimetri. Vom lua grâu de afară. Da, are Rusia, are Ucraina, dar ăia nu ni-l dau nouă pe 60 de bani. Firmele de panificație luau de la noi pe 65 de bani cu transport cu tot. Dar cum să-l ia de afară la prețul ăsta? E normal că toate costurile se adaugă în cârca consumatorului. Va fi afectată toată lumea. Consumator, producător, industria alimentară. Cei care au animale vor suferi și ei, că n-or să mai ia porumb pe 55 de bani, o să-l cumpere pe un leu, dublu ca preț. Se va schimba prețul pâinii.” 

Și nu numai prețul pâinii, pentru că de secetă sunt afectați și crescătorii de animale, nu doar agricultorii. 

Viorel Horga are 58 de ani și se ocupă cu creșterea animalelor de peste 30 de ani. Are 18 vaci, 112 capete de oi și capre, porci, păsăret, toate într-o mică fermă la Cernica, la doi pași de autostrada spre mare, al cărei zgomot, la un loc cu trenurile care trec pe calea ferată din vecinătate, e fundal sonor constant pentru casa fermierului, ascunsă printre sălcii.

De 30 de ani, domnul Viorel n-a văzut așa secetă, deși proprietatea lui a dus-o ceva mai bine, pentru că e amplasată într-o zonă de luncă, mai joasă. 

„Aici a fost cu câțiva litri de apă mai mult, pânza freatică e mai la suprafață, se păstrează plantele mai bine, mai au umezeală, mai trag noaptea, au rouă pe ele, care se scurge pe fir și se duce la rădăcină”, explică el. 

Dar din cauza secetei din restul Bărăganului, a remarcat imediat creșterea prețului la nutreț pentru animale. 

„La piață, la târguri e 50 de lei sacul de porumb de trei duble. Undeva la 45 de kg. Depășește un leu kilogramul. Iar în toamnă, dacă va fi porumb puțin, va crește prețul iar. Balotul de lucernă era 7-8 lei la prima coasă, acum a sărit la 20 de lei. În iarnă va ajunge probabil 25 de lei. Porumbul poate ajunge la 1,5 lei kilogramul, de la 65 de bani.”

Iar fermierii din Ialomița și Călărași au și mai mare nevoie de furaje, pentru că în primăvară n-a plouat deloc acolo. 

„Era islazul uscat. Și-au hrănit vacile aproape toată vara, au mers la grajd cu ele. Chiar dacă înainte le țineau doar pe pășune. Acum, dimineața, seara, le dădeau și furaje, că nu era suficient ce era pe câmp”, adaugă Viorel Horga. 

Iar soluția pe care o aleg mulți fermieri, soluția cea mai ușoară, este aceea de a diminua efectivul de animale. Dacă omul nu-și poate asigura necesarul de furaje pentru iarnă pentru animale, va renunța la o parte din ele. 

„Nu poți să ții multe dacă nu ai furaje”, adaugă Viorel Horga. „Mai ales cei micuți, țăranii. Fiind animale tot mai puține, producția de lapte și brânză va fi mai mică. Și se vor face importuri, vor veni de afară produse. Și ne va afecta pe toți. O să fie kilogramul de brânză mai scump. Vor rămâne doar acele ferme mari, care au altă putere financiară și au utilaje dotări, moderne, adăpători. Merge din ce în ce mai greu și nu văd o soluție. Nu vine nimeni să ne salveze.”

Și oamenii nu reduc animalele doar din cauza secetei, ci și din cauză lipsei de forță de muncă: nu mai au ciobani, nu mai au muncitori.

Mâna lui Dumnezeu sau mâna funcționarului român?

„În agricultură stai la mâna lui Dumnezeu”, spune Valentin Popa. „Dacă nu plouă, poate faci agricultură de 15-20 de ani, și în doi ani se distruge tot. Și încă ceva: după un an secetos ca anul ăsta, la toate culturile, nouă ne mai trebuie trei ani să ne redresăm, să plătim datoriile pe care le avem. Că am făcut rate la bănci, leasinguri pentru utilaje. Noi o să plătim toate astea până în 2024. Că în 2020 nu putem să achităm absolut nimic, de-abia poate putem începe noul an agricol. De câștig nici nu mai zic nimic”. 

Dar de ce trebuie să stai la mâna lui Dumnezeu când ai putea să irigi? Pentru că Dumnezeu uneori ia forma unor funcționari ai statului român: canalele de irigații, administrate de ANIF, sunt în mare parte nefuncționale în zona Călărașiului. 

Asta deși, printr-un document elaborat în 2015 de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România îşi propune ca prin sprijinirea investiţiilor pentru adaptarea la schimbările climatice, să contribuie la procesul de adaptare la efectele acestora. Unul dintre obiectivele specifice fiind chiar prevenirea şi reducerea impactului schimbărilor climatice asupra producerii fenomenului de secetă. 

În cadrul Programului Naţional de investiţii în infrastructura de irigaţii apar obiective precum prize, staţii de pompare, staţii de repompare, canale şi conducte de distribuţie a apei pentru irigaţii până la staţiile de pompare. 

„Fondurile necesare sunt în valoare de cca 1.014 mld euro şi vor fi asigurate de la bugetul de stat în perioada 2016-2020, începând cu anul 2016 asigurându-se suma de 145 mld euro, urmând ca în următorii 4 ani sumele alocate să crească anual cu cca. 17%”, este precizat în document. Printre amenajările vizate apare și Mostiștea, din Călărași, cu 42 de km de canale.   

Când aude de canale, Valentin Popa ridică din umeri. 

„Nu circulă apa pe ele. De unde pleacă apa, din Valea Mostiștei, cred că acolo ar trebui făcute stațiile alea. Canalele erau betonate, sunt din anii 80, dar au fost abandonate și oamenii au furat dalele și și-au pus pavaje prin curte”, spune el. 

Mai mult decât atât, după spusele lui Viorel Horga, multe din lacurile din zonă ar fi concesionate pentru a crește pește, ceea ce creează alte probleme.

De altfel, chiar Petre Daea a inaugurat cu fast acum doi ani un sistem de irigații de 1,3 milioane de lei în Județul Ilfov, care acum este complet nefuncțional, pentru că, spun oamenii, a curs apă pe canale doar cu ocazia vizitei ministrului: deși stația de pompare a fost reabilitată și poate fi pornită, ea nu are unde trimite apa: canalele sunt înfundate și pline de buruieni. 

Ce vor fermierii

Conform lui Valentin Popa, cele mai afectate culturi au fost grâul, orzul, orzoaica și porumbul. 

„Am recoltat 7-8% din potențialul unui hectar de teren la mine în zonă. Undeva pe la 700 de kg la hectar, când la mine au fost ani în care am scos și 8 tone la hectar. Vă dați seama cam ce pagubă e. Aici ar fi trebuit statul, fără să stea la discuții, să intervină, pentru că dacă nu intervine în timp scurt – o săptămână, două, pentru că dacă trec luni, sunt fermieri care deja și-au închis porțile. Au zis că nu mai pot să plătească. Sunt fermieri care nu știu încotro s-o ia la momentul ăsta. Statul trebuie să intervină cu un ajutor de cel puțin două mii de lei, nu 925 de lei cât vor să dea ei pe hectar, și asta numai în cazul în care terenul e calamitat sută la sută. Dar ți-l declară calamitat sută la sută numai în cazul în care ai întors cultura. 

Cea mai bună regiune agricolă e Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, chiar și spre Buzău, Galați. Și toate zonele astea sunt calamitate în momentul ăsta. Oamenii ăștia nu-și dau seama că sunt 7-8 județe calamitate 70-80%. Și gândiți-vă că dacă județele cu cel mai mare potențial agricol sunt calamitate, e o problemă la nivel de țară. 

Iar firmele nu exclud exportul. Avem foarte puțin și puținul ăla pe care îl avem o să-l exportăm. Pentru că e normal să vinzi ca să acoperi datoriile pe care le ai. Credite, leasing-uri. Și atunci e normal că grâul pleacă afară”. 

În acest context, fermierii cer, până pe 20 august, amânarea ratelor fără costuri suplimentare pe o perioadă de un an, o subvenție suplimentară pentru a începe noul an agricol, un ajutor de calamitate de cel puțin 2000 de lei pe hectar, dar și o discuție între statul român și firmele de asigurări, pentru ca oamenii să își poată asigura culturile în cazul secetei – ceea ce în momentul acesta, nu este posibil. 

Altfel, sunt pregătiți să învețe de la colegii lor de peste Prut cum se folosește tractorul la protest.