Clujenii care locuiesc în apropiere de rampa de gunoi de la Pata Rât se îmbolnăvesc de afecțiuni respiratorii, fac mai des infecții ale pielii și hepatită.

Copiii sunt mușcați de câini, iar mirosul insuportabil de alimente în putrefacție e omniprezent.

În ghetoul de la Pata Rât Cluj e localizată cea mai mare comunitate de romi în apropierea unui depozit de gunoi din România.

Toxic. Pericolul care mocnește în Pata Rât - locul unde oamenii se îmbolnăvesc trăind peste gunoaiele în putrefacție ale Clujului (1)

Orașe

27/02/2024

E ianuarie 2024. Urcăm un deal pe care gunoiul pare să crească din pământ pe post de vegetație. Încep să răsară tot mai mulți câini imenși, care latră la noi. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât haita se transformă într-una mai mare și mai defensivă. Nu am mai văzut câini așa mari, pare că aici doar cei foarte puternici supraviețuiesc, iar cei mici se pierd în selecția naturală. Mi-e frică, fiindcă suntem înconjurați din toate părțile. Mă însoțesc Anca Georgescu și Sorana Suceava, de la TAC.social, dar ele sunt obișnuite. Întâmpină câinii ca pe niște copii, le vorbesc și împrăștie multă hrană pe jos, pe care am adus-o cu noi. Câinii se reped la mâncare. 

Ajungem la o casă improvizată din prelate și pânze murdare, cu o ușă care stă închisă doar dacă este țintuită cu un par. În apropiere se află alte două locuințe, care sunt construite dintr-o cărămidă subțire, cu un acoperiș din care atârnă bucăți rupte de tablă. Vreo zece copii aleargă înspre noi și le îmbrățișează pe Anca și Sorana – erau așteptate. 

„– Ce ne-ai adus?”

„– Uite, niște bomboane.” 

Ne golim buzunarele de bomboane Roshen. Copiii sunt murdari pe față, pe haine, unii sunt foarte subțire îmbrăcați, iar eu mă simt vinovată pentru că am o haină lungă și groasă. O fetiță e în picioarele goale, iar afară sunt cel mult zero grade. Nu mă pot uita decât la picioarele ei, în timp ce pe ale mele le simt înghețate în ghetele îmblănite. O întreb dacă nu îi este frig, iar ea spune confuză: „Nu chiar.”

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Doamna P. locuiește de 20 de ani în Pata Rât. Ne primește în casă – o cameră cu două paturi și multe pături, multe lucruri ticsite prin dulapuri și o sobă în colțul camerei. Printre primele lucruri pe care mi le zice este că nu mai suportă să trăiască printre gunoaie și că mizeria e impregnată în tot ce o înconjoară. Cu toate acestea, observ o oarecare ordine în jur. Nu sunt lucruri aruncate la întâmplare prin casă și totul e împăturit și păstrat cu grijă.

Cei doi condamnați escortați de trupele speciale înapoi în Penitenciarul Gherla. Foto: Bianca Felseghi

Crimă în celula E 7.25. Deciziile administrative care au dus la pierderea unei vieți omenești la Penitenciarul Gherla

Ca să-l pedepsească pentru abaterile comise într-un centru de detenție, conducerea penitenciarului a decis să transfere un deținut cu o sentință mai mică de doi ani într-o cameră cu condamnați pentru omor calificat. La o lună de la această decizie corecțională, omul a fost ucis în baie de colegii de celulă.

Marius Dorin Lulea (stânga) și George Simion (dreapta), la o dezbatere despre protejarea patrimoniului național. Sursă: George Călin/Inquam Photos

Omul cu banii din AUR despre promisiunea de a construi 1 milion de locuințe pentru români: „Ideea a apărut prima dată la George”

PressOne a vorbit despre Planul Simion cu politicianul Marius Dorin Lulea, prim-vicepreședinte AUR, inginer constructor cu mai multe afaceri în sectorul imobiliar și principalul promotor al proiectului.

Doamna P. îmi arată o hârtie pe care tocmai a primit-o. E înștiințată că trebuie să achite suma de 700 de lei dacă vrea să primească lemne de foc. Dar ea este văduvă și are 7 copii, dintre care 5 sunt minori, iar singurul venit e alocația copiilor. 

Se adună la vreo 1.200 lei pe lună. Din această sumă ea trebuie să aibă grijă de copii, de nepotul ei și de fiul său cel mare, aflat în penitenciar. Îmi spune că, deși se descurcă greu cu banii, preferă să își trimită zilnic copiii la școală, în loc să îi pună să muncească, iar așa, aproape toți banii se duc pe trei plase de mâncare.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Doamna P. are o afecțiune la stomac și îi amorțesc des mâna și piciorul. Nu se uită la mine în timp ce vorbim. Doctorul i-a spus că trebuie să se opereze urgent, dar ea nu vrea să își lase copiii singuri, spune că nu poate pleca. Copiii nu mai sunt atât de mici, dar se gândește că nu știe ce se poate întâmpla dacă se operează și nu se poate desprinde de ei. Eu cred că îi este foarte frică. 

Doctorul de familie i-a prescris medicamente care să îi calmeze durerile, dar tratamentul este compensat doar pentru copiii minori și pentru persoanele care au carte de muncă. Doamna P. nu se află nici într-o situație, nici în alta. 

Vara trecută, adaugă ea, mirosul venit de la groapa de gunoi era insuportabil – la temperaturile foarte ridicate, deșeurile au intrat în stare de putrefacție și mirosul s-a amplificat atât de mult, încât s-a simțit în întreg orașul.

Doamna P. în casa ei de pe rampă. Foto: Vlăduț Bîlea

Doamna P. în casa ei de pe rampă. Foto: Vlăduț Bîlea

Doamna P. în casa ei de pe rampă. Foto: Vlăduț Bîlea

Doamna P. în casa ei de pe rampă. Foto: Vlăduț Bîlea

Câinii 

În Pata Rât sunt peste 600 de câini comunitari care reprezintă veriga principală prin care se transmit parazitoze de la animale, către oameni. În mod surprinzător, nu s-au făcut studii de parazitologie în comunitate. Singurii care monitorizează constant situația câinilor comunitari sunt cei de la TAC.social (despre care PressOne a scris pe larg într-un material anterior), din care fac parte Anca și Sorana.

Veterinarii lor sterilizează, tratează și vaccinează constant câinii de la Pata Rât. Anca îmi spune că aici câinii se înmulțesc constant, iar ei nu pot să controleze situația în totalitate. În primele două campanii de la Pata Rât, medicii au sterilizat 275 de câini.

Copiii îmi arată răni și cicatrici pe mâini, pe picioare, la umăr. Spun că pățesc destul de des să fie mușcați de câini. Când li se face frică, îi amenință cu pietre ridicate de pe jos. Simțindu-se în pericol, câinii ripostează și îi mușcă. În cel mai bun caz, câinele a trecut prin mâna celor de la TAC.social, adică e cel puțin vaccinat antirabic și sterilizat. 

Dacă un câine nu este, însă, vaccinat și mușcă un om, șansele ca parazitozele și zoonozele să fie transmise sunt foarte mari. Dacă după o mușcătură de câine nu se iau toate măsurile necesare – mersul la doctor, dezinfectarea rănii, tratament cu antibiotice și vaccin antirabic, situația se poate complica.

În Pata Rât există și mulți șobolani. Anca îmi spune că zoonozele se transmit de la șobolani la câini, la porci, la om- practic e un cerc vicios aproape imposibil de rupt.

Sorana povestește că, în urmă cu câteva luni, în timpul campaniei de sterilizare a câinilor de la Pata Rât, un câine s-a trezit brusc din anestezie, și a fost mușcată de ambele mâini. Cea de-a doua mușcătură a fost în cartilajul unui deget. 

„Flora microbiană din gura unui câine este foarte bogată, deci se transmit bacterii și infecții foarte ușor. Dacă acești microbi se transmit prin cartilaj, există un risc mare de a dezvolta artroză, o boală care afectează articulațiile”, spune ea. 

Ajungem lângă fostul depozit de gunoi din Pata Rât, unde ne așteaptă un pui de cățel care caută un dram de afecțiune, iar noi i-o oferim pe toată.

Mușcătură de câine cicatrizată. Foto: Vlăduț Bîlea

Mușcătură de câine cicatrizată. Foto: Vlăduț Bîlea

Mușcătură de câine cicatrizată. Foto: Vlăduț Bîlea

Mușcătură de câine cicatrizată. Foto: Vlăduț Bîlea

Experimentul

Adrian Dohotaru este activist de mediu în cadrul Asociației Societate Organizată Sustenabil S.O.S. În 2015, s-a supus unui experiment, tocmai pentru a documenta pe propria piele mediul toxic în care își duc viața de zi cu zi oamenii din comunitatea de la Pata Rât. Așa că s-a mutat timp de trei zile într-un cort direct pe rampa de gunoi. 

Îmi povestește cât de greu a acceptat propria lui familie ideea.

Dohotaru povestește că l-a șocat mai întâi mirosul foarte puternic. Într-o zonă în care se colectau deșeurile separat, el povestește că era un miros înțepător de vopsele sau compuși chimici. Oamenii care lucrau acolo trebuiau să suporte acel miros nociv constant, pe toată durata orelor de lucru.

„Mi-am dat seama în ce condiții toxice trăiesc oamenii și am realizat că ei erau foarte rapizi în sortare, iar eu mă mișcam greu și n-aș fi putut supraviețui ritmului lor.”

Mirosul de gunoi aflat în putrefacție era aproape insuportabil. Toți acești munți de gunoi de pe rampă care înconjurau locuințele oamenilor erau în mare parte formați din mâncare, care la rândul ei, începea să se descompună. 

În loc să doarmă în cort, Dohotaru a dormit până la urmă în casa unor oameni din comunitate, care au fost ospitalieri și curioși să îl găzduiască. 

Seara se ardeau cauciucuri ca să scoată fierul din ele. Kilogramul de fier vechi costă aproximativ 1.3 lei. 

„Există un proiect care prevede ca până în anul 2030, Pata Rât va dispărea, iar Emil Boc, primarul Clujului, afirmă și în mod public acest lucru. Nu există însă un plan etapizat multianual, în care se arată bugetul alocat pentru familiile care urmează a fi relocate. E un proces foarte lung și complex și ar trebui început din timp, asta dacă nu te bazezi doar pe fonduri norvegiene”, spune activistul. 

Dohotaru se referă la proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ADI ZMC), care a reușit din 2014 încoace să relocheze în afara Pata Rât-ului aproximativ 300 de persoane în apartamente cumpărate și apoi închiriate la prețuri modice. Apartamentele au fost cumpărate prin granturi norvegiene. 

PressOne a publicat aici un reportaj cu o parte din beneficiarii din Pata Rât care au primit pentru prima oară un acoperiș adevărat de-asupra capului.

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Ardem papuci 

Bert Looij, împreună cu soția sa, Margareta, lucrează de 20 de ani în Pata Rât. Ei au fondat o asociație, care se numește Transformare, și care aduce mereu donații de îmbrăcăminte, încălțăminte, mâncare sau bani pentru oamenii din comunitate. 

Bert își amintește cum, în 1992, a vândut tot ceea ce deținea în Olanda, țara lui de origine și s-a mutat în România. De atunci au construit circa 100 de cabane de locuit în Pata Rât, au înființat o grădiniță (care s-a închis între timp) și au ajutat comunitatea cu alimente și medicamente.

Munca în comunitate e grea, pare o gaură neagră, cu cât te implici mai mult, cu atât nevoia e și mai mare. Pentru cei care ajung aici prima oară, sărăcia, mizeria și demnitatea umană par să se târască prin noroi. Dar Bert, care nu s-a dezlipit de acest loc timp de două decenii, spune că situația pare să se fi îmbunătățit. 

„E greu să ieși din sărăcie, dar 90% dintre ei vor să facă lucruri, vor să muncească”, spune Bert.

Cuplul de olandezi a adus astăzi un transport de încălțăminte la Pata Rât. Oamenii încearcă tot felul de perechi în jurul unei dube pline ochi de papuci. După ce le aleg, în spatele lor, Margareta le spune să nu îi pună pe foc, ci să se încalțe cu ei.

Vorbesc cu o femeie însărcinată cu cel de-al 11-lea copil. Îmi spune că toată familia ei este foarte bolnavă pentru că gripa sezonieră afectează aproape toată comunitatea. Spune că îi este foarte frig, are frisoane și că nu mai are lemne. 

„– Cum vă încălziți, atunci?” 

„– Pun haine și papuci pe foc. ”

Copiii îmi povestesc că de multe ori se joacă prin gunoi, căutând haine și încălțări. Pentru că sunt nevoiți să ardă orice ca să se încălzească, au nevoie constant de alte haine.

Majoritatea hainelor pe care comunitatea din Pata Rât le selectează din gunoi sunt făcute din materiale sintetice, care, odată arse, eliberează în atmosferă microfibre din plastic. Dacă o familie pune pe foc haine și papuci, inevitabil va inhala fum și gaze foarte periculoase pentru sănătate, care pot declanșa afecțiuni respiratorii și cardiovasculare.

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Locul te apasă. Începem să coborâm de pe platoul-sufragerie unde activează Bert, înspre un loc unde nu ai pe unde să calci de saci de rigips și ciment. Prin covorul de materiale de construcție și sârme ruginite sunt presărate câteva barăci construite din lemn subțire, neizolate. Treptele caselor sunt improvizate din pământ și anvelope găurite. 

Câteva carpete sunt puse drept perdea, iar hainele sunt întinse la uscat pe orice este mai înalt și nu atinge gunoiul. Un porc caută resturi de mâncare printre sticle, biciclete stricate și cărămizi. La câteva sute de metri mai încolo, o turmă de vaci face slalom printre aceleași materiale de construcție care împânzesc câmpul. 

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Foto: Vlăduț Bîlea

Pe Cantonului, lângă o șosea intens circulată de camioane și de mașinile de gunoi ale celor de la Supercom, ne întâmpină două femei. Ne sfătuiesc să nu înaintăm, pentru că în acea zonă s-ar afla consumatori de droguri care pot deveni irascibili dacă văd străini cu camere de fotografiat în mână. Un bărbat ne-a luat deja în primire:

Carmen Pustai este facilitator sanitar al comunității din Pata Rât din anul 2002. M-am întâlnit cu ea pe teren, unde vorbea cu membrii comunității. Cunoștea pe toată lumea și le știa problemele pe care le adună într-un sac fără fund. 

În fișa postului de facilitator sanitar scrie că rolul lui e să se ocupe cu distribuirea de ajutoare sociale, cu eliberarea certificatelor de handicap, cu acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor. Ar mai trebui să îi informeze constant pe locuitorii din colonie despre campaniile de vaccinare. 

Una dintre problemele recurente care apar în comunitate este cancerul de col uterin. De cele mai multe ori, depistarea cancerului de col uterin se face atunci când o femeie este suspectă de sarcină și merge la ginecolog, iar atunci i se face și testul Babeș-Papanicolau. 

Atunci când au probleme de sănătate, oamenii cheamă salvarea. Dacă vorbim de cazul unui copil bolnav, atunci paramedicii vor da un tratament, iar ulterior părinții trebuie să meargă la medicul de familie pentru a primi o rețetă compensată (în cazul minorilor sau în cazul persoanelor care figurează ca având loc de muncă). 

Totuși, comunicarea dintre părinți și sistemul medical care îi sprijină pare că devine șubredă într-un punct - unii părinți nu au bani să cumpere aceste medicamente și alții spun că nu știu că ar avea posibilitatea să le primească gratis, prin medicul de familie. Astfel, în unele cazuri, copiii rămân netratați, iar rezistența organismului lor scade constant.

Citiți în partea a doua a acestui reportaj-anchetă despre cât de prezent e pericolul izbucnirii unei epidemii greu de controlat la Pata Rât și despre cum autoritățile nu recunosc rezultatele măsurătorilor independente, care arată poluarea masivă a aerului, apei și solului din zona Pata Rât Cluj.

Share this