Bufnița polară de la Zoo București, la începutul acestei primăveri. Foto: Lucian Muntean
Bufnița polară de la Zoo București, la începutul acestei primăveri. Foto: Lucian Muntean
04/04/2017
O poveste cu bufnițe albe ca zăpada
O bufniță albă stă singură în spațiul rezervat speciei sale la Grădina Zoologică București. Așezată pe o ramură comodă, cu fața către aleea vizitatorilor, își ridică ușor capul când aude zbârnâitul unui avion mic înălțat de pe Aeroportul Băneasa.
Prin ochiurile plasei metalice, îi acordă o privire și fotoreporterului Lucian Muntean. Apoi, fără să-și miște deloc picioarele sau pieptul, își sucește gâtul cu naturalețe și îi arată ceafa. E soare și, dinspre Pădurea Băneasa, unde privește îndelung, vin zgomote de primăvară.
Pasărea albă este un mascul în floarea vârstei. A ajuns la Zoo în decembrie 2010, la scurt timp după ce eclozase în Germania. Nu a cunoscut niciodată neliniștile și plăcerile libertății.
Acum, cu mese hrănitoare și cu servicii medicale complete, masculul trăiește într-o captivitate îndestulată, dar ca berea fără alcool. Singur cuc.
Crima
Atunci, în 2010, masculul a avut companie. Aducerea celor două bufnițe polare a fost anunțată inclusiv pe blogul primarului general de la acea vreme, Sorin Oprescu (avea să treacă și el apoi printr-un soi de captivitate), într-o postare în care era pomenit, cu numele scris aproape fără greșeală, și Harry Potter.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Ciprian Petrescu, medic veterinar la Zoo București, povestește pentru PressOne:
„Noi am contractat în 2010 o pereche de bufnițe polare din Germania. În acte, erau mascul și femelă. S-au bătut între ei, în august 2011. Unul l-a omorât pe celălalt. La necropsie, am văzut că bufnița ucisă era mascul.
Am crezut atunci că am rămas cu o femelă. Am realizat mai târziu, când i-au căzut penele negre, că este tot mascul. Când se maturizează, masculii devin aproape complet albi”.
Tânăra
În octombrie 2013, în apartamentul încăpător al supraviețuitorului a sosit, în sfârșit, o tânără femelă.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Era o bufniță luată de la un magazin de animale din cartierul Titan, despre care Societatea Ornitologică Română (SOR) a dat atunci detalii într-un comunicat preluat și de Mediafax.
„Era vorba despre o femelă de bufniță polară, care se afla într-o cușcă metalică.
Pasărea era extrem de stresată, nimeni nu se putea apropia de ea, pentru că sărea să lovească și să muște. Respira cu greu.
În magazin, temperatura depășea 23 de grade, iar o bufniță polară are nevoie de temperaturi maxime de 13-14 grade”, relata comunicatul emis de SOR în toamna lui 2013.
Ovidiu Bufnilă, de la SOR, precizează pentru PressOne: „Am primit atunci mai multe sesizări despre bufnița albă. Prima a fost de la Dragoș-George Alexandru”.
În e-mailul trimis către SOR pe 20 septembrie 2013, Alexandru scria:
„Ieri am fost surprins să văd la magazinul Pet Center (București – Auchan Titan) o femelă de bufniță polară.
Pe lângă bucuria de a vedea pe viu această specie, mă întreb totuși ce caută acolo, având în vedere că se află pe lista roșie a speciilor periclitate.
Era ținută într-o mini volieră, și scria că nu este de vânzare, totuși, în magazin este extrem de cald pentru această specie”.
Dragoș-George Alexandru (38 de ani) locuiește în București și lucrează ca technical customer support.
„Era un exemplar superb. Le-am scris un e-mail celor de la Societatea Ornitologică Română, al cărei membru eram, și le-am relatat situația. Dânșii au trimis un reprezentant să verifice, după care i-au anunțat pe cei de la Poliția Capitalei, de la Garda de Mediu și de la ANSVSA.
Ulterior, am aflat că aceștia au luat măsura de a vizita magazinul în cauză și apoi au confiscat bufnița, pentru a o reloca la Zoo Băneasa. După câteva luni, am făcut o vizită la Zoo, unde am văzut-o iarăși”, detaliază Dragoș-George Alexandru.
Autoritatea
Trimisul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) la magazinul de animale din Titan a fost directorul Direcției Biodiversitate, Biosecuritate și Arii Protejate din cadrul Comisariatului General al GNM, Nicolae Badea, acum director general adjunct.
Într-o adresă oficială către PressOne, Nicolae Badea afirmă că a primit sesizarea de la SOR pe 1 octombrie 2013, la ora 8.00, iar o oră mai târziu era deja la Auchan Titan.
„A doua zi, administratorul societății a venit la sediul nostru cu actele solicitate, a recunoscut că deține exemplarul de bufniță polară, pe care a declarat că l-a mutat din magazin de teama reprezentanților SOR care patrulau zona magazinului.
Prin actul încheiat, am dispus ca în regim de urgență să ducă exemplarul într-un centru de îngrijire autorizat (Grădina Zoologică București). În următoarea zi am luat legătura cu reprezentanții Zoo București, care au comunicat că exemplarul de bufniță polară a ajuns la ei, că este într-o stare relativ bună de sănătate”, relatează directorul general adjunct.
„Condițiile în acel pet shop nu erau deloc adecvate, erau 25 de grade. Un astfel de exemplar se simte confortabil la maximum 17 grade. Din poza atașată sesizării SOR, am constatat că exemplarul avea ciocul deschis, semn probabil că se sufoca”, adaugă Nicolae Badea.
Reprezentanții firmei care deține magazinul nu au comentat.
Moartea
În octombrie 2013, când pasărea din magazin a ajuns la Zoo București, „avea cinci luni”, spune medicul veterinar Ciprian Petrescu.
„Când ne-a fost adusă, ni s-a spus că este mascul. Pe hârtie, în documentul CITES, sexul nu era precizat. Avea și pene negre, iar femelele rămân cu pene negre și când devin adulte”, explică, pentru PressOne, medicul veterinar.
„În august 2014, femela a murit. A făcut aspergiloză, o boală micotică. Avea o ciupercă la nivelul aparatului respirator. La nivelul organelor interne, se formează ca niște granuloame.
Aspergiloza este o boală insidioasă, fără manifestări clinice pe un organism cu un sistem imunitar slăbit. Cauza este foarte greu de identificat cu precizie.
Boala apare la animalele imunosupresate – cu un sistem imunitar redus – din cauza transportului, a condițiilor de întreținere, a temperaturilor crescute”, detaliază Ciprian Petrescu.
Când vine căldura, bufnița polară nu mai este lăsată în aer liber.
„Este o pasăre de zonă arctică. Vara, plasa metalică se încinge. Atunci, masculul stă închis la aer condiționat, la temperaturi în jur de 15 grade. Acum sunt acolo tigrii de la Circ. Până la vară, felinele vor fi mutate în altă parte”, precizează medicul veterinar.
Planul
Medicul Ciprian Petrescu admite că exista așteptarea ca masculul să se împerecheze cu femela.
„Maturitatea sexuală poate fi observată încă după primul an de viață. De obicei însă, nu cuibăresc mai devreme de doi ani. În anul în care a murit ea, masculului îi căzuseră penele negre. Într-un viitor, era de așteptat să formeze o pereche. În libertate, bufnițele polare își fac perechea pe viață”, spune Ciprian Petrescu.
„Nu există în plan aducerea unei femele pentru mascul. Ne gândim să-l dăm unei alte grădini zoologice, unde verile sunt mai răcoroase. O să vedem la o consfătuire cu reprezentanții celorlalte grădini zoologice dacă au suficient spațiu și dacă-l vor”, indică medicul veterinar.
Acum, când păsările libere își cântă intențiile cât se poate de serioase pentru cuibărit, un bufnițoi alb cu ochii mijiți își saltă piciorul ca și cum ar urma să calce pe ceva.
Rămâne cu el suspendat în aer.
*
Galerie foto cu bufnițe polare în libertate:
*
Despre vietăți au mai apărut:
Broasca râioasă pe care prințul a refuzat s-o sărute
Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț
Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței
Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa
Dansul flamingilor în Delta Dunării
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this