Răul cel mai mare

Adrian Mihălțianu

Publisher

Apatia generală din ultimele zile ale campaniei electorale pentru locale nu reușește să dispară nici atunci când PSD îi scornește un scandal de corupție lui Nicușor Dan, când acesta le reamintește liderilor social-democrați că ies cam greu de la DNA, sau când primari care-și abuzează copiii sau fac sex cu minore sunt lăsați din brațe declarativ de PNL doar ca să fie susținuți în continuare de organizațiile locale ale partidului.

N-am mai văzut atâta praf într-o campanie electorală pentru locale din 2016, anul în care doar 48% dintre români s-au deranjat să voteze. În București, doar 33,3% dintre localnici au hotărât că merită să se deplaseze la cabina de vot, iar Gabriela Firea a reușit performanța să preia controlul asupra celui de-al șaselea oraș ca dimensiune a populației din Uniunea Europeană cu doar 246.500 de voturi.

Tot atunci, anumite sectoare au fost pierdute de timidul val al noii politici românești cu doar 1716 voturi diferență (Dan Tudorache - PSD versus Clotilde Armand, USR), pentru că votanții pur și simplu nu s-au dus la urne, considerând că votul lor nu va face diferența. Fragmentarea „dreptei” a dus la victoria pe linie a PSD, iar oamenii au ridicat din umeri, în fond cu ce-i deranja asta pe ei?

Halul în care arată sectorul 1 raportat chiar la alte sectoare conduse tot de primari PSD este dovada vie că votul face, totuși, diferența. Mai mult decât atât, halul în care arată Bucureștiul raportat la marile orașe ale țării (ca să nu mai menționez capitalele est-europene, că mi-e și rușine) arată că lozul tras prin neprezentare acum patru ani a fost necâștigător.

Multă lume ridică din umeri și strâmbă din nas: parcă ăștia noii sunt prea amețiți, nu știu să comunice, de unde să știm noi dacă nu cumva sunt și ei corupți pe ici, pe colo, de ce să mă obosesc să mă duc la vot? Da, așa e, puteau fi mult mai coerenți, dar prin comparație cu ce avem acum? Cât despre corupție, hai să fim serioși, dacă asta e tot ce s-a găsit până acum, nu asta e, în vreun fel, problema noului val.

Problema stă în altă parte. Fragmentarea dreptei continuă, deși nu mai e la fel de pronunțată ca acum patru ani: sportul favorit al alianței dreptei pentru București este să arunce cu săgeți în parteneri. În plus, niciunul dintre candidați nu se zbate prea tare să-l împingă în față pe Nicușor Dan; dimpotrivă, hăhăitul lui Băsescu se aude din ce în ce mai tare din fundal.

În timp ce multe orașe din România au reușit măcar să-și facă strategii și să-și curețe centrul ca etapă necesară în modernizarea întregii comunități, Bucureștii sunt adormiți într-un fel de letargie din care doar un cutremur îi mai poate trezi. Nu unul fizic, pentru că acesta, la stadiul în care sunt mii de clădiri, l-ar îngropa la propriu.

Și aici e problema noului val. Că nu reușește să convingă lumea să vină la vot. Nu are carisma necesară să scoată lumea din apatie.

Cutremurul ar fi, așadar, ca oamenii să vină la urne. Dacă am avea măcar 44%, ca în 2012, tot am putea spera ca implicarea comunității în treburile cetății să fie suficient de mare încât liderii aleși să aibă legitimitate. De ce? Pentru că alternativa este absolut îngrozitoare.

Indiferent de ce crede cineva despre PSD, realitatea este că Gabriela Firea nu a reușit să coopereze nici măcar cu guvernele propriului partid. Capitala a fost privată de investițiile necesare timp de patru ani, iar rețeaua instalată de Firea la PMB, adusă majoritar din cel mai urât „oraș” al României, Voluntari, n-a reușit să miște câtuși de puțin lucrurile timp de patru ani extrem de lungi. Cum să crezi că va reuși ceva în al doilea mandat, cu un Guvern de altă culoare politică și cu aceeași echipă dezastruoasă?

Între timp, capitalele Europei de Est au strategii coerente de atragere a talentelor, de dezvoltare atât a centrului cât și a cartierelor, de curățare a aerului și de investiții sustenabile. La noi, se truchează licitații ca să iasă cine trebuie, preferabil din Turcia, apoi se pune batista pe țambal când se aude zgomotul de cătușe. Iar treaba asta trece nepedepsită legal, ceea ce este un scandal în sine.

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

Este rușinos să te bucuri că deschizi o linie nouă de metrou cu câteva stații pe deceniu, că aduci 400 de autobuze în cinci ani, că inaugurezi un pod către nicăieri (Ciurel) sau că încep în sfârșit lucrările la centura la nivel de autostradă, când aceste investiții se puteau face extrem de rapid dacă exista o minimă cooperare între PMB și Guvern.

Da, nu cădeau toate în atribuțiile directe ale Primarului General, dar să nu fii în stare să găsești sprijin timp de trei ani la Guvernul propriului partid pentru ele arată o inabilitate ieșită din comun.

Timp de trei ani, realitatea este că Gabriela Firea a avut toate atuurile pentru a-și putea duce la îndeplinire orice viziune asupra transformării Bucureștiului într-o capitală cu adevărat europeană. Le-a ratat pe toate.

Pandemia nu i-a întrerupt planurile, pentru că acestea nu au existat niciodată cu adevărat. În afara parangheliilor plătite cu milioane de euro și a voucherelor aruncate în popor cu dărnicia uneia care nu dă din banii ei, Firea nu a avut niciun fel de idee modernă pentru Capitală.

Într-un clasament al cititorilor PressOne, Bucureștiul a reușit performanța să se claseze pe penultimul loc din cele 21 de orașe votate, cu o notă generală rușinoasă: 2.50/5, adică nota cinci, în limbajul nostru comun. Nota dată de cititori administrației a fost însă de 1.86 din 5, adică nota 3.72 din zece, iar traficul auto a primit, așa cum era și normal pentru cel mai congestionat oraș din Uniunea Europeană, nota 1.68, adică echivalentul notei 3.36 din zece!

Sunt și câteva lucruri bune făcute de Firea la PMB. ASPA, de exemplu, s-a transformat dintr-o asociație de măcelărit animalele fără stăpân într-un partener aproape decent pentru ONG-urile care încă se luptă cu o problemă care a dispărut doar de la suprafață, dar care era o etichetă a orașului.

Anumite companii municipale își au sensul, tot așa cum și taxa Oxigen își avea sensul, dacă era implementată corect. Nu în ultimul rând, cele câteva clădiri consolidate din centrul vechi al orașului sunt mai bune decât nimic.

Dar atât. Ăsta este rezumatul a patru ani de administrație făcută la televizor. Și orice vehemență verbală din partea primarului orașului nu poate ascunde nici hectarele de ambrozie care împânzesc orașul, nici faptul că sute de mii de locuitori nu mai au apă caldă, că lumina cade mai des decât se ia șpagă în PSD, că bucureștenii pierd ani de viață stând blocați în trafic, că multe dintre investițiile finalizate, cu chiu, cu vai, sunt aberant făcute, că centrul orașului arată jalnic, ca al unuia din lumea a treia sau că orașul este în continuare total nepregătit pentru un cutremur mare (să sperăm că nu vom striga BINGO în 2020, poate amânăm dezastrul ăsta pentru mijlocul deceniului, totuși).

În orice comparație ai face, Bucureștiul stă nu mediocru, ci îngrozitor de prost la calitatea vieții și la tot ce înseamnă un oraș modern.

Asta nu rămâne fără urmări: se pierd anual, așa cum am mai scris, zeci de mii de oameni talentați, care nu mai suportă balamucul din oraș și pleacă departe - fie în țară, fie în alte țări. Nu mai există comunități în București, iar atunci când acestea se încropesc, cu greu, sunt ignorate sau chiar șicanate de autoritatea publică.

Coordonarea dintre PMB și sectoare, chiar și atunci când primarii au fost de aceeași culoare politică, a fost ca și inexistentă - cu excepția notabilă a permisiunilor acordate finului Negoiță să facă lucrări care cădeau, de fapt, în sarcina PMB, incapabilă să le execute.

De fapt, cum mai poți avea încredere într-un om care este, într-un final, părăsit și renegat chiar și de acest fin, cel mai de succes primar PSD (și asta spune tot, cred, despre ce înseamnă „succes” în acest partid)?

De fapt, ce vorbesc eu despre fin, când Gabriela Firea nu a reușit să facă, în patru ani, un pasaj peste calea ferată pe șoseaua Petricani, unind în sfârșit orașul pe care-l gestionează de fieful propriului ei soț?

Dacă nu ai aceste minime abilități de negociere cu soțul, finii și colegii de partid aflați la guvernare, ce vei face când toți potențialii parteneri îți vor fi, de fapt, adversari?

Aș putea continua așa până la alegeri, dar sunt convins deja că e foarte clar cât de toxic ar fi un alt mandat al Gabrielei Firea pentru București. Ar îngropa literalmente orașul, i-ar răpi tot aerul. Ar duce la o luptă pe viață și pe moarte între cei care vor - fie și timid și neîndemânatic - să transforme acest oraș într-unul modern și o administrație care s-a întins ca un cancer peste oraș.

Nu pot fi acuzat de subiectivism când raportul de activitate al Gabrielei Firea este în mod obiectiv îngrozitor. E atât de rău, încât niciunul dintre candidații PSD nu vrea să se afișeze public cu doamna primar sau să chițăie vreo laudă înspre ea.

Tocmai de aceea, la o săptămână înaintea votului, în această atmosferă de apatie generală, țin să vă reamintesc că nu va mai fi vorba de a alege răul mai mic. Nu, dimpotrivă. Există o diferență clară de viziune între garda veche și valul nou, repet, cu toate poticnirile de pe parcurs. Este diferența dintre o țară și un oraș care-și continuă parcursul european, care se modernizează, care învață și se ridică, și o țară și un oraș care se îngroapă tot mai mult într-un medievalism care ne va duce la sapă de lemn.

Și da, un oraș precum Bucureștiul, cel mai bogat oraș din România în ciuda autorităților, poate ajunge la sapă de lemn după alți patru ani cu această administrație.

De data asta, statul acasă pe 27 septembrie va alege, pur și simplu, 100%, răul cel mai mare. Un rău dovedit deja, cu prisosință, timp de patru ani. Sper ca, măcar de data asta, să nu și-l mai asume nimeni.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€