Acum căutăm loc pentru doi ponei, nouă cai, cinci căței, patru copii și doi adulți”, îmi spune Raimonda Boian, zornăindu-și în buzunar cheile. E 7:30 seara și e luni. Pentru o parte din noi e sfârșitul celei mai urâte zile din calendarul săptămânii. Pentru ea, seara acum începe. Conduce Asociația O Masă Caldă (OMC) din Cluj-Napoca și se ocupă de jumătate de an de primirea refugiaților ucraineni care ajung în oraș, odată cu izbucnirea războiului din țara vecină. 

Acum e deja toamnă, toată atmosfera s-a domolit și parcă trage a somn. În seara asta, la Cluj-Napoca e parcă foarte liniște și toată lumea răsuflă ușurată după alergătura din prima zi de școală. La intrarea în Centrul de Permanență e Foxi, un cățel cu trăsături de lup. „N-am știut dacă e lup sau vulpiță, când l-am găsit”, spune Dacian, stăpânul. Și el și câinele lui au aceeași alură blajină. Săptămâni în șir, Dacian a fost omul care s-a ocupat ca oamenii care ajungeau în gară, fugind de război, să aibă ceva cald și reconfortant în farfurie. 

Trenul de Galați vine în Gară la 20:15. La 23:30 ajunge trenul de la Sighet. Așa sosesc în Cluj-Napoca cei mai mulți din refugiații ucraineni din ultima vreme, pe tăcute, seara și noaptea, neștiuți decât de cei din Centrul de Permanență. 

Așteptăm trenul… noi doi. Și apoi mai e și… Mustafa. Facem cu schimbul”, spune Raimonda. Sunt trei oameni rămași pe frontul acesta aparent abandonat, aparent uitat, ca și când luptele și destinele oamenilor s-ar fi mutat în altă parte. 

Mustafa e sufletul locului. Un palestinian cu un doctorand în științele mediului, care trăiește la Cluj și lucrează la KFC. Cum scapă de la serviciu, fuge la gară. 

Desenele copiilor care au trecut pe la O Masă Caldă. Foto: Raul Ștef

El ne împinge din spate. Palestinian, după experiențele lui cu Israelul, are și el bagajul lui de traume și, auzind că facem acest centru de permanență la gară, s-a lipit de noi. Asta își dorește el, să îi ajute pe oamenii ăștia, care vin aici și sunt dezorientați. Și ne trage literalmente după el, că dacă nu era el, probabil că închideam aici, dar insistă să vină.”

Crezusem că povestea poneilor și cailor care trebuie cazați împreună cu cinci câini era, așa, o exagerare colocvială, ca să înțeleg că asociația se ocupă acum de o amplitudine de subiecți, care de care mai exotic. Dar nu era. 

Familia asta extinsă de ucraineni, care e beneficiara OMC, își caută o locuință. „Proprietarul care i-a cazat nu mai vrea să țină câinii. Fiind câini de rasă, umblau cu ei pe la expoziții și ei îi țineau în casă cu ei. Acum trebuie să se mute. Ce să-i faci? E toată viața lor”, mă lămurește Raimonda.

Ani de zile, Raimonda Boian a lucrat în administrație publică. Pe urmă, în 2014, s-a alăturat unei inițiative civice pe bază de voluntariat, concepută de o mână de profesori și studenți de la Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai. 

Raimonda Boian. Foto: Raul Ștef

De atâta timp pe baricade, Raimonda s-a transfigurat. Astăzi, sunt 300 de oameni ai străzii, familii cu mulți copii sau nevoiașe, care primesc în fiecare zi prânzul gătit de voluntarii OMC. Sistemul este gândit extrem de judicios: echipe de bucătari, persoane fizice sau angajați ai unor companii sunt organizate pe zile și pe ture, ca să gătească în două bucătării dotate de asociație.

Din aprilie, pe lângă cei 300 de beneficiari tradiționali, asociația hrănește și 150-170 de ucraineni. În perioada în care numărul de refugiați a explodat, în luna martie, se făceau și 700 de porții, îmi spune Dacian. 

„Noi ne-am mobilizat și în pandemie. Am făcut mâncare, noi nu ne-am închis deloc, niciodată, în toată perioada aceea. Veneau voluntarii cu plăcere, că le dădeam adeverințe să iasă din casă și când a început în februarie toată nebunia asta, am vorbit la Prefectură și le-am spus, uite, dacă credeți că va fi nevoie, noi putem ajuta. 
Am fost băgați într-un grup de lucru. La început, găteam mâncarea la cantina noastră, ne anunțau, astăzi sunt atâția refugiați. Și primul val era format doar din oameni care erau în trecere. Practic, primii au plecat cei cu bani cu avionul, pe urmă cei cu bani cu mașini, care aveau pe cineva afară, prin Europa și atunci au mers aproape la sigur, aveau o destinație cunoscută. 
Trierea lor se făcea la graniță, erau dirijați spre București, Cluj, noi eram în linia a doua, localitate de rang doi. Aici ajungeau când erau în tranzit. Însă, pe rând, au început și să rămână.”

Raimonda Boian, coordonator Asociația O Masă Caldă Cluj-Napoca

Cele câteva porții extra gătite de OMC sau câteva porții donate de restaurantele locale membre în Asociația Horeca de aici au suplinit câteva zile cerințele oamenilor necăjiți. Pe urmă, numărul lor a tot crescut. Era nevoie de 30, apoi de 50 de porții de mâncare. 

Atunci am zis e prea mult să mai încărcăm restaurantele și așa abia ieșite din pandemie, hai să facem noi la bucătăria noastră și am mai introdus noi o tură, după-amiaza. Beneficiarii noștri nu au suferit nicio secundă că noi ne-am împărțit. 

O dată ce ai intrat în jocul ăsta, trebuie să te tot duci, fiindcă se creează o dependență. Oamenii ăștia chiar depind de tine. Și nu ai ce face, mort-copt, mergi înainte!”, spune Raimonda. 

Refugiații au început să vină cu sutele. Pe drum povesteau între ei și știau că sunt primiți bine în Cluj. Au fost cazuri cu persoane care fuseseră inițial în tranzit, care au plecat spre Vest, dar s-au întors aici fiindcă nu au dat de niciun liman, nu s-au adaptat. 

Orice strategie făceam astăzi, a doua zi nu mai era valabilă”, rezumă Raimonda. 

Profilul ucrainenilor refugiați s-a schimbat înainte ca Asociația OMC să ia o hotărâre decisivă pentru activitatea ei. Veneau flămânzi și „vai de capul lor”, așa că un prieten voluntar pe lângă OMC, Dan Clinci, a organizat o echipă de bucătari și a procurat un ceaun imens și focul a început să ardă sub el, chiar într-o încăpere alăturată din incinta Gării.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
O Masă Caldă. Foto: Raul Ștef

OMC a făcut o bucătărie de campanie și a organizat și pachete de drum pentru călători, un kit cu alimente vidate, apă și obiecte sanitare de bază. Voluntarii le ofereau direct în tren și celor care adăstau numai 10 minute în gară, în fuga lor. 

Din nou și din nou, la fel cum ne-au impresionat și în lunile când șocul războiului era încă proaspăt, poveștile legăturilor emoționale dintre oameni și animalele lor domină alte amintiri. 

Ce a fost absolut fabulos era că îi întrebam dacă au nevoie de ceva pentru ei, ziceau da, îi întrebam dacă au nevoie de ceva pentru cățel, pisică, nu, avem tot ce ne trebuie! Aveau mai degrabă mâncare și apă pentru animalul de companie, decât pentru ei”, spune Raimonda. 

Când numărul refugiaților a început să scadă, OMC a observat că totuși ucrainenii rămași în oraș îi căutau în continuare. Începeau să vină să mănânce un prânz la gară. Oameni care nu cunoșteau pe nimeni, care aveau sau nu bani, care primeau sau nu cei 20 de lei plătiți de guvern ca măsură de sprijin pentru masă și cazare, toți continuau să vină la gară să mănânce o supă. Împreună. 

Așa am înțeles că a apărut o nouă nevoie: un loc unde să mănânce o masă caldă. 

Unde am putea organiza o cantină? Am găsit inițial o variantă, care în două săptămâni ne-a consumat bugetul pe 6 luni și am renunțat, dar am discutat iar cu autoritățile locale și am zis că dacă găsim un spațiu potrivit, asociația îl poate utila și găti de luni-vineri prânzul, felul 1 și 2. Și a venit ideea să folosim o fostă cantină de catering din curtea Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. 

Am rezolvat partea de încălzire centrală cu Termoficarea, apoi Compania de Apă Someș a tras conducte, ne-a alimentat cu apă, tot ce trebuie, jandarmii ne-au pus corturi afară să avem un fel de terasă și noi am cumpărat toate echipamentele cu vreo 130.000 lei, pe care i-am cheltuit. Amenajarea a costat vreo 50.000 lei, bani pe care i-am primit de la Primăria Cluj-Napoca, dar toată lumea s-a mișcat în timp record. Echipamentele cumpărate de noi ne vor rămâne nouă”, explică Raimonda. 

Raimonda Boian. Foto: Raul Ștef

Planul OMC pentru 2022 era să dea drumul unui proiect de suflet la care se gândește de mai multă vreme: să construiască o casă de bătrâni și o casă familială pentru copii, un soi de experiment de socializare, tineri și bătrâni la un loc. În ianuarie au hotărât că 2022 e anul când se vor dedica acestui proiect. Apoi, în februarie, a venit războiul și tot planul s-a dat peste cap. 

Și, pentru asta, am zis că putem cumpăra noi echipamentele acelea, pentru că le vom mai folosi și acolo. Asta e, nimic nu e întâmplător!”, spune cu încredere Raimonda.  

La noua cantină OMC vin acum zilnic 150-170 de oameni. Primesc supă, fel principal, fructe. Totul din donații și sponsorizări. 

„Când am deschis cantina, am angajat o bucătăreasă ucraineană și o translatoare de ucraineană, să ne putem înțelege cu ei. Și am adus din cultura lor gastronomică, să se simtă cumva acasă, chiar dacă sunt departe.”

Raimonda Boian, coordonator Asociația O Masă Caldă Cluj-Napoca

În mod cu totul spectaculos, o masă caldă a devenit un fel de casă caldă. Oamenii au început să rămână, după prânz, să mai schimbe o vorbă, copiii se joacă în curte, unii ajută la curățenia de după masă.

Noi nu îi întrebăm lucruri personale, doar dacă au ei nevoie ni se adresează. Mi-au spus unii: de ce le dăm să mănânce, nu vedem cu ce mașini parchează acolo în față? Pe mine nu mă interesează mașina. Noi, dacă ar trebui să ne luăm acuma bagajul și să plecăm din țară cât vedem cu ochii, ne-am urca într-un BMW. Asta înseamnă că acolo unde ne ducem lumea trebuie să se uite la noi cu silă pentru că suntem într-un BMW? Nu văd de ce. Cei care au rămas sunt cei din clasa medie, în plus, e o masă, până la urmă, nu le dăm un palat. Faptul că vin la noi ne bucură”, replică Raimonda Boian. 

Dacă unii din ucraineni sunt priviți chiorâș pe motiv că se deplasează în mașini considerate de lux, alții fac curierat de mâncare pe jos. Și cu autobuzul. 

Raimonda Boian. Foto: Raul Ștef

A fost cazul unui tânăr ucrainean care a venit în mod repetat, ba la gară, ba la cantină, purtând un rucsac Glovo pe spinare, până să-și spună povestea bucătăresei, care îi vorbea limba maternă. Se străduia să câștige un ban livrând mâncare, fără să aibă niciun mijloc de transport, în afară de cel în comun. Raimonda i-a făcut rost de o bicicletă să poată munci. 

Eu plec la ora 14.00 de la birou și mă duc zilnic la cantină să văd dacă e ceva de cărat, de dus, de rezolvat, îi ajut dacă e nevoie. În prima zi de vacanță, lunea, când m-am dus acolo era pliiin de copii. Ăștia de unde au apărut, măi? Păi, se terminase școala, că făceau și ei online. Și pe urmă au venit toată vara. Acuma, că se pregătesc și ei să înceapă noul an, am făcut un necesar, Fundația UBB mă va ajuta cu asta, care aveau nevoie de ghiozdane, caiete cu linii, pătrățele, pixuri”, spune Raimonda. 

Zilele trecute, îmi spune, pe când făcea curat în casă, a găsit o tablă de șah, incompletă, fără table, numai cu piesele de șah. Le-a dus la cantină gândindu-se, în același timp, că o să adune praf pe un alt raft acolo. Câteva ore mai târziu, Ionuț, coordonatorul cantinei pentru refugiați i-a trimis o poză cu copiii care veniseră la masă și jucau șah. 

„Prima stare a fost de traumă și spaimă, dacă stăteam în sala asta și cineva scăpa ceva pe jos, și era un pocnet, imediat toți se activau. Pe urmă s-a instalat teama că mâine n-or să mai fie ajutați, n-or să mai primească nimic. În fiecare ultimă zi din lună suntem întrebați: e adevărat că închideți de la întâi? Nu, nu închidem! Atâta timp cât veniți, suntem aici. Noi nu ne-am setat pe un termen limită. Indiferent ce se întâmplă, ne ducem până la capăt!”

Raimonda Boian, coordonator Asociația O Masă Caldă Cluj-Napoca

În Gara din Cluj-Napoca e liniște și s-a înserat. Am ieșit pe peron la 20:15 să așteptăm împreună cu cei de la OMC. N-a venit însă nimeni. Sau poate? Cine știe…

Doi voluntari și-un câine cu privire răbdătoare s-au dus însă acolo. Pe urmă a sosit Mustafa, direct din tură de la fast food. El e magnetul. De el s-a lipit imediat o familie cu un bebeluș.

Când am ajuns acasă, tot gândindu-mă la efortul și energia acestor oameni încăpățânați, am citit ultimul capitol dintr-un roman pe care îl începusem în vară, „Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană” (Marina Lewycka). Am adormit cu replica asta, spusă de un supraviețuitor al unui lagăr de muncă, în cel de-al doilea război mondial, refugiat în Marea Britanie:

„Vezi tu, Nadejda, a supraviețui înseamnă a învinge.”


Acest material face parte dintr-o serie de articole susținută de Asociația Zi de Bine, care urmărește să documenteze provocările întâmpinate de refugiații ucraineni în România, dezinformarea cu privire la acest fenomen, dar și soluțiile de integrare pe termen lung sau modelele punctuale de succes.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.