Poate v-a scăpat această imagine în care o tânără femeie din Irpin, regiunea Kiev, ține patru lese de câini schilodiți, o parte în cărucioare ajutătoare speciale pentru animale cu handicap locomotor, pe care îi salvează dintr-un adăpost. 

Iat-o:

Foto: Facebook, @occhicone98 (Instagram)

Pentru o parte dintre noi pare ceva de la sine înțeles ca atunci când fugi de bombardamente să îți iei cu tine și câinele sau pisica, pe care le crești în casa ta. Pentru o altă mare parte dintre noi, a-ți lua după tine câinele sau pisica atunci când călătorești, darămite atunci când fugi de un război, e o decizie nerațională, care îți îngreunează numai amărâta de viață și-ți pune alte piedici legate de hârțogăraie și mobilitate.

Incontestabil, imaginile cu refugiați ucraineni care și-au luat cu ei în valize și-n mașini animalele de companie alături de care trăiau înainte de invazia rușilor provoacă emoție și compasiune. Dar aceste fotografii nu se fixează numai în creier, ca niște timbre. Sunt muniția care sapă la temelia propagandei Kremlinului, spune unul din psihologii intervievați de PressOne. Câinii și pisicile vor cimenta adevărul în memoria noastră, a tuturor. Câinii și pisicile refugiate îi vor da K.O. lui Putin. 

Gara de Nord, București, martie, 2022. O refugiată ucraineană a fugit cu bagajele, copiii și un cățel. Foto: Ioana Epure

M-am întrebat care sunt resorturile și mecanismele psihologice care ne fac să luăm în momente de traumă și frică, așa cum se întâmplă acum în Ucraina, decizia de viață și de moarte a ființelor din jurul nostru. Ce iei cu tine când te hotărăști să renunți, brusc, la tot ce însemna existența ta de până în acel moment? 

Un psiholog de oameni și un psiholog de animale mi-au răspuns. A ieșit un text pe cât de soft legat de război, pe atât de încărcat de semnificații. Fiindcă, în final, am descoperit unde zac rămășițele noastre de umanitate. 


6 martie 2022. Citesc această știre. „Anastasia Yalanskaya fost ucisă ieri la periferia Kyiv-ului, în timp ce transporta hrană la un adăpost de câini care rămăsese fără provizii de 3 zile. Mașina în care se afla a fost țintită deliberat de la mică distanță. Alături de ea au fost uciși și doi voluntari. Anastasia avea 26 de ani.

Mă nedumerește ușurința cu care cineva, încercând să facă un banal gest de normalitate, este ucis. Cu gloanțe. Cine să le mai fi dus, mai apoi, mâncare câinilor din adăpostul acela? I-a mai stat cuiva gândul la ei? 

De la începutul exodului ucrainenilor din calea armatei rușilor, un val cald de empatie și compasiune s-a revărsat peste noi. Privim cu îngrijorare spre est, de la distanță și totuși, de la o neliniștitoare apropiere, cum oameni exact ca noi se înghesuie la vămile țărilor vecine, copii, femei și vârstnici, împreună cu o pleiadă de animale de toate formele și mărimile. 

Cățel refugiat în Palanca, punct de trecere a frontierei între Ucraina și Republica Moldova, martie, 2022. Foto: Ioana Epure

Afaceristul sucevean Ștefan Mandachi are instinctul coagulării de campanii umanitare. A fost printre primii care au sesizat avalanșa de animale de apartament care îi acompaniau pe refugiații ucraineni intrați în România. Și s-a oferit să îi cazeze în hotelul său. Îi citesc update-urile legate de ocupanții azilului temporar.

Despre un Cane Corso, cu blana lucioasă: „Un nou uriaș blând ca un iepuraș.

Proprietara (refugiată din calea bombelor) ofta când ne-a zis că are deja 7 ani, iar cei din rasa lor trăiesc nu mai mult de zece.”

Despre un motănoi cu capul cât al unui copilaș: „Campionul mondial, motanul Elefant (chiar așa îl cheamă) a ajuns refugiat . Stăpâna a venit la noi cu 7 pisici și 2 câini.

Despre o adevărată partidă de vânătoare, încărcată într-o mașină: „O doamnă n-a renunțat la cei 8 câini! I-a adus pe toți la noi! Fantastic! M-am convins că există oameni pe planeta asta…”

Lista e lungă și poveștile îți rup sufletul. A mai poposit între perne un Pitbull mort de oboseală, care nu băuse apă de câteva zile și tot așa. Între timp, în holul hotelului au început să presteze muncă voluntară și medici veterinari, care au deparazitat, au vaccinat animalele ca să poată fi, mai apoi, scoase legal din țară, cu pașaport, așa cum cer legile în vigoare, mai ales dacă proprietarii vor să plece cu avionul.  

„Am cazat 600 de câini”  

„De ani de zile circulă imagini cu Putin, mare iubitor de câini, în ipostaze în care pupă-n bot un pui de ciobănesc. În ultimele 17 zile am „cazat” peste 600 câini la Suceava, iar proprietarii mi-au povestit resemnați că zeci de mii de câini vor rămâne fără stăpân în Ucraina. Zeci de mii de refugiați nu vor avea de ales, îi vor abandona. Oamenii mi-au povestit reacțiile câinilor la bombardamente: nu există traumă mai mare. Se ascund, schiaună, sapă gropi cu lăbuțele în pământ să se ascundă.”

Ștefan Mandachi, afacerist sucevean

Prima oară când am întâlnit un câine refugiat, a fost la domnul Karel, în Tirol, un nene austriac, umbrit, după toate aparențele, de o tinerețe hippy, care ținea o pensiune lângă un lac, la poalele unui deal din acela tuns la șubler, cum sunt toate dealurile austriece. Câinele era o corcitură de talie medie, cu o figură hazlie, dar care te ataca la picioare când voiai să intri în curte. Și nu așa cum fac toți câinii, că latră doar cât să se simtă utili, ci avea chiar intenții serioase cu privire la integritatea ta fizică.

Cățel refugiat în Palanca, punct de trecere a frontierei între Ucraina și Republica Moldova, martie, 2022. Foto: Ioana Epure

Iertați-l”, spunea Karel, „e un câine bosniac, a prins bombardamentele din Sarajevo!” Întâi am crezut că glumea, ca să-i apere onoarea. Pe urmă, când am văzut că scuza se tot repeta, am cerut explicații. Cățelul, fusese, într-adevăr, recuperat dintr-o zonă de război. L-a adoptat prin mijlocirea unei fundații, care i l-a trimis plocon taman în inima turistică a Austriei, la retreat verde și liniște, că face bine la nervii zdruncinați. 

Animalele-talisman

E o legătură de suflet, care ne completează, ca oameni, atunci când salvăm alte ființe. Față în față cu moartea adusă de virus sau de bombe, simțim nevoia să ne recuperăm pe noi înșine, salvându-i pe alții, îmi spune psihiatrul Gabriel Diaconu. 

Este atât de traumatizant să îți părăsești casa, încât, în efortul de a face față, de multe ori oamenii iau cu ei acele lucruri care le păstrează, cumva, o iluzie a continuității. Iluzie a continuității înseamnă și animalul de companie. Oamenii nu fac chestia asta de ieri de azi, că își iau cu ei animalele când pleacă în băjenie, ci de zeci de mii de ani. 

Am văzut cu ochii mei, și e o chestie foarte interesantă. Aceste animale de companie sunt la modul propriu de apartament, nu ar putea vreodată să ofere o altă protecție în afară de una talismanică.

Proprietarii de animale de casă înțeleg pe deplin ceva ce pentru ei este o axiomă. Anume că ei nu își văd câinele, pisica, papagalul sau broasca țestoasă ca pe niște simple vietăți. Ci sunt membri ai familiei lor. A-i lăsa în urmă, atunci când vine un război, înseamnă o condamnare la moarte. 

Mi-am amintit, când mi-ai cerut un răspuns la întrebarea asta, de cartea Svetlanei Alexievici despre Cernobîl. E acolo un capitol dedicat soldaților ruși, care au rămas să păzească Pripyat-ul și care au fost trimiși să omoare animalele din zonă, câini, cai, pentru că autoritățile se gândeau că or să se sălbăticească în lipsa omului, iar o parte or să moară în lipsa hranei și or să fie o sursă secundară de catastrofă. 

Revenind la zilele noastre, fuga din Ucraina nu e totuna cu fuga de Cernobîl, dar din perspectivă strict emoțională orice mare migrație e un Cernobîl al umanității. 

Astfel de imagini, ale unor oameni care fug alături de animalele lor de companie probabil că sunt cel mai bun antidot în fața malițiozității și ticăloșiei de limbaj folosite de propaganda Kremlinului, cum că ucrainienii își țin cetățenii ostatici, că Rusia desfășoară o operațiune militară specială, care nu țintește civili. Avem așa: poveștile copiilor, care sunt inatacabile și apoi, într-un mod ironic, poveștile animalelor de companie”, spune Gabriel Diaconu. 

Oamenii au fugit de război împreună cu animalele lor de companie. Gara de Nord, București, martie, 2022. Foto: Ioana Epure
Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Din zona activiștilor pentru drepturile animalelor, care s-au organizat să îi asiste pe refugiați, se cere ca efortul umanitar să se concentreze și pe urgentarea procedurilor pentru legalizarea transportului animalelor de companie. 

Toate statele au restricții și interdicții legate de libera circulație, pentru a preveni răspândirea unor boli. Câinii și pisicile au nevoie de pașapoarte emise de cabinetele veterinare, în care se atestă toate tratamentele și vaccinurile obligatorii efectuate și trebuie microcipate.  

Între timp, la nivel de Europa, statele au agreat un document comun care permite intrarea în țările membre, fără documente pentru ucrainenii refugiați împreună cu animalele pe care le-au luat cu ei. În România, însă, problema care rămâne este disponibilitatea prestatorilor de servicii. Cu greu se găsesc șoferi și companii de transport care să accepte animalele de companie. 

Casa lui Patrocle e un adăpost din Suceava, care îi ajută pe ucrainenii cu animale după ei, ajunși în vama Siret. 

Oamenii vin care cum a apucat să fugă, cu 3 haine și animalul de companie.

Putem să afirmăm că mulți și au luat cu ei pisica, cățelul, iepurele, hamsterul. Noi suntem acolo să-i ajutam, să-i îndrumăm, să-i sprijinim. Cu ce? În primul rând cu cușcă de transport, nu au voie în microbuz, autobuz fără cușcă de transport”, spun voluntarii de la Casa lui Patrocle.

Mai multe asociații au declanșat chiar o petiție online în care le cer companiilor aeriene să își revizuiască condițiile de transport și îmbarcare, ca să permită refugiaților să plece împreună cu animalele lor, fără să le abandoneze pe aeroporturi. 

„Îți spune ceva despre psihologia unui popor că oamenii au avut suflet să își ia animalele cu ei. Îți spune ceva despre acești naziști, genocidari, cum le spune Putin.”

Gabriel Diaconu, psihiatru

În efortul umanitar sunt veterinari care ajută, pet hotels despre care nu s-a prea vorbit. Nevoia a creat o ofertă, drept urmare cred că ajutorul umanitar trebuie extins până la capătul vietății. Asta înseamnă umanitate. Deși noi suntem obișnuiți să vedem omul ca pe prădătorul perfect, care a distrus în epoca antropogenă atâta amar de specii, el nu e un ucigaș de animale. Ce face e că le diminuează habitatul, nu are o acțiune vădită, vânătorească”, spune Diaconu.  

Dar dincolo de chestiunea strict umanitară, în mod excepțional de această dată animalele sunt pe cale să zdruncine ceea ce psihologul numește „doctrina sistematică a minciunii” practicată de Kremlin. 

Ce încearcă să facă Putin este o acțiune chirurgicală de extirpare a evidenței, în care statul ucrainean își ține chiar el populația ostatică. Dar atunci de ce le-au dat drumul să plece cu Chihuahua și cu ShihTzu, dacă sunt atât de naziști și militarizați? Poate că rușii au fost învățați să urască ucrainenii, pentru că așa li s-a spus la televizor. Dar câinii și pisicile or să le dovedească faptul că au fost mințiți, fiindcă acolo intervine un palier de empatie, care nu se supune proverbului homo homini lupus.” 

Ce simt animalele

„Nu-mi pot imagina exact prin ce trec oamenii prinși în război. Îmi pot imagina însă cât de mult își pot iubi animalele și că ar face orice pentru acestea.”

Vlad Vancia, biolog specializat în managementul comportamentului și bunăstarea animalelor

Nu m-am mirat prea tare când văzut imagini cu ucrainenii care fugeau de război și printre puținele bagaje pe care le aveau, erau și cuști de transport pentru animalele lor (câini și pisici). Am stat să analizez oare care dintre cele două specii este mai afectată de aceste mișcări cauzate de război”, spune Vlad Vancia, biolog specializat în managementul comportamentului și bunăstarea animalelor.

Sunetele puternice cauzate de explozii, sirene, focuri de armă sunt exact genul de stimul care poate speria orice animal, fie el domestic sau sălbatic, spune el. Mai cu seamă când aceste sunete se aud non stop, noaptea, dimineața sau în plină zi. 

Animalelor le place rutina, fiindcă le oferă siguranță. Iar rutina cred că a fost prima care a dispărut după atacul rușilor, astfel că animalele au intrat într-o stare de stres permanent. Nu mai aveau orele obișnuite de somn, poate că nu mai aveau acces nici la hrana cu care s-au obișnuit, nici la momentele de joacă cu partenerii lor bipezi. 

Totuși, asta nu e o problemă atât de mare, dacă lucrurile revin la normal în câteva zile. Devine însă una tot mai mare pe măsură ce zilele trec și o nouă rutină se instalează, una a imprevizibilului”, explică biologul.  

Pisicilor le este mai greu să se acomodeze cu schimbările decât câinilor. Foto: Ioana Epure, martie, 2022.

Pisicile sunt cele mai defavorizate în această fugă, fiindcă, spune Vlad, sunt mai teritoriale decât câinii. 

Lor nu le place să fie mutate dintr-un loc în altul. Ideea de plimbat pisica nu e una tocmai la fel de ușor de implementat ca la câini. Dacă nu au fost obișnuite până acum cu plimbarea, nu cred că le surâde ideea de a se plimba, fără libertate totală (din cauza lesei) pe lângă oameni străini, obiecte necunoscute și poate chiar câini.

Dar nici ideea de a sta într-o cușcă mică nu cred că le convine pe termen mediu și lung. În astfel de situații stresante, le scade pofta de mâncare, sistemul imunitar are de suferit. Cred că pisicile sunt cele mai nefericite în astfel de situații.

Pisică împreună cu stăpânul ei, refugiat din Ucraina, în Gara de Nord din București. Martie, 2022. Foto: Ioana Epure

Câinii în schimb, cred că se pot acomoda mult mai ușor. Mă refer aici la câinii fără prea multe probleme comportamentale. Aceștia cel mai probabil sunt obișnuiți cu prezența și interacțiunea cu oameni străini, sunt obișnuiți să se plimbe în lesă, probabil că au parte de resturi de mâncare pe care o pot găsi pe jos. Cu alte cuvinte cred că există și o categorie de câini care nu suferă prea tare.

Asta dacă nu sunt anxioși. Pentru cei cu această problemă, să fie mereu în mișcare și când nimic nu mai seamănă cu viața lor obișnuită, orele de masă, plimbările zilnice, momentele de siestă, îi face să se simtă la fel ca pisicile”, mai spune psihologul animalelor.

Rănile care nu se închid 

Într-un război sau într-un conflict care generează mișcări masive de populație, animalele sunt primele sacrificate. Și asta pentru că viața omului primează. Citeam zilele trecute despre cum în 2003, 14.000 de măgăruși din Africa, ce căraseră în adăpost la Darfur o populație refugiată, au fost lăsați pe urmă să moară pe capete, fiindcă nu exista hrană și ajutor sistematic pentru ei. A fost una din tragediile care au arătat că efortul umanitar în astfel de cazuri trebuie să se desfășoare și pe acest palier. 

Pierderea în condiții extreme a unui animal de suflet lasă sechele îndelungate pentru om. Uneori, dramele de acest tip se întâmplă chiar mai aproape de noi decât am crede. Documentând acest text, o prietenă și-a amintit despre cum, în clasa a IV-a fiind, a primit de la tatăl ei un pechinez. 

Cățel refugiat în Palanca, punct de trecere a frontierei între Ucraina și Republica Moldova. Martie, 2022. Foto: Ioana Epure

Mi-a propus să-l numim Cezar și am acceptat. Inițial am crezut că numele îi vine de la faptul că era cel mai mare și impozant pui dintre toți, dar pe urmă mi-am dat seama că era numele pe care tata îl prefera când venea vorba de animale. Primul Cezar al lui taică-meu a fost un cal alb cu care mergea la muncile câmpului pe vremea când era copil. Al doilea Cezar a fost calul pe care l-a avut tânăr locotenent fiind la Vânju-Mare.

L-am întrebat odată ce s-a întâmplat cu calul lui din armată și mi-a zis sec: «A murit». Am dat să-l descos să văd dacă a murit de bătrânețe sau în vreun accident, dar m-a expediat în stilu-i caracteristic: „Mai lasă-mă, tu copilă, cu prostiile ăstea, că nu-mi mai amintesc’’.

Își amintea, dar nu dorea să retrăiască acel episod. Era pe la începutul anilor ’60, când s-a trecut la mecanizarea armatei. Se primise ordin pe unitate ca toți caii să fie eliminați ca să facă loc mașinilor, așa că tata a trebuit să-și împuște calul. Maică-mea a zis că a plâns toată noaptea după aia”, mi-a spus L.L. 

Comuniștii ar fi masacrat atunci, se pare, o jumătate de milion de cai. 


În urmă cu mulți ani, pe vremea când încă scriam pentru ziare pe hârtie, m-am găsit documentând o seamă de localități părăsite, care încă apăreau pe hărți și-n cataloagele administrative, dar nu mai stătea nimeni acolo. Case uneori în stare bună, din cărămidă, găleata încă atârnând în consolă de brațul unei fântâni, șiștarul lăsat lângă iesle, ca și când abia ce urma să înceapă mulsul de seară, doar omul și vaca erau invizibile. La fel, căni pe prispă, obiele părăsite la intrarea în casă, fotografii de la nunți pe pereți, cupluri cu figuri șterse de umezeală, cătane cu uniforme străine și sfinți.

Mereu m-am întrebat cum au putut rămâne acolo imaginile celor dragi acolo, între patru pereți părăsiți. Să le fi dat foc și nu le lăsam, îmi ziceam. Acum nu mai sunt la fel de sigură. Erau obiecte fără viață. Aș fi preferat să salvez sufletele.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.