Planul de relansare economică: cât, cum, cu cine? Și, mai ales, când?

Este impresionant să vezi un plan de circa 100 de miliarde de euro care ar trebui să facă din România țara aia la care visăm cu toții de peste trei decenii încoace. Sumele alocate trecerii economiei românești de la o creștere bazată pe consum (în mare parte de produse din import), la una bazată pe investiții, infrastructură și digitalizare sunt uriașe, iar ambițiile, pe măsură. Aproape că poți auzi muzica de fanfară militară și uralele mulțimii.

În țara în care primarii se laudă cu 150 de metri de trotuar refăcut și se taie panglică din 20 în 20 de kilometri de autostradă, este cel puțin înviorător să vezi planuri gândite pe zece ani. Dar, când le iei la puricat…

Cât

E suficient să parcurgi rapid numerele înșirate unul după celălalt: 3000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres construite până în 2030 (ar conecta toate provinciile istorice la prețul de circa 31 de miliarde de euro), modernizarea a 7.000 de drumuri județene și 20.000 de kilometri de drumuri locale, 3.000 de kilometri de cale ferată modernizați (alte 18 miliarde de euro) și așa mai departe.

Numai terminarea bucăților de autostradă începute azi (circa 400 de kilometri) ar costa 4.3 miliarde. Trenurile ar zburda cu 160 km/h viteză maximă, iar investiții amânate treizeci de ani – dar esențiale pentru viitorul agriculturii românești – ar fi în sfârșit terminate (canalul Siret – Dunăre, dragarea Dunării etc.).

Puține lucruri discutabile în planul PNL, sau, mă rog, în schița prezentată public. Puține lucruri noi, în același timp.

Pentru că noi am mai văzut astfel de planuri. În urmă cu patru ani, PSD promitea că în 2020 va curge lapte și miere în România. Totuși, între timp social-democrații (care au avut absolut toate pârghiile de putere) au reușit să finalizeze doar 140 de kilometri de autostradă, niciun spital regional, niciun drum expres, nicio investiție majoră promisă cu emfază în 2016.

Să nu uităm că tot PSD s-a aflat la butoane și în precedenții 4 ani, chiar dacă nu tot timpul cu o majoritate confortabilă în Parlament.

Și atunci? Cum va reuși PNL acolo unde PSD a demonstrat că nu știe ce să facă?

Cum

În ultimii ani, România a crescut economic în primul rând datorită apetitului pentru consum, iar deficitul balanței comerciale a ajuns la 17.2 miliarde de euro în 2019, în creștere față de 2018 (exporturi de 69 de miliarde raportate la importuri de 86.2 miliarde de euro).

Este o creștere nesustenabilă, asta o vede toată lumea (mai puțin PSD și Pro România, partidele care au dorit ca nivelul de trai al românilor să crească cu orice preț, chiar dacă nu se poate susține economic și chiar dacă asta însemna că viitorul a fost deja amanetat pentru consumul de ieri).

În termeni ușor de înțeles: normal că îți este mai bine după ce ai luat un credit și începi să-ți umpli viața de toate lucrurile de care n-ai avut parte până acum – nivelul tău de trai va crește, la fel și încrederea în sine.

Dar dacă folosești integral creditul pentru consum, iar nu pentru investiții, atunci să nu te miri că în următorii cinci ani va trebui să fii extrem de atent cu cheltuielile, după valul inițial de cumpărături euforice, pentru că datoria trebuie plătită. Cu dobândă. Iar la final s-ar putea să ajungi mai sărac decât ai fi fost dacă foloseai cea mai mare parte din credit pentru a-i investi.

Doar că actualul guvern – și viitoarea guvernare PNL-USRPLUS -, nu poate duce România înapoi spre austeritate. Nici măcar în condițiile în care ar crea sute de mii de locuri de muncă prin proiectele de mari investiții anunțate. Dacă va face asta, va pierde rapid susținerea populară.

Lecția din 2008 a fost, totuși, precedată de cea din anii ‘80 ai secolului trecut, când mare parte din economie a fost orientată spre investiții-mamut, dătătoare de mândrie și azi unor nostalgici, dar preponderent inepte din punct de vedere economic. S-a sfârșit cu împușcături.

Pur și simplu nu se mai pune problema unor ani de sacrificiu – nu în timpul unei generații care deja s-a obișnuit să cheltuie mai mult decât câștigă, poate și pentru că are de ales mai ușor unde să se mute dacă țara în care lucrează acum nu-i oferă ceea ce visează. Chiar dacă suntem în fața celei mai mari crize economice din istoria modernă, similară sau mai mare decât cea din anii 1930, românii nu par a băga de seamă.

Din acest motiv, ar fi extrem de periculos dacă guvernanții s-ar lăsa duși de valul cifrelor și al ajutoarelor financiare promise de Uniunea Europeană pentru a vinde poporului iluzia că va putea continua cheful așa cum a făcut-o în ultimii câțiva ani. Cheful s-a terminat, dar noi încă dansăm pe mese, nervoși că suntem obligați să purtăm mască, fără să băgăm de seamă furtuna imensă care a început deja.

Chiar dacă vor avea o majoritate confortabilă în Parlament (greu de crezut, cât timp programul a fost anunțat de PNL fără consultări cu presupușii viitori parteneri de guvernare de la USRPLUS), guvernanții vor avea în fața lor o sarcină aparent imposibilă: să modernizeze accentuat România în condițiile unei prăbușiri economice la nivel mondial, urmată de o lungă perioadă de incertitudine și de reorganizare socială și politică.

Așadar: cum?

În primul rând, fără aroganță. Aroganța a îngropat PSD (și România odată cu el), aroganța a îngropat PDL și PNȚ înaintea lui, și tot aroganța o să îngroape și PNL dacă liderii acestuia nu-și dau seama, în ceasul al treisprezecelea, pe ce nisipuri mișcătoare își clădesc planurile.

Felul în care-și tratează potențialii parteneri de guvernare lasă impresia că nimic nu se va schimba, de fapt, și că PNL se pregătește mai degrabă să guverneze cu PSD, sau cel puțin cu o aripă din acesta, cea care azi dă cu putere în ultimele rămășițe ale puterii dragniste. Practic, o mâncare reîncălzită. Și extrem de toxică.

În al doilea rând, prioritizând investiții capabile să aducă rapid beneficii economice, iar nu peste 20-30 de ani. Suntem deja într-o perioadă în care toată lumea strigă după bani de la stat, iar statul, generos, se face că îi poate da la toată lumea.

Un fel de Oprah de Dâmbovița care-i accentuează calviția domnului Cîțu, guvernul actual încearcă să mulțumească pe toată lumea și va sfârși, inevitabil, să reușească exact opusul. Dacă, dimpotrivă, prioritizează atent cele puse pe hârtie, realizarea chiar și a doar 30% dintre cele promise ar putea propulsa România, în sfârșit, afară din zona sărăciei lucii.

În al treilea rând, numind oamenii potriviți pentru această uriașă transformare. Iar aici ajungem la…

Cine

Cu cine vrea Guvernul să facă 3000 de kilometri de autostradă și drumuri expres în 10 ani? Cu aceleași figuri de o incompetență criminală de la CNAIR, care n-au fost în stare să facă o amărâtă de Centură a Capitalei în atâția ani de zile?

Cu aceleași practici balcanice în care sunt numiți în posturi cheie oameni obedienți pe linie politică, indiferent de gradul de incompetență manifestat, de multe ori reșapați de la PSD? Cu aceiași oameni moșteniți în eșaloanele doi și trei ale statului – nu doar de la PSD, ci chiar de la PCR?

Reconstruirea României este un efort uriaș, care se poate face rapid (sau măcar în timp util) doar cu aceia care au demonstrat deja că au capacitatea privată de a construi lucruri de la zero, iar nu cu cei care au ocupat funcții călduțe ani și ani de zile, creând monstruozitatea asta de stat birocratic care ne sufocă azi.

Dar cum să te aștepți de la PNL să activeze și să capteze acești oameni, cât timp exponenții săi de seamă sunt preocupați, mai degrabă, să minimalizeze efectul ONG-urilor, atunci când nu le demonizează de-a dreptul (vedeți declarațiile domnului Țigan, proaspăt uns director la Romsilva)?

Realitatea crudă este că performerii din sistemul privat și din societatea civilă nu sunt câtuși de puțin interesați să vină în zona politică și apoi a administrației publice. Puținii care s-ar gândi la așa ceva și care s-au implicat deja, preponderent prin ONG-uri și acțiunile de CSR ale marilor companii, sunt descurajați rapid de declarațiile belicoase la adresa lor, de prezența unor clovni siniștri printre liderii politici ai momentului sau de certurile interminabile, la nivel de grădiniță, din partidele „noului val”.

Societatea civilă s-a mișcat totuși mai bine, mai repede și mai eficient decât guvernul și autoritățile locale inclusiv în privința crizei pandemiei de Covid-19. Și ar putea să continue acest lucru, de la nivelul ministerelor, cât timp s-ar găsi punți de legătură reale care să absoarbă talentele de aici spre un aparat administrativ reformat cu adevărat.

Ar fi esențial să nu se mai politizeze aceste funcții, iar în ministere și în celelalte instituții-cheie să nu mai conteze că ești sau nu membru al unui partid, ci doar ceea ce știi, de fapt, să faci.

Dar cum să crezi și să speri că se va schimba fundamental modul în care este alcătuită administrația care trebuie să reconstruiască România după dezastrul PSD cât timp liderii politici care se presupune că vor gestiona această transformare nu sunt în stare să construiască nici măcar punți de legătură între propriile partide?

Rămâne o singură concluzie.

Când

Nu prea curând.

Din păcate, alternativa este și mai rea.

Cam așa pot fi rezumate perspectivele României pentru următorul deceniu. Dar, cine știe, poate se vor ambiționa unii lideri PNL și USRPLUS și vor reuși să pună rapid mâna pe întregul proces, dând la o parte dinozaurii și relansând în primul rând modul în care se iau decizii în propriile lor partide.

Până atunci, noi să fim sănătoși. Că avem mare nevoie și e prea cald afară pentru planuri cincinale.