Mariana Gherghina-Beșciu, 65 de ani. Foto: Lucian Muntean

„Nesemnificativii”. Pentru copilul meu nenăscut

Gheorghe Gherghina-Beșciu a fost înmormântat joi, 6 februarie, în cimitirul din Prundu, o comună din Giurgiu aflată la aproape 50 de kilometri de București. L-au condus pe ultimul drum exact 20 de oameni, soția, cei trei copii și câțiva săteni.

Preotul a menționat că bărbatul luptase pentru drepturile omului în România lui Ceaușescu. Familia i-a pus în sicriu un pieptene, trusa de bărbierit și o monedă pentru „a deschide vămile văzduhului”.

Prin comparație, la funeraliile ultimului șef la Securității (Iulian Vlad), organizate în fața Mausoleului Eroilor din cimitirul Ghencea, s-a eliberat un stol de porumbei albi, iar câteva televiziuni au cerut „canonizarea” lui. Plecarea lui Gheorghe, la 78 de ani, a trecut neobservată.

În 1977, Gherghina-Beșciu înființase Partidul Liber Român alături de viitoarea lui soție, Mariana, și de un prieten, Ion Nicolae. Sediul noii formațiuni politice funcționa clandestin în subsolul unui bloc de nefamiliști aflat vizavi de ambasada Israelului din capitală.

Într-o noapte, cei trei au împânzit Bucureștiul cu manifeste în care cereau eliberarea scriitorului Paul Goma și respectarea demnității umane. Au lansat câteva mii, în diferite sectoare ale Capitalei (opt, după împărțirea de la acea vreme), printr-o trapă ingenios „proiectată” lângă țeava de eșapament a unui Fiat 600. Ion era la volan, Mariana pregătea manifestele pentru Gheorghe, iar acesta le lăsa în urma mașinii. „Operațiunea” avea să se încheie în zori.

Securitatea și Miliția i-au căutat fără succes timp de patru ani. O trădare i-a adus în cele din urmă în fața tribunalului militar. Fiul lui Ion și-ar fi vândut tatăl și pe complicii lui ca să scape de complicațiile unui accident de mașină pentru care a fost găsit vinovat. A oferit la schimb un caz cu implicații politice, alegând să-și condamne părintele.

Securitatea a avut apoi grijă să le distrugă viețile. Gheorghe și Ion au fost închiși la Aiud. Mariana a fost lovită și umilită în cadrul anchetei și spune, după 40 de ani, că șocul i-a pricinuit pierderea unei sarcini.

Copilul ei nenăscut a ajuns în gaura turcească din celula în care a stat închisă aproape patru luni.

Soții Gherghina-Beșciu la cununia civilă. Foto: arhiva personală

*

Ne-am întâlnit cu Mariana Gherghina-Beșciu la o săptămână după ce și-a îngropat bărbatul. Ne-a indicat adresa, o străduță de pe lângă Piața Victoriei, unde clădirile se prezintă ireverențios cu mesaje scrise cu vopsea pe fațade: atenție, pericol, cad bucăți de tencuială!

Femeia ne-a spus să o sunăm din nou când ajungem pe aleea unde locuiește și va ieși să ne conducă spre „viluța” ei. Ne-am oprit în fața unei case puse la adăpost cu țiglă metalică. Nenea Drăgulin n-a ieșit să ne arunce mingea. Am alungat stânjeniți gândul care ne-a dat târcoale preț de câteva secunde, că acolo ar fi putut locui un fost deținut politic. Am mai înaintat câțiva metri și am găsit-o în sfârșit pe doamna Mariana. „Viluța” era un apartament cu două camere dintr-un imobil vechi de 100 de ani.

Ne-a introdus, scuzându-se că locuiește în niște condiții „foarte modeste”, că sunt lucruri de pus la punct, dar că în absența soțului ei casa aceea și-ar fi pierdut oricum „structura de rezistență”. În plus, plecase și motanul de acasă, chiar în ziua în care doamna Mariana și-a condus soțul pe ultimul drum. „Un norvegian de pădure. Mai fugea el, dar niciodată n-a lipsit atât de mult. Sper că l-a luat cineva și e în viață”.

Gheorghe a suferit cumplit în ultimii ani. Internat prin spitale, cu o tumoră la plămâni, bolnav de Alzheimer. A murit într-o rezervă de la Carol Davila. Cu două zile înainte, părea să-și fi revenit. Și-a recunoscut soția, i-a spus pe nume și i-a zâmbit.

Ce rămâne după 40 de ani de căsătorie?

„Un gol imens pe care tot încerci să-l umpli cu frânturi din intimitatea și viața noastră împreună. Când ai pe cineva grav bolnav, începi să te pregătești, știi că într-o zi va pleca. Te obișnuiești cu gândul, dar când se întâmplă tot rămâi fără aer. Aș fi vrut să-l mai am lângă mine, câțiva ani măcar”, spune Mariana. Continuă să-l numească pe fostul său soț domnul Gherghina. E o formă de politețe pe care s-a construit legătura lor.

La jumătatea anilor ’70, ea era o domnișoară care lucra ca asistentă medicală într-o secție pediatrică și se pregătea să dea la Medicină. El era omul bun la toate în căminul de nefamiliști unde locuia Mariana. După muncă, fata venită în capitală din Turnu Măgurele deschidea un tratat de Marin Voiculescu sau un compendiu de anatomia și fiziologia omului. „Multilateral pregătit” în societatea multilateral dezvoltată, Gheorghe era administrator, fochist, electronist, fotograf, știa de toate.

În 1977, ea avea 23 de ani, el 36.

S-au apropiat încet, comentând aproape zilnic situația politică din țară. Un fel de Bonnie și Clyde forte manierați, care luptau de partea binelui.

„Ne aveam ca frații, era o iubire frățească între noi. Eu îi povesteam despre principiile educației pe care o primisem acasă și neputința pricinuită de faptul că eram considerați doar niște unelte vorbitoare, el spunea că lucrurile trebuie să se schimbe și se vor schimba”, își amintește Mariana, ajunsă acum la aproape 66 de ani.

Mariana Gherghina-Beșciu. Foto: Lucian Muntean

Când a fost arestat scriitorul Paul Goma (în aprilie, 1977), Gheorghe i-a spus Marianei că pregătește ceva. Că are un prieten și că vor face ceva nemaivăzut. Tânăra a hotărât să-i ajute. Au planificat acțiunea împrăștierii de manifeste pe străzile Bucureștiului pentru noaptea de 9 spre 10 mai, iar două zile mai târziu au expediat către mai multe ministere și Comitetul Central câteva scrisori redactate de Mariana.

Folosise mănuși chirurgicale pentru a nu lăsa amprente, iar solicitările vizau, printre altele, respectarea drepturilor omului și eliberarea lui Paul Goma. În numele Partidului Liber Român și al unui Comitet Central Liber.

Milițienii aveau să perieze capitala în următoarele zile pentru a găsi o urmă. Timp de patru ani secretul lor a rămas neatins. Mariana și Gheorghe s-au căsătorit, au decis ca fiii lor, Nectabos și Cristian, născuți între timp, să poarte numele amândurora, Gherghina-Beșciu. Gheorghe mai avea o fată, dintr-o primă căsătorie, pe Anca.

Mariana a vizitat expoziția de documente organizată luna trecută de CNSAS, în foaierul Senatului și care includea și povestea ei

În primăvara lui 1981, fiul lui Ion Nicolae i-ar fi trădat ca să scape de pedeapsă în urma unui accident rutier. Securitatea i-a arestat pe rând. Ion a fost primul, urmat de Gheorghe și apoi de Mariana.

Ancheta a condus la stabilirea tuturor detaliilor acțiunii lor „subversive” care avusese loc cu patru ani înainte.

Iată raportul din arhiva Securității.

În noaptea de 9/10 mai 1977, pe un traseu ce străbate sectoarele 3 și 4 ale Capitalei, au fost difuzate un număr de cca 3000 de fițuici cu conținut dușmănos. Textul a fost imprimat cu tuș de culoare roșie, folosindu-se în acest scop o matriță confecționată artizanal din litere de cauciuc. În perioada imediat următoare au fost difuzate, pe calea poștei, un număr de cinci scrisori anonime cu conținut ostil, adresate unor organe centrale de stat. Textul acestor scrisori a fost executat cu mâna, cu litere tipografice majuscule, de o singură persoană, folosind pix cu pastă albastră. Toate înscrisurile difuzate sunt redactate în numele unui așa-zis Comitet Central Liber Român, indicându-l ca președinte pe Paul Goma.

Tamburul cu ajutorul căruia s-au imprimat manifestele a fost donat de soții Gherghina-Beșciu către Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

La 16 iunie 1981, s-a primit o informație din care rezulta că Nicolae Ion, împreună cu alte persoane din anturajul său, a confecționat în cursul anului 1977, în capitală, mai multe fițuici cu conținut dușmănos, folosind în acest scop un autoturism. În vederea verificării acestei informații, s-au întreprins măsuri combinativ-informative complexe, în urma cărora s-au obținut date certe din care rezulta că numiții Nicolae Ion, Gherghina-Beșciu Gheorghe și soția acestuia, Mariana, în luna mai 1977, au confecționat și difuzat pe diferite străzi din capitală și pe calea poștei, înscrisuri cu conținut dușmănos.

Difuzarea s-a făcut dintr-un autoturism Fiat600, aparținând numitului Nicolae Ion. Cu ocazia percheziției efectuate la locul de muncă și la domiciliul lui Ghergina-Beșciu Gheorghe, au fost găsite 10 plicuri și 22 de scrisori dactilografiate, adresate unor persoane din capitală, toate având anexat la textul scris de mână și câte o fițuică tipărită, cu conținut ostil, care urma să fie expediate pe calea poștei.

La percheziția domiciliară efectuată la soții Gherghina-Beșciu s-a găsit un caiet de poezii cu conținut ostil, un film cu trei poziții reprezentând momente când cei în cauză lucrau la confecționarea fițuicilor.

Cazul a fost repartizat Direcției VI de cercetări penale. Coșmarul soților Gherghina-Beșciu și al lui Ion Nicolae începea în vara lui 1981.

Manifestul distribuit de soții Gherghina. Foto: Lucian Muntean

39 de ani mai târziu, doamna Mariana povestește cu un ton egal despre ororile pe care le-a trăit din momentul arestului. Nu sunt volte în istorisirea ei, note de dramatism. E ca și cum ar fi fost doar martor la ceva ce i s-a întâmplat altcuiva. Nu vrea răzbunare – e oricum prea târziu – și spune chiar că soții Ceaușescu nu meritau să fie executați în decembrie 1989.

Doamna Mariana e un om bun. Meseria a ajutat-o să-și înțeleagă mai bine semenii. „Un asistent medical trebuie să iubească oamenii, nu se poate altfel”, crede.

Când a fost ridicată de acasă, unul dintre copii avea aproape doi ani, celălalt un an. Ea era însărcinată din nou. A fost dusă pe Calea Rahovei, pentru interogatoriu.

În primele două săptămâni i s-a permis să plece acasă după întâlnirile cu anchetatorii. Și-a trimis copiii la părinți, la Turnu Măgurele. Nu mai știa nimic de Gheorghe, care nu se mai întorsese din ziua în care fusese arestat.

După 14 zile, i-au spus că va rămâne în arest. Și că, foarte probabil, va fi condamnată la moarte. A fost pusă într-o celulă din sediul Securității, cu încă două femei. Le bănuia că au fost plasate acolo ca s-o tragă de limbă, să afle ce e cu Partidul Liber Român, câți membri mai sunt. Să spună tot, nume, adrese. Nimeni nu-și închipuia că doar trei oameni au avut tupeul să acționeze de capul lor și să arunce în București mii de manifeste.

O trezeau cu noaptea în cap și o puneau să dea declarații. Zi de zi, aceeași poveste, anchetatorii îi dictau ce să scrie, ce să spună. Îi aminteau mereu de copii, că tocmai au făcut demersuri ca aceștia să ajungă într-un „leagăn”.

„Ia-ți gândul de la ei, trebuie să primească o educație în spiritul nostru, al țării noastre. Asta îmi tot spuneau”.

Într-o zi, Mariana a cerut să fie lăsată să dea o declarație în nume propriu.

„Am specificat că, la vârsta mea de atunci, 27 de ani, aveam principii pentru dreptate, libertate și adevăr. Și că cerusem doar ca tot tineretul și oamenii din țară să fie respectați, de la muncitori, la intelectuali. Am amintit de tratatul de la Helsinki pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu îl semnase și-l susținuse în 1975, și în care era și o clauză legată de respectarea drepturilor omului. Am scris în declarație că am cerut prin acele manifeste să fie eliberați toți deținuții politic care susțin drepturile omului, pentru că însuși Ceaușescu semnase pentru asta”.

În schimb i s-a demonstrat cât valorează drepturile omului în sediul Securității. Declarația ei ajunsese și la anchetatorul soțului. Acesta din urmă, „un tip pe la 2 metri, uscățiv”.

„Coman îi spuneau, de o violență verbală feroce, care m-a șocat. Nu-mi permite educația să reproduc ce mi-a spus, cuvinte foarte joase. L-a însoțit pe anchetatorul meu într-o zi. A intrat în birou și mi-a zis direct: Fă, cum îți permiți tu să dai declarații?

Și a început să mă înjure și să mă alerge în birou. M-a prins, avea în mână un mănunchi de chei grosolane, cum erau la ușile vechi. M-a izbit cât a putut în frunte și am simțit sângele cum îmi curge pe față”, povestește Mariana.

Soții Gherghina-Beșciu la cununia civilă din 1979. Ion Nicolae apare în dreapta imaginii, jos. Acesta a emigrat în SUA după Revoluție, a murit în 2005. Foto: arhiva personală

În următoarele zile Mariana avea să piardă sarcina, să se producă un avort spontan. Embrionul a fost expulzat în celulă. Femeia l-a aruncat în toatela turcească .

„De la emoții, de la pumnul acela care m-a zguduit, am pierdut pur și simplu sarcina. Era aproape de patru luni. S-au produs dureri de mijloc, în zona pelviană abdominală.

Era mică placenta, o păpușă minusculă. L-am ținut câteva zeci de minute, plângând. Doamne, Dumnezeule, iartă-mă! N-am avut încotro și l-am aruncat în toaleta turcească pe care o aveam în celulă.

M-a surprins una dintre colegele de celulă. Ele aveau voie să se plimbe, să iasă în curte să se plimbe. Am rugat-o să nu spună nimănui. Că e dezastru, că se complică și situația mea și a ei. Îi spuneam asta în șoaptă, la ureche. Cum aș putea să fac asta? Sunt închisă aici tocmai pentru acuzația că provocam avorturi, mi-a răspuns. Nu a spus nimănui”.

Mariana l-a revăzut pe Gheorghe la una dintre anchete, apoi la Tribunalul Militar unde li s-a comunicat sentința. Ion Nicolae a primit 7 ani de temniță, Gheorge 6, iar Mariana 5. Un decret de grațiere dat în august 1981 prevedea întreruperea pedepselor celor cu condamnări mai mici de cinci ani. Mariana a intrat în acel decret prezidențial și urma să fie eliberată.

I-au dat drumul la jumătatea lui septembrie. „Când am ieșit călcam în goluri parcă, nu mai știam să merg”.

Și-a recuperat copiii de la Turnu Măgurele și a cerut directorului spitalului unde lucra să fie transferată să lucreze într-o creșă pentru că nu avea cu cine să-i lase acasă.

„Mâncam împreună acolo, la creșă, dormeam împreună, făceam tot posibilul să pot să-i cresc, să nu mi-i ia. Când răcea unul dintre ei îl duceam la părinți, în Teleorman”.

Mariana spune că Securitatea a continuat s-o urmărească. Vecinii de acasă fuseseră „prelucrați”. Fosta asistentă își amintește că doi bătrânei care locuiau în vecini au fost mutați subit și locul lor a fost luat de o familie mai tânără.

Bănuiește că primii refuzaseră să colaboreze.

Pe Gheorghe l-a regăsit într-o zi la Aiud. L-a dus de mână și pe băiețelul mai mare care avea patru ani. Tatăl a insistat să-i vadă. Mariana i-a spus copilului că o să-l viziteze pe tati la serviciu. Dar de ce îl închide milițianul cu cheia? E serviciul de așa natură.

Când a ieșit de la Aiud, după patru ani în spatele gratiilor, Gherghina-Beșciu era o umbră de om. Slab ca un ogar, cu un furuncul mare, purulent, care-i acoperea palma stângă. Se îmbolnăvise și de diabet. Femeia lui avea și ea probleme, crizele de tahicardie o obligaseră să urmeze un tratament cu propanolol. Dar măcar era din nou împreună și „viața putea merge mai departe”.

Mariana Gherghina-Beșciu. Foto: Lucian Muntean

La muncă, Mariana continua să aibă probleme. Erau tot felul de bârfe: că ar fura instrumentar de la serviciu și medicamente sau că ar face avorturi. Știa că acestea se transformă în note informative. Într-o zi s-a dus de bună voie la Securitate să se apere.

„Vă rog să nu încercați să-mi fabricați un dosar pentru acuzații de drept comun. Am plătit deja prețul pentru ceea ce am făcut”.

Spune că a fost nevoită să treacă de la pediatrie la asistență medicală la adulți pentru că nu mai suporta să vadă copii murind.

După 1990, nu mai era acuzată că ar subtiliza instrumentar ci pentru că-și „bibilea prea mult pacienții, ceea ce nu era deontologic”. Avea obiceiurile ei, mai ales pe gărzile de noapte. Mergea să-și întreba pacienții cum se simt.

„Rondul, făceam rondul. Era de neiertat pentru mine să găsesc pacienți cu branula scoasă și sânge pe cearșaf. Sunt pacienți care nu vor să deranjeze, tac și suferă și nu spun cum se simt. Mor în saloane neîntrebați de nimeni, nimic. Treceam prin toate saloanele. Dumneavoastră, aici, vă simțiți bine?”.

La 54 de ani și-a amintit că are o restanță, că înainte să fie arestată învăța pentru Medicină. S-a înscris la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad și a promovat în 2011 examentul de licență în Asistență medicală generală.

„În sesiunea de examene din iarnă era mai greu. Drumul cu trenul până la Arad era cumplit. Înghețam în compartiment în timp ce încercam să mai recapitulez materia”, zâmbește Mariana, care a ieșit la pensie de la Institutul Național de Endocrinologie, C.I. Parhon. În 2018 a primit un premiu pentru întreaga activitate la Gala premiilor de excelență pentru asistenți medicali.

Fără resentimente, și-a impus Mariana Beșciu. Se bucură că soțul ei și-a văzut copiii realizați. Ar fi dorit să facă ceva mai mult pentru ei.

În trei ore cât a durat interviul, fosta asistentă medicală nu s-a plâns o secundă de bani. Am întrebat-o cât primește din partea statului pentru cele patru luni în arest, indemnizația de fost deținut politic. „Exact 113 lei pe lună. Inițial au fost 32 de lei, care s-au dublat prin 2000 și ceva la 65 de lei. Anul trecut suma s-a dublat din nou”.

Soțul ei mai apucase câteva luni indemnizația mărită: de la 400 de lei la 700 de lei pe lună pentru fiecare an de pușcărie politică. Majorarea s-a produs în 2019 și motivarea a fost că și așa au mai rămas puțini în viață, deci nu e o împovărător pentru buget.

Mariana înșiră pe măsuță diploma de licență și câteva fotografii în care apare și domnul Ghergina.

„Ia uite-l pe domnul Gherghiniță! Știți ceva, nu regret nimic din ceea ce am făcut. Ce eram noi, în definitiv? Niște unelte vorbitoare. Erai foarte bun de muncă, dar să nu sufli un cuvânt despre faptul că trăiai în condiții aspre sau că nu aveai libertate de exprimare. Ei bine, noi am vorbit”.

Mariana Gherghina. Foto: arhiva personală

Povestea Marianei Gherghina-Beșciu face parte din seria numită „Nesemnificativii”. Am intitulat-o așa după ce o instanță din România i-a achitat pe doi dintre anchetatorii inginerului Gheorghe Ursu de acuzația de tratamente neomenoase. Judecătoarea a motivat sentința spunând că disidența acestuia a fost nesemnificativă și că metodele Securității erau mai degrabă blânde în ultimii ani ai comunismului.

Citește și: Primul material din seria „Nesemnificativii”: Sinuciderea Emiliei Kimeri

Al doilea material din seria „Nesemnificativii”: Iuga a stat 6 ani în pușcărie, securistul lui 8 ani în Parlament

Al treilea material din seria „Nesemnificativii”: Blegomazin – stinge ideile de dreptate și libertate

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...