„Nesemnificativii”. Iuga a stat 6 ani în pușcărie, securistul lui 8 ani în Parlament

„Noi ți-am spus, vei avea tot dreptul să-ți trăiești viața, dar la prima greșeală, la prima faptă, încercare de fapte, atitudine sau preocupare, repet, la prima faptă, atitudine sau preocupare antisocială ostilă… să știi că va fi represată, va fi anihilată din fașă. Vom lua măsuri ferme și n-apuci să faci nimic, înțelegi?

Păi, tăticu’, la primul gest îți aduc fătucile și le zic: îl vedeți pe tac-tu? A zis că are grijă de voi, uite grija de voi unde este. Tăticu’, din clipa aia le periclitez liniștea! Nu înseamnă că suntem măgari, să le afectăm pe ele, dar le reduc la o astfel de liniște, și socială, și…

Ei, lumea, de atunci, zicea mereu că vin americanii, vin americanii. E, au venit americanii?! N-au venit și nici n-or să vină vreodată, cred că ești convins. Că regimul politic din România socialistă nu se va schimba nici acum, nici peste 200 de ani, sau cel puțin cât trăiești dumneata, fii convins!

Cât valorează un om? Nu te supăra, este o metaforă simplă, un păduche mic între două tancuri… să zic așa cele două tancuri fiind sistemul socialist și capitalist. A, sistemul socialist te-a supărat? Atunci să știi că sistemul socialist are, ca orice organism, anticorpi pentru oricare microb și te anihilează imediat. Dumneata ești un microb care a venit pe corpul socialismului care te-a anihilat și te termină.

Nu ți-a cerut nimeni să fii mare. N-apuci și nici nu vei apuca să faci nicio faptă, nu mai apuci și aici nu vei mai apuca să ajungi. Adică nu te pune cu noi! La urma urmei ți-am spus că noi suntem un aparat, o instituție. Așa cum este o uzină”.

Monologul de mai sus îi aparținea lui Vasile Deleanu, locotenent-colonel în cadrul Securității București. L-a rostit în fața lui Dumitru Iuga, eliberat în acea zi, 15 septembrie 1989, din penitenciarul Jilava, după șase ani de temniță grea, acolo și la Aiud.

Fost tehnician la Televiziunea Română, tată a doi copii, Iuga constituise o „grupare subversivă” pe care o numise Mișcarea pentru Libertate și Dreptate Socială, ce se dorea un fel de variantă românească pentru mișcarea anticomunistă din Polonia, Solidaritatea. Urmărea, nici mai mult nici mai puțin, „schimbarea orânduirii socialiste din România”, au stabilit organele de anchetă.

Dacă Solidarność a adunat un sfert din populația Poloniei, M.L.D.S.R. a avut în total 62 de membri și simpatizanți din toată țara. Iuga a fost arestat în 1983 și condamnat la 12 ani de închisoare pentru complot, șase alți membri primind o pedeapsă de cinci ani. Pedeapsa lui a fost redusă la șase ani ca urmare a decretului nr.11/1988 astfel că Iuga a fost eliberat în toamna lui 1989.

Cu mențiunea că „Iorgu” – numele conspirativ al lui Iuga – „nu renunțase la concepțiile profund ostile, căutând modalități de a le transmite și altor deținuți”. Discursul lui Deleanu venea în completarea unui nou plan de măsuri ale Securității ce-l vizau pe „fanaticul” Iuga, proaspăt eliberat.

S-a pus în mișcare un mecanism care urmărea „controlul informativ total”. Mijloacele tehnic-operative fuseseră introduse în locuința familiei Iuga, din bloc au fost recrutați ca informatori doi vecini, soția lui Dumitru și fiica mai mare au fost „încadrate informativ la locurile de muncă”. Filaj, prelucrare informativă, racolare de informatori, ascultarea telefoanelor, o colaborare între Securitatea Muncipiului București, Direcția I, Direcția a IV-a și alte unități speciale ce viza izolarea lui Iuga.

„Fii și tu un om normal!”, i-a mai cerut Deleanu lui Iuga în acea convorbire din penitenciarul Jilava. Le-a pomenit pe fiicele sale și l-a bătut pe umăr pe fostul deținut, punându-l în fața unei alegeri: va face din copiii lui „două rebuturi sociale sau două produse utile societății”?

„Astâmpără-te, intră pe făgașul vieții, trăiește, că mai ai de trăit, bucură-te de viață și dacă chiar zici așa, că ești normal, că mai mult nu trebuie decât să fii normal, ocupă-te de fetele alea, că n-ai făcut nimic pentru ele până acum, sprijină-le!”, a încheiat securistul. Cuvintele lui au fost transcrise pe 10 file atașate apoi în dosarul ”Iorgu”.

Apel pentru sănătatea poporului român

Iuga nu s-a astâmpărat. În următoarele săptămâni a elaborat un manifest întins pe 47 de pagini intitulat „Apel pentru sănătatea poporului român” și a actualizat platforma-program a Mișcării pentru libertate și dreptate socială din România.

Perora în fața fiicelor sale și a unui public nevăzut, ofițerii care transcriau tot ce se vorbea în apartamentul lui.

„Învățați să mergeți, să vorbiți unii cu alții, să fredonați, să mărșăluiți. Este unica voastră șansă. A voastră, a urmașilor voștri și a urmașilor, urmașilor voștri până în vecii vecilor. Să nu vă amăgiți că v-ați asigurat o bucată de pâine, o haină, considerând că v-ați făcut datoria și e de ajuns.

Va veni ziua fatală, zi pentru sufletele voastre, când pruncii voștri vă vor întreba: de ce ai tăcut, tată? Să te târăști o viață întreagă numai pentru atâta lucru. Cum ai putut… existența ta și pe a mea, reducându-le la statutul de sclavi?

Va veni ziua când copleșiți de rușine nu veți găsi niciun răspuns mulțumitor pentru urmașii voștri al căror dispreț vă va copleși la vârsta cea fatală, când veți avea nevoie mai mult ca oricând de dragostea și prețuirea lor”.

E posibil ca ziua aceea să nu fi venit niciodată. Ce știm e că Iuga fost arestat din nou pe 12 decembrie 1989 și eliberat la Revoluție.

N-a devenit o figură marcantă a vieții post-1989. Nici măcar nu știm dacă și-a dorit. A ajuns liderul Sindicatului liber din Televiziunea Română, postură din care vorbea optimist la începutul anilor ’90. „Sindicatul nostru este pentru proclamația de la Timișoara. Ne îngrijorează păstrarea nomenclaturii. Sunt printre noi. Ne privesc. Rânjesc. Sunt furioși. În anul 2000 se va vorbi despre comunism ca de o legendă nefastă”, spunea Iuga.

Anticorpii ajung în Parlament

„Anticorpii” s-au mutat însă în organismul capitalismului de cumetrie, asigurând imunitatea celor care au funcționat în vechile structuri de putere. În 2000, anul pe care-l fixa ca reper Iuga la începutul democrației românești, unul dintre oamenii care l-au urmărit a devenit deputat din partea PRM.

Ilie Merce era exact securistul căruia i s-a încredințat cazul Iuga la început și care urma să strângă dovezile împotriva tehnicianului de la TVR. Lucra din 1981 la Direcția I Securitate, sectorul artă-cultură, calitate din care i-a urmărit și pe intelectualii din dosarul Meditația transcendentală. Mai târziu, avea să conducă și compartimentul Eterul care avea scop „contracararea și neutralizarea postului Europa Liberă”.

În 1996 a fost trecut în rezervă în SRI, fiind acuzat ca îi furniza informații lui Vadim Tudor. A devenit imediat vicepreședinte al partidului, iar din 2000 a fost deputat vreme de două mandate, făcând parte și din Comisia Parlamentului României pentru Integrarea europeană și din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.

Nu găsea nicio incompatibilitate între fotoliul de parlamentar și faptul că ocupantul lui făcuse poliție politică. Ba dimpotrivă, comenta agresiv de la prezidiu de fiecare dată când avea ocazia, insistând că o instituție ca CNSAS n-ar trebui să existe. Iată o luare de poziție din 2003. E același limbaj pe care-l folosise și Deleanu când a ieșit Iuga din pușcărie: microbi, tumoare, bisturiu și acțiunea de a extirpa.

„De 13 ani, niște oameni fără țară și fără Dumnezeu înjură de mama focului fosta Securitate, deși atât înainte de «marea altercație» 1989, cât și după, au profitat copios de pe urma ei, ajungând niște îmbuibați fără scrupule și fără morală. «Prigoana» la care au fost supuși distinșii noștri hominculi le-a răvășit mințile într-atât, încât și astăzi singura lor preocupare este aceea de a semăna ură și vrajbă în societatea românească, afectată de o profundă criză morală și aflată în continuă derivă.

Nu există apariții în presă, la posturile de radio și televiziune, nu există zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu scoată din puțul gândirii lor seci judecăți de «valoare» despre această instituție. Obsedați până la agonie de un mit pe care nu-l pot înțelege, acești clevetitori bolnavi iremediabil de «securită» au devenit niște ființe complexate social. În general nu-și pot controla limbajul și reacțiile, devenind ridicoli, iar furia lor atinge paroxismul. În criză de imaginație și talent își caută subiecte de senzație prin arhivele Securității, pe care le violează cu mâinile lor nespălate.

Din păcate, societatea noastră bolnavă nu poate reacționa la acești microbi, nu a găsit bisturiul potrivit să extirpe tumoarea care face mult rău țării în general și serviciilor de informații în special. Niști neica-nimeni, duși de-acasă, terorizează o lume întreagă cu o problemă, în care, în mod intenționat, confundă termenii și valorile pentru a crea o permanentă stare de tensiune și diversiune, deși ei știu foarte bine că nu au nicio autoritate morală să o facă.

Introduși pe ușa din dos într-o instituție parazitară, plătiți cu bani grei din buzunarul public fără să facă nimic constructiv, pentru că nu sunt în stare, acești vajnici dizidenți de operetă continuă să rumege în continuare cu nerușinare. De ce? Pentru că ei au adeverință de la psihiatrie că pot să scuipe oriunde și pe oricine fără să fie sancționați sau, altfel spus, să nu te iei la trântă cu porcul, că vă murdăriți amândoi și lui îi place”, tuna fostul colonel de Securitate în Parlament.

Mai târziu, a început să dea și interviuri despre perioada în care a activat în cadrul Securității. Spunea cu seninătate, pentru Cotidianul (în 2006), că Iuga și-a „făcut-o cu mâna lui” și îi invita pe ziariști să nu mai facă trimitere la „obsedanta” perioadă de dinainte de 1965.

Că începând cu perioada Ceaușescu, nimeni nu mai are dreptul să se îndoiască de „onorabilitatea” structurii din care a făcut parte, de faptul că agenții ei erau niște patrioți care „apărau nu interesele conducătorului, ci pe cele ale poporului”.

Povestea cu nonșalanță că până și faptul că recrutau informatori din rândul liceenilor servea unui scop nobil, acela de a educa tineretul și de a descuraja curentele de extremă dreapta venite de afară, adică „rockeriștii, metalicii și sataniștii”. „Să știți că unii dintre acești tineri erau chiar mândri să poată sta de vorbă cu un ofițer de Securitate”, spunea Merce.

Iuga s-a stins din viață în 2013, chiar în ziua în care împlinise 71 de ani. Știrea a trecut aproape neobservată. Nu reușise să-l aducă în fața instanței pe Ilie Merce. Parchetul i-a comunicat că acesta din urmă a acționat în limitele legii și că oricum faptele s-au prescris.

Recent, Curtea de Apel București a decis și-n cazul Gheorghe Ursu, omorât în bătaie în arestul Securității, că nu există un temei egal pentru a-i acuza pe doi dintre anchetatorii lui de tratamente neomenoase. Judecătoarea Mihaela Niță motivase că „dizidența acestuia a fost nesemnificativă” și pledase chiar pentru blândețea Securității în anii 80.

Bâzoi și un an de izolare la Aiud

Iuga a refuzat să ceară grațierea la Aiud. Timp de un an a stat singur într-o celulă. Conducerea închisorii considerase că se ține încă de prostii și vehiculează aceleași opinii dușmănoase, astfel că l-a izolat pe deținutul problemă. Iuga povestea că găsise un gândac în celulă, că l-a botezat Bâzoi și că începuse să stea de vorbă cu el pentru a nu-și pierde mințile.

„Îi rezervam într-un colț al camerei câteva firmituri de pâine. Știa locul și nu se mai ferea de mine. Venea negru, mare, burtos, direct la masă. În timp ce mânca eu îi vorbeam, îi recitam poezii, îi povesteam de «aventurile» mele, tot ce-mi trăznea prin cap. După ce termina, îl pofteam ceremonios afară, conducându-l de-a bușilea până la gura în care își avea culcușul (sau mica lui închisoare… cine știe?)”. (sursa: ziaristionline.ro)

În ce a constat reeducarea lui? Avea s-o spună cu amărăciune: mușchi atrofiați, articulații uscate, slăbit sub limita tolerabilului, boala de ulcer amplificată, pielea de pe trup zbârcită de parcă aș avea 70 de ani (alimentație proastă, unilaterală, lipsită de vitamine), sistemul nervos la limita rezistenței sale – lipsit de minimul necesar de mijloace de informare menite să mențină viabil un spirit uman, presat fizic prin mijloace brutale, traumatizat psihic prin umilire și desconsiderare, moral prin încarcerarea mea alături de indivizi viciați până în măduva oaselor, lipsit de orice apărare (în afara echilibrului meu interior) în fața agresivității primitive a acestora.

Citește și: Primul material din seria “Nesemnificativii”: Sinuciderea Emiliei Kimeri