Emilia Kimeri, asistenta din Galați care a murit în condiții suspecte pe 1 aprilie 1987

„Nesemnificativii”. Sinuciderea Emiliei Kimeri

La 30 de ani de la Revoluție, o instanță din România a stabilit că disidența inginerului Gheorghe Ursu a fost mai degrabă ”nesemnificativă”. Ursu a fost turnat la Securitate de una dintre colegele de birou, care a predat poliției politice jurnalul acestuia plin de comentarii critice la adresa regimului Ceaușescu. Două scrisori trimise la Europa Liberă și apoi prezentate în emisiunile postului de Virgil Ierunca și Monica Lovinescu i-au semnat ”sentința”.

Disidentul a murit în Spitalul penitenciar Jilava, la 17 noiembrie 1985, din cauza bătăilor sălbatice pe care i le-au administrat anchetatorii Securității, dar și cei cu care a împărțit celula, deținuți de drept comun.

Doi dintre cei direct implicați în anchetarea lui, foștii ofițeri de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au fost achitați în octombrie 2019, la Curtea de Apel București. Încadrarea juridică a fost schimbată din crime împotriva umanității în tratamente neomenoase, apoi acuzațiile au fost respinse. Decizia va fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea sentinței, apărută în presă în această lună, judecătoarea Mihaela Niță vorbește, cu siguranță, despre o îmblânzire a metodelor Securității în anii ’80.

Iată felul în care și-a construit argumentația.

”Este adevărat că autoritățile comuniste au încercat și reușit suprimarea fizică și psihică a unui număr foarte mare de români, în special intelectuali de elită și personalități din toate domeniile vieții sociale, uneori prin torturi inimaginabile, însă, după anul 1965, nu se poate reține o intenție clară de exterminare sistematică fizică și psihică din partea autorităților statului a tuturor opozanților politici, fiind utilizate alte metode, ca și în cazul poetei Nina Cassian, pentru temperarea și controlarea acestora, respectiv influențarea pozitivă a persoanei, în sensul renunțării la astfel de preocupări, prin intermediul familiei, prietenilor, colegilor, precum și arest la domiciliu, urmărire informativă, filaj, interceptări”, explică Niță.

Germina Nagâț, membru în Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), consideră insultătoare desfășurarea de argumente a magistratului și insistă că decizia, dacă va fi confirmată de instanța superioară, ar transforma în maculatură și restul dosarelor pe care Parchetul Militar le instrumentează.

”Sunt două viziuni concurente, cea a victimelor și cea opusă pe care o construiește cu sârg organizația foștilor ofițeri de Securitate, prin reprezentanții ei, și securiștii individual, care cum poate, prin apariții publice, lansări de cărți și evenimente. Din păcate și unele instituții de presă fac lucrul acesta: îi promovează, le lansează discursul, relativizează tot ce s-a întâmplat rău în România lui Ceaușescu, victimele, suferința lor. Auzim năstrușnicii cotidian, nu e o noutate. Grav este când aceste lucruri halucinante sunt preluate într-o decizie judecătorească.

O instanță din România face afirmații generale cu privire la situația disidenței din anii 80. Nu se referă numai la cazul Ursu, asta e uluitor. Se fac afirmații generale cu privire la politica Securității față de opozanți și disidenți, ca și cum ar fi literă de manual constatarea doamnei judecător. Ca și cum s-ar fi exprimat vreo autoritate științifică în sensul ăsta și dovezile care sunt în jurul nostru ar susține o asemenea concluzie.

E categoric fals, pe lângă asta e și insultător. Ajungem să spunem, în 2020, că în anii ’80 nu exista represiune, că Securitatea acționa doar preventiv și n-au existat acțiuni de reprimare în grup și sistematice, cele două condiții care definesc crimele împotriva umanității: adversarul să fie definit după criterii politice, iar acțiunea să fie sistematică și să vizeze un grup. Ori în cazul Ursu aceste criterii erau îndeplinite cu asupra de măsură.

Decizia asta legitimează discursul foștilor ofițeri de Securitate, toate aparițiile lor publice și producțiile lor susțin această idee pe care și-a însușit-o doamna judecător. La data la care s-a construit probațiunea în cazul Ursu erau peste 1.500 de decizii definitive și irevocabile legate de foști ofițeri de Securitate care au încălcat drepturile omului, cu descrierea spețelor, cu detalii. Toate astea au fost pe masa doamnei judecător. Nu suntem la nivelul unei înțelegeri și cunoașteri superficiale. E un refuz de cunoaștere”, spune cercetătoarea C.N.S.A.S.

În urmă cu două săptămâni a fost vernisată în foaierul sălii de plen a Senatului României o expoziție de documente pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a realizat-o cu finanțarea integrală a unei fundații germane.

Cu titlul În căutarea libertății – Eroi fără glorie, e dedicată „românilor care s-au opus regimului comunist în ultimul deceniu al dictaturii, riscând enorm, plătind scump și rămânând complet anonimi. Cu două-trei excepții, numele lor nu sunt cunoscute mareului public, iar până nu demult nu erau cunoscute nici chiar celor care lucrează la CNSAS. Sper că veți veni să vedeți expoziția și mai ales vă veți trimite copiii, nepoții, scepticii, negaționiștii, securiștii… să citească și să ia aminte” spune Nagâț.

Am ales câteva dintre „cazurile” prinse în expoziție, pe care le vom prezenta în săptămânile următoare. Este, dacă vreți, o simplă reconstituire a unor fapte lipsite de importanță. Într-un prim episod, cazul asistentei din Galați, Emilia Kimeri, care a murit în condiții neelucidate la o zi după ce a fost anchetată de Securitate.

Expoziția va putea fi văzută în foaierul sălii de plen a Senatului până pe 15 februarie Foto: Lucian Muntean

Ultima zi din viața Emiliei Kimeri

În dimineața zilei de 1 aprilie 1987, la aproximativ 200 de metri de locul unde era ancorat vasul Libertatea, doi bărbați încercau, cu ajutorul unei cange, să țină la mal un cadavru. L-au legat apoi de mână pentru a nu fi luat de curenții fluviului.

Gheorghe Kimeri și fiul său primiseră un telefon anonim în jurul orei 6:30: fără să se prezinte, cineva i-a spus bărbatului că soția lui, Emilia, își luase viața, aruncându-se în Dunăre. Cu o zi înainte, pe 31 martie, femeia, asistentă medicală la Policlinica de Stomatologie din Galați, fusese anchetată în sediul Inspectoratului Județean Galați al Ministerului de Interne „pentru întocmire și răspândire de manifeste cu conținut dușmănos” la adresa conducerii de partid de la centru.

Jos cu rațiile”, „Vrem să avem căldură”, „Vrem medicamente!”, „Vrem libertatea să călătorim!”, acestea erau mesajele pe care Emilia le scria pe niște foi dreptunghiulare de hârtie. Ca să le ferească de umezeală, le prindea între două folii de plastic cu ajutorul unei mașini de cusut. Recunoscuse în fața anchetatorilor, după percheziția din imobilul în care locuia (strada Craiului, în prezent strada Democrației) și interogatoriul de la Securitate, din aceeași zi, că „activitatea subversivă” dura de aproape doi ani, dar că n-a avut complici și nu a spus nimănui din familie: soțului sau unuia din cei doi copii.

Nimeni nu predase la Securitate vreun astfel de manifest, iar ordinul de deschidere a dosarului informativ „Asistenta” venise direct de la București. Mai târziu, fostul șef al Securității Galați avea să declare că propunerea de urmărire informativă avea la bază o scrisoare interceptată care îi era adresată lui Nicolae Ceaușescu, dar nu există copia unui astfel de document la dosarul pe care familia l-a consultat.

Așadar, pe 2 martie 1987 s-a dispus începerea urmăririi, dar dosarul s-a deschis abia pe 27.

Obiectiva Kati era numele conspirativ folosit de ofițerii Securității

Portretul Emiliei se schițase între timp în tușe groase, cu ajutorul informatorilor. Neîncadrată politic și necunoscută cu antecedente politice sau penale, asistenta era cunoscută în rândul vecinilor „drept o femeie energică, cu o atitudine impunătoare atât față de membrii familiei, cât și în relațiile cu cei care o cunosc”, rezultă din primele note informative.

„Sursele consultate” de angajații Securității declaraseră că Emilia nu avea legături apropiate cu vecinii, dar că îngrijea o femeie în vârstă care la rându-i o ajutase cu copiii când aceștia erau mici.

Pentru aprofundare, Securitatea a interogat-o în dimineața zilei de 31 martie preț de câteva ore. În răstimp, o echipă de la Unitatea Specială T a fost trimisă acasă la familia Kimeri. Introducerea de mijloace speciale tip I.C.D.T. (interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului) a durat 30 de minute.

S-a instalat și un post de observație în ghereta unui paznic, vizavi de locuința de pe strada Craiului.

Pe 31 martie, femeia a fost urmărită pas cu pas, după ce a fost eliberată din sediul Securității cu obligația de a reveni a doua zi. Emilia s-a dus la serviciu, ajungând spre sfârșitul programului. I-a spus doctoriței cu care lucra că a fost reținută de niște probleme pe care le avea soțul, dar a rămas până târziu pentru a steriliza instrumentarul medical și a lăsa lucrurile în ordine. Spre seară avea să discute în sfârșit cu Gigi Kimeri, și el interogat în acea zi și speriat de turnura pe care o luaseră viețile lor.

În dosarul întocmit de fostele organe de Securitate există transcrierea înregistrărilor din casa familiei Kimeri. Femeia urmărită sub numele conspirativ „Kati” a evitat să-i dea soțului prea multe detalii despre acțiunile ei.

Deși i s-a sugerat în acea ultimă zi din viața ei că ar putea beneficia de „clemență” în cazul în care își va turna „eventualii” complici, asistenta a refuzat categoric această variantă. A luat cu ea secretul în mormânt.

Iată o parte din discuțiile purtate în acea zi în casa familiei Kimeri. Femeia e trecută în raport cu numele de „Obiectiva”.

Soțul: Ce-au găsit acasă?

Obiectiva: Acasă n-au găsit nimic, dar au găsit pe stradă niște hârtii.

Soțul: Ce fel de hârtii?

Obiectiva: De nemulțumirea care este…

Soțul: Extraordinar! Nu mi-am putut închipui așa ceva. Le-ai recunoscut? Te arestează. Cine te-a învățat?

Obiectiva: Nimeni.

Soțul: Doamne, Maica Domnului, orice mi-aș fi putut închipui, dar așa ceva, nu. Unde le-ai aruncat?

Obiectiva: Pe stradă.

Soțul: Doamne, Maica Domnului! Mi-ai ratat viitorul! Cine aude de condamnat politic…

În continuare vorbește doar soțul obiectivei. Îi reproșează faptul că nu s-a gândit că mai are de crescut un copil. Presupune că va fi condamnată și nu va avea dreptul nici la pachet, nici la vorbitor.

În jurul orei 22:20, Obiectiva se află în cameră cu soțul. Acesta întreabă de băiat. Obiectiva îi spune că are impresia că a adormit. La rândul ei întreabă dacă a închis poarta. Soțul răspunde afirmativ. Câteva minute nu se discută.

Soțul: Ia și mănâncă, măi femeie, dar nu prea meriți. Să-mi spui dacă mănânci sau nu.

Obiectiva: (nu se înțelege)

Soțul: Cum de ți-a venit în minte așa ceva, măi? De ce nu mi-ai spus și mie? Ce ești, tu, măi? Ești în guvern, ești președinta Marii Adunări Naționale? Mă gândesc numai la copilul ăsta…

Ora 22:34. Obiectiva discută cu soțul.

Soțul: Cum ți-a venit ideea asta, domnule? De ce nu mi-ai spus mie? Eram nebun?! Ce, ești președinta Marii Adunări Naționale?

Obiectiva nu răspunde. Soțul schimbă subiectul discuției, cerând soției să-i coasă un nasture.

Ora 22:47

Soțul: Dar ai făcut-o fără să te gândești! Măcar nu te-ai gândit la copilul ăsta. Dar ce, ai impresia că Securitatea doarme, oamenii ăștia primesc salariul de pomană? Nu primesc, fată, salariul de pomană.

Ora 23:10. În cameră e liniște până la ora 6:30 dimineața.

Filaj la înmormântare

Emilia avea să se ridice din pat la 5 dimineața. Urma ca la 8 să se prezinte la sediul Miliției pentru un nou interogatoriu. Când a ieșit din cameră, i-a spus soțului, surprins că se trezește cu noaptea în cap, că are de spălat vasele rămase de seara. Acesta s-a culcat la loc.

Femeia a pregătit micul dejun și i-a lăsat cafeaua pe masă soțului ei. Și-a scos inelul și lănțișorul, apoi a scris un bilețel în care îi transmitea fiului ei mai mic, Marian, care avea 17 ani la acea vreme, că, dacă ancheta va decurge rău, îi lasă bijuteriile să le topească și să-și facă verighete atunci când va fi să se căsătorească. Apoi și-a îmbrăcat paltonul și a ieșit pe ușă.

Mai târziu, telefonul a sunat în casa familiei Kimeri. Un necunoscut i-a spus lui Gigi că soția lui s-a sinucis și că plutește pe Dunăre. Acesta, însoțit de fiul lui, s-au dus să recupereze cadavrul. Aveau să-și facă apariția și doi securiști la fața locului. Le-au transmis că dacă vor să o vadă pe cea care le-a fost mamă și soție pe catafalc va trebui să nu mai spună nimănui despre împrejurările morții ei.

La înmormântare, toți participanții au fost filați: pozați și trecuți într-un „inventar” al semnalmentelor celor care i-au adus femeii ultimul omagiu. Securitatea îi căuta în continuare pe complicii asistentei din Galați. Apoi, cei responsabili de dosarul Emiliei Kimeri și-au canalizat eforturile înspre a colporta scenarii legate de moartea femeii pentru a ascunde adevăratul motiv.

Informatori ai Securității Galați au răspândit zvonuri conform cărora femeia ar fi suferit o tulburare legată de faptul că băiatul ei mai mare, Carlo, s-a căsătorit fără acordul familiei sau că Emilia ar fi asistat un chiuretaj soldat cu probleme.

Instantanee luate de Securitatea Galați la înmormântarea Emiliei Kimeri

Din dosarul ei lipsesc multe piese: manifestele, procesele verbale de interogatoriu și percheziție, certificatul medico-legal sau biletele de adio. Familia a pus la îndoială, de-a lungul anilor, și varianta sinuciderii.

De ce ar fi ales o moarte violentă o femeie care avea cunoștințe medicale și alte mijloace la îndemână să-și pună capăt zilelor și, mai mult, o femeie căreia îi era frică de apă? Cum se explică telefonul anonim din dimineața zilei de 1 aprilie, cum puteai recunoaște un cadavru plutind cu fața în jos pe Dunăre dacă ai fi trecut întâmplător pe acolo? A fost urmărită Emilia Kimeri în acea dimineață de Securitate, care n-ar fi intervenit și ar fi lăsat-o să moară?

În dosar apare informația că posturile de filaj ar fi fost ridicate seara, la 21:30, și reactivate la 6:20 dimineața, după plecarea Emiliei de acasă. A fost strecurat intenționat acest detaliu?

Dosarul Emilia Kimeri e în acest moment la Parchetul Militar. Are ca obiect împrejurările în care s-a produs decesul fostei asistente din Galați. S-a dispus începerea urmăririi penale a celor care au anchetat-o sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Art.439 -Infracțiuni contra umanității. Probele sunt mult mai puține față de cele din dosarul Gheorghe Ursu, iar cazul nu a ajuns încă în instanță.

Germina Nagâț , membru în Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNAS), crede că precedentul Ursu va influența și cazul Emiliei Kimeri.

Se va spune probabil că e o moarte accidentală, că Securitatea n-are nicio vină, că ei au mângâiat-o pe creștet în acea anchetă din 31 martie și că n-au nicio legătură cu faptul că s-ar fi aruncat în Dunăre – asta dacă presupunem că ipoteza sinuciderii e serioasă și că Emilia Kimeri a recurs la acest gest ca să-i protejeze pe ai ei. Există și opinia familiei că nu a fost o sinucidere.

Este o poveste incompletă, cu foarte multe urme șterse. Ce să facă în situația aceasta Parchetul Militar, cu toată bunăvoința, având în vedere precedentul Gheorghe Ursu unde probele sunt incomparabil mai multe și mai convingătoare? E descurajant, îngrozitor.

Și dacă ar fi fost o sinucidere… Tortura psihologică e explicit menționată în definiția crimelor împotriva umanității. S-a adus un om în situația de a se arunca în Dunăre ca să-și protejeze familia. Nu tot din cauza lor s-a sinucis? E ca și cum ar fi ținut-o cu capul sub apă”.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...