“Nesemnificativii”. Blegomazin – stinge ideile de dreptate și libertate

Valentin Șchiopu

Redactor

„Nebuni există peste tot în lume, dar pentru aceștia societatea noastră are cămașa de forță” (N. Ceaușescu)

Oficial, la începutul anilor '80, nu mai existau deținuți politici în România.

Psihiatria, o specializare marginală în anii '50 – instrument prea soft în perioada stalinismului - devenise unealta perfectă pentru a masca represiunea politică din ultimele două decenii de comunism.

Securitatea găsise feluri noi de a-și justifica arestările și tortura, iar vocile oponenților regimului erau suprimate cu complicitatea unor medici. A continua să te împotrivești comunismului "intrase" pe lista tulburărilor psihice.

Fun fact: Nicolae Ceaușescu semnează la Helsinki, în 1975, un acord în zece puncte. Unul din ele face referire la respectarea drepturilor și libertăților omului. Alături de el sunt reprezentanții altor 34 de state printre care SUA și Uniunea Sovietică.

***

Anul 1979, România.

Un sudor de la Întreprinderea Electrocontact din Botoșani trimite două scrisori de adeziune la S.L.O.M.R., un sindicat liber inițiat de medicul Ionel Cană și economistul Gheorghe Brașoveanu. Suntem obligați de GDPR să protejăm identitatea lui. Numele întreg al sindicatului era Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România.

SLOMR a atras, în scurt timp, aproape 2.000 de simpatizanți, majoritatea muncitori. În declarația constitutivă, Sindicatul își propunea să lupte împotriva concedierilor și pensionărilor abuzive, a condițiilor mizere de lucru, igienă și securitate la locul de muncă și a mobilizării la muncă „voluntară”, la mitinguri și manifestații.

Dar nesupunerea civilă nu putea veni tocmai din rândul celor care construiau la propriu socialismul în Republica Populară Română, așa că reacția autorităților comuniste a fost dură.

SLOMR a fost dizolvat într-o singură lună: membrii marcanți, la fel ca mulți simpatizanți din toate zonele țării, au fost arestați de Securitate și condamnați la închisoare pentru delicte ca parazitism și complot împotriva ordinii socialiste. Sau, interesant, au fost internați în spitale psihiatrice.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Această ultimă metodă de a suprima vocile critice începuse să fie folosită pe scară largă în România.

***

În regimul comunist din România, mulți medici psihiatri au acceptat să-și discrediteze profesia pentru a nu-și pierde privilegiile. Deveniseră activiști de partid angajați în psihiatrie, colaboratori ai Securității.

Sudorul din Botoșani pe care l-am amintit avea deja un istoric de internări când a intrat în atenția Securității pentru aderarea la mișcarea colectivă ce-i dădea frisoane lui Ceaușescu.

Fusese expertizat psihiatric și internat de fiecare dată când protestase față de condițiile improprii de la locul de muncă: de pildă, pentru că era obligat să folosească mănuși neadecvate pentru sudură. Și el și colegii lui se alegeau cu arsuri pe mâini.

Scrisoarea lui de adeziune la SLOMR a fost interceptată de Securitate pe 5 martie 1979. O săptămână mai târziu, a fost „luat în lucru” prin dosar de urmărire informativă. Securitatea a stabilit că acesta, tată a două fetițe, „este cotat ca un tip inteligent, cu preocupări literare, căruia îi place să citească. Instruit, se exprimă cu multă ușurință”. Atitudinea lui ar fi fost influențată de programele postului Europa Liberă, concluzionau ofițerii Securității din Botoșani.

În rândurile trimise celor de la SLOMR, sudorul se plângea că vreme de 8 ani fusese „liniștit”- adică tratat - cu „Blegomazin”, denumirea populară pentru Plegomazin, un antipsihotic folosit pentru tratamentul stărilor de agitație la psihoze acute și cronice.

Iată câteva rânduri din adeziunea lui la SLOMR.

„Sunt căsătorit, am doi copii pentru care muncesc din greu, deoarece soția nu este încadrată în câmpul muncii. La locul de muncă am ajuns un spin în ochii șefilor ierarhici, deoarece caut să mă opun tuturor nedreptăților. Tot un spin sunt și în ochii autorităților locale și asta tot din aceeași pricină. Cândva (în urmă cu 8 ani), m-am ridicat pentru respectarea legilor așa cum au fost ele făcute am ajuns și la Comitetul Central al P.C.R.

Totul a fost în zadar, nu m-am ales decât cu repetate spitalizări în spitalul de psihiatrie local unde am fost tratat cu Plegomazin, medicamentul care după unii (chipurile) ar fi în stare să stingă ideile pentru libertate și dreptate, medicamentul ideal, care tot după aceiași oameni, ar fi în stare să șteargă trecutul și conștiința unui om”.

Până la urmă botoșăneanul a fost pensionat pe caz de boală, cu diagnosticul de psihoză discordantă. Din 1988 a fost pus din nou sub urmărie cu prioritate.

Cazul său este unul dintre cele câteva expuse în expoziția de documente organizată de CNSAS – Eroi fără glorie - și care a stat o lună în foaierul sălii de plen a Senatului.

Alt exemplu. M.V., un muncitor calificat din București fusese surprins în flagrant, în 1988, în timp ce strângea semnături pe o scrisoare de protest în Parcul Circului. A fost expertizat psihiatric și internat prin decizie judecătorească „până la însănătoșire”.

Un ospătar din Ploiești a scris și a expediat scrisori injurioase către conducerea de partid, către unele publicații și către Europa Liberă. A fost expertizat psihiatric și internat la „Voila” în Câmpina.

Un șofer din Constanța a lipit manifeste în cinci locuri diferite în centrul orașului. Prins în flagrant, a fost arestat, expertizat psihiatric. S-a dispus de asemenea internarea „până la însănătoșire”, a făcut recurs, însă acesta a fost respins.

„Până la însănătoșire” era un orizont de timp decis de Securitate.

Contestatarii regimului erau internați la Spitalul nr. 9 București, Spitalul Penitenciar Jilava, Bălăceanca, Urlați, Poiana Mare, Voila, Săpoca sau Jebel.

Înaintea Universiadei, care a avut loc la București în 1981, Nicolae Ceaușescu a dispus ca pe perioada competiției, timp de 12 zile, cei care erau cunoscuți ca fiind capabili să producă „agitație” și să pună într-o lumină proastă regimul, să fie internați la Spitalul 9. În jur de 100 de internări forțate au avut loc la acel moment.

După 1989, cei care au fost reduși la tăcere prin parafa unor medici psihiatri n-au putut pretinde vreo formă de despăgubire morală din partea statutului. Comunitatea medicală n-a părut dispusă să recunoască existența acestui fenomen în România lui Ceaușescu.

Psihiatrul Ion Vianu amintea de faptul că, după 1990, s-au constituit două comisii la Spitalul Obregia care ar fi trebuit să stabilească dimensiunea fenomenului represiunii psihiatrice în comunism. Concluziile n-au fost formulate niciodată.

În același timp, legea oferea celor care au fost internați abuziv o indemnizație lunară de 50 de lei pentru fiecare an petrecut într-o instituție de boli psihice. Suma a fost majorată anul trecut la 200 de lei.

Expoziția de documente a CNSAS a stat timp de o lună în foaierul sălii de plen a Senatului Foto: Lucian Muntean

*

„Supravegherea conștiințelor devenise un punct obligatoriu al totalitarismului”, scrie psihiatrul Ion Vianu în cartea sa – Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru – apărută anul trecut la Polirom.

Vianu se formase în comunism la Clinica universitară de psihiatrie de la Spitalul Obregia din București. A emigrat în Elveția în 1977, protestând față de minciuna publică instituționalizată și dimensiunea polițienească a psihiatriei.

„Statul, securitatea, justiția participau la supravegherea nu numai a comportamentelor, ci și a gândurilor”, susține Vianu.

Medicul invocă procesul lui Petre Pandrea, avocatul și scriitorul care a primit ani grei de închisoare pentru un jurnal găsit la percheziție. La proces, acesta ar fi strigat în fața magistraților: „nu puteți să mă judecați pentru ceva ce este doar în capul meu”. A fost închis la Aiud din 1958 până în 1964.

De altfel, însuși Ceaușescu indica direcția pe care să o urmeze psihiatria. În 1968, deschidea anul universitar la Cluj, cu următorul discurs.

„Există oare unii care mai pot crede că în România de astăzi ar mai fi forțe capabile să amenințe sistemul socialist? Eu cred că nu mai există. Nici țăranii colectiviști, nici muncitorii, nici intelectualii, nimeni nu-și mai poate permite să se îndoiască de soliditatea și forța socialismului.

Bineînțeles, mai există nebunii, și nebuni există peste tot în lume, dar pentru aceștia societatea noastră are la dispoziție toate mijloacele necesare, inclusiv cămașa de forță”.

În același an, șeful KGB, Yuri Andropov, prezenta în fața Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice un plan de extindere a unei rețele de spitale psihiatrice coordonată chiar de agenția de securitate sovietică. Psikhushkas era diminutivul ironic folosit pentru aceste centre "medicale". Știința psihiatrică sovietică descoperise "schizofrenia latentă": cei la care se formau idei despre o luptă pentru dreptate și adevăr sufereau, nici mai mult nici mai puțin, de o tulburare de personalitate paranoidă.

Proprietatea, sursa tuturor relelor, dispăruse, așa că orice contestație putea fi formulată fie din exterior, din Occidentul alienat, fie din partea unor oameni care-și pierduseră busola. Rezistența acestora din urmă era înfrântă cu neuroleptice și cămașa de forță.

Dar care era tipul de alienare specific socialismului?

Explică Ion Vianu.

Ion Vianu, 85 de ani

„Alienarea este pentru marxism înstrăinarea (alienus, străin) omului de esența sa, prin exploatarea omului de către om. Descopeream că și omul nou socialist era alienat. Circula o glumă: În capitalism există exploatarea omului de către om, dar în socialism? Invers!

Mitul fondator al socialismului era că proprietatea devenise, din privată, a întregului „popor”. Munceai pentru tine, nu pentru exploatatori, deci sentimentul de alienare nu-și mai avea locul. În fapt, raționamentul nu funcționa. "Proprietatea obștească", fiind o ficțiune ideologică, nimeni nu se simțea obligat să o respecte. Salariile fiind mici în raport cu pensiile de invaliditate, a continua să muncești apărea ca o absurditate, sentiment care era într-un contrast total cu dogma muncii ca privilegiu și obligație, simultan. Promovarea socială reală fiind făcută mai puțin pe merit și mai mult pe gradul de conformism, motivația de a munci scădea”.

Rezultatul muncii alienate era neurastenia, amplificată de ceea ce specialiștii numesc alexitimie- lipsa cuvintelor pentru a îmbrăca sentimente, dificultatea de a exprima emoții.

Alienarea prin muncă în condiții de restricție severă a libertății de exprimare și stilul de viață persecutoriu generat de regimul politic-polițienesc ar fi trebuit să fie, după Vianu, pâinea de toate zilele a muncii psihiatrului din estul Europei.

Mulți dintre românii care reușeau să ajungă în Occident continuau să care cu ei această povară: priveau mereu peste umăr și vedeau în orice apropiere profesională sau umană o încercare a Securității din România de a le lua urma. Din nou și din nou.

„Exportaseră sentimentul persecuției, îl aduceau în bagaje ca pe un suvenir de familie. Această tendință de a căuta dedesubturile înainte de a examina actele, oamenii în pozitivitatea lor, de a căuta să discerni intenția malefică înainte de a avansa ipoteza bunei-credințe definește mentalitatea persecutorie”, susține Vianu.

„O anomalie statistică”

În 1977, când a ajuns în Occident, Vianu a denunțat internarea psihiatrică a oamenilor care se opuneau comunismului, în Estul Europei. Un caz concret adus în fața organizațiilor internaționale care militau pentru apărarea drepturilor omului a fost cel al lui Vasile Paraschiv.

Muncitor electromecanic din Ploiești, membru al PCR din 1946, Paraschiv s-a retras din partid la finalul anilor '60. Considera că partidul a încălcat Constituția și a întors spatele proletarilor. Drept urmare, a fost arestat și internat la spitalul de boli psihice din Urlați. A fost externat numai după ce a declarat greva foamei.

În 1971 a adresat Comitetului Central și Uniunii Generale a Sindicatelor din România o listă cu 11 propuneri ce ar fi reglementat liberalizarea vieții sindicale. Regimul dispune internarea lui în azilul psihiatric Voila Câmpina.

5 ani mai târziu, a trimis o scrisoare postului „Europa Liberă”. A fost internat din nou la Voila, timp de o lună, cu diagnosticul „psihopatie paranoică, psihoză delirantă, comportament antisocial patologic”.

În 1977, în urma unei vizite la locuința din București a familiei Goma, Paraschiv a fost arestat din nou, anchetat și apoi internat la spitalul de boli psihice din Săpoca.

„Dacă la miliţia din Bucureşti, Drumul Taberei, am văzut moartea cu ochii, la Săpoca, județul Buzău, Secţia 2, am văzut iadul de pe pământ. Aici, bărbaţi şi femei mai mult dezbrăcate, cu sânii goi, părul despletit, pline de sânge pe faţă, rochii rupte, tot timpul circulau agitaţi, bărbaţii mergeau în pas de defilare şi cântau, comandau, unii cântece de jale, alţii cântece de dor – era un adevărat iad. Am uitat să spun că în toate celelalte spitale unde am fost, la Urlaţi şi Voila, nimeni nu mi-a făcut, nu m-a obligat să urmez nici un fel de tratament, doar eram internat şi ţinut acolo sub supraveghere, nu mi-a dat nimeni nimic.

La Spitalul Săpoca, însă, medicul psihiatru Anton Nicolau, care era un agent al Securităţii, pentru prima dată m-a obligat să urmez un tratament medical.

Asistentele îmi puneau în palmă 5-7, poate mai multe pastile, mă obligau să le înghit, eu le băgam în gură, apoi le treceam sub limbă, îmi dădeau un pahar cu apă şi trebuia să deschid gura, deschideam gura, după aceea îmi spuneau că sunt liber. Iar eu mergeam la WC şi le aruncam pe toate acolo. Aşa am procedat din prima până în ultima zi. Sunt convins, şi domnii doctori pot confirma, că dacă eu aş fi înghiţit acele pastile, aş fi devenit un om cu adevărat bolnav şi azi nu aş fi fost în faţa dumneavoastră”, povestea Paraschiv după '89.

După ieșirea de la Săpoca, Securitatea a încercat fără succes să obțină o decizie judecătoarească prin care Paraschiv să fie internat într-un cămin de bolnavi cronici mintali (Călinești, Prahova), „unde erau duși toți cei fără speranță”. Disidentul a cerut „pașaport”, să plece în Occident. L-a obținut în 24 de ore, Securitatea crezuse că astfel îi va cumpăra tăcerea.

Articol în presa franceză după conferința lui Paraschiv de la Paris Foto: historia.ro

Paraschiv a mers însă până la Paris să vorbească despre folosirea psihiatriei în scopul de a-i reprima pe dușmanii regimului Ceaușescu. La 27 ianuarie 1978, a apărut într-o conferință organizată de Ion Vianu și Paul Goma și a cerut o contraexpertiză medicală pentru a dovedi că e în deplinătatea facultăților mintale.

Specialiștii francezi, opt la număr, n-au confirmat diagnosticul pus de „colegii” din România. Nu numai că l-au găsit sănătos, ba chiar au publicat o scrisoare de apreciere a curajului de care dăduse dovadă românul.

„Psihiatrii francezi, membri ai comisiei de studii, au fost foarte sensibili la calitățile virtuoase de care ați făcut dovadă. Ei vă roagă să agreați înalta lor considerație și simpatia lor în lupta pe care dumnevoastră ați susținut-o, pentru ca să fie salvgardat accesul la cuvântul liber care este fundamentul psihiatriei așa cum noi o înțelegem”.

Muncitorul din Ploiești n-a vrut să rămână în Franța. Cererea lui de a reveni în România a fost refuzată inițial, dar acceptată până la urmă pentru a nu perpetua în plan internațional un conflict care dăuna imaginii țării.

În anii '80 abuzurile au continuat: bătăi, una în plină stradă, anchete la sediul Securității. Paraschiv n-a capitulat. În 1984 i-a scris lui Ceaușescu. „Așa nu se mai poate, tovarășe Nicolae Ceușescu”, spunea Paraschiv în deschidere.

S-a stins din viață în 2011. Cu trei ani înainte, dosarul său privind abuzurile la care a fost supus, în care erau reclamați 67 de activiști de partid, psihiatri și angajați de la Securitate și Miliție, a fost închis de Parchetul instanței supreme, care a motivat că faptele s-au prescris.

În decembrie 2008, a refuzat distincția Steaua României în grad de cavaler, acordată la Palatul Cotroceni de către președintele României la acea vreme, Traian Băsescu. I-a spus că nu poate primi o decorație din partea unui "comunist", la fel ca toți cei care conduseră România înaintea lui.

În încheiere, un pasaj din Ion Vianu – Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru.

„Paraschiv era un om pur, pudic și sensibil. Raționamentul lui era fără greș; era extrem de sincer și capabil să se pună în slujba unei cauze drepte, chiar neurmat.

Aceste trăsături sunt anomalii statistice: rareori oamenii nu renunță la inițiativele lor când constată că nu-i urmează nimeni. Pentru Paraschiv, sinceritatea era un imperativ kantian, absolut. În schimb, a crede în libertate, în drepturile omului nu sunt abateri de la norma ideală: cum pot fi declarate patologice sinceritatea și curajul?

Psihopatologia și psihiatria nu trebuie să se refere la norma statistică: nu tot ce este rar este și patologic.

Geniul, de exemplu, este prin definiție o raritate. Trebuie să deducem că genialitatea în muzică sau în matematică sunt forme de nebunie?

Un om singur care înfruntă teroarea (și ceva care este încă și mai terifiant decât teroarea: disprețul din partea masei, târârea în derizoriu) este echivalentul moral al geniului intelectual: un geniu etic”.

Citește și: Primul material din seria „Nesemnificativii”: Sinuciderea Emiliei Kimeri

Al doilea material din seria "Nesemnificativii": Iuga a stat 6 ani în pușcărie, securistul lui 8 ani în Parlament

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€