Maria Tănase. A fost sau n-a fost?

Bianca Felseghi

Senior Editor

Ceea ce nu știm despre Maria Tănase este, cu siguranță, mai interesant decât ceea ce știm. Artista a trăit și a avut o carieră fulminantă în perioada interbelică, epoca celor mai halucinante schimbări politice pe care le-am traversat până acum.

Pe parcursul a doar 30 de ani am fost, pe rând, regat, dictatură regală, dictatură legionară, dictatură militară și-am eșuat în republică populară. 

În tot acest timp, Maria Tănase a cântat. Și le-a cântat tuturor fiindcă, se pare, hipnotiza audiența când apărea pe scenele de varietăți ale restaurantelor bucureștene, care îi plăteau sume considerabile pentru fiecare apariție.

Le-a cântat magnaților și intelectualilor de stânga, nobililor scăpătați și expaților, spionilor și agenților de miliție, securiștilor și cominterniștilor, oamenilor de stat și înalților funcționari. 

Maria Tănase într-o imagine iconică. Multe părți din viața ei rămân, însă, un mister

O parte dintre ei ar fi plătit oricât ca să se oprească câteva minute la mesele lor, după spectacol. Unii au cunoscut-o în intimitate. Alții au protejat-o. Iar alții i-au călcat în picioare discurile înregistrate pentru Radiodifuziunea Română.

Înconjurată de rețele de contraspionaj care culegeau informații unele despre altele și despre activitatea inamică, despre Maria Tănase sunt surprinzător de puține date în momentele cele mai fierbinți ale războiului, 1941-1943, iar apoi, după instaurarea regimului comunist, și mai puține. Totuși, arată documentele disponibile, a existat un acord de colaborare pe care l-a semnat cu fosta Securitate. 

Unde au dispărut dovezile activității sale extra-artistice? Au existat cu adevărat sau sunt doar o deducție contextuală? A fost Maria Tănase agent secret?

Istoricul Stejărel Olaru scrie de ani de zile despre rețelele de spionaj active în România.

S-a ocupat de câteva cazuri notorii, reușind să deconspire personaje ale căror legende au îndurat testul vremii. De curând, Olaru i-a dedicat o carte și Mariei Tănase, care a apărut la editura Corint (2019). Se numește „Maria Tănase – artista, omul, legenda”. 

Dacă cititorul nu este atras de romanele de spionaj și intrigi complicate, ci, dimpotrivă, suspină după perioada de aur a boemei bucureștene, cu saloanele ei și restaurantele șic, unde lăutarii își rupeau instrumentele în fiecare seară, cântând, atunci cartea aceasta e o surpriză plăcută.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Reface în tușe fine, dar cu precizie, relațiile și scandalurile vremii, concurența dintre vedete și invidia, dar și motivația aproape balzaciană a unor personaje care s-au dovedit, după aproape 90 de ani, a fi fost malefice. 

Cercetătorul încearcă să ne-o descrie pe Maria Tănase în mediul ei natural. Și se dovedește a fi o găselniță bună - deseori anturajul spune mai multe despre om decât omul însuși.

Din aproape în aproape, suntem introduși într-o poveste cu multe tente de gri, din care singura pată luminoasă, rămasă permanent în lumina reflectoarelor, este ea, Maria.

În jurul ei colcăie spioni, unul mai obscur ca altul, unul mai fermecător decât celălalt, de la Maurice Nègre la Aurora Șotropa, Ileana Baston, Eugen Cristescu sau Eric Greer. Îi puteți descoperi pe fiecare în parte, fiindcă povestea fiecăruia dintre ei sună în urechile noastre contemporane ca un thriller de la Hollywood. 

"După aceea ea a început să-i ierte"

În lumea spionilor, atunci când unui agent trimis în teren i se construiește o poveste credibilă, cu care să apară în lume, se numește că i s-a construit „o legendă”. Din acest motiv, un fragment din titlul cărții - „artista, omul, legenda” - spune mai mult decât s-ar părea la prima vedere. 

Ce știm, cu adevărat, despre această femeie care i-a fascinat pe puternicii zilei? Singura certitudine este talentul ei, autentic, fiindcă atunci când cânta, nu era nici urmă de prefăcătorie.

Maria Tănase într-un concert la New York, în SUA, 1939.

Este emblematic un episod povestit de Stejărel Olaru din mai multe surse, despre o serie de concerte de propagandă românească în străinătate, organizate la Istanbul, la un celebru restaurant, Taksim.

La prima apariție publică a Mariei Tănase, pe o scenă încărcată de covoare oltenești, în costum popular și cu zece dansatoare împrejur, spectatorii nu s-au lăsat impresionați. 

„De unde credeam că o să rupă, n-a bisat. În noaptea aceea, Maria n-a dormit. Și a doua zi, împreună cu mine, care știam două cuvinte turcești și zece grecești [...] cu un turc cu fes într-o trăsurică am trecut podul de la Pera”, povestește un actor care a fost martorul întâmplării, pe nume Hristu Nicolaide. 

În acel cartier, Maria a căutat o „crâșmă nenorocită”, unde a întâlnit un tătar bătrân, desculț, care cânta „dintr-un instrument foarte curios, avea un burduf și o singură coardă. Își plimba degetul pe singura coardă și scotea 5000 de sunete.”

Maria l-a întrebat care-i cel mai iubit cântec pentru turci, și până la reprezentația următoare, din acea seară, a învățat să cânte Șahane, o iamanea preferată de Atatürk.

Seara, Maria Tănase a intrat pe scenă însoțită de tătarul cel desculț, s-au așezat împreună pe perne, iar la sfârșitul concertului lor spectatorii pur și simplu nu se mai puteau controla: „lumea arunca pălării și poșete, n-am văzut în viața mea așa ceva. Succes fenomenal!”, povestește un alt martor. 

„Nu mai era teatru, cei 2 000 de oameni [făceau] manifestație, s-au așezat după aceea magnetizați și au ascultat cucernic, împietriți, 3 cântece rom.[ânești]. După aceea ea a început să-i ierte”. 

Stejărel Olaru este istoric expert în problematica serviciilor de informații. Printre cărțile lui, publicate până acum, se numără "Ziua care nu se uită, 15 noiembrie 1987, Brașov" (editura Polirom, 2017), "Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra legației RPR de la Berna (februarie 1955)" (editura Polirom, 2003). Este editorul memoriilor lui Ion Rațiu, ajunse la volumul al treilea, publicate de editura Corint.