Agentul nostru Victor

Să ne imaginăm următorul cadru. Suntem în primii ani de după război la Viena, placa turnantă a spionajului din Europa.

Războiul Rece a început, iar fosta capitală imperială e teren de acţiune atât pentru agenţi americani, britanici și francezi, cât şi pentru o sumedenie de ruși, cărora li se adaugă spioni din țările ocupate de Armata Roşie.

Mai sunt ani de zile până la ridicarea Zidului ce va despărţi Berlinul în două, dar nici Vestul, nici Estul nu sunt pregătite pentru o ruptură permanentă.

Aflată la graniţa dintre Occident şi „lagărul sovietic”, Austria este spațiu de manevre tactice, unde toată lumea încearcă să miroasă ce ar putea urma. Pe aici trec, inevitabil, rutele de migrație ale persoanelor „extrase” din țările blocului comunist.

Există călăuze, gazde, oameni de legătură, adăposturi, consilieri CIA sau MI6, semne marcate cu creta pe străzi, scrisori codate şi căsuțe poștale pentru mesaje urgente.

Dar există și o suspiciune generalizată. Nimeni nu are încredere în nimeni, căci, dată fiind lipsa de informații, nu poţi fi sigur dacă ai extras un disident autentic sau un agent acoperit.

În acest context, în 1949 ajunge la Viena un fost legionar pe nume Silviu Crăciunaş, alias agentul Victor, trecut deja printr-o anchetă a Securității.

Cercetătorii din arhivele CNSAS s-au întâlnit de multe ori cu sursa Victor, iar activitatea sa operativă se regăsește din plin în dosarele de urmărire ale unor personalități din diaspora.

Dar, pentru cititorul obișnuit, el a rămas „deplin conspirat” până acum.

În „Agentul nostru Victor”, istoricul Stejărel Olaru reconstituie viaţa uimitoare a acestui agent al Securităţii, care a activat pe fronturile nevăzute în prima parte a anilor ’50, când a trimis în ţară descrieri minuţioase ale celor mai importante personalităţi şi reţele româneşti din exil.

*

Povestea acestui spion − în care aşa-numita legendă, construită de Securitate, se amestecă mereu cu realitatea − avea nevoie de răbdarea unui istoric care să o pieptene pe cărări diferite.

Ceea ce Stejărel Olaru a şi făcut, folosind multiple surse.

El pune în context rapoartele pe care agentul Victor le-a trimis Securității cu însemnările autobiografice ale lui Ion Rațiu şi ale lui Neagu Djuvara, cu scrisori personale trimise din anturajul personajului și cu informații provenite din arhivele altor servicii de intelligence, care urmăreau activitatea versatilului român.

Nu este hazardat să afirmăm că Silviu Crăciunaș a fost una dintre primele reuşite externe ale Securității, în perioada în care instituţia era ghidată de consilieri sovietici.

Omul a făcut o treabă excelentă − în termenii misiunilor care i-au fost încredințate − și, până la un moment dat, a fost dedicat cu bolnăviciune cauzei pe care o servea.

Prima sa misiune a fost să devoaleze câteva rute folosite de organizațiile românești din străinătate pentru a scoate din țară persoane sau familii amenințate de noul regim.

Recrutat de Securitate în pușcărie, Crăciunaș a părăsit România folosind o astfel de rută.

Din aproape în aproape, el a aflat și a raportat Securității toate verigile din lanțul firav care putea să redea speranța unor nenorociți pierduți în spatele granițelor închise.

*

Activând în rețeaua de „extracţie”, Crăciunaș a fost racolat de CIA, care dorea să-l transforme într-unul dintre capetele de pod ale intereselor sale în România.

La acea dată, americanii încă mai încercau să anime rezistenţa internă împotriva comuniștilor.

Crăciunaș le-a raportat superiorilor săi interesul CIA pentru el, iar când, la finele primei misiuni, s-a întors victorios în țară, a conceput cu ofițerii de contraspionaj diverse scenarii, pentru a le livra americanilor pe post de informații veridice.

A mers până la a propune crearea (!) în munţi a unui grup de rezistență anticomunistă format din aproximativ 30 de persoane, care ar fi urmat să le fie gazde și iscoade potențialilor parașutiști trimiși de americani.

Tot de ochii lumii, Crăciunaș a creat o rețea clandestină de trafic de migranți, cu ajutorul căreia a pus în legătură o seamă de personaje aflate în vizorul Securităţii. Multe dintre ele au acceptat din pricină că, pur și simplu, nu mai aveau ce mânca.

E remarcabil jocul de disimulare pe care acest om, Crăciunaș, l-a făcut zeci de ani, amăgindu-și familia, prietenii, contactele și, până la urmă, chiar şi propriul patron: Securitatea.

Reîntors în țară, Crăciunaș a fost torturat de ai lui, căci în ciuda rapoartelor de o acribie fantastică (unul dintre documente avea 700 de pagini!), securiștii nu erau convinși că nu face un joc dublu.

Apoi l-au băgat la închisoare pentru 5 ani, timp în care cunoscuții săi din Vest n-au mai auzit de el.

A fost nevoie de o schimbare de gardă, de reorganizarea Informațiilor Externe și de reevaluarea dosarului său pentru ca ingeniosul agent Victor să redevină liber.

Noii şefi ai spionajului au înțeles că el poate fi, în continuare, folositor. Așa că l-au ajutat să evadeze din spitalul penitenciar unde era internat.

Liber, dar fără bani, Crăciunaș a început să trimită scrisori, prin interpuși, unor români de la Viena, Paris şi Londra, în speranța că aceştia îl vor ajuta să iasă din țară.

L-a salvat cea care avea să-i devină soție, Sanda Stănescu, ea însăși agentă a serviciilor britanice, care a împrumutat bani de la Ion Rațiu pentru ca Silviu Crăciunaș să ajungă, din nou, în lumea liberă.

Din acel moment, sub acoperirea de administrator al unui imobil din Londra, Crăciunaș a dus o viață foarte modestă.

Era un personaj insipid și alunecos, de genul celor care frecventează tot felul de saloane şi reuniuni fără ca lumea să ştie cu exactitate cine sunt și din ce trăiesc.

„Fire metodică, obișnuit să își pregătească minuțios activitatea, a așternut pe hârtie toate obligațiile pe care le avea de îndeplinit în calitate de administrator al acelei clădiri, stabilind intervalul de timp necesar pentru fiecare dintre ele.

Astfel, aflăm că avea sarcina să facă focul în clădire începând cu ora 7 dimineața, să spele scările, să șteargă praful, să curețe cabina liftului sau să se îngrijească de curățenia din bucătărie, bibliotecă și camera bărbaților.

Trebuia să repare parchetul acolo unde tocurile ascuțite ale doamnelor lăsau urme, așa cum avea obligația să pregătească ceaiul după-amiază. (…) Nimeni n-a știut vreodată câți bani avea Silviu Crăciunaș, în conturi sau în locuri ascunse, poate nici măcar soția sa”, scrie Stejărel Olaru.

Chemat să își dea măsura omeniei și să contribuie la suma necesară pentru a-l scoate din România pe filosoful Constantin Noica, Silviu Crăciunaș s-a plâns că nu are bani, deși el însuși beneficiase de un demers similar.

Ulterior a cumpărat câteva imobile în Londra, pentru care percepea chirie.

În rapoartele trimise Securității după ce s-a întors în Vest cu misiunea de-a se infiltra în rețeaua CIA, Silviu Crăciunaș, mai mult decât orice altceva, fabula.

Inventa pur şi simplu situații, deznodăminte și chiar persoane.

Spre exemplu, a inventat un anume colonel Brown, de la MI5, cu care ar fi avut întâlniri regulate în trei, alături de Ion Rațiu − în anturajul căruia se învârtea prin anii ’60.

Le-a scris şefilor săi din centrala Securităţii că Brown este un diabolic manipulator al comunității de români din Londra și că îl însărcinase să conceapă acțiuni subversive împotriva României.

A vorbit chiar despre planuri de asasinare a lui Gheorghiu-Dej și a lui  Hrușciov. Alarmată, DIE a cerut ajutorul tovarășilor din KGB pentru a-l identifica pe Brown, care nu figura în niciun registru.

Nici sovieticii nu s-au descurcat, în mod evident. În plus, informațiile oferite de agentul Victor se confirmau din ce în ce mai rar. La rândul lor, agenţii CIA nu au mai avut încredere în el, convinși că este omul Securităţii.

Informațiile pe care Crăciunaş le trimitea în ţară s-au perpetuat din dosar în dosar. Inclusiv ideea că Ion Rațiu ar fi fost spion în solda britanicilor a fost extrasă tot din scrierile lui.

Chiar și în zilele noastre, această suspiciune nerostită încarcă memoria fostului lider ţărănist.

De ce a început Crăciunaș să mintă după ce a fost trimis a doua oară în Occident? A făcut-o inconștient, prins în mrejele propriilor legende? A făcut-o cu răutate, distrugând astfel viețile unor nevinovați?

A făcut-o țintit, pentru a pune pe piste greșite Securitatea care îl torturase în puşcărie? A făcut-o de frică, să se arate în continuare util şefilor din ţară, fiindcă legenda lui se dovedise neconvingătoare pentru CIA?

Oricare ar fi răspunsurile, istoria lui Silviu Crăciunaş merita să fie refăcută și poate reprezenta oricând punct de pornire pentru scenariul unui film de acțiune.

Și chiar dacă nu e un roman, ci un strop de non-ficțiune din bucătăria Securității, volumul lui Stejărel Olaru se poate citi aproape pe nerăsuflate.

*

Stejărel Olaru, Agentul nostru Victor, editura Polirom, 2018