Jurnal de alergic: am încercat să scap de ambrozia din cartier și am eșuat lamentabil

La doi ani după ce PressOne a scris pentru prima oară despre ambrozie, am vrut să văd ce schimbări au avut loc în București pe tema asta, ținând cont că, între timp, au venit și niște oameni noi la butoane. Am descoperit destul de repede, pe propria piele, că nu s-a schimbat nimic. Așa că am încercat să rezolv problema măcar pentru mine, la nivel local.

Ambrozia – cea mai lungă relație pe care am avut-o vreodată

Prima mea întâlnire cu alergia la ambrozie a avut loc în 2018. Nu s-a manifestat agresiv, am avut niște mâncărimi ocazionale la ochi, poate am strănutat de câteva ori, cred că mi-a curs și nasul la un moment dat. Cert e că n-am simțit o nevoie acută de a investiga problema. Chiar dacă începusem să aud despre ambrozie și alergia altora la ea, nu mi-am pus problema că tocmai eu, Răzvan, aș putea suferi de așa ceva.

Cum să fii alergic la polenul unei plante? În ignoranța mea nemărginită, aveam impresia că e doar o chestie pe care o vezi în filme, la personaje sensibile care umblă cu EpiPen-ul sau inhalatorul după ele, iar în lumea reală prea puțini sunt cei care suferă cu adevărat de așa ceva. 

În vara-toamna lui 2019, însă, a devenit evident că se întâmplă ceva cu mine. Simptomele erau mai intense și dese decât în anul precedent. Nu era răceală sau gripă, pentru că nu aveam febră și eram relativ funcțional. Era anul în care autoritățile locale organizau „comandamente” în toată regula pentru a combate ambrozia, chiar dacă-n adâncul sufletului n-o luau foarte-n serios, cum n-o luasem nici eu până atunci.

Atunci a început și relația mea de lungă durată cu antihistaminicele – medicamente folosite în combaterea simptomelor de alergie. Mai întâi a fost Claritine. M-a ajutat, oarecum, păcat că mă făcea să dorm în papuci, mai ales când îl luam în mijlocul programului de muncă.

Anul următor am trecut pe Aerius, alt medicament antihistaminic, în speranța că voi fi mai puțin somnolent. Efectele secundare au fost aceleași. Anul ăsta, la debutul sezonului, am schimbat din nou, trecând pe Xyzal, care s-a dovedit foarte eficient în tratarea simptomelor, poate prea eficient. Dacă-l iau seara, înainte de culcare, dorm agitat, cu vise intense și greu de descifrat, iar dimineața următoare sunt zombi pentru cel puțin două-trei ore, până spre miezul zilei.

2021, anul în care „am luat măsuri”

Anul acesta a devenit clar pentru mine că n-o voi putea duce în felul ăsta an după an, doar cu medicamente care tratează simptomatic. Așa că am investigat mai temeinic decât am făcut-o în anii trecuți, să văd cum aș putea gestiona treaba asta pe termen lung, astfel încât să nu ajung la episoade de astm sezonier, cum au mulți dintre cei care au devenit alergici la ambrozie.

Primul și cel mai îndemână lucru: m-am uitat în jur. Trăiesc de trei ani cu alergia asta, dar abia acum, în Anul Domnului 2021, mi-a trecut prin cap că ar fi o idee bună să caut focarele de ambrozie de lângă propria casă, din cartierul în care stau de aproape zece ani deja. 

Locuiesc într-un complex relativ nou de locuințe, undeva pe la periferia de sud-est a Capitalei. În jurul meu se construiește, an de an, câte un bloc sau complex nou de locuințe. Deci e constant plin de șantiere și terenuri părăsite care abia așteaptă să fie transformate la rândul lor în șantiere. Adică locuri propice pentru dezvoltarea unei plante care e cunoscută și sub numele de „buruiana pârloagelor”.  

La stânga ambrozie, la dreapta tot ambrozie

Săptămânile astea, când am ieșit în inspecție prin cartier (înarmat cu mască chirurgicală și ochelari de soare, ca să țin cât mai mult polen departe de ochi și căile respiratorii), n-a trebuit să fac mulți pași departe de casă pentru a descoperi primele focare: un teren privat viran aflat la un bloc distanță, o parcare recent construită, iar, la câteva străzi mai încolo, într-o zonă de case, alte două terenuri ale nimănui, ambele năpădite de ambrozie. 

Mai jos un pic de aceste două terenuri, strada dă într-o șosea numită Drumul Lunca Cetății. În dreapta ei sunt terenuri de joacă și sport recent construite de Primăria Sectorului 3 și o cale ferată dezafectată pe care crește ambrozia într-o veselie. În spatele terenurilor de joacă și sport, observ mai multe terenuri private aflate în aceeași situație. În dreapta șoselei, pe margine, din nou, aceeași problemă. 

Le-am găsit pe toate astea în niciun sfert de oră de tur al cartierului. Dacă ar fi fost să iau la pas fiecare străduță a sectorului în care locuiesc – plin de șantiere și terenuri virane năpădite de buruieni – probabil aș mai fi găsit zeci de alte exemple, cum se găseau și-n anii trecuți, potrivit sesizărilor făcute în 2019 și 2020 pe site-ul Harta Ambroziei. În plus, merită menționat că polenul de ambrozie, fiind foarte ușor, poate călători sute de kilometri purtat de vânt, deci degeaba rezolvi problema local, pe câteva străduțe, dacă în restul sectorului/orașului nu se face nimic.

Primul pas. Anunț autoritățile și-mi torn vecinii

După ce găsesc principalele focare de ambrozie din cartier, sun la Direcția de Salubrizare a Sectorului 3. Le indic străzile pe care am observat buruiana și mi se promite că angajații Primăriei vor interveni în cel mai scurt timp. De asemenea, sunt îndrumat să-i sun și pe colegii lor de la Poliția Locală, pentru a reclama terenurile private pe care am observat ambrozie.

Pentru terenul de lângă blocul în care locuiesc făcusem deja o plângere scrisă, dar îi sun oricum, să semnalez și restul terenurilor descoperite. Sunt pus în legătură cu un operator care se activează imediat cum aude „ambrozie” și-mi cere adresele aproximative ale terenurilor, semn că nu-s primul și nici ultimul care sună pentru a reclama focare buruienoase. Notează frumos tot ce-i indic, apoi îmi calibrează puțin așteptările:

„E problemă cu terenurile private, că trebuie identificat mai întâi proprietarul. E o întreagă procedură, că se dă și la Evidența Persoanelor. Sunt persoane decedate, sunt moșteniri, e mai complicat și de durată”, mă informează polițistul. 

Cert e că, pentru a rezolva ceva, mai întâi trebuie să faci tu, ca cetățean, muncă de detectiv. Mașinile de salubrizare și poliție locală – care dau constant ture prin cartier – n-au observat nimic neobișnuit în toate aceste luni de vară, trebuie să le atragă cetățenii atenția, stradă cu stradă. În mod normal, pentru a nu se ajunge în punctul în care mii de bucureșteni își suflă mucii în batiste și se îndoapă cu antihistaminice, autoritățile locale ar fi trebuit să elimine planta încă din primăvară, înainte ca ea să înflorească și să otrăvească aerul cu miliarde de particule de polen.

Potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei, verificarea și identificarea terenurilor infestate ar trebui efectuată de „autoritățile administrației publice locale, prin agenții agricoli angajați sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziție a primarului”. 

Pe românește, identificarea zonelor trebuia făcută tot de ei, din timp, nu de cetățeni afectați care să le dea mură-n gură toate informațiile.

Ce efect au avut reclamațiile mele

La câteva zile după reclamația către Direcția de Salubrizare a Sectorului, dau din nou o raită prin cartier, să văd dacă s-a schimbat ceva. Îi găsesc pe muncitorii Direcției în mijlocul căii ferate, cosind de zor buruienile care o năpădiseră. Le arăt și ambrozia de peste drum, mă asigură că se vor ocupa și de ea. 

Spoiler alert: n-au făcut-o. La o săptămână după intervenția respectivă, peisajul arată în felul următor: ambrozia de pe calea ferată a fost cosită doar până la un punct, iar cea de peste drum, aflată la doar câțiva metri distanță, încă e acolo, la fel de țanțoșă și otrăvitoare ca întotdeauna.

Îi întreb pe doi domni care par să coordoneze activitățile dacă au primit multe plângeri în ultima perioadă, îmi spun că da. 

„Cât putem, rezolvăm. Cât nu, asta e”, continuă unul dintre ei, pe un ton care lasă de înțeles că nici el nu prea crede în impactul muncii lui. Și, într-adevăr, cosirea ambroziei n-are mare efect pe termen lung, potrivit specialiștilor.

„Cositul nu este o metodă foarte eficientă. Planta trebuie smulsă în mod repetat. Ea crește și după smulgere (pentru că rămân semințele pe sol n.r.). Suspiciunea mea este că planta nu e cunoscută foarte bine de către toți cei din mediu sau din administrație care se ocupă de ea. Apoi, că nu se folosesc metodele adecvate, respectiv smulgerea și nu se folosesc susținut și pe arii suficient de mari. Și atunci, dacă nu este o instituție sau o voce a experților care să evalueze imediat după ce s-au aplicat aceste măsuri, ele sunt insuficiente”, explică pentru PressOne Poliana Leru, medic alergolog în cadrul Spitalului Colentina care studiază impactul acestei plante de ani de zile.

Faptul că planta trebuie combătută prin alte metode (smulgere, erbicidare) și încă din primăvară, înainte de înflorire, e recunoscut chiar de specialiștii administrației, într-un clip în care Primăria Sectorului 3 se laudă cu măsurile luate în acest sens. În ciuda explicațiilor date de experți, în filmuleț se văd doar scene cu angajați de la salubritate care cosesc și cosesc (inclusiv în zonele semnalate de mine), de multe ori fără echipament care să prevină inhalarea polenului împroșcat în toate părțile. 

Totuși, dacă pe spațiul public se intervine cât de cât, până la ora publicării acestui articol, terenurile private semnalate de subsemnatul se află în aceeași stare în care se aflau și când a pornit demersul meu justițiar. 

Problema rămâne atât de răspândită, încât, într-una din inspecțiile mele, dau de o scenă care ilustrează perfect resemnarea oamenilor din cartier: doi domni care locuiesc în zonă și tocmai și-au parcat mașinile lângă un teren privat invadat de ambrozie vorbesc despre alergii. Mă inserez neinvitat în discuție: 

„V-am auzit vorbind despre alergii. Știți, e de la planta asta din spatele dumneavoastră, de la ambrozie”, fac eu pe deșteptul.

„Știm, știm, noi acum discutăm despre ce medicamente să mai folosim”, vine răspunsul lor de oameni care s-au resemnat cu răul de lângă ei și acum tratează doar simptomele. 

Resemnarea lor capătă și mai mult sens când primesc un prim update de la Poliția Locală. E despre terenul aflat la un bloc distanță de mine, cel pe care l-am reclamat primul, printr-o petiție scrisă. 

„Ca urmare a sesizării dumneavoastră, (…) cu privire la existența unui teren viran în zona X, pe care este prezentă vegetație perenă din abundență inclusiv buruiana ambrozia, facem precizarea că în urma verificărilor efectuate, proprietarul a fost identificat, obligat să-și salubrizeze proprietatea și a fost sancționat contravențional pentru încălcarea normelor de salubritate”, a clarificat Poliția Locală Sector 3.

Mai are rost să spun că, la ora publicării acestui articol, terenul respectiv se află în exact aceeași stare în care l-am găsit când l-am pozat și reclamat prima oară?

Ce s-a schimbat, concret, în ultimii ani

Așa cum scriam în debutul articolului, problema Bucureștiului cu ambrozia nu este deloc nouă, ea fiind deja documentată pe larg de PressOne, aici și aici. Între timp, mulți dintre oamenii vechi au fost înlocuiți de unii noi. Oameni noi care criticau vehement vechea administrație, inclusiv pe această temă. 

„Ambrozia a surprins-o din nou pe Firea, așa cum țânțarii o surprind în fiecare an. A făcut un comandament după ce mii de bucureșteni au fost afectați. I-a și ironizat pe aceștia, făcând gluma nereușită cu maimuța care lăcrimează”

Nicușor Dan, într-o postare de pe Facebook din 2019

Astăzi, dacă îi cauți prin postări, nu găsești nicio mențiune despre ambrozie, deși în comentarii sunt mulți cei care-l trag de mânecă. Am încercat să aflu chiar de la administrația pe care o conduce ce s-a făcut în plus în ultimul an. Am trimis o serie de întrebări către Primăria Municipiului București, am primit un număr de înregistrare, dar, până la ora publicării acestui articol, n-au ajuns și răspunsurile. Poate vor ajunge la finalul sezonului de alergii.

Între timp, specialiștii spun că n-au observat nicio îmbunătățire semnificativă. 

„Toate semnalele primite de la pacienți sunt că nu s-a produs o reducere a ambroziei. Numărul de pacienți este mai mare și văd forme mai severe. Cantitatea de ambrozie este foarte mare, planta se extinde rapid. Practic, nu vedem un efect notabil al aplicării legii. Probabil că ea se aplică, dar este insuficientă. Ar trebui aplicată din timp, primăvara sau când începe să crească ambrozia, trebuie să fie făcută sistematic și cineva să urmărească ce s-a întâmplat după aceea. Dacă doar se dă o amendă, nu este suficient”, explică Poliana Leru.  

Părăsirea orașului, singura soluție

De altfel, spitalul în care lucrează doctorul Poliana Leru (Colentina) deține și un colector care măsoară concentrația polenului din aer, printre puținele locuri din țară în care se face cercetare pe această temă. Problema e că nicio autoritate locală n-a fost interesată să utilizeze datele pe care le obțin ea și colegii ei. Singura interesată este Universitatea din Viena, care coordonează o rețea europeană privind polenul.

Ministerul Mediului știe despre problemă, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) știe și ea, dar atât.

„Nimeni, nicio autoritate locale nu a fost interesată de proiect, de cercetare, de colaborare”, povestește experta.

Cert e că, potrivit măsurătorilor efectuate de colectorul Spitalului Colentina și predate Universității din Viena, nivelul de risc alergic din București se menține de cel puțin o săptămână la nivelul 4, adică nivelul maxim. Forumurile și grupurile de alergici gem și ele de oameni disperați să găsească soluții noi pentru simptomele lor, după ce au încercat deja tot și nimic nu mai pare să funcționeze.

Ar putea să procedeze ca mine, să sesizeze autoritățile, ele să cosească de formă pe ici și colo, iar apoi să aștepte mult și bine curățarea terenurilor private. Între timp, specialiștii precum Poliana Leru se văd nevoiți uneori să recurgă la recomandări extreme când le vin pacienți cu simptome severe, inclusiv de astm:

„Celor care sunt sensibilizați și în lunile astea suferă foarte tare, le recomand ca pe lângă altele, dacă pot, să plece la munte în perioada de vârf a sezonului de ambrozie”, încheie doctorul Leru. 

Citește și “București. Ambrozie și spital”, primul material realizat de PressOne pe acest subiect