Inaugurarea Memorialului Gherla: "Acești oameni au spălat fața neamului"

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Mănăstirea Nicula și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au inaugurat vineri, 9 martie, în ziua sărbătorii ortodoxe a Sfinților 40 de Mucenici, Memorialul Gherla, care va fi deopotrivă mănăstire cu acest hram, muzeu al rezistenței și loc de pomenire a martirilor închiși la penitenciarul Gherla în timpul regimului comunist.

Proiectul este coordonat de ieromonahul Grigorie Benea, călugăr la Nicula, care a fost uns stareț al noii mănăstiri. La slujba de vineri, Mitropolitul Andrei a sfințit biserica acestui așezământ, ridicată pe dealul Cărămidăriei, în imediata apropiere a cimitirului unde zac, în gropi comune, cei morți din cauza torturilor sau a condițiilor de detenție de la Gherla.

Ziua de 9 martie a fost decretată sărbătoare de stat și îi omagiază pe foștii deținuți politici din perioada comunistă.

Penitenciarul Gherla se află pe o imaginară axă a terorii comuniste, alături de cele de la Sighet, Aiud, Pitești și Jilava.

În memorialistica apărută după 1990, Gherla este evocată din pricina bestialității gardienilor care îndeplineau programul de exterminare condus de comandanții Tiberiu Lazăr (1948-1950), Constantin Gheorghiu (1950-1952) și Petrache Goiciu (1952-1959).

În anul 1946, potrivit unor date istorice, dintre 175 de deținuți aflați la Gherla, 100 erau condamnați pentru fapte contra securităţii statului.

Afluxul de „politici” către Gherla a crescut masiv după 1948, când 600 dintre cei 703 deţinuţi erau condamnaţi pentru fapte de natură politică. Erau ţărani, muncitori, studenţi, membri ai grupurilor de rezistentă din munţi, dar şi membri ai fostelor partide din perioadă interbelică.

La mijlocul anului 1950, la Gherla se aflau circa 1.600 deţinuţi, dintre care aproape 1.200 erau condamnați pentru delicte de opinie.

” Aici, unde ne aflăm astăzi, a fost un loc sfințit de sânge”

„Pentru mine, «Jurnalul Fericirii», scris de părintele Nicolae Steinhardt, este o carte foarte importantă. Eram ateu în liceu. A fost prima carte creștină pe care am citit-o și care mi-a schimbat radical viața. Ulterior, am hotărât că vreau să fiu creștin, apoi preot și călugăr.

Mi-a dat o dragoste, care și astăzi trăiește, pentru cei care au suferit în închisorile comuniste. Au fost nenumărate jertfe aici, la Gherla. Aici, unde ne aflăm astăzi, a fost un loc sfințit de sânge.

I-au îngropat aici, printre oase de animale, să le ascundă urmele. A fost un loc ales pentru că era disprețuit în oraș, fiindcă aici se aruncau gunoaiele și hoiturile de animale.

Rădăcinile noastre sunt istoria noastră. Dacă vrem să rămânem drepți. Oamenii de sub noi sunt cei care ne dau identitate. Au fost niște oameni care au mers până la capăt pentru credința și pentru idealurile lor. Acești oameni au spălat fața neamului și așa putem să privim în ochi toată Europa”.

Fragment din cuvântul ieromonahului Grigorie Benea,
la sfințirea mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” din Gherla

Una dintre cele mai terifiante mărturii despre Gherla îi aparține scriitorului Paul Goma, care a fost închis aici timp de doi ani, în studenție.

În volumul intitulat chiar „Gherla”, Goma scrie, printre altele, 40 de pagini despre cum a încasat, înainte de eliberare, o bătaie soră cu moartea în Zarca de la Ghela:

„Eu, după zece pași prin prundișul curții, îmi pierd galentul stâng (un fel de încălțăminte compusă dintr-o simplă talpă de lemn, groasă de 2-3 centimetri, cu o curea în care intră vârful piciorului − n.r.).

Îmi căzuse din picior. Dar nu mă opresc să mi-l iau − mi-a fost atât de frică, încât n-am îndrăznit să mă opresc și să mi-l recuperez. (…) Acum, după paisprezece ani de la întâmplare − în care paisprezece ani am povestit întâmplarea de cel puțin paisprezece ori − constat că, în întreaga zi de 19 noiembrie 1958 de la Gherla, am avut un singur moment de frică-frică: acela. (…)

Am ajuns la prima poartă, una din multele porți care despărțeau multele curți ale închisorii. Poartă de metal, glisantă, acționată electric. (…) Deci, cum am pătruns în curtea Zărcii, primul lucru pe care l-am văzut: ușa țarcului de plimbare. Deschisă.

Cu fața la perete, mă! Te întorci cu fața spre cel mai apropiat perete, zid, gard, stâlp, îți pui mâinile la ceafă, încleștate, cu coatele mult împinse înainte, alcătuind un fel de ochelari de cal. (…)

Încetul cu încetul, loviturile s-au apropiat de mine, s-au făcut simțite, apoi dureroase − apoi insuportabile. Mi-a venit inima la loc: fusese ceva trecător. Apoi a mai venit una care mi-a împrăștiat amorțeala până în ceafă, în umeri, până în vârfurile degetelor: o amorțeală dureroasă. Și din nou panica: dar dacă, de astă dată?… „

Gardianul care l-a bătut pe Goma era unul dintre torționarii notorii de la Gherla: Constantin Istrate, de profesie învățător. Avea să fie decorat cu medalia „Meritul Militar” în 1955, iar apoi, în 1958, i s-a conferit „Medalia pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de Stat”.

Gherla a fost, la fel ca Jilava, un punct nodal în sistemul penitenciar din România, astfel că pe aici au trecut, chiar și pentru perioade scurte, cei mai mulți dintre deținuții politici din anii 1947-1964.

Printre cei care au trecut pe la Gherla s-au aflat psihologul Nicolae Mărgineanu (arestat în 1948, a executat 16 ani de închisoare), scriitorul Dinu Pillat (condamnat la 25 de ani, dintre care a executat 15), pastorul Richard Wurmbrandt (14 ani), avocatul și eseistul Nicolae Steinhardt (condamnat la 12 ani de închisoare, a executat 4 ani), poetul Vasile Voiculescu (încarcerat la 74 de ani, în 1958), ofițerul Ion Pantazi (16 ani de închisoare) și scriitorul Paul Goma (condamnat la doi ani de închisoare corecțională și trimis ulterior, cu domiciliu forțat, în Bărăgan).

Dar tot aici, la Gherla, s-au petrecut adevărate miracole de omenie și de solidaritate, cum este povestea lui Gertrud Bader, adolescenta supranumită „îngerul speranței”.

Mănăstirea sfințită în 9 martie va avea în grijă și în proprietate cimitirul foștilor deținuți politici de la Cărămidărie. Acesta nu a fost degrevat încă de sarcina arheologică, dar Asociația Foștilor Deținuți Politici din România a ridicat acolo, simbolic, câteva rânduri de cruci.

Cu alte cuvinte, nu se știe cine și câți oameni sunt îngropați la Cărămidărie.

Memorialul Gherla, care va funcționa pe lângă mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici”, își propune să deshumeze osemintele din gropile comune și să încerce identificarea acestora, cu ajutorul arheologilor de la IICCMER.

„În închisorile comuniste au suferit toți, indiferent de credința și de neamul lor. Comunismul a fost o plagă pentru întreaga societate românească”, a spus părintele Grigorie Benea la liturghia din 9 martie.

Tânărul stareț are 35 de ani, vorbește cinci limbi și deține un doctorat luat la Facultatea de Teologie din Salonic. Este pasionat de istoria represiunii comuniste și de memoria martirilor români din anii ’50-’60.

Memorialul Gherla a lansat și o campanie de strângere de donații, pentru a ridica inclusiv un muzeu dedicat memoriei celor închiși la Gherla. Mai multe informații despre proiect pot fi citite accesând pagina de Facebook a Memorialului.