Eurodeputat estonian pentru PressOne: ,,Pentru mine este un mister cum oameni care au trăit sub Ceaușescu sunt acum dispuși să se întoarcă la asta”

Dana Coțovanu

ReArm Europe este noul slogan al instituțiilor europene pentru a încuraja statele membre să investească un procent mai mare din PIB în întărirea și dezvoltarea armatei și apărării.

După ce Donald Trump a revenit la Casa Albă în ianuarie, n-a trecut mult timp până când viziunea sa republicană asupra lumii a început să-și facă simțită prezența. A redus cu 90% contractele de ajutor internațional ale USAID, a suspendat ajutoarele militare pentru Ucraina, a propus diminuarea prezenței militare în Europa și susține că fiecare stat membru NATO trebuie să investească 5% din PIB în apărare, strategie și armată. Asta în condițiile în care media de investiție europeană este de 1.58% din PIB. De altfel, Trump a afirmat că ,,Dacă nu plătesc, nu-i voi apăra. Nu, nu-i voi apăra”, referindu-se la statele membre care nu alocă mai mulți bani din PIB pentru apărare.

Relația istorică de colaborare militară și economică dintre UE și SUA, stabilită prin Declarația Transatlantică din 1990, promovează consolidarea alianței NATO, comerțul liber și cooperarea în gestionarea crizelor umanitare, climatice și a amenințărilor teroriste. Însă, Donald Trump pare că rupe această înțelegere și adoptă o poziție critică față de Uniunea Europeană promovând interesele SUA prin planul „America First” și impunând taxe vamale mai mari.

Tot schimbarea conducerii de la Casa Alba a alimentat narațiunile pro ruse, au fost promovate politici împotriva persoanelor LGBTQ+ și conservatorismul religios a revenit în discursul public.
PressOne a discutat cu europarlamentarul estonian Urmas Paet (Renew, Partidul Reformist) despre viabilitatea planului militar al UE, vulnerabilitățile Europei și impactul revenirii administrației Trump. Urmas Paet este și vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe și fost ministru de Externe și Cultură în Estonia.

PressOne: Cât consens există între statele membre ale UE privind Planul ReArm? Care sunt principalele puncte de acord și unde apar divergențele?

Urmas Paet:  Ei bine, cred că esența acestui subiect, motivul pentru care avem nevoie de un astfel de plan, este că, la 30 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece, majoritatea țărilor europene nu au făcut prea multe pentru apărare și securitate. A existat o anumită iluzie că, odată cu sfârșitul conflictului, vor urma prietenie și pace nesfârșite în Europa, așa că de ce să mai cheltuim bani pentru apărare și securitate?

În același timp, dacă ne uităm la ultimele două decenii, vedem că China și-a mărit cheltuielile militare cu 800%, Rusia cu 400%, iar Europa cu doar 30%. Iar acum, când războiul din Ucraina durează deja de 11 ani, iar în ultimii trei ani conflictul a devenit extrem de intens, ne confruntăm și cu un război hibrid dus de Rusia împotriva mai multor țări europene. În sfârșit, oamenii încep să realizeze că nu putem continua în această direcție fără a ne asuma riscuri reale în materie de securitate.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei și Donald Trump. Între timp, relațțiile UE-SUA s-au degradat. foto: 185890921 © Frédéric Legrand | Dreamstime.com

În plus, un alt factor important este luna ianuarie a acestui an, când Trump a devenit din nou președintele SUA, adăugând o nouă dimensiune puternică acestei probleme. Odată cu turbulențele din relațiile euro-americane, vedem că Statele Unite își pot schimba deciziile – de exemplu, sprijinul pentru Ucraina – într-un interval de doar câteva ore. Așadar, este clar că Europa are două obiective esențiale în față: în primul rând, să continue sprijinul pentru Ucraina, iar în al doilea rând, să-și construiască, în sfârșit, capabilități militare și de apărare adecvate.

PressOne: De unde vor veni banii?

Din păcate, până acum, abordările diferă foarte mult de la o țară europeană la alta. Deja vedem câteva state unde cheltuielile pentru apărare sunt aproape de 5% din PIB, dar avem și țări mari unde aceste cheltuieli sunt sub 2%, deși acest obiectiv de 2% din PIB pentru apărare există de 15 ani.

Astfel, inițiativa „(Re)Înarmarea Europei” este clară și puternică ca slogan, dar ceea ce contează este conținutul său. În prezent, acest conținut nu este atât de solid, deoarece, dacă ne uităm la cifre, ar fi nevoie de 650 de miliarde de euro doar pentru apărare, dacă statele membre ar dori să contribuie. Uniunea Europeană permite ca aceste cheltuieli suplimentare pentru apărare să nu fie incluse în regulile bugetare obișnuite, iar pe lângă acestea, ar mai fi 150 de miliarde de euro, care ar putea veni prin împrumuturi sau alte mecanisme.

Ar fi important și să existe programe europene comune, care să permită finanțarea mai multor oportunități pentru industria militară europeană să colaboreze. Pe scurt, există un plan, dar nu toată lumea înțelege încă cât de gravă este situația. Iar cea mai mare problemă rămâne de unde vor veni toate aceste fonduri?

PressOne: Cum ar putea un război care divide statele membre să ducă la o schimbare a principiului unanimității, după care se iau deciziile la acest moment în Uniunea Europeană?

Comandamentul „Vlad Țepeș” și Marian Motocu au făcut pui: „Ordinul Mihai Viteazul”, organizația unui IT-ist antisemit din Târgoviște care anunță sub ochii autorităților că a început „operațiunea de eliberare a țării de sub ocupație”

PressOne vă prezintă povestea unui IT-ist antisemit din Târgoviște care se laudă că a început „operațiunea de eliberare a țării de sub ocupație”. Bărbatul are legături cu Marian Motocu și Comandamentul „Vlad Țepeș”.

Informații false despre consumul de droguri, răspândite de Agenția Națională Antidrog și folosite pentru motivarea unor legi. PressOne a cerut clarificări, datele au fost retrase

Agenția Națională Antidrog postează date false pe propriul site despre vârsta medie de debut a consumului de droguri în România pentru a genera panică.

Din punct de vedere legal, problema este că, pentru majoritatea deciziilor de politică externă și de apărare la nivelul Uniunii Europene, este necesar consensul celor 27 de state membre. Și acum este clar că nu există consens pe majoritatea problemelor, deoarece avem Ungaria, uneori Slovacia și alte guverne care nu susțin voința celorlalți. Și de aceea a apărut așa-numita „Coaliție a Țărilor Doritoare” (n.r. Coalition of Willing Countries), unde nu sunt doar state membre ale UE, ci și țări care nu fac parte din UE, precum Regatul Unit și Norvegia, de exemplu. Astfel, calea realistă și politică de urmat este ca acele țări care chiar au voință politică și sunt pregătite să aducă bani - să creeze o anumită coaliție, iar aici nu este important cine face parte din UE și cine nu, pentru că văd că Regatul Unit și Norvegia vor juca un rol foarte important în apărarea și securitatea Europei.

PressOne: Ce se întâmplă, concret, în situația în care o țară nu va fi de acord cu acest plan de reînarmare a Europei (ReArm Europe)?

Este dificil de spus; desigur, slăbește poziția acestei sau acelei țări în mod particular, dar, în același timp, atâta timp cât există NATO cu principiile sale - „unul pentru toți și toți pentru unul” - ar trebui să fie întotdeauna prezente. Și la acest stadiu nu ar trebui să conteze cât cheltuiește o țară sau alta, de exemplu. Așadar, în această privință, aș spune că țările care nu își fac partea lor, pur și simplu sunt în mare parte „paraziți” pe cheltuiala altora, dar atâta timp cât beneficiază și de apartenența la NATO și Uniunea Europeană, nu prea se poate întâmpla mare lucru cu ele.

PressOne: Cum ne vor afecta țările care contestă acest plan sau nu consideră încă, la nivel declarativ, că situația este gravă?

Speranța lor cea mai mare este că, odată cu următoarele alegeri, situația din acea țară se va schimba. Este uman să nu faci ceva în plus sau să îți schimbi comportamentul dacă nu s-a întâmplat încă o tragedie reală. De exemplu, timp de 15 ani s-a vorbit despre necesitatea unei politici comune de energie și securitate energetică, dar nimic nu s-a întâmplat cu adevărat. Dimpotrivă, situația s-a înrăutățit. Mai întâi pentru că Nord Stream 2 a fost construit împreună cu Rusia, astfel că dependența de sursele de energie din Rusia a crescut chiar în această perioadă.

Deși decizia politică de a avea o politică comună de securitate energetică prevedea că dependența de țările terțe, mai ales de cele autoritare, ar trebui să scadă, realitatea a fost invers. Și abia atunci, când lucrul rău s-a întâmplat și nu mai vine gaz și petrol din Rusia, oamenii au realizat că panica este reală. Acum trebuie să facem foarte repede ceva în legătură cu asta. Dar, bineînțeles, prețul mare al energiei a fost plătit de oamenii simpli, tot de cetățeni. La fel a fost și cu pandemia de Covid, am avut aceeași situație. Europa pur și simplu nu era pregătită pentru acest tip de pandemie. Toți stăteam și așteptam ca avioanele chineze să ne aducă măștile de protecție, așa că din nou am demonstrat că, în timpul vremurilor bune, nimeni nu se gândește și nu acționează pentru a fi pregătit.

PressOne: Când vorbim despre planuri realiste pentru următorii ani, ce măsuri ar putea fi implementate pentru a reduce dependența de importurile de energie în țările care depind de Rusia și pentru a crește producția de energie curată?

Cea mai sigură energie este cea produsă la nivel local, deoarece nu există dependență de niciun alt actor din lume. În acest sens, energie verde – din soare, vânt, apă și, poate, și energia nucleară – este cea mai înțeleaptă soluție pentru dezvoltare și pentru reducerea dependenței.

A doua opțiune este că, dacă tot ai nevoie să imporți energie, atunci încearcă să o aduci din țări în care poți avea, mai multă încredere și nu au regimuri politice autoritare. În Europa, desigur, mă gândesc la Norvegia și la nordul Europei în general, unde încă există resurse energetice uriașe care nu sunt utilizate în mod adecvat. Dar, pentru aceasta, este necesar să existe conexiuni – conducte, rețele electrice și infrastructură energetică – și acesta este un domeniu în care Europa și fiecare țară în parte ar trebui să investească mult mai mult, pentru a asigura interconectivitatea între statele europene.

52% dintre respondenții din Europa Centrală și de Est consideră că Bruxelles-ul ia decizii în numele țării lor fără ca aceștia să își spună părerea. foto: 208516610 © Oleschwander | Dreamstime.com

A treia strategie este că, dacă tot ai nevoie să imporți energie, atunci trebuie să îți diversifici sursele, încât să nu mai existe o situație precum cea cu Rusia, unde peste 45% din toată energia provenea dintr-o singură țară. Aceasta i-a oferit Rusiei un instrument extrem de puternic de manipulare asupra Europei. Așadar, dacă, după toate aceste măsuri, încă mai ai nevoie de importuri din țări terțe, atunci trebuie să îți împarți riscurile și să nu te bazezi pe un singur furnizor, ci să ai mai multe surse de aprovizionare.

PressOne: Care ar putea fi orizontul temporal pentru crearea unei armate comune a Uniunii Europene, în ceea ce privește proiectul ,,Busola strategică pentru securitate și apărare” ? Ce pași concreți au fost făcuți până acum în această direcție pentru a avea a reuși?

Ei bine, mingea este încă în terenul statelor membre. Da, e adevărat, în sfârșit avem un Comisar European pentru Apărare în Parlamentul European, dar competența reală rămâne la statele membre. Asta înseamnă că Europa, ca entitate, poate face doar atât cât sunt de acord toate statele membre. Și aici revenim la problema despre care am discutat deja – cât de dificil este să ajungem la un consens în acest domeniu. Din nou, singura soluție este crearea unor „coaliții ale celor dispuși”, țările care sunt pregătite și doresc să coopereze mai strâns în domeniul apărării.

Dacă ne uităm la NATO, nici acolo nu există o armată NATO propriu-zisă. Fiecare stat membru are propria armată, iar acestea cooperează în cadrul alianței. Când au avut loc misiuni în Afganistan sau Irak, de exemplu, acolo erau unități naționale care colaborau sub umbrela NATO, dar nu era o armată unică NATO. NATO funcționează ca un cadru de coordonare, iar sub această umbrelă acționează unități militare din diferite state membre.

PressOne: De ce Uniunea Europeană a decis să acționeze abia acum, după un fel de ”apel de trezire” din partea SUA și după revenirea lui Trump la guvernare?

Este uman să nu faci nimic, atâta timp cât încă speri și crezi că „te va ocoli”, că „nu te va afecta”. Asta este greșit, dar cred că aceasta a fost realitatea europeană prea mult timp. Ideea că putem amâna lucrurile pentru că, până acum, nu s-a întâmplat nimic rău cu noi. Explicația principală este speranța iluzorie că, după prăbușirea Uniunii Sovietice, în Europa va fi pace și prietenie mare, ceea ce a fost o iluzie. Nu există altă explicație.

Desigur, există și abordări populiste; mulți politicieni trăiesc doar din alegeri în alegeri, dar planificarea strategică, la fel ca și dezvoltarea industriei de apărare, necesită mai mult timp decât perioada dintre alegeri (n.r. mandate), planificări și dezvoltări care nu sunt neapărat cel mai popular lucru de făcut într-o țară.

Politicienii au adoptat o poziție prea confortabilă și, chiar și văzând că ar putea apărea probleme, au preferat să spere că nu va veni rândul lor. Astăzi pot să cheltuiască bani pe lucruri mult mai populare, nu să întărească forțele de apărare. Apoi a existat mereu sentimentul că „oricum sunt Statele Unite acolo”, ei ne protejează dacă ceva va merge prost. Așadar, în acest sens, ai dreptate. Cred că președinția lui Trump, care a început în ianuarie anul trecut, a fost un un șoc pentru mulți. Problema Uniunii Europene este că, în esență, UE nu este concepută pentru momente critice. Uniunea Europeană este concepută pentru vremuri bune, economii în continuă dezvoltare, vremuri de progres. Și de aceea, la fel și în ceea ce privește securitatea, apărarea și politica externă, aceste domenii rămân în esență sub regula consensului statelor.

Instituțiile europene nu au o astfel de putere. Ne place să dăm vina pe Uniunea Europeană pentru acest lucru, dar puterea rămâne în continuare la statele membre și în capacitatea acestora. Cât de mult pot statele membre să coopereze și să acționeze realmente.

PressOne: Cum vedeți instrumentalizarea minorității LGBTQ de către diferitele forțe politice din Europa? Este folosită mai mult ca un instrument electoral sau ca un angajament autentic față de drepturile omului?

Desigur, aceasta face parte din drepturile omului ca atare. Însă nu este un secret că anumite forțe politice, în special extremiștii de dreapta, folosesc această temă în agenda lor politică, susținând că nu este deloc un drept uman. Aici vedem din nou o suprapunere clară, de exemplu, cu regimul lui Putin. Putin a ales încă de acum mulți ani ca unul dintre cei mai mari „dușmani” ai regimului din Rusia să fie comunitățile gay. Observăm acest fenomen în regimurile totalitare și, de asemenea, în țările democratice, la partidele care admiră aceste regimuri totalitare. În agenda lor, pe locuri fruntașe, se află ura față de comunitățile gay, ca parte a ideologiei lor politice. Însă rădăcina acestei ideologii politice provine din regimurile totalitare.

PressOne: Când vorbim despre „Make America Great Again”, această mișcare MAGA asociată cu Donald Trump care a schimbat radical peisajul politic american și pe cel occidental, unul dintre efectele evidente este redefinirea discursului public, inclusiv o respingere agresivă a ceea ce numim corectitudine politică. Ce efect credeți că are discursul MAGA asupra europenilor?

În primul rând, desigur, este foarte trist că, după zeci și zeci de ani în care ai avut un prieten și aliat de încredere, într-o singură zi, acest mare prieten și aliat se schimbă, începe să te acuze, să te insulte, să te atace. Dacă ne uităm, de exemplu, la Danemarca și Groenlanda și la modul în care au fost tratate, vedem clar această schimbare de atitudine. Cred că acest lucru a început deja să schimbe mentalitatea în Europa. În cele din urmă, europenii au înțeles că trebuie să ne descurcăm singuri, că, oricât de trist ar fi, nu mai putem să ne bazăm pe cineva așa cum eram obișnuiți. În al doilea rând, președinții vin și pleacă. Așa că, sper, peste câțiva ani vor avea loc noi alegeri prezidențiale în Statele Unite.

Nu pot să cred – și sunt convins că am dreptate – că ceea ce vedem acum în politica SUA este o strategie bine analizată și pregătită în detaliu. Cred că o mare parte din ceea ce se întâmplă vine direct din mintea actualului președinte american, care, da, este o persoană foarte puternică și are multe prerogative. Dar, în momentul de față, ceea ce vedem nu pare a fi o schimbare de strategie bine gândită, ci mai degrabă decizii luate spontan, în funcție de ceea ce crede și vrea să facă președintele în funcție.

PressOne: Și credeți că acesta este și sfârșitul erei corectitudinii politice, să spunem?

Ei bine, de fapt, nu înțeleg exact ce înseamnă corectitudine politică, în acest context. Cred că, dacă pur și simplu insulți oameni și îi ataci, fie verbal sau în alt mod, acest lucru nu ține de corectitudine politică, ci de bun-simț și respect. O comunicare politică normală ar trebui să fie sinceră, fără a insulta, ataca sau umili pe alții. A fi respectuos și civilizat nu înseamnă a fi excesiv de corect politic, ci pur și simplu a avea un comportament demn de o societate democratică matură.

PressOne: Cum este percepută în Europa revenirea conservatorismului religios în SUA? Este văzută ca o reafirmare a valorilor tradiționale sau ca un pas înapoi față de progresul social?

Din păcate, ceea ce vedem în special la forțele politice extreme este că agenda lor se bazează mai mult pe atacarea altora decât pe promovarea propriilor valori. Se ajunge foarte repede la atacuri personale, la umiliri și la discursuri violente. Nu mai discutăm despre idei și despre ce este mai potrivit pentru o societate, ci despre o degradare a calității dialogului politic. Această tendință nu este vizibilă doar în SUA, ci și în Europa, unde unele partide noi folosesc violența—fie verbală, fie de altă natură—ca principală strategie politică. Acest lucru nu doar că afectează democrația, dar și polarizează societățile, făcând din dezbaterea politică un câmp de luptă în loc de un spațiu de argumentare rațională.

PressOne: Dacă ar fi să ne raportăm la situația din România, ce strategie ați putea implementa în Estonia pentru a evita o astfel de situație?

Nu cred că avem nevoie de o strategie specială, pentru că în ceea ce privește Estonia, aș spune că o mare majoritate a estonienilor înțeleg foarte bine ce înseamnă regimul politic rusesc. Din acest punct de vedere, nu văd nicio amenințare reală. Dar, desigur, cred că strategia oricărei societăți ar trebui să fie ca guvernele în funcție și elitele politice să mențină un dialog real cu cetățenii. Ar trebui să răspundă întotdeauna la întrebarea „De ce?”. Ar trebui să explice de ce s-a ales o anumită direcție politică și nu alta.

În orice democrație normală trebuie să existe un dialog, nu un monolog. Există peste tot dificultăți economice și sociale, însă, dacă vrei să fii un politician de nivel înalt, trebuie să fii capabil să explici oamenilor într-un mod clar și coerent de ce sunt luate anumite decizii și ce implicații ar avea alte opțiuni.

În acest sens, nu văd altă strategie mai eficientă decât o comunicare deschisă și constantă între liderii politici și cetățenii obișnuiți ai țării. Poate sună trist, dar în Uniunea Europeană fiecare țară are propria responsabilitate. Chiar dacă există probleme într-o țară sau se observă aceste probleme, nimeni nu vine din exterior pentru a pune capăt corupției sau încălcărilor statului de drept. Dar pot fi inițiate anumite mecanisme la nivelul Comisiei Europene – de exemplu, acestea au fost deja declanșate împotriva guvernului ungar. Este însă un proces extrem de lung și nu există un rezultat real, deoarece, din nou, Uniunea Europeană nu a fost niciodată concepută pentru acest tip de probleme.

În momentul în care Uniunea Europeană a fost creată și, ulterior, extinsă, s-a bazat pe ideea că fiecare țară care aderă o face în mod voluntar și este pregătită, dorește să respecte toate aceste condiții, inclusiv eliminarea corupției, respectarea statului de drept și a drepturilor omului. De aceea, în UE nu există niciun mecanism prin care un stat să poată fi dat afară. O țară poate pleca, așa cum am văzut în cazul Regatului Unit, dar nu poate fi exclusă. Pur și simplu nu există un astfel de mecanism, pentru că cei care au scris tratatele și-au pus bazele Uniunii au avut o abordare pozitivă. Nu ai corupție, nu pentru că „așa vrea Bruxelles-ul”, ci pentru că oamenii tăi merită să trăiască într-un stat fără corupție.

PressOne: Ce a însemnat Călin Georgescu pentru dumneavoastră pentru celelalte țări membre și pentru cei din instituțiile europene?

Pentru mine este foarte greu de înțeles de ce oamenii din țări care ar trebui să aibă o memorie proaspătă despre ce înseamnă și ce a însemnat să trăiești sub influența directă a Uniunii Sovietice sau chiar să faci parte din ea, încă vor să voteze pentru oameni care văd regimul politic rusesc ca fiind ceva normal. Nu pot înțelege. Dacă mă uit la estul Germaniei, fosta Republică Democrată Germană, ei votează aproape în unanimitate,  chiar și acum, în timpul războiului împotriva Ucrainei, pentru Alternative für Deutschland (AfD), un partid care susține Rusia. Dacă mă uit la susținătorii lui Orban în Ungaria sau, de exemplu, la cazul candidatului prezidențial din România, unde este evident că Rusia a intervenit, mi-e foarte greu să pricep ce se întâmplă.

M-aș fi așteptat ca oamenii care, în sfârșit, au scăpat de regimul totalitar sovietic să facă acum tot posibilul să nu se întoarcă în acea direcție, să nu dea putere unui regim politic de același tip în Rusia. Și totuși, ei votează pentru oameni care susțin Rusia, care apără acest regim criminal. E greu de înțeles cum memoria poate fi atât de scurtă. Și cred că alegerile prezidențiale din România sunt un exemplu clar pentru toată lumea că intervenția Rusiei, prin rețele sociale, trebuie luată foarte în serios. Asta are consecințe politice nu doar pentru România, ci și pentru Europa în ansamblu.

Ne confruntăm deja cu problema consensului în Uniunea Europeană – cu toții am suferit din cauza Ungariei lui Orban, unde toate celelalte țări vor să avanseze, să pună mai multă presiune pe Rusia, să sprijine mai mult Ucraina, dar nu pot, pentru că există un singur guvern care își exercită dreptul de veto. Acest lucru face ca toate eforturile să fie mult mai ineficiente și mai dificile. Pentru mine este un mister cum oameni care au trăit sau au părinți și bunici care au trăit sub regimul sovietic, sub regimul lui Ceaușescu în România, sunt acum dispuși să se întoarcă la asta. Nu pot înțelege acest lucru.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€