Ce înseamnă „alianța militară” dintre Ungaria, stat NATO și Serbia și de ce ar trebui să se îngrijoreze România

Mihnea Lazăr

Ungaria, stat NATO, a încheiat zilele trecute „o alianță militară” cu Serbia. Cele două țări, prin liderii lor – Viktor Orban și Aleksandr Vucic – au simpatii deschise față de Rusia lui Putin, iar opoziția premierului maghiar față de ajutorul militar acordat de UE Ucrainei e cât se poate de străvezie.

Asta se întâmplă la granița de Vest a României. Între timp, la granița de Est, avem un război total în Ucraina, cu o Rusie în poziție de forță și tot mai flămândă de spațiu vital. Spațiu care se extinde și asupra Mării Negre – subiect aflat în topul agendei discuțiilor Rusia-SUA pentru încheierea unui acord de pace în Ucraina. 

România pare astfel, la prima vedere, prinsă într-o amplă mișcare de învăluire.

Apropierea, la nivel militar, dintre Budapesta și Belgrad vine ca reacție la formarea unui „memorandum trilateral” în domeniul apărării între Croația (stat NATO), Albania și Kosovo.

Belgradul a denunțat imediat acest memorandum pe care l-a botezat instant drept „alianță militară”. După care, presa sârbă, preluată ulterior de presa internațională, a folosit același termen – de „alianță militară” – atunci când s-a referit la acordul militar dintre Budapesta și Belgrad.

Doar că, în niciunul din cele două cazuri, nu vorbim de „alianțe militare”. Asta ar fi vestea bună pentru România, momentan. Vestea proastă e că aceste „mici Antante” apar deja pe fondul unei crize majore de securitate la nivel european (un război total de agresiune cu sute de mii de victime, orașe distruse, genocid, valuri de refugiați) dublat de cutremurul produs de schimbarea atitudinii Americii lui Trump față de Europa.

„Din punct de vedere militar, nu văd niciun fel de risc sau amenințare imediată” la adresa României, spune, la PressOne, Claudiu Degeratu, expert în relații internaționale. L-am întrebat, printre altele, ce motive reale de îngrijorare are, la acest moment, România.

foto: ID 269123879 © Sjankauskas | Dreamstime.com

PressOne: Ar trebui să ne îngrijoreze această știre, legată de încheierea unui „acord militar” la granița de Vest a României, în condițiile în care la granița de Est avem deja un război total în Ucraina? Ce relevanță are o astfel de „alianță” între Ungaria și Serbia?

Claudiu Degeratu: Nu sunt alianțe ce vedem în cele două cazuri. Trilaterala – acordul de cooperare militară între Croația, Albania și Kosovo – nu are scop de alianță militară. Acest acord nu asigură o „apărare colectivă” și nu asigură măsuri militare reciproce în avantajul părților. Același lucru se întâmplă și în cazul acordului în domeniul apărării între Ungaria și Serbia. În ambele cazuri, sunt acorduri militare și cam atât. Aceste acorduri nu sunt alianțe militare.

PressOne: De unde a apărut atunci termenul de „alianță militară”?

Claudiu Degeratu: Asta a fost direcția dată în media, mai ales de către partea sârbă, care a umflat puternic acest subiect și i-a dat o semnificație de „alianță militară”. În același timp, tot prin gura președintelui sârb, la fel, s-a pus eticheta de „alianță militară” pe trilaterala Croația-Albania-Kosovo.

Sârbii au avut interesul să dea o replică la acordul între Croația-Albania-Kosovo catalogat drept alianță și apoi și-au amplificat propagandistic acordul militar cu Ungaria, semnat între miniștrii Apărării.

Din partea lui Orban, există doar un fel de binecuvântare politică, care încearcă și el să joace politic.Mai trebuie spus că acordul dintre Serbia și Ungaria prevede clar respectarea obligațiilor părților, mai ales cele aflate în NATO: mai exact, partea sârbă recunoaște preeminența angajamentelor și obligațiilor Ungariei în cadrul NATO.

În schimb da, sunt două axe care se confruntă. E o axă care sprijină Kosovo, pe linia aceasta Albania-Croația. Pe cealaltă axă avem Serbia, iar Ungaria mai facilitează, în plus, și relația cu Bosnia-Herțegovina. Și aici avem un fel de trilaterală, un triunghi care sprijină politic poziția Serbiei.

Candidații „mini-Georgescu” și alegerile prezidențiale. Stabilit în SUA, John Ion Banu crede că „democrația a luat-o razna” și vrea arme la liber pentru toți românii

John Ion Banu Muscel este un antreprenor româno-american și politician care se prezintă ca independent la alegerile prezidențiale din România din 2025. Nu este la prima candidatură și fiecare tentativă a venit la pachet cu controverse.

Deceniile de foc. Apa dulce, insuficientă pentru consum, agricultură și industrie, până în 2045. „În orașele mari, lipsa apei de la robinet va fi o realitate zilnică”

Ultimele date publicate de Eurostat arată că dintre țările UE, Cipru, Malta și România au cele mai mari valori, de peste 20%, ale Indicelui de Exploatare a apei. Acesta este și pragul de la care indicele semnalează un deficit de apă.

Dar asta este la nivel politic, nu la nivel strategic, militar, de alianță.

PressOne: Care sunt, în acest caz, mizele unor astfel de acorduri?

Claudiu Degeratu: În ambele cazuri sunt niște mize legate de consolidarea forțelor armate. Kosovo are obiectiv ca în 2028 să încheie tranziția de transformare a forței de securitate albaneze în armată națională și să ajungă undeva la vreo 5.000 de soldați și vreo 3.000 de rezerviști.

De asemenea, Serbia e interesată să-și modernizeze capacitățile militare, în acest context. în care anticipează că armata kosovară va deveni un fel de rival, deși raportul militar, discutând statistic, e în favoarea Serbiei.

Viktor Orban încearcă doar să se folosească de acest acord cu Serbia mai mult pentru a se defini el ca lider regional în anumite afaceri din Balcani, și cam atât.

foto: ID 77866961 © Ognjen Stevanovic | Dreamstime.com

PressOne: În aceste condiții, cum ar trebui să se poziționeze România?

Claudiu Degeratu: În primul rând, România trebuie să anticipeze și cumva să contribuie la diminuarea și scăderea acestei surse de instabilitate permanentă legată de relațiile tensionate dintre Kosovo și Serbia. Cumva, România trebuie să-și mențină acea linie de țară membră UE și NATO care susține o soluție de normalizare a relațiilor dintre cele două țări.

Față de Ungaria nu avem cu ce să ne repoziționăm. Ungaria, în acest moment, încearcă să valorifice la maximum, din punct de vedere politic, schimbările de la Washington – instalarea administrației Trump – și încearcă să devină un fel de lider subregional, în zona Balcanilor.

Din punct de vedere militar, nu văd niciun fel de risc sau amenințare imediată (la adresa României). Serbia, la rândul său, are nevoie de sprijin, are nevoie de niște aliați, care sunt importanți pentru administrația Trump, adică de Ungaria.

În cazul Ucrainei, e vorba despre un subiect istoric permanent. Totuși Ungaria e destul de atentă să nu intre integral în acest scenariu al destructurării Ucrainei. Își menține subiectul care o intersează: drepturile minorităților.

După acest război, Ucraina va consolida controlul tuturor regiunilor care vor rămâne, tocmai ca să compenseze o posibilă cedare în Est. Probabil că Budapesta analizează cel mai prost scenariu prin care, în baza unui acord de pace, Ucraina cedează cele patru regiuni și după aceea accentuează controlul și integrarea și mai mult a unor regiuni care găzduiesc minorități naționale.

PressOne: Care este cel mai rău scenariu posibil în cazul negocierilor SUA-Rusia legate de Ucraina? Putin a amintit deja că se gândește la Odesa și la alte teritorii ucrainene. În ce scenariu ne putem trezi cu Rusia la gurile Dunării?

Claudiu Degeratu: Într-un viitor foarte îndepărtat. Și, sigur, într-un viitor foarte îndepărtat se poate se poate imagina și cel mai prost scenariu posibil. Care să ia în calcul prezența la gurile Dunării a Federației Ruse. Acordul de pace cu siguranță nu va prevede și nu va creea condiții pt această ipoteză.

Acordul de pace creează condițiile pentru a reabilita Federația Rusă la nivel internațional – ăsta ar fi efectul imediat, după care urmează o perioadă de respiro, după care, sigur Federația Rusă poate să aplice o altă fază a unei expansiuni de acest tip. 

Acordul, dacă va exista un acord chiar și în cea mai proastă formulă pentru Ucraina, nu va prevede  revenirea Rusiei la gurile Dunării. Ceea ce văd eu ca scenariul cel mai prost în acest acord de pace este un statut al spațiului maritim care cuprinde triunghiul dintre Odesa-Crimeea și Tulcea.

Să ne uităm la acest triunghi pe hartă și să ne imaginăm ce ar fi dacă Federația Rusă reușește să modifice la negocieri statutul apelor zona de litoral, zona de securitate, zona economică exclusivă.

Dacă rușii reușesc să excludă partea militară ucraineană din acest triunghi, adică Forțele Navale Ucrainene să nu mai poată patrula în această zonă, atunci cu siguranță discutăm despre un scenariu foarte prost.

Dacă acordul de pace va cuprinde și situația zonelor economice exclusive din Marea Neagră, care au făcut obiectul proceselor dintre România și Ucraina și au fost delimitate foarte clar (cine are Insula Șerpilor, cine are spațiul economic exclusiv), și acest acord afectează interesele României, atunci România nu va susține acest acord.

Asta s-ar putea, de asemenea, să genereze și la nivel european o întreagă discuție.

Probabil că Rusia vrea să discute, într-o fază finală, și situația acestor zone economice exclusive. Cu o nouă redesenare însă a zonei, în relație cu noul statut de provincie rusească al Crimeei. Iar atunci calculele se schimbă.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€