Filmul „Între chin și amin” e inspirat de „experimentul Pitești”. Sunt filme, cărți, dezbateri și condamnări în anumite cercuri. La nivel de țară, momentul acesta istoric încă e trecut la „și altele”. Foto: screenshot din film
Filmul „Între chin și amin” e inspirat de „experimentul Pitești”. Sunt filme, cărți, dezbateri și condamnări în anumite cercuri. La nivel de țară, momentul acesta istoric încă e trecut la „și altele”. Foto: screenshot din film
26/04/2024
Despre ce nu vorbim cu adevărat în cazul dungilor Sephora la Pitești
Sephora ajunge la Pitești, iar ceea ce se voia a fi o campanie de promovare înainte de lansare s-a transformat într-o criză de imagine pentru companie.
Pitești poate foarte bine să fie un oraș ca oricare altul din România. Este, totodată, și locul în care s-a derulat „experimentul Pitești”, un demers întins pe câțiva ani, prin care regimul comunist a vrut să „reeduce” oameni catalogați drept dușmani ai statului prin violență fizică și tortură psihică.
Fără să țină cont de această sensibilitate istorică, ignorând-o sau uitând-o cu totul, tot lanțul decizional de la Sephora implicat în lansarea de acum a venit cu un mesaj catchy: „Pitești, am auzit că îți plac dungile.”
Dungile, ce-i drept, fac parte din identitatea de brand a Sephora: sunt în logo, sunt categorii de produse. Dungile sunt, în egală măsură, și ele asociate cu marinarii sau, mai des, cu închisoarea. Iar de Pitești e legată și cea mai dură dintre toate închisorile românești.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Ce s-a întâmplat acolo, între 1949 și 1951, a fost catalogat drept „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane” de către Alexandr Soljenițîn. El este autorul cărții „Arhipelagul Gulag”, știe câteva lucruri despre sistemele penitenciare brutale. Au murit în anii de activitate ai celui mai crunt penitenciar 101 oameni, potrivit documentelor Fundației Culturale Memoria.
Torturile, degradarea fizică, brutalizarea psihică au fost însă mai rele decât moartea pentru mulți dintre cei care au trecut prin „experimentul Pitești”. Mai mult, unii dintre deținuți au ajuns să fie torționari pentru ceilalți. Erau coordonați de fostul legionar Eugen Țurcanu. El a fost scos și țap ispășitor de către comuniști în momentul în care au vrut să închidă capitolul „Pitești”.
La peste 70 de ani de atunci, și la peste 3 decenii de la Revoluție, România încă încearcă să facă uitat momentul. Tocmai de aceea e cu atât mai gravă abordarea Sephora.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Experimentul Pitești” e știut, documentat, niciodată predat și asumat
Înainte să fie Pitești, a fost Suceava. Acolo s-a întâlnit Eugen Țurcanu cu Alexandru Bogdanovici. Ambii deținuți, ambii foști legionari, dar și deveniți comuniști din oportunism. Odată mutați la Pitești, Țurcanu a transformat în realitate o frază a, pe atunci, ministrului de Interne Teohari Georgescu potrivit căreia în Republica Populară Română penitenciarele trebuie să devină „centre de reeducare”.
Astfel, ideea „genială” și cea care a dus la „fenomenul Pitești”, a fost ca victimele să devină torționari pentru ceilalți.
„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România
Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate?
Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?
Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.
Totul s-a întâmplat sub supravegherea și încurajarea tacită a Securității, prin directorul adjunct Alexandru Nicolschi. Acesta a fost sprijinit de adjuncții Dulgheru și Sepeanu, colonei, locotenentul politic Marina, directorul penitenciarului, căpitanul Dumitrescu, colonelul Zeller din Direcția Generală a Penitenciarelor trimis direct de la Ministerul de Interne și, desigur, partidul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Sunt nume care apar la căutări, apar în cărți. Dar nu sunt în școală, nu există cursuri dedicate „experimentului Pitești” și sunt oameni care n-au fost niciodată condamnați, fie și doar simbolic, pentru ce s-a întâmplat acolo.
Acesta e contextul în care e sensibil când un brand face glumitse cu dungi și Pitești. Au trecut decenii de la fapte, dar „fenomenul Pitești” nu a fost niciodată tratat cât să știe toată România că acolo s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Abia în 2019 a apărut primul film pe subiect: „Între chin și amin”. A ajuns și pe Netflix între timp. În 2023 a fost lansat „Experimentul Pitești”. Există și cărți publicate despre acest subiect, una dintre ele fiind a lui Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru). El e unul dintre primii care au vorbit despre ce s-a întâmplat la Pitești. A fugit din țară în timpul comunismului și, în afară, a devenit voce la Radio Europa Liberă pentru cei rămași în România comunistă.
Sunt documente din arhivele Securității care vorbesc de acest moment. Peste 14.000, puse online în 2014 de către CNSAS.
Informația există și e bine că se întâmplă asta. Public însă, la nivel educațional, instituțional sau social, „experimentul Pitești” există doar când și când. De exemplu, acum. Doar că și acum s-a vorbit mai mult despre ce a făcut prost Sephora, în loc de ce a fost la Pitești.
La Pitești au mai fost și torționari, și șefi mai mici sau mai mari implicați în procesul de „reeducare”. Nici la capitolul acesta România nu stă mai bine: dintre torționarii comuniști, din alte penitenciare, n-a condamnat decât doi: Ioan Ficior și Alexandru Vișinescu. Iar aceștia au ajuns să fie judecați și condamnați în urma unor investigații de presă. Altfel spus, scandalul era prea mare ca să mai fie ignorate cazurile.
Sigur, a mai fost vehiculată o teză, chiar de către Mihai Demetriade, cercetător CNSAS: că mai mult s-au torturat legionari între ei la Pitești. Și că n-a fost chiar un „experiment” orchestrat sau îngăduit de comuniști și, în special, Securitate. Tortura, după cum a încadrat Demetriade teza, „face parte din anatomia legionară”. Iar la Pitești doar au avut, prin administrația penitenciarului, „contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte”.
Da, au fost și legionari acolo. Ceea ce nu transformă evenimentele într-unele care merită trecute cu vederea. Și, cu siguranță, sunt încă multe lucruri care nu sunt suficient discutate și știute despre Pitești și despre ce s-a întâmplat acolo. Ceea ce în sine este o mare problemă și, iată, produce urmări și când un brand deschide un magazin nou și-și alege foarte prost cuvintele.
Esențe tari ca-n Sephora
După postarea în care vorbea de dungi la Pitești, Sephora a venit cu scuze și a spus următoarele: „Ultima noastră postare [...] a fost interpretată într-un mod greșit.”
Altfel spus, e și vina oamenilor că n-au înțeles. Pe lanțul decizional al campaniei de comunicare, a fost o „eroare”, dar mai ales din partea publicului.
François Furet, istoric și membru al Academiei Franceze, a catalogat evenimentele de la Pitești astfel: „Una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră.”
Detaliile despre torturile și abuzurile de acolo nu pot stârni decât dezgust, șoc și neîncredere că așa ceva s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat.
La nivelul societății însă, în ciuda cărților, filmelor, articolelor, dezbaterilor și condamnărilor în anumite cercuri, fenomenul e mai mereu uitat sau trecut cu vederea. Poate și pentru că toate aceste produse de consum și informare nu fac ceea ce poate face decizia unui stat: să accepte un moment ca fiind parte din istoria sa și să se asigure că nu va fi repetat. Un exemplu e Holocaustul. Întâmplările de la Auschwitz și Pitești nu sunt comparabile din niciun punct de vedere, dar ambele îți arată că ce poate face omul omului ajunge să fie chiar inimaginabil.
Tocmai de aceea astfel de momente istorice trebuie amintite, aflate, învățate, asumate ca fiind parte din istorie. Ca să nu fie uitate. Orice magazin cu dungi în logo sau în brand book se poate deschide oriunde, firesc, dar atunci când ar putea alege altă formă a mesajului ar trebui s-o și facă. Ca să nu mai dea vina pe „interpretări greșite” când greșită e doar ignoranța.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this