De la taxe și impozite la croissante de pe Calea Victoriei. Pentru ce mai stau la coadă bucureștenii în 2026

Bianca Dragomir

În Bucureștiul de azi, coada nu a dispărut. Doar și-a schimbat obiectul și sensul.

Nu mai stăm la rând pentru portocale și carne, dar stăm pentru taxe, programări, coletul care n-a fost lăsat acasă sau adeverința de care depinde un concediu medical. În același timp, mai există o parte a orașului care stă la coadă de bunăvoie: pentru croissante virale, gelato, brunch, hype.

___

E duminică și pe Calea Victoriei plouă mocnit. Fără nicio rază de soare, una dintre cele mai circulate străzi din București pare mai pustie decât de obicei. 

Pe artera ce leagă Piața Victoriei de Piața Universității, un singur loc pare animat: zeci de oameni cu umbrele așteaptă la o coadă care pornește din interior și se prelungește mult pe trotuarul din fața unei patiserii. Toți par să ignore cu succes ploaia. Motivul? O nouă tranșă de croissante calde sau un danish cu afine. 

O tânără a venit atrasă de mirajul de pe TikTok. Vrea să înțeleagă „de ce atâta nebunie”: „toată lumea pune pe TikTok poze și video de aici.” 

Cineva e deja a treia oară în ultimele săptămâni la această coadă „pentru că produsele sunt altfel.” Altcineva așteaptă să i se confirme dacă prietenii lui au dreptate. „Mi-au spus niște prieteni că au deschis și la noi. Mai sunt la Oradea. Cică nu mai e nicăieri la fel de bun.” 

Nimeni nu pare enervat. Din contră. 

Mă așez și eu la capătul cozii. Până să mă dumiresc, coada deja avansează și ajung pe la jumătate. În același ritm aproape năucitor, ajung în interior și primesc, alături de ceilalți oameni, vestea că tocmai s-au terminat croissantele. Cu toții trebuie să mai așteptăm 30 de minute pentru altele. Gândul că vor primi „acel croissant” cald, direct din cuptor, îi face pe oameni să rămână pe loc. Eu renunț la croissant și aleg un alt produs dintre puținele încă în stoc. 

În timp ce mă îndepărtez cu danish-ul meu cu afine de bula urbană creată pe Calea Victoriei, mă gândesc la contrast: la unele cozi, oamenii își pierd răbdarea după nici 10 minute, la altele așteaptă și mai bine de jumătate de oră. De ce?

Dani Sandu, sociolog pentru PressOne: „A sta la coadă pentru orice produs ‘hype’ transmite un mesaj de tipul: «Mă identific cu acest grup, fac parte din acest trib care își permite să consume timp și resurse pentru calitate»” Foto: Bianca Dragomir

Nu toate cozile se simt la fel

În altă parte a orașului, într-o dimineață de luni, coada are cu totul altă temperatură. Într-unul dintre sediile ANAF, un bărbat vrea să ridice o adeverință. E foarte multă lume și un singur ghișeu deschis. Trec 30 de minute, oamenii încep să se agite și să caute explicații politice, administrative, personale. 

„Bolojan e de vină”, spune cineva suficient de tare cât să-l audă și ceilalți.

Aceeași poziție a corpului. Același timp consumat în picioare. Și totuși, unele cozi par să spună despre tine că ești în locul bun, cu oamenii potriviți. Altele te fac să simți că ai rămas captiv într-un sistem care îți cere în continuare timp fără să îți dea în schimb decât o hârtie. 

EXCLUSIV. Dezvirginarea psihică - metoda prin care Ion Duvac, psihologul „meseriaș”, își abuza sexual clientele și le recomanda sex anal în loc de terapie. 19 femei îl acuză pe Duvac de hărțuire sexuală și tentativă de viol

Cunoscutul psiholog Ion Duvac, fost membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România și fost angajat al serviciilor de informații, e acuzat de alte 19 femei de tentativă de viol, agresiune, hărțuire sexuală și abuzuri terapeutice, mascate sub formă de terapie, prin tehnici revoltătoare

De ce au țintit hackerii ruși Forțele Aeriene Române și cât de grav a fost atacul. Ce spune SRI și omite MApN

În România, hackerii au compromis cel puțin 67 de conturi de e-mail ale Forțelor Aeriene Române, printre care se numără câteva aparținând bazelor aeriene NATO și cel puțin contul unui ofițer militar de rang înalt.

Sociologul Dani Sandu spune că ideea de „a sta la coadă” adună, de fapt, sensuri sociale foarte diferite. 

„Există ideea de competiție pentru bunuri finite, cum ar fi statul la coada pentru mâncare sau pentru un iPhone, unde oamenii aleg să facă pasul respectiv și determinarea lor e legată de produsul căutat”, explică sociologul. 

Dar există și ideea de coadă pentru a beneficia de un serviciu deja plătit sau la care ai dreptul, cum ar fi statul la coadă la medic, sau chiar pentru a da statului bani, cum ar fi la plătit taxe: „Dinamicile sunt destul de diferite și vin cu așteptări și investiții sociale și emoționale diferite”, adaugă Sandu.  

În multe dintre zilele în care am mers la Poșta Română, la ANAF și în alte sedii administrative n-am găsit deloc cozi, deși în imaginarul colectiv aceste locuri par condamnate la aglomerație permanentă. 

În realitate, cozile apar mai ales în momentele de vârf — în ianuarie, când lumea se grăbește să-și plătească taxele sau în zilele când se dau pensiile.

Coada de nevoie

Asta și pentru că România încă funcționează pe o infrastructură analog. Datele Eurostat pentru 2025 arată că România a avut cea mai mică utilizare a serviciilor de e-guvernare din UE.

Acest lucru explică cozile masive din lunile ianuarie–martie pentru plata taxelor locale, unde oamenii au mai mare încredere în interacțiunea directă sau sunt forțați de blocajele sistemelor digitale, cum s-a întâmplat la începutul anului cu ghișeul.ro. Ajungem să stăm la coadă fie pentru că nu avem încredere în mediul online, fie pentru că sistemul digital ne trimite tot la ghișeu, fie pentru că nu avem cunoștințele digitale necesare.

La Poșta Română, de exemplu, coada e încă una dintre cele mai clasice forme ale așteptării. Un om vine să ridice un colet. Poștașul a lăsat doar avizul, nu și pachetul, deși îl avea la el. „Uneori pierzi mult timp doar pentru că plicul sau coletul este într-o cutie dedicată unde tu nu știi că este”, îmi spune una dintre angajatele agresate verbal de clienți. 

Foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

„Nu suntem nici suficienți oameni, nu e nici organizare, dar mai ales când e vorba de taxe, fiecare sistem are propriul lui soft, propriul lui circuit, propria lui logică, nu e o unitate”, explică angajata. 

Cozile „expresive”

„E aproape de ASE, unde am cursuri”, îmi spune Ana în timp ce așteaptă în fața unei patiserii. E dimineață și jumătate din trotuarul din fața facultății e plin de studenți. Am putea numi acest tip de coadă „de proximitate”, însă în ultima jumătate de oră înainte de închiderea programului, coada la aceeași patiserie devine una „de oportunitate”. 

„Merg deseori la patiseria asta, în jurul orei 20:00, să cumpăr produse reduse la jumătate de preț”, îmi spune Laur. „Mi se pare foarte avantajos”, adaugă. 

Laur nu mai e demult student, dar este unul dintre bucureștenii care aleg să cumpere produse aflate la jumătate de preț, pentru care stă la coadă: „50% reducere înseamnă mult; produsele sunt bune, de ce nu aș aștepta?”

Foto: ID 363241498 © Sergiy Palamarchuk | Dreamstime.com

În același timp, tot mai mulți oameni așteaptă și la coadă la unele gelaterii, la teatru sau la Operă, la intrare în cluburi,  unde nu există reduceri, dar unde, cum spun mulți, „tot timpul e coadă!”

Astfel, Dani Sandu distinge între două tipuri majore de cozi: instrumentale, la care aștepți să obții ceva (cum e, de exemplu, la Poștă) și cozile expresive (mai ales pentru tineri, așteptarea are și o valoare mare de identificare, de exprimare a propriei personalități). 

Dacă la coadă la ANAF se stă de nevoie, pe Calea Victoriei se stă pentru identitate.

„Bunurile sau beneficiile pentru care se stă la coadă spun ceva despre cine sunt consumatorii respectivi. A sta la coadă pentru ceva dezirabil larg spune ceva despre clasa socială căreia aparțin. A sta la coadă pentru orice produs ‘hype’ transmite un mesaj de tipul: «Mă identific cu acest grup, fac parte din acest trib care își permite să consume timp și resurse pentru calitate»”, explică sociologul Dani Sandu pentru PressOne. 

Într-o societate marcată de diversitate și instabilitate, coada de prestigiu este o formă de autovalidare și, totodată, îți oferă sentimentul de apartenență. Nu stai la coadă pentru că ai nevoie, ci pentru că ești genul ăla de persoană. 

„Nevoia de a consuma face parte din structura de identitate și, dacă nu reușesc să consume la un nivel suficient de ridicat, este o negare a propriei identități, care e mult mai dramatică. Nevoia de identitate și de apartenență este una dintre cele mai mari nevoi ale omului”, adaugă sociologul. 

Majoritatea oamenilor care așteaptă la patiseria „hype” sau la gelateriile de pe Calea Victoriei nu sunt aceiași care se înghesuie să plătească impozitele fizic, la ghișeu. 

Faptul că anumite produse se termină și trebuie să mai aștepți o tură nu descurajează, ci dimpotrivă, poate amplifica dorința. Acest tip de coadă produce valoare tocmai pentru că face accesul puțin mai dificil. 

La stat, raritatea irită. În consum, raritatea seduce.

Trauma transgenerațională a „statului la rând”

Dar să revenim în sediul ANAF, unde numele lui Bolojan este invocat pentru nedreptatea de a aștepta, iar coada pare mai degrabă o metaforă a frustrărilor publice.

Această reacție nu apare întâmplător; este una care provine dintr-o relație traumatică cu statul: „E ilustrarea vorbei: te-ai fript cu ciorbă și acum sufli și în iaurt”, mai spune sociologul. 

Cozile din România din perioada comunismului au lăsat urme sociale profunde în special în rândul generației care le-a trăit. 

„Printre oamenii din generația aceea e foarte vie repulsia față de ideea de a aștepta la coadă”, subliniază expertul. 

Simina Radu-Bucurenci, cercetătoare la New Europe College, oferă una dintre cele mai sugestive imagini ale cozilor din anii '80, ca instituție socială — rând pentru marfă care poate nici nu exista, copii trimiși să „țină rândul”, oameni care stăteau și nu știau pentru ce, cozi ca șezătoare, ca bâlci, ca umilință. Pe scurt, un mecanism prin care statul confisca timpul cetățenilor, fenomen numit de antropoloaga Katherine Verdery „etatizarea timpului”. 

Pentru generațiile care au trăit în comunism, dar și pentru copiii lor care au moștenit această aversiune, statul la coadă este perceput ca o formă de umilință și lipsă de respect din partea instituției față de cetățean. Însemnă incertitudine, informație circulată pe sub mână, tensiune, favoruri, epuizare.

Coadă pe vremea lui Ceaușescu Foto: Arhiva Minerva

După ’90, când cozile la alimente au dispărut, asta a devenit un simbol al eliberării — un semn al trecerii spre capitalism, spre o lume mai bună. 

Astfel, coada a devenit semn de înapoiere, adaugă Dani Sandu. 

De aici s-a născut și un reflex care încă funcționează: dacă există coadă, înseamnă că există o problemă. Că cineva nu și-a făcut treaba. Că instituția e incompetentă. Că sistemul e defect.

De ce nu ne enervăm și în alte țări?

„Repulsia de care vorbim se manifestă prin ideea că în Vest nu există cozi sau că astfel de cozi nu ar fi niciodată posibile, ceea ce este chiar amuzant pentru cineva care a trăit pentru mai multă vreme în orice stat vestic. Cozile sunt foarte răspândite și oamenii sunt mult mai răbdători cu ele”, remarcă Dani Sandu. 

Diana, expat în Finlanda, îmi mărturisește că recent a așteptat șase ore într-un spital din Helsinki, la secția de urgențe: „nimeni nu a protestat. Li se părea tuturor perfect normal. Mie nu mi se părea normal, dar m-am conformat comportamentului celorlalți.” 

În țările din Vest, cozile nu au aceeași încărcătură simbolică de lipsă de respect ca în România. 

O angajată de la Poșta Română îmi povestește că, cel puțin la început de an, oamenii vin în număr atât de mare să-și plătească taxele, încât instituția este depășită de flux. În astfel de momente, chiar și un sistem mai bine pus la punct ar fi simțit presiunea.

Doar că, chiar și atunci când aglomerația are explicații practice, în România ea e adesea citită moral, ca un reflex colectiv, prin filtrul unei memorii mai vechi.

Anonimatul cozii digitale

Concert Bad Bunny. Zeci de mii de oameni din toată lumea așteaptă simultan să cumpere un bilet. Precozi, cozi la cozi, refresh-uri date cu disperare. 

Pe lângă cele două cozi principale de care vorbește sociologul Dan Sandu se mai conturează încă una: coada invizibilă. Pe măsură ce coada s-a mutat în online și natura ritualului social s-a schimbat. De exemplu, dacă cozile comuniste erau și spații de socializare unde oamenii făceau glume și își cunoșteau vecinii, cozile digitale sunt dominate de anonimat și competiție.

În forma ei fizică, așteptarea este un ritual social. Vezi ceilalți oameni, te compari cu ei, negociezi, protestezi, schimbi informații, îți aperi locul, primești o formă elementară de recunoaștere. 

În mediul online, „ceilalți” devin niște numere pe care încerci să le depășești. Nu mai există același sentiment de egalitate între participanți, pentru că accesul la coada digitală depinde de alte resurse: alfabetizare tehnologică, timp flexibil, informație, conexiune bună, răbdare, uneori chiar bani sau intermediere. 

Dani Sandu vorbește aici despre o „comodificare” a statului la coadă. În marile orașe ale lumii există deja servicii prin care cineva poate sta la coadă pentru tine: „În metropole precum New York, poți deja plăti pe cineva să stea fizic la coadă în locul tău, rupând egalitatea simbolică a rândului.” 

În alte locuri, există intermedieri mai subtile: agenți, consultanți, oameni care știu sistemul mai bine, oameni care au timp când tu n-ai.

„Dispare raportul și ritualul social, dispare empatia”, avertizează sociologul. 

Inegalitate, egalitate și pile

Un alt element social foarte important și specific României este factorul de egalizare dat de statul la coadă. Tocmai de aceea, în România, coada a avut mult timp și reversul ei toxic. Dacă exista bănuiala că cineva „intră pe sus”, că are o pilă, că sare rândul prin relații, atunci a sta la coadă putea deveni un semn de inferioritate. O dovadă că tu ești dintre cei care n-au pe nimeni. 

În multe sisteme românești, sentimentul acesta încă nu a dispărut complet. Coada nu e doar așteptare. E, încă, și suspiciune. 

„Dacă mă tem că cineva mi-o poate lua înainte pentru că are o pilă ( la medic, la primărie etc.), atunci a sta la coadă devine o autosemnalare a faptului că tu nu ai relații/prieteni care să te ajute, deci o formă de autostigmatizare. Asta cred că e parte din procesul foarte particular al cozilor în România, faptul că extrem de multă vreme cozile erau 'pentru fraieri', în timp ce oamenii cu relații/'șmecherii' reușeau să obțină ce era de obținut fără ele.”

În final, pe Calea Victoriei, coada încetează să mai fie „pentru fraieri”, iar nimeni nu mai caută să intre pe „pile”. Este un ritual care produce, în sfârșit, o formă de egalitate, dar una pe „plus”, când un croissant merită tot timpul din lume.